Vitralii 1900

ART NOUVEAU

orn04.gif (54919 bytes)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de Rodica HÂRCĂ

Ecoul și întinderea mișcării artistice de la 1900, care a adus un spirit nou în toată creația modernă, este de fapt lovitura decisivă pe care aceasta a dat-o eclectismului academist, înlăturând canoanele acestuia, realizând prin invenție și originalitate o mare diversitate artistică.

Atracția pe care o simțim profund pentru ceea ce înseamnă curentul Art Noveau, se datorează rafinamentului estetic în toate formele de manifestare, de la modă, artă aplicată și industrială, pictură, grafică, sculptură, arhitectură și decorație. Ea a generat fenomene complexe ce nu pot fi formulate într-o stilistică unică ci, dimpotrivă, contradictorie, capătând interes prin înaltul nivel de măiestrie, care îi conferă o valoare incontestabilă și în care decorația devine simbol al funcției, strâns legată de arhitectură, cu caracteristicile ei particulare. Oradea, se înscrie în egală măsura atât prin independența, cât și prin personalitate, în evantaiul larg al expresiei marilor familii europene, bine conturate ale Artei 1900, cu un areal ce se înscrie de la Cetatea Oradea pâna la Gara Centrală. Acest areal cuprinde imobile de raport (Palatul Moskovitz I,II, Palatul Appollo, Palatul Stern, Casa Adorján I,II,  Palatul Darvasy), vile (Vila La Izoche, Vila Vágó, Okány Schwartz), hoteluri (Hotelul Pannonia, EMKE, Rimanóczy, Weiszlovits, Vulturul Negru) clădiri militare (Calea Armată Românâ), clădiri industriale și depozite (Fabrica de bere, Fabrica de spirt, Fabrica de cărămidă, Coșul de fum al Uzinei Electrice), instituții publice (Primăria, Palatul Episcopiei Ortodoxe, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Palatul Justitiei, bănci, case de comerț și industrie etc.) semnate de arhitecți ce se înscriu detașat în repertoriul european al arhitecturii 1900: Lechner Ödön; Jakab Dezső și Komor Marcell, Vágó László și József, Mende Valer, Sztarill Ferenc, Lőbl Ferenc, Rimanóczy Kálmán senior și junior, Anton Sallerbek, oferind un material de cercetare și valorificare foarte divers.

Analizându-le în ansamblul lor, atât ca unitate stilistică, cât și ornamentul, ca valoare intrinseca a Art Nouveau-ului, descoperim un stil închegat care a îmbinat structura arhitecturală și posibilitățile sale ca mijloc de exprimare artistică. Stucatură, statui sau medalioane, feronerie, vitraliu, sticlă opacă și colorată, justifică ornamentația ca principiu al arhitecturii, având la baza valoarea liniei, puterea organică a plantei și simbolul structural.

Vitraliul, sticla opacă și colorată, ce se mai păstrează în casele scărilor sau în locuințe, sunt de o mare eleganță și echilibru datorită liniei care desenează cu exactitate valori spațiale, transparente, mișcătoare, fluide, într-un limbaj grafic de o rară eleganță, în care petele mari de culoare constituie compoziții dominante cu o concepție decorativă de bună calitate, armonizată cu arhitectura. Ca expresie arhitecturală în sine, ornamentul simbol - structural pe de o parte, și calitățile sticlei, pe de alta, beneficiază de raportul intim care va determina forma, deci simbolul ca funcție a obiectului devenit estetic. Contribuția decorației la tratarea plastică în ansamblu a clădirilor este remarcabilă, reușind pentru prima dată să îmbine sticla și metalul pentru a forma o expresie arhitectonică și stilistică proprie stilului Art Noveau.

Nici un stil n-a fost atât de rafinat în forma sa ornamentală, posedând o gama foarte variată de simboluri în ciclul ansamblurilor sale: ferestre elegante, înalte înscrise într-un dreptunghi, foarte frumos proporționate, raportate pe de o parte la stilistica ondulată, tipică pentru arta florală 1900, la sobrietatea geometrică, pe de alta parte, și la culoarea prețioasă, transformă sticla - acest simbol al știintei - în simbol de poveste și legendă spusă în limbaj plastic. Desenul linear, ondulat sau geometric, compoziția în sine, aparține celor mai specifice direcții stilistice 1900, din Europa.

