96. Isaccea, jud. Tulcea [Noviodunum]
Punct: Cetate Cod sit: 159696.05 Autorizaţia de cercetare sistematică nr. 158/2005 Colectiv: Victor Heinrich Baumann – responsabil, Aurel Stănică (ICEM Tulcea), Gheorghe Mănucu-Adameşteanu (MMB), Cecilia Stoian (IA Iaşi), Laurenţiu Radu (MA Mangalia), Niculina Dinu (M Brăila), Luminiţa Bejenaru (UAIC Iaşi), Andra Sireţeanu, Ingrid Acatrinei, Mihaela Donici, Ramona Zaharia, Mădălina Perju, Adina Voicu, Silvioara Constantin, Adrian Hamzu (studenţi UAIC Iaşi) Cercetările arheologice din anul 2005 s-au desfăşurat în cursul lunilor iulie–septembrie şi au avut, în general, aceleaşi obiective urmărite şi în anii 2000-2002 şi 2004 prin proiectul NOV(iodunum) 2000, respectiv degajarea unor suprafeţe cât mai mari din segmentul de SE al sistemului defensiv al cetăţii şi stabilirea limitelor cronologice ale acestuia. În acest scop au fost continuate săpăturile arheologice în cele trei sectoare ale segmentului monumental vizat: - sector Cetate – Turnul Mare (CT) - sector Cetate – Turnu A, fost „Curtina A” (TA = CA) - sector Cetate – Turn Colţ (TC) Cel de-al patrulea sector, unde au fost reluate cercetările arheologice, se află în extramuros şi este sector Cariera de lut – necropola. Proiectul NAP (Noviodunum Archaeological Project) al colegilor britanici a demarat în anul 2005 într-o nouă etapă, prin deschiderea unui sector arheologic la V de tabia (= tabăra) turcească, pe un mic promontoriu care, în conformitate cu topografia terenului, presupunea existenţa unui turn (e). Sector: Cetate – Turnul Mare (CT) V.H. Baumann, Aurel Stănică şi studenţii Mihaela Donici, Adrian Hamzu În 2004 a fost înlăturat martorul de pământ dintre secţiunile CT9 şi CT2, suprafaţa degajată fiind adâncită până pe dărâmătura ultimului nivel romano-bizantin (N-III). În anul 2005, suprafaţa respectivă a fost adâncită la -4,40 m, pe nivelul N-IV. Ca şi în zona răsăriteană a turnului mare, respectiv în CT61, şi aici au fost descoperite numeroase fragmente de bârne carbonizate, căzute pe N-IV din structura defensivă a turnului, evidenţiindu-se încă o dată puternica distrugere şi incendiere a acestuia de la sfârşitul epocii iustiniene2. Sprijinită pe zidul de incintă, a fost descoperită pe N-IV vatra semicirculară a unui cuptor. În zona sudică a suprafeţei de V a turnului mare, respectiv în CT2 – CT5 (S), a fost curăţat nivelul N-VI, procedându-se apoi la înlăturarea unui strat masiv de dărâmături, care acoperea nivelul N-V. Ambele niveluri sunt puternic incendiate evidenţiind atacuri repetate, legate foarte probabil de invaziile protobulgarilor din vremea domniei împăratului Anastasios (493, 499 şi 502 p.Chr.)3. De o parte şi de cealaltă a turnului mare, în zona de inserţie a laturilor de E şi de V cu zidul de incintă, cele două secţiuni deschise în 2001 – CT7 la E şi CT8 la V – au fost adâncite până la stratul de pământ galben steril. În CT7 acesta este situat la adâncimea de -6 m, raportată la înălţimea actuală a zidului răsăritean al TM, în c. 4-5, la 5,40 m în c. 3 şi la -3,40 m în c. 2. Adâncirea secţiunii ne-a permis obţinerea de informaţii asupra sistemelor constructive folosite cu prilejul refacerilor succesive, care au permis menţinerea acestui monument de arhitectură până în zilele noastre. Întreaga construcţie se sprijină pe o temelie profundă, care atinge, în unele locuri, adâncimea de 2,50 m. Această substrucţie a fost amplasată într-un strat de pământ galben purtat de aprox. 1,10 m grosime, care suprapune loess-ul. Latura de E a TM păstrează urmele a patru faze constructive, marcate de plinte de construcţie care îi dau aparenţa unui monument în trepte (H1=20,60 m; H2=20,40 m; H3=0,50 m). Primele două plinte relevă o zidărie adosată zidului de incintă şi abia la aprox. 1,10 m înălţime, deasupra temeliei, o elevaţie realizată din blocuri paralelipipedice, masive, este ţesută pe zidul de incintă în zona de inserţie. În colţul de SE al turnului se observă orientarea uşor diferită a laturii de E a acestuia faţă de substrucţia profundă, care se păstrează ca o crepidoma, relevând amplasarea TM pe temelii mai vechi. Prima incintă din zona de inserţie este alcătuită din blocuri rostuite, fiind asemănătoare tuturor zidurilor din prima fază a fortificaţie romano-bizantine de la Noviodunum. Ea porneşte de la nivelul superior al substrucţiei laturii răsăritene a turnului, cotă corespunzătoare stratului de pământ galben de sub zidul de incintă, strat perfect păstrat şi în peretele estic al secţiunii CT7. Adâncirea secţiunii până la loess, strat steril aflat la -0,85 m sub talpa zidului de incintă, şi curăţirea acestuia, au favorizat descoperirea celei mai vechi fortificaţii romane de la Noviodunum, foarte probabil faza de pământ a castrului din sec. I p.Chr.4 Este vorba de resturile unui val de pământ prevăzut spre S cu o bermă lată de 