Cronica muzicală on-line |
|
In dialog cu Maestrul Mircea Ardeleanu (Constanța Cristescu, muzicolog – 22 februarie 2009) – În prezent pregătesc noul meu CD solo în seria Grammon; imprimările vor fi în Geneva în martie și mai. Este vorba în exclusivitate de lucrări, dedicate mie, ale unor compozitori elvețieni sau compozitori care trăiesc sau au trăit în Elveția: G. Zinstag, C. Neidhofer, G. Ulivelli, H. Rădulescu, E. Garyfzianova. Aceste lucrări, pentru că multe dintre ele au, ca și tematică, punți cu sculptura (Tiguely, Giacometti), le voi prezenta pe parcursul anului în diferite muzee contemporane ale lumii. Tot în acest proiect se va înscrie o nouă lucrare pentru care mă bucur în mod deosebit; este inspirată de o sculptură a lui Brâncuși, unde voi folosi doar instrumente autentice românești. – Din anul 2006 sunteți invitat de onoare pentru cursurile anuale de măiestrie organizate la Cisnădie (Sibiu). Care a fost programul cursului, repertoriul abordat și problematica tratată? Ce participanți aveți? ![]() Din punct de vedere logistic, tinerii manageri care organizează aceste cursuri și-au dat, în deosebită măsură, silința de a pune la dispoziție condiții de pregătire cât se poate de favorabile tinerilor cursanți. Astfel am avut la dispoziție „un etaj întreg" de săli de percuție pline cu instrumente (3 marimbe, 2 vibrafoane, un set de 4 timpane, 3 garnituri de tobe, 4 tam-tamuri, 10 tom-tomuri etc.), care au permis a preda în concomitent în două săli – am beneficiat și de ajutorul unui tânăr asistent român care a studiat în Germania (Andrei Marcovici) și în restul celor trei săli s-a putut studia și pregăti programul pe care l-am prezentat la sfârșitul Cursurilor în Concertul de Cloasurăpe care l-am avut în fermecătoarea cetate din Cisnădioara. Cu același program am reușit să facem un concert suplimentar al Clasei de percuție în Sibiu, în cadrul Anului de cultură european. Colaborarea cu tinerii compozitori aflați la curs s-a concretizat prin scrierea unor noi piese pentru ansamblu de percuție sau ansambluri de cameră, pe care le-am prezentat în cadrul festivalului, în concertele din Biserica-Cetate a Cisnădiei, iar o primă audiție a lucrării unui student, Victor Colțea, am prezentat-o în Elveția în prezența compozitorului. – Vă rog să detaliați puțin tehnica radială, această metodă personală inedită atât de apreciată pe plan mondial, pe care o predați la toate cursurile la care sunteți invitat? – Pe scurt, este vorba de cum reușești să exploatezi la maximum radiusul de acțiune a celor 2, 3 sau 4 baghete, sau al mâinilor, în funcție de poziția ta corporală față de instrumentariul mai simplu sau mai complex, în așa fel încât să fie cât se poate de economic în mișcări, ceea ce are ca și consecință câștigarea de timp și, direct proporțional, eliminarea multor „note false". – Despre cursul de la Cisnădie din anul acesta ce ne spuneți? – Bineînțeles voi reveni cu plăcere între 29 iulie-9 august în România pentru cursurile din Cisnădie, unde focusul cursurilor din anul acesta vor fi analiza și prezentarea lucrărilor pentru percuție ale lui Stockhausen și Anatol Vieru și colaborarea clasei de percuție cu tinerii compozitori și interpeți români prezenți la cursuri. Aș dori ca în acest an pe tinerii interpreți și compozitori care se vor remarca pe perioada cursurilor să-i putem prezenta în diferite concerte nu numai în România, ci și în Elveția și Irlanda. În acest sens suntem, împreună cu organizatorii cursului, în căutarea și găsirea unor colaboratori români și străini. * Explicația fotografiilor: 1) instantaneu dintr-un recital susținut la Cluj în 2007; 2) instantaneu dintr-un recital susținut în Rusia în cadrul cursului de măiestrie de la Yekaterinburg. |
Copyright: cIMeC – 2009