31.
Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa [Capidava]
Cod
sit: 63063.01
Radu Florescu - coordonator; Zaharia Covacef,
Cătălin Ionuţ Dobrinescu (MINAC), Ioan I.C. Opriş (FIB),
Nicolae Georgescu (MA Mangalia), Costin Miron (ULB Sibiu)
Sectorul
de Est al cetăţii
Zaharia Covacef, Cătălin Ionuţ
Dobrinescu şi studenţi de la Univ. Constanţa
În campania din anul 1999 din sectorul de E al
cetăţii Capidava am continuat cercetarea în câteva din
încăperile descoperite până acum, respectiv C. 8, C. 7, C. 10 şi
C. 9. În acelaşi timp au fost deschise trei noi carouri, perpendicular pe
zidul de SV al incintei, şi în continuarea încăperii C. 1, şi
anume: O. 76 - 77, P. 76 - 77 şi Q. 76 - 77, cu menţiunea că au
dimensiunile de 4 x 6 m.
În privinţa construcţiilor, campania din
vara trecută a adus noi lămuriri privind succesiunea realizării
zidurilor - din temelii sau reparaţii - mai ales că au fost
descoperite noi ziduri aparţinând construcţiilor deja
evidenţiate. Încăperea C. 8, situată pe latura de NE, a fost construită
la sfârşitul secolului al V-lea - începutul secolului al VI-lea, prin
ridicarea unui zid în capătul de NE al încăperii C. 7; noua
construcţie, cu dimensiunile de 6,40 x 5 m, era adosată zidului de
incintă, iar cele două compartimente care o compun ridică
probleme diferite legate în primul rând de etapele constructive. În
această încăpere ne-am adâncit foarte puţin. S-a scos mult
material ceramic, fragmentar, sticlă, o monedă din bronz
(ilizibilă) şi un pieptene din os, bilateral, de asemenea fragmentar. Cercetarea din încăperea C. 7, formată
de asemenea din două compartimente, a însemnat adâncirea în stratul de
incendiu. Grosimea acestuia, faptul ca apar pe toată suprafaţa
încăperii - dar nu la aceeaşi adâncime - bârne căzute şi
arse, ridică întrebarea dacă aici este vorba de un singur incendiu
devastator, sau mai multe, succesive, fapt care nu a îngăduit
înlăturarea tuturor urmelor, recurgându-se la nivelări rapide.
Şi, probabil, tot în urma acestor incendieri s-a restrâns spaţiul
încăperii. Aceeaşi situaţie am întâlnit-o şi în celelalte
încăperi: C. 5 (cercetată mai demult), C. 6, C. 9 şi C. 10.
Materialele recuperate din săpătură
păstrează urmele acestor incendii. Sticla - fragmente de pahare, cupe
sau geamuri - este deformată; piesele ceramice (amfore, oale, căni,
ulcioare, opaiţe etc.) - şi ele fragmentare - devin adeseori greu de
reconstituit datorită arderii secundare; acelaşi lucru se
întâmplă şi cu piesele din metal - bronz sau fier - multe dintre ele
cu greu mai putând fi identificate (atât datorită stării fragmentare
în care au fost găsite, cât şi, mai ales, datorită
deformărilor provocate de incendii). Să amintim dintre materialele
descoperite în încăperea C. 7: o candelă din ceramică
(înălţimea - 7,5 cm, diametrul gurii - 8,4 cm); un lacăt din
fier si bronz, de formă circulară (diametru - 4,8 cm, grosime - 1,7
cm); un manşon din fier de la o unealtă; un fragment din fier de la o
platoşă (?);o fusaiolă; o aplică din bronz şi o
monedă din bronz atribuită lui Arcadius/ Honorius/ Theodosius, de
tipul SALUS REIPUBLICAE, anii 393 - 395.
Încăperii C. 10 - a cărei
construcţie am plasat-o în a doua jumătate a secolului al IV-lea -
începutul secolului al V-lea - îi fuseseră dezvelite doar două ziduri
(cel de SV şi cel de SE, unde era practicată şi intrarea). În
jumătatea de NV a încăperii era un strat gros de
dărâmătură, nivelată, deasupra căreia a fost
găsită o locuinţă medieval-timpurie; înlăturarea
acestora a condus la dezvelirea zidului de NV al încăperii C. 10. Şi
aici stratul de incendiu este destul de consistent, pe suprafaţa
încăperii găsindu-se mai multe bârne arse.
Materialele arheologice scoase din
săpătură sunt afectate de arderea secundară. Dintre acestea
cităm: o amforă, cu caneluri şi coaste, lucrată din
pastă bej (pe gât şi pe umăr se conservă părţi
din litere realizate cu vopsea roşie), cu baza concavă cu „umbo”; o
oală lucrată din pastă cenuşie, cu corpul globular, care
are la interior urme de fier; un ulcior cu corp ovoidal, din pastă
cenuşie; un accesoriu de car (?) din fier; un butuc de roată din fier
la care partea lemnoasă a axului a ars; fragmente dintr-o
balanţă de bronz şi mai multe monede. Cea mai veche monedă
(din şase au fost identificate trei) aparţine lui Tiberiu, Caligula
sau Claudiu I (oricum nu poate fi legată de nivelul pe care a fost
găsită); următoarea este de la Valentinian I (anii 366 - 367),
cea de a treia, o jumătate de follis, este de la Justinian I,
bătută la Constantinopol, anii 547 - 548. Să mai
menţionăm că tot aici a fost găsit un stâlp miliar,
fragmentar, utilizat la repararea zidului de SV al încăperii, pe la
mijlocul secolului al V-lea.
Săpătura din carourile P. 74 si P. 75 a
urmărit să surprindă zidul de SV al încăperii C. 9; deja
apăruse în caroul P. 74 continuarea zidului de NV pe o lungime de 2 m.
După înlăturarea unui strat foarte gros de dărâmături din
caroul P. 75, am ajuns pe un nivel de incendiu care conţinea şi bârne
arse, surprinzând, destul de degradat, continuarea zidului de SV al C. 9.
În carourile deschise în această campanie
săpătura ne-a oferit următoarea situaţie:
- în caroul Q. 76 - 77 au fost descoperite patru locuinţe
medieval-timpurii, notate B. 1/99 – B. 4/99. Două dintre acestea,
respectiv B. 1/99 şi B. 2/99 continuă, probabil, şi în caroul R.
76 - 77 (neabordat încă); locuinţa B. 3/99 continuă şi în
caroul P. 76 unde i-a fost dezvelit un colţ; latura dinspre NV a celei de
a patra locuinţe (B. 2/99), care ar fi trebuit să fie
descoperită în caroul P 77, fie a fost distrusă, fie va apărea
la un alt nivel;
- în caroul O. 76-77, situat în continuarea încăperii C. 1, am găsit
multă dărâmătură, constând din cărămizi,
chirpici, ţigle şi olane, dispuse în straturi şi vizibil
nivelate în perioada medieval-timpurie, printr-un strat de pietriş care
formează un fel de pavaj ce continuă şi în caroul P. 76-77.
Au fost recuperate de aici atât materiale de
construcţie (ţigle, olane, chirpici, dar şi bucăţi
mari de tencuială), cât şi materiale ceramice. Între acestea din
urmă cităm: o amforă ovoidală cu pereţii foarte groşi;
o amforă cu striuri (parţial restaurată), care are pe umăr
o inscripţie făcută cu vopsea roşie (din care se mai
conservă două bare verticale) şi un X grafitat; o toartă
antropomorfă de la un opaiţ (identic cu un model descoperit la
Edificiul roman cu mozaic din Constanţa).