3 m şi o fossa cu deschiderea de 3,60 m. Schimbarea sistemului de apărare a oraşului se face ulterior prin construirea zidurilor din piatră. În CT7 se observă cum agger-ul şi fossa sunt acoperite cu pământ galben purtat, în care sunt amplasate substrucţii adânci. În conformitate cu materialul ceramic recoltat, această operaţiune are loc cel mai devreme la începutul sec. III p.Chr5. Cea de-a treia etapă este aceea a fortificaţiei romano-bizantine, fenomen constatat în principal prin elevarea incintei şi adosarea turnului mare, foarte probabil în perioada Tetrarhiei. În c.3 al secţiunii CT7, la -3,70 m adâncime, în stratul de pământ care acoperă berma, a fost descoperită groapa unui mormânt deranjat din antichitate. Determinările au fost efectuate de dr. Jane Sidell din corpul expediţionar britanic „în funcţie de anatomia pelvis-ului, incluzând în acelaşi context nodul sciatic şi musculatura pronunţată a individului. Luând în considerare lungimea femurului, precizează dna Sidell, ne putem gândi că a fost un bărbat înalt, dar nu-i putem estima statura cu elementele avute la dispoziţie. Credem că avea cel puţin 20 de ani”. Scheletul, cu toate că a fost deranjat în antichitate şi îi lipsesc multe din elementele componente, prezintă puncte ale conexiunilor anatomice, care ne permit să stabilim, cu aproximaţie, orientarea sa S-N. Scheletul era depus pe o podea de pământ tare, reprezentând nivelul bermei, şi acoperea o groapă în care se afla o aglomerare de pietre mari de carieră. Între acestea se găseau două cranii umane, unul spart, situat la N şi celălalt la S, în profilul secţiunii. Din groapă au fost recoltate fragmente de ceramică, getică şi elenistică, evidenţiind încă o dată faptul că primul sistem defensiv, respectiv faza de pământ, a fost realizat la sfârşitul epocii elenistice. Cercetările arheologice din CT7 au evidenţiat o locuire intensă în cursul sec. XIII-XIV, în imediata vecinătate a zidurilor cetăţii. Această locuire s-a suprapus, dar, de cele mai multe ori, a perforat nivelurile de locuire ale epocii romane timpurii. În c.3, profil E, la adâncimea de -5,60 m, raportată la înălţimea laturii de E a TM, a fost surprinsă o locuinţă medievală semiîngropată cu două faze de locuire. Locuinţa are o lungime pe profil de 3 m şi, în ambele faze, este prevăzută la N cu o groapă menajeră, adâncă de -0,50 m în prima fază şi de -0,70 m în faza a doua. În conformitate cu fragmentele de ceramică smălţuită recoltate din cele două gropi menajere, avem de-a face cu o locuinţă din sec. XIII, care a perforat un strat de moloz rezultat din distrugerea zidului de incintă şi a laturii de E a turnului romano-bizantin6. Limita sudică a acestei locuinţe era marcată de un zid sau pilon roman timpuriu demantelat în sec. XIV până la bază, pe o înălţime de aprox. 2,20 m.7 În c.1 al secţiunii CT7, între -0,50 m şi -0,80 m adâncime faţă de nivelul accentuat al pantei în acest loc, pe aprox. 2,70 m din lungimea secţiunii a fost cercetată o locuinţă medievală din sec. XIII, care dispunea la SV de o groapă menajeră ovală adâncă de 1,35 m. Groapa a perforat o locuinţă de epocă medio-bizantină şi una de epocă romană timpurie, ambele semiîngropate. Podeaua locuinţei romane timpurii se află la adâncimea de 1,40 m faţă de nivelul pantei, respectiv -3,40 m faţă de înălţimea laturii de E a TM şi, în conformitate cu materialul ceramic recoltat, aparţine sec. II p.Chr. În partea de NE a locuinţei se afla vatra. În partea de V a TM, secţiunea CT8 a fost adâncită, de asemenea, până la loess, în vecinătatea zidului de incintă. Adâncimile, ca şi în CT7, au fost raportate la înălţimea maximă a laturii de V a TM. La -3,10 m, -3,70 m şi -4,30 m, au fost surprinse fragmente din podelele unor locuinţe medievale de suprafaţă, cu urme de incendiu. Cele trei niveluri de locuire sunt despărţite de straturi de nivelare groase de 0,50–0,60 m. Materialul arheologic recoltat (fragmente de ceramică smălţuită, patru monede: una la -3,50 m, două la -3,80 m şi una la -4,10 m; metale, coarne de cerb prelucrate) indică sec. XIII şi XIV. În zona de inserţie cu zidul de incintă, latura de V a TM este marcată la bază de două plinte de construcţie: la -5 m şi la -4,50 m adâncime. Prima a servit ca temelie la ridicarea turnului romano-bizantin în faza iniţială şi, în contrast cu situaţia din CT7, aici substrucţia este ţesută organic pe zidul de incintă. Din c.4 spre S, această substrucţie se personalizează căpătând o altă orientare, conturându-se astfel imaginea unui turn hexagonal cu frontul rotunjit. Ca şi în CT7, această substrucţie profundă a tăiat berma şi fossa sistemului defensiv al fortificaţiei din faza de pământ. Berma, situată la 5,40 m adâncime, se păstrează pe o lăţime de 1,45 m, iar fossa, din care a fost excavată o porţiune largă de aprox. 