Planşe
122. Isaccea, jud. Tulcea [Noviodunum]
Punct: Cetate
Cod sit: 159696.05
Colectiv: Victor-Henrich Baumann – responsabil, Aurel Stănică (ICEM Tulcea), Gh. Mănucu-Adameşteanu (MMB), Kris Lockyear (University College London), Adrian Popescu (Fitzwilliam Museum, Cambrige), Timothy Sly (University of Southampton), Luminiţa Bejenaru (UAIC Iaşi), Cecilia Stoian, George Bilavschi (IA Iaşi), Radu Laurenţiu (MA Mangalia).
          
           Săpăturile arheologice de la Noviodunum-Isaccea s-au desfăşurat în conformitate cu programul de cercetări arheologice elaborat de ICEM Tulcea şi aprobat de MCC la începutul anului 2004. Aceste cercetări au fost finanţate de Consiliul Judeţean Tulcea şi MCC şi s-au desfăşurat în perioada 19 iulie–24 septembrie. În perioada 23 august–10 septembrie s-a desfăşurat cercetarea colegilor britanici, care au finalizat proiectul NAP (Noviodunum Archaeological Project).
           În perioada 19 iulie–20 august cercetările arheologice au fost efectuate de către Aurel Stănică. La aceste cercetări au participat Cecilia Stoian şi George Bilavschi de la Institutul de Arheologie Iaşi şi Radu Laurenţiu de la Muzeul din Mangalia. În perioada 16 august–24 septembrie, cercetările arheologice s-au desfăşurat sub conducerea lui Victor H. Baumann, asistat de Aurel Stănică, Cecilia Stoian şi Mariana Omeniuc.
           Aceste cercetări au vizat segmentul de SE al cetăţii şi zona răsăriteană a rezervaţiei şi s-au desfăşurat pe trei sectoare:
          - Cetate - Turnul Mare (CT);
          - Cetate – Curtina A (CA);
          - Cariera de lut – necropola
          