Campania din 1999 a reconfirmat supoziţia distrugerilor
care s-au succedat în secolele V - VI.
32.
Călineşti Oaş, com. Călineşti Oaş, jud. Satu Mare
Cod
sit: 137238.01
Liviu Marta, Speranţa Pop, Ciprian Astaloş (MJ Satu Mare)
Săpăturile arheologice cu caracter
de salvare au fost iniţiate pentru a salva situl arheologic descoperit pe
dealul Hurca, loc în care urmează să se construiască un hotel.
Situl este compus dintr-o locuire paleolitică (cunoscută din
cercetările Mariei Bitiri) şi o aşezare fortificată cu val
şi cu palisadă, datând de la începutul primei epoci a fierului.
Lucrările, finanţate de firma
beneficiară, au început în data de 14.06.1999 prin deschiderea
suprafeţei Sp. 1, şi a secţiunii S. 1 (40/3), prin care a fost
cercetată zona de acces din aşezare. Secţiunile S. 2, S. 3, S.
4, au fost săpate pentru a verifica ductul sistemului defensiv de pe
latura de E a fortificaţiei.
Secţiunea S. 5, a fost săpată
în colţul de SE al platoului aşezării pentru a obţine informaţii
în legătură cu locuirea din ea, fiind cercetată locuinţa de
suprafaţă L. 1. Tot pe latura de E a fost deschisă
secţiunea S. 6 (40 x 1 m), cu scopul de a obţine stratigrafia
aşezării începând din vârful platoului până la baza pantei. În
zona vestică a laturii de N valul păstrat într-o stare mai bună
a fost secţionat prin două secţiuni (S. 7 şi S. 9), din
care s-au obţinut date importante referitoare la construcţia
sistemului defensiv. O realizare importantă a constituit-o efectuarea
ridicării topografice a aşezării de pe dealul Hurca, precum
şi cercetarea în luna noiembrie a locuinţei L. 1 din S. 5. Ambele
acţiuni au fost realizate din fondurile Muzeului Judeţean Satu Mare.
În concluzie, cercetările de la
Călineşti-Oaş au adus date importante despre prima aşezare
fortificată din epoca hallstattiană timpurie descoperită în
judeţul Satu Mare.
33.
Cămin, com. Căpleni, jud. Satu Mare
Cod
sit: 136562.02
János Németi (MJ Satu Mare)
În primăvara anului 1999 între
localităţile Căpleni şi Cămin au fost executate
lucrări de îndiguire pe malul Crasnei (după inundaţiile din
toamna anului 1998), fapt care a necesitat intervenţii pentru salvarea
unor complexe arheologice afectate de aceste lucrări. Lucrările au
fost conduse de dr. János Németi, cercetător principal II.
În luna iulie au fost dezvelite mai multe complexe
arheologice între km 6 - 6,1 ai malului stâng al Crasnei: o locuinţă
sau un atelier uşor deranjat din epoca Latène, cu material arheologic
format din mai multe fibule fragmentare de fier, o cantitate însemnată de
zgură de metal (fier), obiecte din fier şi din bronz, fragmente de
brăţară de sticlă, o cantitate însemnată de fragmente
de ceramică lucrată la roată. Printre acestea se remarcă un
vas în formă de cizmă, de tipul celui descoperit la Curtuiuşeni.
Locuinţa/atelier se datează în prima jumătate a secolului al
II-lea a.Chr., fiind probabil de atribuit celţilor.
Printre alte complexe a mai fost surprinsă
şi o groapă de mari dimensiuni. Inventarul acesteia conţinea mai
multe fragmente ceramice şi un schelet de cal în poziţie culcată
lateral, permiţând datarea complexului în secolele V – IV a.Chr, epoca
scitică. Au mai fost descoperite complexe arheologice şi materiale
din epoca bronzului timpuriu, din epoca bronzului târziu (grupul
Pişcolţ – Cehăluţ - Hajdúbagos) şi cultura Gava.
34.
Căşeiu, com. Căşeiu, jud. Cluj
Cod
sit: 5675.02
Dan Isac, Adriana Isac (IAIA Cluj)
În anul 1998 şi mai ales 1999 scopul
principal al săpăturilor a fost cercetarea zonei din partea de N a
vicus-ului militar. În acest scop au fost trasate două secţiuni , S.
17 (20 x 1,50 m) şi S. 18 (45 x 2 m), amplasate la N de castru şi
orientate N - S. S. 17 din 1998 s-a dorit a verifica fotografiile aeriene care
sesizează, la NE de castru o pată dreptunghiulară de culoare
deschisă, cu latura de circa 90 m. Surpriza a constat în faptul că
secţiunea a intersectat, între metrii 0 - 12, două fossae
impresionante ce au putut fi urmărite cu mare dificultate până la
adâncimea de 3,20 m când a ieşit pânza freatică. Primul
şanţ are escarpele perfect oblice, marcate cu un lut foarte umed de
culoare albăstruie-negricioasă, rezultat al unei înnămoliri
încă din antichitate. Şanţul, urmărit incomplet din
motivele amintite, conţine un bogat material arheologic roman şi
ramuri de copaci carbonizate. A funcţionat puţin timp deoarece spre
fund se disting câteva niveluri de umplere naturală şi de
arsură. În capătul sudic al secţiunii a fost identificată
escarpa nordică a unei a doua fossa, contemporane cu prima, ce
porneşte din acelaşi nivel timpuriu şi având o umplutură
identică. Din escarpa nordică au apărut de asemenea numeroase
fragmente ceramice romane, inclusiv terra sigillata şi sticlărie. Din
păcate, caracterul aluvionar al terenului şi pânza freatică au
făcut imposibilă continuarea cercetării, având în vedere că
profilul estic al secţiunii s-a prăbuşit, împiedicând prelevarea
desenelor profilelor. Concluzia trasă cu acea ocazie a fost că s-a
surprins cu claritate, în primul nivel de locuire din zona aşezării
militare, ductul a două şanţuri care păreau a aparţine
mai curând unui castru decât vicus-ului militar. Am optat de la început pentru
prima posibilitate având în vedere orientarea şanţurilor, în
totală divergenţă cu planul deja cunoscut al aşezării.
Dealtfel, sesizarea unei inundaţii încă în antichitate, urmată
de umplerea şanţului, nivelarea terenului şi începutul unei noi
locuiri surprinse în partea de N a secţiunii (pereţii din lemn ai
unei clădiri romane) era principala concluzie trasă. Era evident
că un alt castru timpuriu la Căşeiu era o posibilitate.
La Congresul Limesului de la Zalău din 1997
arătam, teoretic doar, că dacă în castrul binecunoscut prima
trupă a fost Cohors II Britannorum (milliaria), cea de a doua care
este semnalată aici, Cohors I Britannica (milliaria) pare să
fi staţionat undeva într-un castru neidentificat din Dacia Porolissensis,
iar posibilitatea ca acesta să fie chiar la Căşeiu, alături
de cel cunoscut apărând acum perfect justificată.
Pentru a confirma această ipoteză, în
anul 1999 am decis trasarea unei noi secţiuni paralele cu S. 17, tot pe
direcţia S - N, la circa 12 m V de aceasta . A rezultat S. 18, lungă
de 45 m şi lată de 2 m. Aceasta din fericire a putut fi
finalizată fără a se prăbuşi profilele ca la
precedenta, confirmând aceeaşi concluzie: în antichitate, în zona de N din
afara castrului cunoscut a existat o inundaţie considerabilă ce a
acoperit, practic până aproape de buza şanţului castrului de
piatră, toată stratigrafia. Surpriza a constat în faptul că
urmele foselor nu au mai fost intersectate pe lăţime ci pe lungime.