2,25 m, are o adâncime de 2 m. Materialul ceramic recuperat din umplutura şanţului aparţine sec. II-III p.Chr., evidenţiind, şi în acest loc, că prima fortificaţie de piatră a cetăţii Noviodunum a fost construită în sec. III p.Chr. Constructorii fortificaţiei romano-bizantine au suprapus, de cele mai multe ori, mai vechile substrucţii, modificând însă, orientarea zidurilor. Cea de-a doua plintă de pe latura de V a TM reflectă o refacere a acestuia în epoca romano-bizantină, constructorii folosindu-se de acelaşi sistem de construcţie a paramentului în tehnica opus quadratum. De la nivelul acestei plinte, latura de V a TM prezintă o plombă de aprox. 4 m lungime şi 2 m înălţime, realizată, foarte probabil, în cursul sec. XIII-XIV, când zona din vecinătatea cetăţii era intens populată. Sector: Turn A (Ta) V.H Baumann, Aurel Stănică, Niculina Dinu, Mihaela Donici, Adrian Hamzu În anul 2004 a fost deschis un nou sector, situat la mijlocul distanţei dintre Turnul Mare şi Turnul de Colţ al cetăţii, în zona de SE. Se urmărea, pe de o parte degajarea unei suprafeţe cât mai confortabile prezentării sistemului de fortificaţie romano-bizantine, din vecinătatea carosabilului, pe de altă parte, surprinderea unor elemente noi în relaţia cronologică dintre perioada romană timpurie şi cea romano-bizantină. Considerând că cercetarea arheologică are loc într-o curtină, noul sector a fost denumit Curtină A, fiind marcat cu siglele CA. În noul sector au fost trasate trei secţiuni (CA1; CA2; CA3) perpendiculare pe zidul de incintă romano-bizantin, cu martori de pământ intermediari de 1 m lăţime, săpăturile urmând a fi continuate în 2005. Săpăturile arheologice din anul 2004 au scos la lumină resturile unui turn exterior a cărui orientare şi formă au suferit modificări în cursul sec. IV-VI p.Chr. În campania anului 2005 s-a urmărit degajarea turnului şi stabilirea etapelor cronologice, în corelaţie cu rezultatele cercetărilor efectuate în sectorul Turnul Mare şi în sectorul Turn de Colţ,unde au fost reluate în acest an cercetările arheologice. A fost investigată o suprafaţă de aprox. 140 m2. Fiind vorba de un turn, sectorul şi-a schimbat denumirea în sectorul Turn A. Cercetarea s-a concentrat iniţial pe axul longitudinal al turnului, înscris în secţiunea TA2 (= CA2). Adâncimile au fost raportate, la S de zidul de incintă (pantă de cca. 45°), la înălţimea maximă a acestuia pe axul longitudinal A-A1. În c. 4, secţiunea TA2 a fost adâncită în interiorul unui turn rectangular, prin înlăturarea unei dărâmături masive din piatră. Suprafaţa degajată de 8,5 m2 are colţurile rotunjite, laturile mari de 3,25 m, situate la NV şi SE şi laturile mici de 2,60 m la SV şi NE. Materialul ceramic descoperit în interiorul turnului relevă o locuire medievală în sec. XIII-XIV, într-un spaţiu construit foarte probabil la sfârşitul sec. III p.Chr. Sub stratul masiv de piatră prăbuşită din ziduri, la -3,20 m s-a dat peste o groapă menajeră ovală (1), din care s-a recoltat ceramică medievală smălţuită de sec. XIV. Groapa s-a oprit pe un nivel de locuire realizat prin bătătorirea pământului amestecat cu pietricele, nivel situat la 3,40 m adâncime. Acest nivel prezintă în colţul de E al turnului o amenajare într-un spaţiu rectangular adâncit, în care s-au descoperit şi resturi de ardere, cărbuni şi oase de animale. În vecinătatea de SV a fost amplasată o groapă menajeră adâncă de 0,50 m. Întregul nivel al locuinţei din turn păstrase ceramică fragmentară din sec. XIII-XIV, dar şi resturi ceramice romane. Colţurile din interiorul turnului au fost rotunjite şi tencuite, probabil în scopul amenajării locuinţei medievale, prin plasarea unor bârne de susţinere a acoperişului, urme de tencuială menţinându-se şi pe pereţii locuinţei. În prima fază turnul avea o formă rectangulară, cu latura de avansată lată de 3,60 m, orientată 47,5° NV – 17,5° SE. Această latură stătea pe un soclu a cărei orientare (50° NV – 20° SE, mai lat spre E) relevă o fază constructivă anterioară realizării sistemului defensiv romano-bizantin, element evidenţiat şi în celelalte sectoare cercetate în perioada 2002-2005 la Noviodunum. În stadiul actual al cercetărilor credem că primul turn a fost construit la sfârşitul epocii romane timpurii, foarte probabil în cursul sec. III p.Chr., orientarea sa iniţială fiind de 2,5° NE – 32,5°SV. Construirea turnului romano-bizantin se face pe structura primului turn. Este reparat zidul de incintă care prezintă o nouă plintă exterioară. Noul turn are frontul rotunjit, este masiv, interiorul i se dublează prin includerea vechiului zid de faţadă. Raportând grosimea zidurilor sale la latura estică de 3,96 m grosime, putem aprecia caracterul strict defensiv al fortificaţiei restaurate, probabil, în cursul sec. IV p.Chr. Turnul este refăcut într-o etapă ulterioară când revine la forma sa iniţială, păstrând însă dimensiunile