Îmbinarea dintre liniile curbe, cu liniile drepte, care la un moment dat devin tangențiale  una  față de alta (Palatul \/ulturul Negru, Palatul Darvasy, Hotel WVeiszlovifs sau Palatul Róth) reflectă relația dintre construcție și ornament. Această relație se realizează cu acuratețe și anticipează imitația perfectă și sistematică a naturii, cuprinzând valoarea ei simbolică. Estetica curbilinie, logică și geometrică, în același timp frumoasă și suplă, se va multiplica în curbe ovoidale, combinate, ce se termină în trei centre. Trecerea la linia următoare este grațioasă, energică, flexibilă, realizând simbioza dintre forță și finețe. Desenul decorativ clar conturat, dincolo de forma pe care o reprezintă, prin mișcare, dispoziție, traiectoria curbei, amplă sau închisă, transformă sticla într-o opera de artă în linii. Calitățile liniei și în mod cert forța ei creaza o realitate, inseparabilă de natură, prelucrând frumusețea ei. Și dacă pentru feroneria stil 1900, am folosit expresia de feronerie arhitecturală, de ce nu am vorbi de vitraliul arhitectural legat de scopul conceput: utilitate, logică, structură - geamul, ușa, acoperișul, terasa, deci construcția și ansamblul ornamentului?!

Strânsa legătura între funcțional și estetica ornamentației, conjugarea culorii cu forma decorativă pun în evidență o lume a sticlei, de un rafinament propriu. Compozițiile liber desenate, asociate cu geometria, relevă finețea stilistică a motivelor, îmbinate cu siguranța liniei și structura ansamblului.

În acest joc de forme ornamentale, cautând conținutul simbolic, descoperim un limbaj constructiv și simplu, combinat cu o ambianță simbolistă capabilă să ne ofere un univers ornamental și iconografic în care linia și suprafața bidimensională sunt antrenate de mișcare. Ritmul ondulatoriu, vibrat sau sincopat, cu forme închise, ușoare, alungite, suple, elegante și transparente ne pun in fața unui bidimensionalism dinamic, expresiv și pictural totodată. Tonuri calde și tonuri reci, stăpânite de grafismul liniei, tente plate dar luminoase cu efecte opalescente, iradiante, electrizante, care guvernează vitraliul, conjugă ornamentul cu forma obiectului de decor și arhitectură.Tematica ornamentelor este foarte rafinată și diversă, migrând de la mediul natural, urban, mitologic, pâna la îmbinări și asocieri stilistice variate:

- geomorfe - munți, stânci, dealuri, câmpii, ape;

- cosmomorfe - soare, stele, nori, mersul norilor;

- zoomorfe - animale, păsări;

- fitomorfe - arbori, frunze, flori;

- antropomorfe;

- sociale - sat, templu, port,

combinate cu o ornamentică geometrică, ce pare la prima vedere complementară, dar este foarte variată și particulară în interpretare, punând în valoare reprezentările realiste.

Fuziunea ornamentului cu forma este evidentă în compoziția vitraliului, armatura decorativă alcatuită dintr-un snop de linii pun în evidență ca semne plastice figurile antropomorfe, natura, într-un ritm dinamic. Această legătură rezolvă principiul stilistic fundamental în Arta 1900 a vitraliului orădean. Linia asimetrică, ondulatorie, încarcată de energie, raportată la suprafața vitraliului, terminându-se într-o „lovitura de bici" - coup de fouet - linie ce se încolăcește, se împletește, plesnește, se cațără și zboară, modelând dinamic spațiul, este elegantă și grațioasă respirând prin dinamica „contra - miscare". Materialul suport - sticla - devine o masă docilă supusă ritmului linear, iar ornamentația evoluează spre o estetică independentă, elegantă, formal închisă și bine amplasată. Chiar dacă o percepem ca fiind statică, ornamentația este stapânită de mișcare prin intermediul unei armonii bine echilibrate și pătrunzând mai adânc privim vitraliul ca funcție utilitară; o construcție pură, care ne încânta ochiul. Descoperim un conținut mai adânc, frumos, plăcut și mai ales faptul că frumusețea are valoare utilitară.

Analizându-le din punct de vedere al ornamentației, vitraliile orădene au la bază principiul valorii intrinseci a liniei, puterea organică a plantelor și simbolul structural.