În fapt, în jumătatea estică a secţiunii, la aceeaşi
adâncime de peste 3 m a apărut traseul arcuit al unei fossa care se pierde
în profilul de E. Este vorba desigur despre faptul că săpătura
noastră a surprins latura de V al celui de al doilea şanţ precum
şi locul unde acesta se curbează în zona colţului unei
fortificaţiei romane. Este acum sigur că acesta este un castru
timpuriu, probabil cel în care a staţionat cohors I Britannica
(milliaria) în acelaşi timp cu cohors II Britannorum (milliaria),
înainte de plecarea acesteia la Romita la începutul domniei lui Hadrian. În
ciuda condiţiilor dificile de lucru, a pânzei freatice care a ieşit
din nou la peste - 3 m adâncime, rezultatul săpăturii a confirmat
mari inundaţii în epoca romană în zona de la N de castrul
binecunoscut. S-a demonstrat că după înnămolirea
şanţurilor acestui nou castru, în zonă a curs un braţ al
Someşului, dovadă stratul gros de balast de terasă având în
componenţă şi material arheologic roman rulat. În apropierea
şanţului castrului de piatră a fost identificată, deasupra
straturilor aluvionare, o stradelă lată de circa 7 m,
alcătuită din bolovani de râu, piatră de carieră
spartă şi câteva ţigle. Este un drum din faza mai târzie a
vicus-ului ce se îndreaptă spre porta praetoria.
În concluzie, rezultatul principal al celor
două campanii a fost identificarea unei fortificaţii timpurii la
Căşeiu, alta decât cea cunoscută. Aceasta poate fi pusă pe
seama cohors I Britannica (milliaria) care va înlocui la un moment dat cohors
II Britannorum (milliaria) în castrul aflat într-un loc mai ferit, pe conul
de dejecţie care l-a protejat de toate marile inundaţii care au
afectat toată zona din antichitate şi până astăzi.
Rămâne de stabilit, deşi condiţiile de cercetare sunt extrem de
dificile, relaţia dintre această nouă fortificaţie şi
o parte a aşezării timpurii şi desigur dimensiunile sale, având
în vedere faptul că fotografiile aeriene nu sunt foarte relevante din
cauza grosimii stratului de aluviuni.
Cod sit: 55366.01
Gheorghe
Lazarovici, Mihai Meşter (MNIT)
Cu ocazia lărgirii DN 15, între Câmpia
Turzii şi Târgu Mureş, s-au efectuat în primăvara şi vara
anului 1999, periegheze, acţiuni de supraveghere, precum şi
săpături de salvare pe diverse tronsoane ale şoselei, atât în
Judeţul Cluj, cât şi în Judeţul Mureş, pe o lungime de cca.
30 km.
Unul din punctele arheologice mai
importante, cercetate cu această ocazie, a fost identificat la
ieşirea din Câmpia Turzii, pe partea dreaptă a DN 15 , vis-a-vis de Hanul Broscuţa.
Au
fost deschise cu această ocazie mai multe secţiuni în zona în care
sondajele anterioare au semnalat un bordei medieval timpuriu şi un complex
roman târziu.
Bordeiul
1, dezvelit în întregime, se afla la NE. Bordeiul avea podeaua
înclinată spre ESE, ceea ce înseamnă că în acea zonă se
afla gârliciul. Tot în acea parte, marginea bordeiului a suferit
reparaţii, situaţie întâlnită adesea în zona
intrărilor.Dimensiunile bordeiului erau de 2,8 x 2,5 x 0,75 m
Bordeiul
2, situat în capătul de SE al secţiunilor, era asociat cu mai
multe gropi: una alungită ce părea a fi un mormânt de adult (nu s-a
găsit schelet, ci doar oase de animale). Dimensiunile erau apropiate cca.
2,7 x 2,4 x 0,60 m.
Semibordeiul
medieval, de formă ovală, avea dimensiunile de 2 x 1,8 x 0,30 m
şi se afla în perimetrul bordeiului 1.
Materialul
arheologic.
În
diferite carouri, fără a avea date statistice prea
amănunţite asupra asocierii formelor şi pastei (datele
statistice nefiind încheiate), constatăm prezenţa unei ceramici
amestecată cu foarte mult nisip şi uneori cioburi pisate,
lucrată la roată rapidă, în tehnica romană provincială
târzie. În caroul I al secţiunii 2, au fost descoperite fragmente de buze
cu caneluri orizontale, lăsate de spatula cu care a fost modelat vasul. Profilele
vaselor sunt evoluate, dar există amestec de material roman târziu şi
medieval în stratul de cultură, gros de cca. 0,35 m. Un fragment din
pastă cenuşie lustruită, este decorat cu ştampila.
Fragmentele au decor din dungi paralele. La pasta de uz comun formele vaselor
sunt comune perioadei romane târzii dar şi epocii medievale timpurii. În
carourile 3 şi 4 ale aceleaşi secţiuni, au fost descoperite
fragmente de vase borcan lucrate la roată, din pastă nisipoasă,
aspră, similară celor romane provinciale, cu ardere puternică.
Mai reţinem prezenţa unui fragment de chiup, de tipul celor dacice,
cu decor din val întrerupt, realizat pe umărul vasului. Din caroul 3
provine un fragment de ţiglă romană.
Dintre
obiectele cele mai importante, este de amintit un vârf de lance din fier. Piese
este de dimensiuni mari, având cca. 30 cm, ceea ce arată că era o
piesă folosită la vânătoare de animale mari (urs, cerb).
Ceramica
medievală este lucrată cu mâna şi la roată, cu forme simple
(borcane, oale), de culoare brună şi negru-brun. Decorul este din benzi
de incizii fine, dispuse în val.
Locuirea
medievală timpurie, aparţine unei populaţii locale, cu o
condiţie socială modestă iar specificul ceramicii este
caracteristic pentru civilizaţia româno-slavă. Cele mai apropiate
analogii sunt în descoperirile de la Moldoveneşti, dar mai ales în cele da
la Dăbâca, în aşezarea din secolul VIII (în incinta a IV- a) şi
la Cheile Turenilor.
36.
Cefa,
com. Cefa, jud. Bihor
Cod
sit: 28255.01
Ioan Crişan (MTC Oradea), Sever Dumitraşcu
(Univ. Oradea)
În campania din vara anului 1999
săpăturile de pe şantierul Cefa - „La Pădure” aflat pe
amplasamentul aşezării medievale Rădvani au continuat în
sectorul D prin prelungirea celor două secţiuni magistrale, S. I
şi S. II, cu încă 20 m. Secţiunile au ajuns astfel la 237 m
lungime şi traversează întregul sector pe direcţia S - N. Ca
şi în anii precedenţi a fost cercetat în primul rând nivelul medieval
timpuriu de locuire (secolele XI - XIII) şi, în măsura
posibilităţilor, obiective aparţinând altor epoci.
În pereţii celor două secţiuni,
care evidenţiază succesiunea stratigrafică din anii
precedenţi, s-au conturat o serie de complexe arheologice. A apărut
doar un singur complex medieval timpuriu. Nivelul medieval din secolele XV -
XVI s-a dovedit mai bogat fiind identificate trei complexe:
Cuptorul Cp 5 (secolul al XII- lea).