turnului anterior. Fragmentele din zidurile laterale păstrate reflectă o renunţare la masivitatea turnului cu frontul rotunjit. Noul turn rectangular are laturile lungi la E şi V şi o nouă plintă. El se suprapune vechiului turn, fiind orientat 3,5° NE – 33,5° SV. În sec. VI p.Chr. se reface zidul de incintă romano-bizantin. Cu această ocazie se renunţă la Turnul A. Noul zid de incintă, placat cu blochete paralelipipedice din calcar şi diabaz, prezintă aprox. pe axul longitudinal al vechiului turn un unghi obtuz de faţadă, ceea ce presupune o schimbare de direcţiei a incintei. Ca şi în celelalte sectoare ale cetăţii Noviodunum, se constată o distrugere masivă şi sistematică a paramentului fortificaţiei romano-bizantine, în cursul evului mediu şi în epocă modernă. Ultima distrugere a fost făcută cu ocazia construirii drumului din marginea de S a fortificaţiei. Această intervenţie, din anii 1970-1972, a fost surprinsă şi în campania din 2005, în zona sudica a TA, unde o parte din zidul exterior al turnului a fost descoperită la aprox. 3 m distanţă spre S de aceasta. În campania viitoare va fi degajată şi latura dinspre V a Turnului A şi se va trece la consolidarea primară a acestuia, prin acoperirea suprafeţei exterioare cu brazde de pământ plasate pe un suport de carton asfaltat. Suprafaţa CA Pentru sectorul numit iniţial Curtina A, am creat în continuarea celor trei secţiuni, o suprafaţă cu dimensiunile de 4 x 10,50 m, denumit Suprafaţa CA. Unul din obiectivele noastre a fost acela de a verifica dacă în această zonă putem surprinde zidul incintă bizantin. Din păcate, nu am surprins zidul bizantin, în această suprafaţă au fost surprinse câteva complexe arheologice – gropi menajere (Gr.1 – sec. XI; Gr.2, 3 şi 4 – sec. XIII) şi un segment dintr-o podea de locuinţă, ce aparţin locuirii medio-bizantine. Gropile menajere au un inventar deosebit de bogat: fragmente de vase borcan, opaiţe, fragmente de amfore, fragmente de la brăţări din sticlă, folles şi stamena devalorizate). În continuarea a ceea ce a mai rămas din podeaua de locuinţă, spre V, se afla un strat de dărâmătură (pietre, bucăţele de mortar, bucăţi de cărămidă), în care au fost descoperite fragmente de vase borcan, fragmente de sticlă romană, pastile din sticlă (de culoare verde), ceramică romană fragmentară, monede (folles sec. XI), o lunulă din plumb (sec. X-XI). Despre momentul distrugerii locuinţei, dar şi despre stratul de moloz, nu putem face alte precizări în actualul stadiu al cercetării. Anul viitor vor continua cercetarea pentru a lămuri situaţia din Suprafaţa CA. Din materialul recoltat în zona Turnului A şi din Suprafaţa CA menţionăm: cartuşe (md. 1915-1916), pipe şi fragmente ceramice din sec. XVIII-XIX, fragmente de ceramică otomană, ceramică medio-bizantină, ceramică romană şi getică, arme, piese de harnaşament, obiecte din os şi corn, obiecte de cult, obiecte de podoabă şi accesorii vestimentare, monede bizantine şi medievale (sec. XI-XIV), monede romane (sec. IV-VI p.Chr). Din păcate, nivelurile arheologice sunt bulversate de locuirea de epoca medievală şi de distrugerile din epoca modernă şi contemporană. De asemenea, amenajările cu caracter militar din primul război mondial au contribuit la bulversarea nivelurilor arheologice. Sector: Turn Colţ (TC) V.H. Baumann, Gh. Mănucu-Adameşteanu, Adina Voicu, Adrian Hamzu În extremitatea de SE a aşezării fortificate cu caracter urban de la Noviodunum – Isaccea, în cursul anului 2002 a fost deschis un sector nou, încredinţat lui Cristian Olariu, cu participarea studenţilor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti şi coordonat de responsabilul de şantier. Primele două secţiuni, de 30 x 2,5 m, cu un martor lat de 1 m între ele (TC1 şi TC2); perpendiculare pe latura de S a incintei, încercau să surprindă un posibil turn de colţ. Numerotarea carourilor, trasate din 4 în 4 m, începea de la S la N; spre S, între c. 5–c. 1, terenul prezintă o pantă abruptă. În cele două secţiuni au fost surprinse mai multe tronsoane de ziduri din epoca romană şi romano-bizantină8. Cercetările din anul 2003 au încercat să clarifice unele dintre situaţiile apărute în prima campanie, în TC1 şi TC2, în acest scop fiind deschisă o nouă secţiune, TC3, cu aceleaşi dimensiuni ca precedentele, la 1 m spre E de TC29. Campania din 2004 a fost limitată doar la o săptămână şi nu a fost prezentată în 2005. În cursul anului 2005 partea de N a acestui sector a fost încredinţată dlui. dr. Gh. Mănucu-Adameşteanu în scopul epuizării cât mai rapide a depunerilor din epoca medie bizantină (sec. X-XIV); la săpături au fost prezenţi şi doi studenţi de la Facultatea de Istorie din Iaşi. Deoarece pe traseul celor trei secţiuni, în c. 1-5, depunerile bizantine fuseseră deja îndepărtate, cercetările din această porţiune a sectorului TC au fost continuate