Liniile curbe sau drepte, tangențiale una față de cealaltă ca în natură, realizează simbioza dintre construcție (ușă, fereastră, acoperiș) și ornamentație. Desenul linear decorativ este pus în valoare de estetica curbiliniei, de forța ei. Desenatorul se sprijină pe  o linie delicată, expresivă, o linie frumoasă, energică și flexibilă. Ele sugerează ideea de mișcare și viață, fiind amplă, închisă, armonioasă, ca o tulpină tânără.

În aceste imagini dinamice, spațio-temporale, desenate cu acuratețe în structura translucidă a sticlei colorate sau opace, descoperim legatura dintre valuri mișcătoare și fluide și limbajul linear pur grafic.

Estetica liniei este definitorie; privind vitraliile vom realiza că pe lânga reprezentarea fidelă a naturii, curbele sunt frumoase  și subțiri, descoperim arcul de cerc învăluitor, forme ovoidale rafinate, unduitoare, linia vieții, proporții delicate, o operă de artă în linii. Jocurile grafice bidimensionale cu structură lineară dinamică fină ca o dantelă este inseparabilă de forța organică a plantei, definind un stil care exploatează elementul floral, lujerul sau și ritmul, de creștere. Liniile oferite de natura sunt linii organice, care conțin viață, dezvoltare, trecute aici printr-un proces de transformare, de stilizare și sintetizare. Dinamica lineară și predilecția pentru ornamentația vegetală și animalieră nu exclude folosirea elementelor geometrice pline de sensibilitate artistică și forță a imaginației. Noțiunea structurală, simbolică și organică se regăseste în fiecare element geometric al vitraliului, exercitând o putere de atracție la fel de mare ca și forțele dinamice ale liniei, care curg aidoma undelor, neîndepartându-le de accepțiunea generală a stilului Art Nouveau. Fie că sunt transpuse într-o forma drept-lineară, sau că sunt redate în forma lor dinamică, decorul geometric reflectă doar liniile esențiale ale ființelor și lucrurilor cotidiene. Linia este mai lungă și accentuată, închizând conturul, devine mai controlată, mai lipsită de dinamism și temperament. Planta nu mai crește - floarea - ia locul mugurelui, iar jocul de linii s-a pietrificat. Ferm ancorate în suprafața bidimensională, elementele geometrice, pătratul, dreptunghiul, trapezul, rombul, cercul etc., reprezintă un scop în sine; semnificația lor simbolică este redusă.

Aceste forme geometrice alcătuite din linii poligonale, grupate în jurul unui centru, îmbinate cu liniile frânte, unghiulare, ne oferă un ornament plasat elegant în planuri simple, care încadrează compoziția formată din elemente organice.

            Ornamentul ca simbol structural, este parte a forței ce crește din natura, la care trebuie adăugate calitățile constructive și decorative ale sticlei, și legându-I de arhitectură, artistul crează jocuri grafice bidimensionale pe sticlă, prin mijlocirea luminii rezultând o lume organică și diafană, cu o floră prețioasă, cu lalele, floarea soarelui, garoafe, albăstrele, ghiocei etc., combinată cu linii și planuri de mișcări ondulatorii simple și învăluitoare. Aceste flori și tufe aduse din lumea vegetală sunt plante cu tulpina lungă, agățătoare, purtătoare de mesaj, de delectare estetică, urmând alcătuirea naturii și desăvârsirea ei exterioara, cu un limbaj linear, uneori abstract, însemnând nașterea unui vocabular ornamental complex.

Ord02.gif (19371 bytes)Lujerul înalt și potirul închis, florile palide, stranii și mlădioase, puternice și elegante, mugurele, care apare ca motiv tot atât de frecvent ca și floarea, întruchipând viitorul, tăinuind înăuntrul cupei închise promisiunea creșterii și frumuseții în devenire, compunând natura. Privindu-le descifrăm profunda semnificație simbolică a decoratiei Art Nouveau. Stilul și-a apropiat o serie de reprezentări zoomorfe: vulturul, păunul, lebăda, ciocârlia, papagalul, cocoșul, barza etc., dar nici una din acestea nu a fost aleasă pentru frumusețea ei universal recunoscută, ci îndeosebi pentru mișcările ei unduitoare și sinuoase aparținând decorației secolului XX, oferind artistului idei pentru realizarea unor compoziții de un rafinament estetic cu totul aparte. La păun, de exemplu, penajul, mai curând decât pasărea în sine, a trezit interes, penajul reprezentând lux și vanitate, fiind generos în culori și stralucire, cu formele sale ovale închise, creat parcă special pentru artiștii stilului Art Nouveau.