Vestigiile acestuia au fost surprinse în secţiunea S. II G. Era un cuptor
de tipul săpat în pământ, având formă semilunară. Vatra
cuptorului se afla la 1,15 m de la suprafaţa solului (0,60 m de la baza
stratului), având lungimea de 1,25 şi lăţimea de 0,50 m. Din
pereţii cuptorului s-au păstrat martori cu înălţimea de
0,30 m. În faţa gurii cuptorului se afla groapa de deservire a acestuia de
formă ovală alungită (1,00 x 0,80 m). Pe vatră şi în
groapa de deservire era depus un strat gros de cenuşă şi
cărbune, care conţinea câteva fragmente ceramice şi
sfărâmături de oase. Ceramica prezintă caracteristicile
secolelor XI - XIII. Aşa cum se prezintă, cuptorul avea o
destinaţie gospodărească, fiind un cuptor de copt pâine. Era
probabil o anexă a unei locuinţe aflate în apropiere.
Locuinţa L. 24. S-a profilat în
secţiunea S. I I. Nivelul de călcare se afla la - 0,75 m adâncime de
la suprafaţa solului ( - 0,30 m
de la baza stratului). Era o încăpere de formă patrulateră cu
laturile de 3,25 x 3 m. Pe latura de E a fost sesizată deschiderea pentru
intrare. În cuprinsul ei nu au apărut vestigiile vreunei instalaţii
de foc ceea ce ne face să presupunem că avem de-a face doar cu un
spaţiu aferent al unei locuinţe. În cuprinsul său a fost
descoperită ceramică medievală din secolul al XVI-lea, piese de
fier (cuţite) şi gâtul unui flacon de sticlă. Pământul
cenuşos din umplutura acestei locuinţe arată că aceasta a
fost distrusă de un incendiu.
Groapa G. 32. La distanţă de circa 0,75 m N de
locuinţa L. 24 se adâncea o groapă având gura de formă
neregulată. Fundul albiat, cu denivelări, ajungea până la - 1,30
m de la suprafaţa solului (- 1,00 m de la baza stratului). În cavitatea
gropii, în pământul cenuşos, a fost găsită o mare cantitate
de ceramică în stare fragmentară, oase de animale, o patină din
os. Conţinutul gropii arată că, cel puţin în final, ea a
servit ca loc de depozitare a resturilor menajere. Pe baza materialului ceramic
complexul se datează în secolul al XVI-lea.
Groapa G. 33. La capătul de N al secţiunii S. II a
apărut o groapă de dimensiuni mai mari. Gura de formă ovală
avea diametrele de 4,30 x 2,50 m. Fundul, cu denivelări, se afla la - 1,90
m de la suprafaţa solului (- 1,50 m de la baza stratului). Pământul
de umplutură al gropii era cenuşos (cenuşă depusă în
straturi) şi afânat. Inventarul gropii consta în primul rând din fragmente
ceramice databile în secolul al XVI-lea. Atrage şi aici atenţia un
fragment de buză de vas de sticlă şi printre fragmentele de
piese de fier, un lacăt. În groapă s-au găsit, în mare
cantitate, resturi de oase de animale. Şi această groapă, săpată
probabil în vederea extragerii argilei în scopuri gospodăreşti, a
servit la sfârşit pentru depozitarea resturilor menajere.
În campania viitoare ne propunem continuarea
săpăturilor în sectorul D al aşezării în vederea
depistării altor locuinţe medievale timpurii şi, în paralel, în
sectorul A unde, prin sondaje, a fost depistat cimitirul aşezării
medievale timpurii şi unde probabil se afla şi biserica.
37.
Cerişor, com. Lelese, jud. Hunedoara
Cod
sit: 90084.01
Adrian Sabin Luca (ULB Sibiu), Cristian Roman (M
Hunedoara), Silviu Purice
În anul 1999 s-a terminat cercetarea
sistematică a acestei peşteri datorită condiţiilor cu totul
speciale de cercetare. Datorită faptului că peştera a devenit
activă, infiltraţiile de apă au făcut ca, în decurs de doar
o iarnă, mare parte a taluzurilor să fie spălate, urmare a
faptului a fost restrângerea considerabilă a suprafeţei de cercetare. Tavanul peşterii era prăbuşit din
vechime, suprafaţa ce putea fi cercetată fiind extrem de
restrânsă, astfel că s-au continuat săpăturile începute în
campaniile anilor 1997 - 1998, printr-o secţiune de 4 x 2 m şi s-au
repreparat profilele pentru redesenare şi refotografiere.
Materialele arheologice recoltate nu au mai
fost atât de spectaculoase precum cele din anii anteriori. Această
observaţie suprapusă peste cea după care suprafaţa de
cercetare s-a restrâns considerabil, ne-a făcut să renunţăm
la cercetări ulterioare.
38.
Chilieni (Sfântu Gheorghe), jud. Covasna
Cod
sit: 63410.01
Ioan F. Pascu (Home Trade SRL)
Cercetările arheologice efectuate la Biserica
unitariană din Chilieni, jud. Covasna, s-au desfăşurat în
perioada 4 - 22 octombrie 1999, ca parte componentă a programului de
restaurare a monumentului. Principalele obiective urmărite au fost:
evoluţia nivelului de călcare, identificarea traseului vechii incinte
a bisericii şi descărcarea terenului de sarcină istorică în
vederea sistematizării verticale. Investigaţiile au fost reprezentate
de 12 secţiuni, executate în exteriorul monumentului conform planului
general de săpătură.
Biserica Unitariană din Chilieni
încorporează, în faza actuală, trei etape de construcţie
diferite: romanică, gotică şi modernă.
Faza romanică este reprezentată de
navă şi de ruina unei sacristii aflate pe latura de N. Nava fost
cercetată atât pe latura de N cât şi pe cea de S. Fundaţia este
clădită din bolovani legaţi cu un mortar relativ friabil din var
şi pietriş mărunt. Şapele sunt subţiri iar asizele
destul de regulate. Talpa fundaţiei se află pe solul viu, un lut
gălbui nisipos. Elevaţia este atent construită, din piatră
legată cu şape subţiri de mortar din var şi nisip cu bobul
mare. Nu au fost vizibile fisuri sau crăpături, dar o reparaţie
este evidentă pe latura de S, unde muchia de V a portalului a fost
realizată din cărămizi. Sacristia romanică a fost
adosată navei, începând de la umărul altarului. Planul său este
rectangular, cu ziduri late de cca. 0,60 - 0,70 m, atent lucrate la interior
dar mai puţin îngrijite pe exterior. O firidă cu scop funcţional
a fost observată pe faţa interioară a zidului de V. La un moment
dat această sacristie se pare că a
fost sprijinită, pe colţuri, de o zidărie
superficială.
Faza gotică este reprezentată de
corul şi de altarul actual, care au fost adosate în prelungirea navei
romanice. Altarul a fost cercetat pe latura de SE, iar corul pe cea de N, în
spaţiul sacristiilor, unde talpa de fundaţie taie latura de E a
sacristiei romanice şi suprapune morminte anterioare. În interiorul
sacristiei romanice fundaţia corului gotic este parţial înecată
în mortar, parţial clădită şi tencuită, ceea ce
indică refolosirea acestui spaţiu şi după ridicarea
zidăriei gotice. Sacristia gotică are o formă rectangulară
de cca. 3 x 3 m cu ziduri late de 0,60 m. Latura sa de N se ţese cu
ultimul contrafort de NV faţă de care, la 0,25 m, se află o
uşă de acces în sacristie, în blocajul căreia a putut fi
remarcată profilatura unei cristelniţe din piatră. Tot pentru
faza gotică, pe mijlocul laturii de N a navei, unde un zid sec se
adosează acesteia şi zidului vestic al sacristiei romanice,
delimitând un spaţiu de 2 x 2 mp, poate fi ipotetic presupusă o
clopotniţă. Contraforturile surprinse în săpătură se
adosează zidăriilor romanice şi se ţes cu cele gotice. O
parte dintre ele au avut din proiect această destinaţie, altele au
refolosit zidării anterioare: contrafortul central de S se adosează
navei, cel din colţul de SE se ţese cu zidăria altarului, al
treilea contrafort de N păstrează o parte din zidul vestic al
sacristiei romanice, iar următorul reprezintă un fragment din
zidăria gotică suprapusă peste cea romanică.