de dr. V.H. Baumann. În TC1, în c.6, la -0,40 m, au fost surprinse câteva coaste aparţinând unui schelet de copil-adolescent, orientat V-E; în profil nu se observa groapa mormântului; stratigrafic, acesta aparţine etapei sec. XIII – începutul sec. XV. În 2003, în c.8, la -0,62 m, a fost dezvelit un alt mormânt de copil, orientat NV-SV10. Pe latura de S a cetăţii, expediţia engleză, în perioada 5-12 august 2005, a dezvelit un mormânt feminin (vârsta: 11-14 ani; determinare efectuată de un antropolog din Anglia). Stratigrafic, aparţine sec. XIII-XV; este singurul mormânt care a avut inventar, respectiv, un pandantiv cu o pastilă de sticlă sodică (informaţie Khris Lockear); alte morminte au fost menţionate în cursul cercetărilor efectuate de către Ioan Barnea în 1953-1954. din aceste informaţii disparate se poate presupune că, într-o anumită perioadă din cursul sec. XIII-XV, în zona extramuros din imediata vecinătate a incintei, s-au practicat înmormântări (de remarcat că, până în acest moment, toate mormintele sunt de copii). De la -0,80 m, în jumătatea estică a secţiunii TC1, apare aceeaşi amenajare din pietre de mici dimensiuni, legate cu pământ negru, bine bătătorit (o stradă?), care a fost cercetată încă din 2002, în TC2 şi TC3. În cele două săptămâni ale campaniei din anul 2005 am reuşit nu numai interpretarea ei, fără a o putea degaja. La -0,90 –1 m, în capătul de N al secţiunii TC2, strada se întindea pe aproape toată lăţimea secţiunii (2,30 m) şi pe o lungime surprinsă de 3 m (intră în profilul de N). Strada trece şi în TC3, în c. 6-7, pe o lăţime de cca. 1 m, până deasupra „edificiului”, dimensiunile actuale sugerează o stradă orientată E-V, surprinsă pe o lăţime de 3,00 m (intră în profilul de N) şi o lungime de cca. 7,50 m (rezultată prin cumularea segmentelor surprinse în TC1 – cca. 2 m, profil dintre TC1 şi TC2 – 1 m, în TC2 – pe 2,50, profil TC2 şi Tc3 – 1 m, în TC3 – pe 1 m). Spre E de TC3 am trasat în 2005 o casetă de 3 x 5 m, fără martor, pentru a dezveli emplectonul din piatră mică şi mijlocie, prins cu mortar alb, de la o amenajare demantelată masiv. Stratul de pământ care acoperă „edificiul” este foarte sărac în materiale arheologice: puţine fragmente ceramice din sec. XIII-XIV, fragmente de brăţări de sticlă, dar nici o monedă. Latura de E a fost demantelată în vechime de o groapă mare, care a spart tot zidul: spre profilul de E au fost descoperite fragmente de borcane din sec. XI, care ar putea sugera momentul distrugerii, la un interval nedeterminat după dezafectarea construcţiei; trebuie semnalat însă că, stratigrafia zonei fiind foarte afectată de numeroase intervenţii, succesiunea cronologică rămâne a fi stabilită prin continuarea cercetării. Nu s-a păstrat nici una dintre feţele zidului. În colţul de NE al extinderii, sub fundaţia zidului cu mortar alb, au fost dezvelite două asize de la fundaţia unui alt zid, care foloseşte şi piatră locală, galbenă; acestea au apărut la o adâncime de -0,75 m faţă de la nivelul actual de călcare (măsurat la profilul de N). Zidul are două feţe, la N şi la S, este lat de 0,80 m, iar înălţimea dezvelită este de 0,25 m. A fost surprins pe trei segmente, toate suprapuse de amenajarea din piatră legată cu mortar alb. La E de „edificiu” şi la 0,65 m V de profilul de E, s-a recoltat ceramică amestecată (buze borcan din sec. XI, XIII şi ceramică romană) în jurul unei amenajări rectangulare cu dimensiunile de 0,80 x 0,65 m, din piatră nefasonată, de dimensiuni mijlocii (0,30 x 1,518 x 0,14 m). Între pietre a fost găsit un schelet de câine de talie medie sub care au fost recoltate alice de plumb din timpul războaielor ruso-turce. Bulversarea depunerilor arheologice este confirmată de prezenţa în c.7, la -0,40 m, a unui follis din sec. XI, dar şi a unui fragment de baionetă din primul război mondial. În zona sudică a sectorului TC, primele două secţiuni au fost adâncite până la -4,00 m11, ceea ce a permis o serie de observaţii pertinente asupra demantelărilor succesive petrecute în colţul de SE al cetăţii. În c1 din TC1 şi TC2 s-au profilat resturile unui zid cu mortar de var, demantelat în epoca medievală. În faţa acestuia, la S, s-a dat peste locuirea medievală din sec. XIII-XIV. În TC1 a fost adâncită suprafaţa din faţa zidului „severian”12 până la -2,50 m, în dreptul ?1. Temelia acestuia prezintă la S două plinte, dintre care prima, înaltă de 1,40 m, a fost construită, foarte probabil în sec. III p.Chr., întrucât materialul ceramic recoltat aparţine sec. II p.Chr. Această substrucţie s-a realizat în pământ galben umblat, conţinând resturi arheologice din sec. I-II p.Chr. şi a stat la baza zidului cu plintă. Este marcată pe ambele profiluri de secţiuni TC1 şi în grundriss de un strat de moloz, cu multă cărămidă pisată mărunt, reflectând activitatea de combinare a mortarului pentru