Această lume animalieră este variată și complexă din punct de vedere simbolic. Mișcările grațioase, alunecătoare cu gâtul prelung, perfect „dotat" pentru ritmul stilului 1900, lebedele ca simbol al purității, frumuseții și mândriei, eclipsează popularitatea păunului - motiv pentru care le vedem leganându-se blând și plutind pe apele vitraliilor. Elementul feminin atât de caracteristic stilului Art Nouveau, ne apare înfășurată în propriul ei păr, drapată în valuri transparente, cu șerpi care îi încolăcesc trupul.

Femeia se contopește cu planta în creștere, care se agață mângâietor de ea, exprimând ideea profundă de îmbrățișare intimă și adâncă cu natura. Echilibrul dintre toate elementele compoziției, eleganța desenului și a proporțiilor, țesătura lineara sinusoidală, dinamică, fină, ca o broderie în care se înscriu elementele simbolice cu o gamă cromatică luminoasă oferă un efect plastic inedit. Reflexele de pe frunzele și scoarța copacilor, simbolic - arborele vieții - de pe norii văluriți cu planuri ce se pierd în depărtare și umbre ce se disting în sticlă, transformă masa amorfă într-o lume mișcătoare, redând acea lumină albastră, verde, albă, galbenă, roșie, violetă din freamatul de frunze, apă, aer, formând o lume picturală, transpusă în vitralii. Acest joc de culoare având ca pretext soarele, apa, pamântul, vegetația, deci natura, este delimitat de linia vieții care pune în mișcare mase și volume de molecule colorate constituind un ansamblu pictural de excepție.

             Cu o linie elegantă și grațioasă respirând „contra mișcare", cu o ornamentație fascinantă din lumea vegetala, și din lumea animală, imaginația artistului din curentul Art Nouveau oferă semnificația aparte a decorației simbolice. Stilul în sine manifestă tendința de a cuprinde și transformă obiectul și materialul într-o masă docilă supusă ritmului linear, în care distingem o evoluție estetică a ornamentației care este elegantă, formal închisă și inteligent plasată, dar în același timp în mișcare și în stare de echilibru.

Ord01.gif (21715 bytes)             Câmpurile ornamentale ale suprafeței de sticlă, care conțin decorația, pot fi privite din doua unghiuri: stilul - respectiv forma de tratare lineară sau geometrică și semantică - respectiv mesajul ornamentului. Încercând să pătrundem mai profund în natura ornamentației realizam că ea este plina de simboluri. Calitățile ornamentale ale stilului, în contextul simbolic direct, fac posibilă întrebarea: această încărcătura simbolică să fi jucat un rol mai important decât suntem noi în măsura să îl înțelegem astăzi?

Formele și structurile identificate în Arta 1900 sunt foarte diverse, dar putem distinge în cadrul vitraliilor orădene și moduri de exprimare comune; este vorba de poziția dominanta a ornamentului. Expresia esențialmente bidimensională, linia și suprafața - antrenate de mișcare, ca trăsătura proprie Artei 1900, în ritmuri ondulatorii, vibrate sau sincopate, crează valori spațiale cu o îndrăzneala tipologică și fantezie rar întâlnite. Forme ușoare, alungite, subțiri și elegante, transparente, atectonice, sunt guvernate de legea compozițională asimetrică, lege respectată în realizarea vitraliilor.

Echilibrul elementelor compoziției, ritmul liniilor, gama cromatică luminoasă, dar rece, eleganța și rafinamentul desenului includ vitraliile orădene (realizate probabil în atelierul de sticlărie artistică a lui Neumann K.) în patrimoniul european al Artei I900 .

orn04.gif (54919 bytes)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

orn03.gif (71992 bytes)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PU029.jpg (43457 bytes)

 

 

 

 

 

 

orn02.gif (30800 bytes)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FE034.jpg (36540 bytes)

 

 

Up Vitralii 1900 Glass windows 1900 Vitraux 1900 "Vulturul Negru" Vila "Vago" Vila "Ertler" Farmacia "Elixir" Palatul "Ullman" Hotel "Parc" "Episc. Greco-Catolica" Vila "Dr. Nemes" Palatul "Darvasy" Vila "La Roche" Alte cladiri