Faza modernă este reprezentată de
clădirea turnului, de porticul de S, de poarta şi zidul de
incintă.
Cimitirul vechi numără 33 de morminte
orientate V - E sau N - S. Aproape fără excepţie decedaţii
au fost înhumaţi în sicrie, cu mâinile încrucişate pe bazin. Nu au
fost descoperite monede sau alte piese de inventar. O menţiune
specială merită M. 32, cu defunctul înmormântat în giulgiu şi
suprapus parţial de un contrafort al corului gotic.
Stratigrafia generală este reprezentată
de un strat vegetal, urmat de un nivel de depuneri moderne şi
contemporane, apoi de umplutura mormintelor şi de solul viu - un lut
gălbui nisipos străpuns pe alocuri de morminte care ajung în adâncime
până la – 3,00 m.
(Pl. 9 )
39.
Cociuba
Mare, com. Cociuba Mare, jud. Bihor
Cod
sit: 28772.01
Sorin Bulzan, Călin Ghemiş (MTC Oradea)
Cu ocazia perieghezei din data de
25.07.1999 efectuată la Cociuba Mare a fost identificată
aşezarea de la „Pusta Râmului”. În urma efectuării unui sondaj
stratigrafic notat S. 1/1999 cu dimensiunile de 10 x 2 m şi a casetei C.
1: 4 x 4 m a fost descoperită o locuinţă şi câteva complexe
descrise mai jos.
Stratigrafia: stratul inferior apare la o adâncime
de - 0,20 / - 0,25 m şi reprezintă nivelul inferior al stratului
dacic, puternic răscolit de plug. Grosimea lui este cuprinsă între
0,05 – 0,10 m. în unele locuri. În textură apare mult pigment de
cenuşă, cărbune, fragmente ceramice de foarte mici dimensiuni
şi chirpic. Consistenţa este măzăroasă iar culoarea
neagră. Următorul nivel - cel arabil este de fapt partea
superioară a stratului de cultură constituit dintr-un pământ
galben, lutos, amestecat cu pământ negru, pigment de cărbune şi
limonit.
Complexele: L. 1 s-a conturat la început ca o
pată neregulată între m 0,30 - 1,40. Partea sudică a acesteia a
fost distrusă de arăturile adânci, în schimb în partea
sud-vestică a fost surprins un vas spart pe loc. Între m 0,80 - 1,20 a
fost descoperită instalaţia de foc a locuinţei,
reprezentată de o vatră mărginită de pietre. Crusta este
foarte subţire - cca. 0,01 m. De pe crustă şi dintre pietrele
care alcătuiau gardina vetrei au fost recuperate fragmentele a două
creuzete. În jurul vetrei se afla un strat de cenuşă gros de
aproximativ 0,06 m. Acesta este constituit dintr-un pământ de culoare
cenuşie (nuanţe ciment), pigmentat cu foarte mult cărbune,
intră în profil şi a furnizat şi alte fragmente de creuzete. G.
1: s-a conturat în colţul nordic al locuinţei, face corp comun cu
peretele acesteia, este lipsită de inventar, are un diametru de 0,38 m şi
se adânceşte în pământ până la - 0,40 m faţă de
nivelul actual de călcare. Din punct de vedere funcţional aceasta
pare să fi fost o groapă de stâlp care consolida pereţii
locuinţei.
Inventarul: alături de fragmentele de
creuzete menţionate mai sus au mai fost recuperate din nivelul de
cenuşă fragmentele unei râşniţe confecţionate dintr-o
gresie roşie, locală, fragmentele unei fructiere de mari dimensiuni
şi un vas în formă bitronconică cu pereţii bombaţi,
fundul îngust, gâtul strâmt şi buza teşită. Pe diametrul maxim
apar patru butoni simpli. Pasta din care a fost confecţionat recipientul
este foarte friabilă şi inferioară din punct de vedere
calitativ. În textură apar ca degresant materii organice: pleavă.
Culoarea este roşcat - gălbuie pe toată suprafaţa vasului.
Funcţionalitatea complexelor: L. 1 este o
locuinţă de suprafaţă, foarte probabil un atelier având în
vedere descoperirea celor două creuzete şi a altor fragmente
aparţinând aceluiaşi tip de recipient.
Concluzii: Având în vedere caracterul
preliminar al cercetării noastre ca urmare a sondajului de la „Pusta
Râmului” se pot avansa câteva ipoteze mai ales în privinţa cronologiei
locuinţei. Durata de folosire a acesteia a fost scurtă, având în
vedere grosimea crustei vetrei. Limitele cronologice generale în lipsa altor elemente
de datare decât ceramica pot fi fixate pe parcursul secolului al III-lea a.Chr.
40.
Constanţa, jud. Constanţa [Tomis]
Cod
sit: 60428.22
Constantin Chera, Virgil Lungu (MINAC)
Săpăturile
de salvare din necropolele de la Constanţa
În cursul anului 1999 au fost efectuate
săpături de salvare pe cuprinsul necropolelor antice în mai multe
puncte, fiind condiţionate de existenţa unor contracte de eliberare a
terenului de sarcină arheologică.
Pe amplasamentul unei construcţii de pe str.
Jupiter au fost cercetate 14 morminte de inhumaţie şi unul de
incineraţie, din care au fost recuperate 3 opaiţe, vase ceramice (6
căniţe, un castron, un ulcior, un bol), doi clopoţei din bronz,
3 monede, o brăţară şi 4 cercei din bronz, două
pandantive şi o pereche de cercei din argint, o pereche de cercei din aur,
un vas de sticlă şi 4 serii de mărgele.
Dintr-un mormânt de incineraţie de pe str.
Mihai Viteazu a fost recuperată o cană ceramică pastilată
de epocă elenistică, iar un mormânt de inhumaţie de pe str.
Decebal nu avea obiecte de inventar.
Majoritatea complexelor funerare sunt încadrabile
în tipul cu cameră de acces (dromos) şi firidă, aceasta
fiind uneori blocată cu ţigle întregi sau fragmentare.
După tipologia obiectelor, mormintele pot fi
datate în perioada secolelor II - IV p.Chr.
41.
Costeşti, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara
Cod
sit: 90379.02
Ioan Glodariu, Gelu Florea, Liliana Suciu (UBB Cluj),
Eugen Iaroslavschi, Gabriela Gheorghiu (MNIT), Adriana Pescaru, Cristina Bodó
(MCDR Deva).
A continuat cercetarea terasei cu mormântul
tumular printr-o casetă de 4 x 4,50 m care a ajuns până la marginea
terasei. Stratigrafia este parţial diferită de cea din anii
anteriori. De sus în jos: 1. humus actual; 2. pământ scurs de pe
pantă; 3. pământ cu piatră măruntă; 4. steril.
Faţă de situaţiile anterioare lipsesc pietrele mari din mantaua
tumulului. S-a constatat că ea s-a terminat în martorul de 0,30 m grosime
dintre casetă şi suprafaţa anterioară. La S de tumul s-a
descoperit o groapă rituală, tronconică (diametrul mare la fund)
care conţinea oase de animale, o mandibulă de câine, fragmente
ceramice provenite de la vase sparte în altă parte (două vase borcan,
două fructiere, un vas mijlociu), o ţintă de fier, o aplică
de bronz şi o placă mică, dreptunghiulară, din argint.