          Sector: Cetate – Turnul Mare (CT)
          Victor Henrich Baumann
           În anul 2004 a continuat degajarea Turnului Mare al cetăţii. S-a urmărit, în principal, înlăturarea martorilor de pământ dintre secţiunile care adăpostesc pilonii centrali, mai bine păstraţi datorită utilizării lor de-a lungul întregii epoci romano-bizantine.
           Pilonii centrali sunt situaţi de o parte şi de cealaltă a intrării în turn. La V, martorul de pământ desparte secţiunile CTIX şi CTII, la E, martorul de pământ se află între CTIII şi CTVI. Acesta din urmă a fost păstrat pe 1 m lăţime şi la N, în punctul de întâlnire cu zidul bizantin, are aprox. 4 m înălţime. Dezafectarea s-a făcut parţial, numai în zona de S dintre CTIII şi CTVI, până la nivelul IV.
           În vecinătatea sudică a pilonului 3, sub podeaua nivelului III, situată la adâncimea de 3,9 m faţă de cota maximă a zidului bizantin, a fost înlăturată dărâmătura care suprapunea nivelul IV, cu fragmente mari din scândurile şi bârnele de lemn provenite de la o platformă interioară a turnului, care unea probabil pilonul cu zidul de incintă şi care făcea parte din sistemul de organizare internă a turnului, în scopuri defensive. În această dărâmătură a fost găsit un fragment de sfoară vegetală înfăşurată pe o bucată de lemn. Resturile unei construcţii prăbuşite pe un strat subţire de grăunţe carbonizate au fost descoperite cu prilejul săpăturilor din anul 2001, ceea ce ne-a permis, la vremea respectivă, să afirmăm că avem de a face cu resturile unei magazii cu pereţi construiţi din paiantă, magazii sprijinite la N pe zidul de incintă.
           Pentru a verifica arheologic cele afirmate, dar şi în scopul curăţirii nivelului IV din CTVI, în spaţiul dintre pilonul central estic şi zidul de incintă, am pătruns în dărâmătura care acoperă acest nivel. Acest lucru ne-a permis să localizăm două din gropile de amenajare ale scheletului de lemn al magaziei răsăritene şi să lămurim existenţa unei denivelări masive întâlnite în CTIV, încă în cursul săpăturilor din 1998.
           Astfel, se constată o amenajare spre N a spaţiului dintre pilonul central şi zidul de incintă, prin construirea pe nivelul IV a unei platforme din pământ galben purtat, groasă de aprox. 0,3–0,4 m. Această platformă a servit ca podea magaziei răsăritene - construcţie din pământ, cu grinzi la colţuri şi acoperiş cu ţigle şi olane, din interiorul căruia a fost recoltată, şi în acest an, o cantitate apreciabilă de grăunţe de cereale carbonizate, trimise pentru identificare, analiză şi studiu la Institutul de Arheologie Iaşi.
           Se poate afirma, în actualul stadiu al cercetărilor că, această magazie a fost distrusă prin incendiere şi dărâmare şi că nivelul III, reprezentând ultima fază de funcţionare a Turnului Mare, s-a constituit pe dărâmătura acestei magazii. Ceramica descoperită pe nivelul IV şi în dărâmătura acestuia aparţine primei jumătăţi a sec. al VI-lea p. Chr, evidenţiind momentul ante quem al distrugerii acestuia (foarte probabil invazia kutrigurilor din 559 p. Chr). Se pare că din acest moment şi până la părăsirea cetăţii romano-bizantine, Turnul Mare îşi reia în totalitate rolul militar defensiv, deoarece în compoziţia stratului de dărâmături care acoperă nivelul III, ca şi pe acest nivel, nu au fost întâlnite resturi de folosinţă menajeră.
           În partea de V a intrării în turn, s-a procedat la desfiinţarea martorului de pământ dintre secţiunile CTIX şi CTII, aprox. în zona centrală a turnului. Secţiunea CTIX a fost adâncită până la 2,7 m, degajându-se partea superioară păstrată din structura de cărămidă a pilonului central vestic, din dreapta intrării. Martorul de pământ, lat de aprox. 3 m, a fost săpat până la adâncimea de 2,4 m, faţă de nivelul maxim al zidului bizantin, săpătura oprindu-se pe ultimul nivel de epocă medie bizantină din turn (notat de noi N.I).
           Pe acest nivel au fost surprinse în grund resturi de locuinţe de suprafaţă datate cu ceramică din prima jumătate a sec. al XI-lea.
           Sub un strat de moloz nivelat, gros de 0,3–0,4 m, provenit din prăbuşirea părţii superioare a pilonului central, a fost surprins în CTIX primul nivel de locuire din epoca medie bizantină (notat de noi NII).
           În acest nivel, în caroul 4, spre zidul de faţadă al turnului, distrus în acest loc de groapa unui bordei adâncit din NI, a fost surprins un cuptor de tip „pietrar” cu ceramică încadrată cronologic la Dinogeţia la sfârşitul sec. X şi începutul sec. XI.1
           Pentru nivelul I datarea este acoperită de moneda Vasile II – Constantin VII, descoperită în anul 2001 într-o locuinţă din CTVI, în nivelul de locuire care suprapunea la N zidul de incintă romano-bizantin.
           Acest aspect este perfect vizibil în capătul de N al secţiunii CTIX unde zidul bizantin nu calcă direct pe zidul de incintă romano-bizantin ci pe ultimul nivel de locuire în epoca bizantină a Turnului Mare.
           Întrucât zidul bizantin a fost amplasat într-un strat masiv de nivelare, realizat din pământ adus din aşezare cu numeroase resturi de cultură materială din epoca romană timpurie, considerăm că această operă constructivă, care presupune efort şi timp, a avut loc într-un moment de linişte de după invazia uzilor.
           Pentru a face faţă atacurilor repetate ale pecenegilor şi uzilor, locuitorii de la Noviodunum au folosit iniţial valul de pământ ca mijloc eficace de apărare, apoi zidul de piatră.
          