zidul roman. Acest strat a fost nivelat cu pământ galben până la nivelul plintei superioare. Prima temelie a tăiat un strat subţire de mortar alb de var nisipos, surprins şi în TC2, c.2, la adâncimea de -0,70 m, sub plinta de construcţie, iar la baza sa au fost descoperite fragmente de mortar de var cu cărămidă pisată. La N de zidul „severian”, în spaţiul dintre acesta şi frontul avansat al turnului romano-bizantin, groapa unui bordei din sec. XI s-a adâncit până la -3,30 m. La -2,45 m zidul „severian” prezintă pe faţa sa nordică, în dreptul ?2, o plintă de construcţie lată de 0,30 m, ceea ce, raportat la situaţia evidenţiată la S, pune problema a cel puţin două faze de construcţie. Sector: Cariera de lut - Necropola V.H. Baumann, Aurel Stănică, Cecilia Stoian, Laurenţiu Radu, Luminiţa Bejenaru, Andra Sireţeanu, Ingrid Acatrinei, Ramona Zaharia, Mădălina Perju, Adina Voicu, Silvioara Constantin În campania de săpături din 2005, am reluat cercetarea arheologică din punctul Cariera de lut, prin trasarea unei suprafeţe cu dimensiunile de 24,6 x 4 m, denumită Suprafaţa 1, plasată paralel cu secţiunea S2 realizată în 2002. Suprafaţa a fost împărţită în carouri cu latura de 4 m. În acelaşi timp s-a reluat cercetarea celor două secţiuni din 2002 (S1 şi S2), în vederea finalizării acestora. În urma săpăturilor din 2005 au fost identificate şi cercetate 32 de complexe arheologice - 13 gropi menajere şi 19 morminte, după cum urmează: - M22, schelet de adult (femeie, cca. 40 ani), orientat V-E, aşezat în decubit dorsal, afectat de lucrările mecanice, lipsesc picioarele şi bazinul; braţul stâng, flexat din cot şi adus cu degetele în zona claviculei. La S de craniu se afla „depus” un os de ovicaprină. - M23, schelet de adult, orientat V-E, aşezat pe partea stângă cu privirea spre N, afectat de lucrările mecanice, lipsesc picioarele, bazinul şi antebraţul drept; braţul stâng, flexat din cot şi adus cu degetele în zona mandibulei. La N de bazin se aflau „depuse” câteva oase de la un animal mic. - M24, schelet de adult, orientat V-E, aşezat în decubit dorsal, afectat de lucrările mecanice, lipsesc braţul stâng, craniul şi vertebrele de pe partea stângă, braţul drept flexat din cot peste antebraţ. Spre SE, lângă schelet se afla „depus” un os de cal, iar în parte opusă un peroneu uman. - M25, schelet de adult (bărbat?), aşezat în decubit dorsal, depus într-o groapă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite, uşor evazată în zona craniului. În umplutura gropii s-au descoperit fragmente de sticlă romană. - M26, schelet de copil (infans I?), orientat V-E, aşezat în decubit dorsal, afectat de lucrările mecanice, lipsesc picioarele şi braţul drept, braţul stâng uşor depărtat de corp. Inventar: în zona craniului, a fost descoperit un şirag de mărgele din sticlă de diverse mărimi şi culori, predominând cele de culoare galbenă. - M27, schelet de adult, orientat V-E, aşezat în decubit dorsal, afectat de lucrările mecanice, braţele depuse pe abdomen. - M28, schelet de adult, orientat V-E, afectat de lucrările mecanice, braţul drept întins pe lângă corp, lipsesc picioarele, braţul stâng şi vertebrele de pe partea stângă. În dreapta craniului se afla un fragment de cărămidă. - M29, schelet de adult (?), distrus, s-a păstrat parte inferioară a coloanei vertebrale (regiunea lombară şi sacrală) şi o parte din bazin. Fragmentele osteologice umane, sunt amestecate cu oase de animale şi fragmente ceramice de epocă romană. - M30A, mormânt secţionat de o groapă medievală (Gr.5), orientat V-E, scheletîn decubit dorsal, s-a păstrat jumătate din bazin, un femur şi jumătate din tibie. Sub groapa medievală, neafectat de aceasta, a fost surprins mormântul notat M30B. Inventar: în zona bazinului s-a găsit un inel din bronz cu chaton. - M30B,schelet de adult (femeie?), orientat NV-SE, aşezat în sicriu, în decubit dorsal, braţele flexate din cot şi depuse pe abdomen. Spre N, în imediata apropiere a scheletului, au apărut într-o mică groapă, oase umane, posibil de la o reinhumare antică, deoarece nu au fost afectate de Gr. 5. Inventar: două brăţări din bronz cu capetele lăţite, pe una dintre acestea s-au păstrat urme de ţesătură; inel de fier, la mâna stângă; obiect din fier depus în zona omoplatului drept. - M31, schelet de adult, orientat N-S cu capul la S, depus în decubit dorsal, cu craniul distrus de Gr.7 (care conţine materiale din sec. XI) şi secţionat în zona picioarelor de groapa M32, cu mâna stângă pe claviculă şi mâna dreaptă pe piept. - M32, mormânt în groapă rectangulară, orientată V-E; s-au păstrat craniul şi câteva vertebre. - M33, schelet de copil, depus în sicriu; oasele nu sunt în conexiune anatomică, lucru ce ar indica o reînhumare. - M34, mormânt fără schelet (probabil cenotaf), orientat V-E, cu ţiglă depusă la E. - M35, mormânt fără schelet (probabil cenotaf), orientat V-E, cu ţiglă depusă la V. Pentru a preveni distrugerea unui mormânt, care se observa în profilul estic al secţiunii S1, a fost deschisă o casetă. Situaţia surprinsă se prezintă astfel: - M36, schelet de adult, orientat V-E, aşezat pe o parte, cu privirea spre S, cu braţele pe lângă corp. A fost secţionat în zona bazinului de groapa celor două schelete A şi B, ale mormântului M32. - M37A, schelet de adult, orientat V-E, aşezat pe abdomen, braţele pe lângă corp, picioarele încrucişate de la genunchi. Lângă braţul drept se aflau tibiile şi peroneele scheletului M31. - M38B, schelet de adult, orientat V-E, aşezat în poziţie semichircită, aproape pe burtă, picioarele apropiate din genunchi, braţele aduse în zona bazinului. În urma cercetărilor de salvare din 2002 din punctul Lutărie, au fost identificate şi cercetate 18 morminte. Apropierea de zona în care a funcţionat o foarte întinsă necropolă datată în sec. XII-XIII, din care au fost cercetate un număr mare de morminte şi prezenţa gropilor menajere cu materialelor medio-bizantine (purtate de lama excavatorului în momentul nivelării terenului), ne-au făcut să considerăm mormintele orientate V-E, ca fiind medievale. La momentul respectiv nu dispuneam de argumente pentru a face o diferenţiere între mormintele considerate medievale şi mormintele de epocă romană. Cercetările de teren şi analiza materialului arheologic descoperit în morminte şi în gropile menajere din sec. XIII, ne-au furnizat date, care ne arată că avem de-a face cu o altă zonă de înmormântări, de data aceasta, una din necropolele plane ale cetăţii şi aşezării civile Noviodunum. Un număr de 13 complexe medievale, reprezentate de gropi menajere din sec. XI şi XIII, conţin un inventar deosebit de bogat: fragmente de vase borcan, opaiţe, amfore, fragmente de la brăţări din sticlă, mici obiecte din fier, monede (folles şi stamena devalorizate) şi chiar un ou din cretă. Totodată au fost cercetate 19 morminte. În ceea ce priveşte încadrarea lor cronologică, aceasta se poate face atât pe baza inventarului, cât şi pe baza analogiilor cu alte descoperi din necropolele de epocă romană cercetate în Dobrogea. Astfel, mărgele din pastă de sticlă din mormântul M26, au analogii la Callatis şi se pot data în perioada romano-bizantină – sec. IV-V p.Chr. O situaţie aparte este cea întâlnită la mormântul M34, unde atrage atenţia poziţia specifică a defunctului. Scheletele, aşezate pe o parte sau în poziţie chircită sau semichircită, îşi găsesc însă analogii şi în alte necropole romano-bizantine. Autorii cercetărilor din necropola de sec. IV p.Chr. de la Tomis (M43 şi M11)13, consideră că aceste caracteristici aparţin populaţiei sarmatice. Astfel de morminte se întâlnesc la Callatis (M98)14, Histria (M28 şi M54)15 şi Beroe - Piatra Frecăţei (D28, fiind atribuite sec. IV-V)16. Într-o sinteză de istorie a creştinismului popular şi N. Zugravu consideră că în sec. IV „mormintele cu schelete chircite sau răsucite pe o parte exprimă foarte probabil un obicei barbar”17. De asemenea, oasele de animale sau ofrandele din carne depuse în morminte, îşi găsesc analogii tot în epoca romano-bizantină, la Tomis (M98, M102, M104 din sec. IV-V)18 şi Histria19. N. Zugravu atribuie acest obicei, care aminteşte de cultul păgân al morţilor20, elementelor alogene colonizate în provincie. O altă situaţie este evidenţiată în mormintele M22, M23 şi M32, mai ales de poziţia mâinilor (aduse spre umăr). Situaţii asemănătoare se întâlnesc în necropola de la Beroe - Piatra Frecăţei21, Tomis22 şi Callatis (M35, M43, M44, M53, M84, M 95, M10123 şi M5 (21)24. Raportând complexele arheologice descoperite la situaţia stratigrafică, observăm următoarele: - groapa nr. 5 secţionează mormântul M30A, sub care apare nederanjat mormântul M30B; - groapa nr. 7, care afectează mormântul M32, conţine un bogat material din sec. XI: fragmente de vase borcan decorate cu rotiţa, amforă piriformă fragmentară, cu toartele supraînălţate, cu dipintti şi o monedă (follis probabil cls. B, Roman III, 1028-1034). - în majoritatea gropilor medievale, alături de materialul ceramic, de monede (folles sau stamena devalorizate) şi oase de animale etc, au fost găsite şi oase umane întregi sau fragmentare, cranii întregi sau bucăţi de calotă craniană, relevând afectarea orizontului de înmormântări de către aceste complexe. - în zona mormintelor M28 şi M29 şi a gropii nr. 2 a fost identificat un nivel de sec. IV, reprezentat de material ceramic şi monede din sec. IV. În concluzie, în zona Lutărie s-a identificat un sector al necropolei romano-bizantine cu două orizonturi de înmormântări, care pot fi datate în sec. IV-V p.Chr. Note: 1. Baumann 2005, 186-187 2. Baumann 2002, 158 (ceramică slavă de tip Monteoru recoltată din stratul de dărâmături, care acoperea nivelul NIV). 