Groapa se datează în a doua jumătate a secolului I p.Chr.
Cod
sit: 96441.01
Valeriu Sârbu (Muzeul Brăilei), Viorica
Crişan (MNIT), Dan Buzea (MCR)
Campania din 1999
s-a axat pe cercetarea sistemelor de fortificaţii, începută în anul
anterior.
Terasa I. Zidul, cu o lăţime de 1,80 - 2,00 m
şi păstrat pe o înălţime maximă de 1,40 - 1,50 m, este
format din două paramente şi emplecton, ca liant folosindu-se pământ galben din zonă; nu s-a
observat vreo structură de lemn. Locuirea dacică anterioară
ridicării zidului a fost complet bulversată cu prilejul
nivelării pentru construirea fortificaţiei. A existat şi o
locuire din Hallstatt-ul mijlociu (secolele IX – VII a.Chr.), aproape complet
distrusă în epoca dacică, vestigiile acesteia fiind răspândite
în stratul cultural al epocii Latène.
Terasa a II-a. Valul, cu o
lăţime de 5 - 6 m, era format din straturi succesive de pietre legate
cu pământ galben, el fiind întărit cu o reţea de bârne
longitudinale, transversale, probabil şi verticale. Valul a fost distrus
în urma unui puternic incendiu, situaţie dovedită de bârnele arse,
uneori păstrate pe o lungime de peste 1,00 m şi o grosime de 0,15 -
0,20 m, şi de zonele de pământ ars până la roşu.
Descoperirea unor fragmente de vase dacice în structura valului denotă
că şi aici fortificaţia s-a ridicat într-o anume fază de
locuire. Prezenţa pe terasă a unor structuri de piatră, a unor
fragmente şi pigmenţi de lipitură arsă şi a relativ
numeroase fragmente de vase sugerează prezenţa unor construcţii
şi a unei locuiri efective.
Terasa a III-a. Valul dacic, cu o
lăţime de 5,00 - 5,50 m, era format dintr-un amestec de pietre
şi pământ galben, observându-se şi urmele parilor de la
palisadă. Pentru epoca dacică s-au observat două nivele, ambele
fiind delimitate de nivelări şi straturi de pământ galben. Urmele
de arsură şi cărbune de pe creasta valului sugerează o
distrugere prin incendiu. Prezenţa a numeroase materiale arheologice
dacice, plus zone de lipitură arsă, indică o locuire
intensă în această epocă.
Valul hallstattian. Sub
fortificaţia getică s-a păstrat, foarte probabil, baza valului
din Hallstatt-ul mijlociu. Sub prima amenajare dacică, acoperită cu
pământ galben, s-au găsit numai fragmente de vase din prima
epocă a fierului, iar mărimea pietrelor indică un alt tip de
fortificaţie. Rămâne ca cercetările din alte sectoare să
confirme, sau să infirme, observaţiile din această zonă.
Materiale arheologice:
Bronzul mijlociu – doar câteva fragmente de vase
pe Terasa a III-a.
Hallstatt-ul mijlociu (secolul IX – VII a.Chr.) –
fragmente de vase, mai numeroase pe Terasa a III-a şi doar câteva pe
Terasa I-a, ce aparţin aspectului Mediaş.
Epoca dacică (sec. I a.Chr. - I p.Chr.):
numeroase fragmente de vase tipice, modelate cu mâna sau la roată, câteva
de amfore de import, piese din metal (piroane, cuie, toartă, fibulă),
apoi jetoane, fusaiole, plus un denar republican din argint.
Evul mediu timpuriu – câteva fragmente de vase de
tip Dridu pe Terasa a III-a.
Cronologia. Cercetările de până acum
indică puţine materiale din epoca bronzului mijlociu (cultura Wietenberg),
o locuire mai intensă din Hallstatt-ul mijlociu, când s-au efectuat
lucrări de terasare şi de ridicare a unor fortificaţii (cel mai
probabil pe Terasa a III-a). Vestigiile
din epoca dacică aparţin secolelor I a.Chr. – I p.Chr.,
fără a se exclude şi sfârşitul secolului II a.Chr.,
existând şi o fază de locuire anterioară construirii sistemului
de fortificaţie.
Cercetările din sectoarele de până acum
sugerează că doar pe Terasa I-a a existat un zid (două paramente
cu apareiajele din pietre cu laturi plate, plus emplecton), celelalte linii de
fortificaţii de apărare şi de susţinere a teraselor fiind
formate din valuri (straturi succesive de pietre şi pământ, structuri
din lemn şi urme ale stâlpilor de palisadă, lipsa paramentelor
şi a pietrelor cu laturi plate etc.). Puţinele fragmente de borcane
de tip Dridu sugerează o locuire sporadică în evul mediu timpuriu pe
Terasa a III-a.
Concluzii. Cercetările de până acum
demonstrează existenţa aici a unui important monument al
civilizaţiei tracice din estul Transilvaniei, în care se impun urgente
săpături arheologice şi de conservare-restaurare, întrucât lipsa
vegetaţiei va duce la alunecarea teraselor şi la dispariţia
vestigiilor.
(Pl.10, )
43.
Crăciuneşti, com. Băiţa, jud. Hunedoara
Cod
sit: 88136.02
Alexandru Păunescu (IAB), Adrian Boroş (FIB)
La circa 20 km N de Deva se află
sectorul carstic Băiţa-Crăciuneşti, dezvoltat pe calcare
recifale tithonic-neocomiene. Endocarstul din Măgura Băiţei
şi Dealul Măgurii (Măgura Peşterii sau Feridiului), situate
de o parte şi de alta a Văii Căianului, este reprezentat prin
peşteri fosile, care, în Pleistocenul superior erau deja uscate. Dintre acestea menţionăm Peştera
Balogu, Peştera Zidul de Sus, Peştera Groapa sau Gaura Lupului,
Peştera Şura de Jos, Peştera Şura de Mijloc. Unele dintre
ele au fost cercetate sumar încă de la sfârşitul secolului trecut de
E. A. Bieltz şi G. Téglás. Câteva mici sondaje au fost executate în trei
dintre ele în anul 1924 de către abatele H. Breuil şi M. Roska. În
anul 1999 s-a realizat un restrâns sondaj în Peştera Groapa Lupului.
Sedimentele din această peşteră ating o grosime de 1,90 m.
Dacă materialul litic descoperit cu această ocazie este aproape inexistent
şi nesemnificativ, în schimb cel faunistic este mult mai bogat (cele mai
multe oase aparţin lui Ursus spelaeus).
Numeroasele peşteri din zona la
care ne referim au putut constitui, credem, adăposturi temporare pentru
diferitele comunităţi de vânători, atât în paleoliticul
mijlociu, cât şi în cel superior. Reprezentând, ca şi alte
peşteri din Carpaţi, locuiri de scurtă durată, probabil
sezoniere, resturile lor culturale, cum ar fi industriile litice, sunt destul
de sărace. În schimb, mai mult sau mai puţin bogate sunt resturile
osoase, dintre acestea, cele de urs de peşteră fiind prezente în mai
toate peşterile cercetate.
44.
Cristeşti, com. Cristeşti, jud. Mureş
Cod
sit: 114364.02
Dumitru Protase, Nicoleta Man (MJ Mureş).
Aşezarea rurală romană de la
Cristeşti
Săpăturile arheologice
efectuate în aşezarea romană de la Cristeşti în perioada 13-19
septembrie 1999, au continuat cercetările campaniilor anterioare.
Săpăturile au fost organizate de Muzeul Judeţean Mureş
şi au fost coordonate de prof. univ. dr. D. Protase şi arheolog
Nicoleta Man de la Muzeul Judeţean Mureş. După mai multe
discuţii cu oficialităţile şi cu sătenii mai vârstnici
din comună am putut constata că cele două diguri artificiale ale
Mureşului, construite după 1970 pentru a proteja zona combinatului
AZOMUREŞ de eventualele inundaţii, nu au deranjat zona imediat
învecinată. Cu acest prilej am stabilit în teren vechiul curs al
Mureşului, distanţa dintre cele două albii fiind de 200 m. Din
vechea albie a Mureşului se păstrează o baltă care
comunică cu actuala albie. Anul trecut am concentrat cercetările în
zona acestei bălţi şi am descoperit temelia unei locuinţe.
De aceea, cercetările din anul
acesta au avut drept scop descoperirea altor locuinţe în zonă. În
această campanie de scurtă durată am trasat două
secţiuni:
Secţiunea I (2 x 20 m) a fost
trasată la 20 m de digul Mureşului (la NV) şi 35 m de baltă
(la E) şi paralelă cu digul. În această secţiune am
descoperit un singur strat de cultură romană la adâncimea de 0,50 m
şi cu grosimea de 0,30 m pe toată suprafaţa secţiunii care
cuprinde o cantitate mare de material ceramic de toate categoriile: fragmente
de vase roşii şi cenuşii (exclusiv ştampilate şi
sigilate), fragmente de teracote, de cărămizi şi ţigle. La
o adâncime de 0,90 m de la m 7 la m 12 am descoperit o fundaţie de
construcţie. Fundaţiile au o lăţime de 0,25 – 0,30 m
şi se păstrează la o înălţime de 0,15 – 0,20 m. Între
fundaţia zidului şi profilul vertical al secţiunii pe o
distanţă de 0,80 – 0,90 m se păstrează o pardoseală
din lut, de culoare roşie cu mult nisip şi piatră
măruntă aluvionară.
Secţiunea II (2 x 20 m) trasată
perpendicular pe prima cu scopul de a surprinde şi restul locuinţei.
Contrar aşteptărilor, la adâncimea de 0,60 m se continuă stratul
de cultură romană, iar la adâncimea de 0,90-1,10 m am descoperit o
groapă menajeră în care sunt amestecate fragmente de vase ceramice
şi multe bucăţi de lut vitrifiate, parţial prelucrate. Dacă
această groapă reprezintă o groapă menajeră unde se
aruncau rebuturile şi resturi de materii prime, atunci fundaţia
zidului descoperit trebuie să fi aparţinut atelierului unui olar care
îşi confecţiona marfa în apropiere.
Distanţa dintre zona
cercetată anul acesta şi cea din zona Combinatului cercetată de
A. Filimon în 1928 este de 1,5 km. Dacă în săpăturile din zona
Combinatului au fost descoperite cele 5 cuptoare cu foarte multă
ceramică ştampilată şi sigilată de factură
locală, în partea vestică a aşezării, cercetată de noi
începând din 1994, s-a descoperit o cantitate mare de ceramică, însă
nedecorată. Probabil în această zonă erau atelierele periferice
cu marfă simplă şi ieftină. De altfel, şi celelalte
categorii de materiale arheologice descoperite (metale, monede,
reprezentări plastice) sunt mult mai puţine şi inferioare
calitativ, semn că nivelul de trai în această zonă era mai
scăzut.
45. Cuceu
(Jibou), jud. Sălaj
Punct: Valea Bochii
Cod
sit: 139839.04
Dan Băcueţ Crişan, Sanda
Băcueţ Crişan (MJIA Zalău)
Localitatea Cuceu este situată la
extremitatea sudică a Dealurilor Sălajului, pe traseul culoarului
care face legătura între valea râului Someş şi porţiunea
superioară a văii Zalăului. Săpăturile efectuate în
acest punct situat în partea stângă a şoselei Jibou - Zalău aduc
un plus de informaţii privind aşezarea medievală timpurie din
acest punct, aşezare ce a mai fost cercetată arheologic în 1978 (Al.
V. Matei), rezultatele fiind publicate în 1994 (I. Stanciu, Al. V. Matei).
În acest sit au fost trasate un
număr de cinci secţiuni şi cinci casete în care s-au surprins
patru locuinţe şi trei gropi. Situaţia stratigrafică este
foarte simplă: nivel negru arat, în care apar materialele arheologice,
urmat de steril galben în care se adâncesc complexele.
Locuinţa L. 1(cercetată în S
1 şi Caseta A) este de tip adâncit, are o formă aproximativ
patrulateră, prevăzută cu intrare săpată în pantă
pe latura sudică. Instalaţia de foc a locuinţei consta într-un
cuptor scobit în bloc de lut cruţat.
Locuinţa L. 2 (cercetată în
S 2 şi Caseta B) este de tip adâncit, de formă ovală uşor
alungită. Instalaţia de foc a fost dezafectată din vechime.
Locuinţa L. 3 (cercetată în
S 2 şi Caseta C) a fost dezvelită parţial. Şi această
locuinţă este tot de tipul adâncit.
Cele trei gropi G 1, G 2, şi G 3
surprinse în S 2 erau uşor adâncite în sterilul galben.
Locuinţa L. 4 (cercetată în
S 4 şi Caseta D) are o formă neregulată fiind de asemenea de tip
adâncit.
Materialul arheologic recoltat
constă în primul rând în ceramică (oale fără toartă,
tăviţe) alături de care au apărut diferite piese de fier:
cuţite, o săgeată, un ac de cataramă şi o
cataramă. Toate aceste artefacte descoperite încadrează aşezarea
din acest punct în secolele VIII - IX p.Chr.
Alături de materialele
arheologice şi complexele medievale timpurii a fost cercetat şi un
complex preistoric deranjat de arături şi de un mic şanţ de
drenare a apei. Complexul a fost surprins în S 5 şi Caseta E, materialul
arheologic recoltat constând în ceramică, 12 zdrobitoare, câteva mici
aşchii de obsidian şi o dăltiţă de piatră.
Fragmentele ceramice provin de la vase de uz comun. Ca degresant a fost
utilizat mâlul. Pe unele fragmente se mai păstrează urmele unui slip
de culoare cărămizie. Ca decor unic apar butonii rotunzi. În
privinţa datării deşi avem prea puţine elemente cu care
să putem opera, opinăm totuşi pentru atribuirea acestor
descoperiri neoliticului târziu, probabil unui grup tisoid.
46.
Cuci,
com. Cuci, jud. Mureş
Cod sit 116448.01
Mihai
Meşter, Gheorghe Lazarovici (MNIT)
În
cadrul Proiectului Nr. 492A, de lărgire a DN 60, în vara anului 1999, s-au
efectuat săpături arheologice în raza localităţii Cuci din
judeţul Mureş. Scopul declarat al acestora, a fost acela de a
identifica aşezarea Petreşti, despre care aveam unele informaţii
de la regretatul coleg Valeriu
Lazăr, fost arheolog la Tg. Mureş. Informaţiile primite de D-l
Director al Şcolii din localitate, precum şi cele primite de la profesoara
de istorie de la aceeaşi şcoală, nu ne-au ajutat prea mult, iar
perieghezele noastre precum şi sondajele efectuate s-au dovedit în cele
din urmă insuficiente pentru atingerea scopului iniţial. În cele ce
urmează vom face o trecere succintă a principalelor casete şi
secţiuni pe care le-am efectuat în acestă campanie.