3. Suceveanu, Barnea 1991, 171. 4. Fragmentele de ceramică, grecească şi getică, recoltate în condiţii stratigrafice nu foarte clare, datorită intervenţiilor ulterioare, reprezintă totuşi un argument în favoarea acestei afirmaţii. 5. Tudor 1976, 43-44. 6. În acest sens, a se urmări şi observaţiile noastre efectuate în anul 2001 în partea de V a TM, în secţiunea CT8 (cf. supra, nota 2), socotite atunci „două niveluri de locuire medievală din sec. XII-XIII” situate „sub stratul de moloz, rezultat din distrugerea zidului de incintă şi a laturii de V a turnului”. 7. În groapa de demantelare a fost descoperită ceramică cu smalţ maroniu („zahăr ars”) specifică sec. XIV. 8. Olariu, Baumann 2003, 156-157. 9. Olariu, Baumann 2003, 156-157. 10. Olariu, Baumann 2004, 147. 11. Olariu, Baumann 2004, 147. 12. Cotele au fost luate în funcţie de nivelul actual al solului. Adâncimea de -4 m a fost stabilită în funcţie de înălţimea maximă a zidului de turn din TC2, c.3. 13. Olariu, Baumann 2003, 156-157. 14. Lungu, Chera-Mărgineanu 1982, 181; Chera-Mărgineanu, Lungu 1983, 220. 15. Preda 1980, 93. 16. Nubăr 1971, 211. 17. Petre 1987, pl. 99. 18. Zugravu 1997, 251. 19. Bucovală, Paşca 1988-1989, 139, 141. 20. Nubăr 1971, 2, p. 203. 21. Zugravu 1997, 252. 22. Petre 1997, pl. 76, 148. 23. Chera-Mărgineanu, Lungu 1983, 220. 24. Preda 1980, p. 88-89, 92-93, pl. III-IV. 25. Ionescu, Alexandru, Constantin 2002-2003, pl. IX/5 Bibliografie: V.H. Baumann, Isaccea, jud. Tulcea [Noviodunum]. Punct: Cetate, CCA 2002, p. 158. V.H. Baumann, Isaccea, jud. Tulcea [Noviodunum]. Sector: Cetate – Turnul Mare (CT). CCA 2005, p. 186-187 M. Bucovală, C. Paşca, Descoperiri recente în necropolele în epoca romană şi romano-bizantină la Tomis, Pontica 21-23, 1987-1989, p.123-161. C. Chera-Mărgineanu, V. Lungu, Contribuţii la cunoaşterea unei necropole creştine a Tomisului (II), Pontica 16, 1983, p. 175-199. M. Ionescu, N. Alexandru, R. Constantin, Noi cercetări în necropola paleocreştină callatiană, Pontica 35-36, 2002-2003, p. 225-277. V. Lungu, C. Chera-Mărgineanu, Contribuţii la cunoaşterea unei necropole creştine a Tomisului (I), Pontica 15, 1982, p.175-199. H. Nubăr, Contribuţii la topografia cetăţii Histria în epoca romano-bizantină. Consideraţii generale asupra necropolei din sectorul Baziliicii „Extra Muros”, SCIVA 22, 1971, 2, p. 199-215. Cr. Olariu, V.H. Baumann, Isaccea, jud. Tulcea (Noviodunum). Sector Cetate – turn colţ (TC), CCA 2003, p. 156-157. Cr. Olariu, V.H. Baumann, Isaccea, jud. Tulcea (Noviodunum). Sector Cetate – turn colţ (TC), CCA 2004, p. 147. A. Petre, La romanité en Scythie Mineure (IIe – VIIe siècles de notre ère). Recherches archéologiques, Bucarest, 1987. C. Preda, Callatis. Necropola romano-bizantină, Bucureşti 1980. Al. Suceveanu, Al. Barnea, La Dobroudja romaine, Bucarest, 1991, p. 171. N. Zugravu, Geneza creştinismului popular al românilor, Bucureşti, 1997. D. Tudor, Arheologia romană, Bucureşti, 1976. Résumé: À partir de 1997 les recherches archéologiques réalisées á Noviodunum se sont concentrées dans la zone SE de la cité, située dans le voisinage d’une route en béton. Dans ce contexte on a eu, comme objectif le dégagement du segment SE de la cité et la valorisation des résultats de la recherche du point de vue scientifique et culturel. Jusqu’au 2005 on a fouille 80% de la surface du Grand Tour et on a localisé deux autres tours: dans le coin SE, entre TM et TC. En 2005 on a réalisé des fouilles archéologiques dans tous les secteurs du site. A la suite de la fouille jusqu’au loess des sections remplacées sur le côtés E et V du Grand Tour on a découvert le plus ancien système de fortification identifié à Noviodunum qui représente la phase en terre du castre romain du Ier s. ap. J.C. Pendant la campagne 2005 on a établi aussi comme objectif le dégagement du Tour A qui a été découvert en 2004. Dans le même contexte on a essayé de définir les étapes de construction et réfection par rapport aux résultats de la fouille dans les autres secteurs. Dans le coin SE de la cité, ou on a localisé et partiellement fouille les restes d’un tour avec de réfections successifs, les recherches archéologiques de la campagne 2005 ont eu comme objectif principal de finir les recherches réalisées dans les niveaux supérieurs, byzantines et médiévales, de la couche archéologique, surtout dans la partie du Ndu secteur. Dans la zone de S du secteur la fouille en profondeur des sections nous a permis de faire quelques observations sur les destructions successifs du coin SE de la cité réalisées pendant le Moyen Age, l’époque moderne et contemporaine. Dans le secteur Necropola – Lutărie (extramuros) pendant la campagne 2005 on a fouille 32 complexes archéologiques : 13 fosses ménagers du IXeme et XIeme siècles et 19 tombes de l’a période romaine-byzantine (IVeme-Veme siècles). |