Caseta nr 1. Având dimensiunile de 3 x 4 m şi o
diferenţă de nivel de 2,35 m, a fost decopertată pe terasa
înaltă a Mureşului, lângă vechiul cimitir unguresc, la marginea
aşezării Coţofeni. S-a săpat în pantă şi de aceea
decopertarea s-a efectuat în trepte, urmărindu-se stratigrafia din
profilul estic. Stratul brun închis (arheologic), era pigmentat cu chirpic
mărunt, provenind probabil de la o locuinţă. Grosimea acestuia
oscilează între 0,20 m la bază şi 0,50 m, în partea
superioară. Ceramica descoperită este de factură Coţofeni,
însă fragmentele sunt mici, greu de încadrat în fazele acestei culturi.
Caseta nr. 2. A fost săpată pe faleza
abruptă din stânga Mureşului, la aproximativ 350 m de caseta 1
şi a avut dimensiunile de 2 x 1 x 0,60 m. Ca şi în cazul primei
casete, materialul ceramic era extrem de fragmentar, însă indubitabil
aparţine Culturii Coţofeni. Nu s-au găsit urme de chirpici sau
indicii care să ateste existenţa vreunei aşezări.
Secţiunea 1. Cu dimensiunile de 1,50 x 5 x 0,60 m,
era amplasată la marginea de S a aşezării Coţofeni, pe
terasă, lângă o plantaţie de porumb.De la –0,40 m în jos,
stratul de cultură se materializează printr-o ceramică de
factură bună, cu o pastă de culoare cenuşie spre negru,
incizată cu ornamente frunze de brad şi boabe de linte, pe care o
încadrăm în Coţofeni I. La -0,60 m, s-au mai descoperit urme de
chirpic mărunt şi arsură, care nu provin de la vreo vatră
ci de la o ardere intensă petrecută probabil în timpul unui incendiu.
Secţiunea 2. S-a trasat la aproximativ 300 m înainte
de intrarea în satul Orosia şi a avut dimensiunile de 2 x 6 x 0,60 m,
fiind amplasată pe un teren arabil. Fragmentele ceramice sunt tot
Coţofeni I, cu ornamente incizate în formă de frunze de brad; s-a
găsit de asemenea o lamă de silex. Stratigrafia nu este
relevantă.
Secţiunea 3. A fost decopertată în stânga DN
60, la aproximativ 100 m de prima casă de la intrarea în comuna Cuci.
Suprafaţa săpată a fost de 1 x 8 x 1,30 m şi era
amplasată între şosea şi terenul arabil, cultivat cu porumb.
În
profilul sudic, erau vizibile şapte straturi începând de la –0,30
până la -1,30 m, ceramica descoperită încadrând-o între secolele IV -
VI şi secolele VIII - XIX. Pe întrega lungime a secţiunii între
0,50-0,60 m, se găseşte un nivel de locuire medieval (notat de
către noi cu Niv.I), ce cuprinde mult chirpic de culoare roşie,
pietriş, urme de arsură şi fragmente ceramice medievale
timpurii. În caroul 1, de la 0,50 m, porneşte o groapă menajeră
cu adâncimea de 0,40 m şi deschiderea la gură de 0,60 m ce avea pe
fundul ei arsură de cărbune cu o grosime de 0,3 m precum şi
fragmente ceramice mai timpurii, din secolele V - VI. Al doilea nivel de
locuire, este bine observabil între –0,75-0,80 m având în mare
aceleaşi caracteristici ca primul nivel, doar ceramica este mai timpurie,
noi încadrând-o în secolele IV - V. Sub nivelul 2, la -0,80 m se afla un bordei
(locuinţă semiadâncită?), ce avea în partea superioară o
deschidere de 3,60 m şi o adâncime de 0,50 m.
Secţiunea 4. A fost trasată perpendicular pe S3, pe direcţia E - V
şi avea dimensiunile de 2 x 4 x 1,30 m. Raţiunea decopertării
acesteia a fost de a pătrunde înspre interiorul aşezării,
bănuită de către noi că s-ar fi aflat aici. Sub humusul
recent, la adîncimea de –0,30 m în carourile 1 şi 2, s-au descoperit
cărămizi medivale de pavaj, precum şi o mare cantitate de pietre
mari ce formau un fel de alee cu o lăţime de 2,3 m. Din
informaţiile primite de la oamenii din localitate, se pare că prin
secolul XVIII, se afla aici o închisoare (fort) de dimensiuni reduse, care
ulterior ar fi fost demolată. Este posibil acest lucru deoarece la
–0,50-0,60 m în partea de V, adică înspre centrul platoului, au
apărut urme de zid care după tipul de pietre şi mortar, par a fi
medievale târzii.
Periegheze. În paralel cu săpăturile
propriu-zise, s-au efectuat o serie de acţiuni de cercetare de
suprafaţă, cu scopul de a identifica aşezarea Petreşti, dar
din păcate aşa cum arătam şi la început, acestea s-au
dovedit zadarnice. Au fost în schimb descoperite cinci noi puncte arheologice,
nesemnalate în Repertoriul Arheologic al Jud. Mureş. Acestea sunt:
Pe
terasa înaltă a Mureşului, la intrarea în satul Orosia, pe partea
dreaptă, într-o cultură de porumb, au fost descoperite fragmente
ceramice Coţofeni 3c din categoria semifină, având ca ornament
incizii, realizate în tehnica împusăturilor succesive.
Pe
traseul numit de localnici „Drumul ciurzii”, la cca. 50 m de un pârâu cu debit
redus de apă, se află o aşezare medievală de secol XVIII,
cu o ceramică lucrată la roată rapidă.
Pe
stânga drumului DN 60 la intrarea în Cuci, se află o aşezare
medievală timpurie, ceramica (buze, funduri, torţi etc) fiind
tipică pentru această perioadă.
În
grădina casei cu nr. 32 din satul Orosia am fost informaţi că
s-ar găsi ceramică pictată. Orice încercare de a verifica acest
lucru, s-a lovit de împotrivirea proprietarului, care nu ne-a permis accesul în
grădină.
La
intrarea în Cuci pe partea dreaptă a drumului, în grădina primei
case, proprietarul a găsit ceramică Coţofeni şi o
monedă poleită cu aur.
47.
Cucuiş, com. Beriu, jud. Hunedoara
Cod
sit: 88298.02
Zeno K. Pinter (ULB Sibiu), Mihai Căstăian,
Daniel Ţuţuianu (MCDR Deva)
.
În
continuarea cercetărilor sistematice începute în anul 1998 la cetatea
medievală aflată în punctul „Colnic", în cadrul campaniei arheologice
din vara anului 1999 au fost executate un număr de şapte noi
secţiuni şi două casete. Secţiunile S 9 – S 14,
intersectează perpendicular magistrala S 1 – S 8 (1998), fiind orientate
pe direcţia NNV - SSE. Secţiunea S 15 a fost realizată paralel
cu S 9, pentru a identifica o altă latură a turnului de poartă.
Descoperirile arheologice cuprind urme de vieţuire preistorice
reprezentând în special ceramică aparţinând culturii Coţofeni,
câteva fragmente hallstattiene, precum şi ceramică medievală
încadrată cronologic în veacurile XIII – XIV, datând astfel
fortificaţia de piatră. Prin poziţionarea secţiunilor S 9
şi S 15 a fost pusă în evidenţă partea de SE a incintei
fortificate, zidul cu dimensiuni de 1,5 m, pe care se află dispuse
perpendicular laturile cu grosimea de 2 m ale unui turn de poartă
interior. În S 14 a fost identificat sectorul nordic al zidului de
incintă, cu caracteristici similare descoperirilor anterioare.
(Pl. 11)