          Sector: Cetate – Curtina A (CA)
          Victor Henrich Baumann, Aurel Stănică; Cecilia Stoian, George Bilavshi, Radu Laurenţiu
           În vara anului 2004 a fost deschis un nou sector. Acesta a vizat zona dintre Turnul Mare şi Turnul de Colţ, respectiv curtina şi a fost notat cu sigla CA (Curtina A).
           Au fost trasate trei secţiuni (CA1, CA2 şi CA3), orientate N-S, lungi de 24 m şi late de 3 m, cu martori intermediari de 1 m lăţime. Aceste secţiuni au căzut la N zidul de incintă şi au intrat în cetate.
           Săpăturile din acest sector au surprins mai multe ziduri, evidenţiind mai multe faze constructive.
           O primă fază este reprezentată de un zid din blocuri mari rectangulare din calcar cretacic, gros de 3 m şi aprox. paralel cu incinta romană târzie, zid situat la 3,4 m depărtare de acesta. Acest zid este suprapus de un turn cu frontul rontunjit (2,6 m grosime) în formă de potcoavă, care reprezintă o a doua fază constructivă.
           Latura vestică a turnului cu front circular a servit drept platformă pentru ridicarea unui zid (gros de aprox. 2 m) din pietre mici înecate în mortar de culoare gri şi placat la exterior de blochete mari. Zidul a fost adosat zidului de incintă din perioada romano-bizantină târzie şi reprezintă latura vestică a unui turn de formă rectangulară (faza III).
           Cea de-a patra fază constructivă este cea a incintei romano-bizantine (1,8 m grosime), placată cu mici blochete din calcar cenuşiu. Probabil în această fază apărătorii cetăţii au renunţat la turn (faza IV). Pe baza ceramicii romane timpurii şi a mortarului din var cu nisip fin şi pietricele, prima fază aparţine epocii romane timpurii (probabil sec. III), iar fazele II, III şi IV aparţin epocii romano-bizantine.
          Considerăm ca fazele constructive şi situaţiile surprinse de cercetările arheologice la Curtina A trebuiesc urmărite şi în sectorul TC, unde în anul 2004 nu s-au făcut săpături arheologice.
           Singurele complexe medievale au fost surprinse în CA1 şi CA2, c.5-6, unde au fost cercetate două podele ale unor locuinţe de suprafaţă şi o groapă menajeră. Materialul descoperit poate fi datat în sec. XIII–XIV, pe baza ceramicii cu smalţ galben auriu, cu decor în reţea şi cu reprezentări zoomorfe.
           În toate cele trei secţiuni a fost descoperit, în condiţii nestratigrafice, un material variat specific epocilor: modernă, contemporană, evului mediu, epocii romano-bizantine şi romane timpurii.
           Au fost recoltate următoarele materiale: bucăţi de fontă de la un recipient de mari dimensiuni, blacheuri de la bocanci militari, schije de obuz, o mare cantitate de cuie şi piroane, elemente componente de la arme cu cremene, bucăţi de tablă, cutii de conserve, un mare număr de cartuşe (md. 1891, 1905, 1906) etc. De asemenea, au mai fost descoperite două vetre şi o locuinţă de suprafaţă ce prezenta o podea din lut galben bine tasat (în care au fost descoperite cartuşe md. 1905), un perete din chirpici, o sobă din cărămizi şi olane aşezate pe bare din metal.
           Pe lângă aceste materiale au mai fost descoperite bombarde turceşti, fragmente de ceramică otomană, ceramică medievală (smălţuită şi nesmălţuită), ceramică romană.
           Toate aceste obiecte şi materiale provin dintr-o zonă deranjată de un tranşeu, de amenajări cu caracter militar din perioada primului sau celui de al doilea război mondial.
          
          Sector: Cariera de lut - Necropola
          Victor Henrich Baumann, Aurel Stănică, Cecilia Stoian
           În urma ploilor torenţiale din luna iulie, în zona Cariera de lut au fost scoase la iveală un număr de trei morminte.
          M19; lungime 1 m, lăţime 0,45 m. Mormânt de adult, deranjat, orientat V-E, culcat pe spate, cu braţul drept uşor îndoit din cot şi aşezat pe oasele bazinului.
          M20; lungime 1,27 m, lăţime 0,4 m. Schelet de adult, orientat V-E, culcat pe spate, cu braţele depuse pe bazin.
          M21; lungime 1,48 m, lăţime 0,45 m. Schelet de adult, orientat V-E, culcat pe spate, cu braţul drept pe abdomen şi braţul stâng pe bazin. În zona picioarelor, scheletul a fost tăiat de o groapă menajeră, din care s-au recoltat fragmente ceramice romane şi fragmente ceramice din sec. X-XI.
           Mormintele fac parte din necropola romano-bizantină a cetăţii Noviodunum şi pot fi datate în sec. V-VI.
       
          Note:
          1. Dinogetia I, p. 135 – 136, fig. 76-77 – GrIA.
          
          Résumé:
           En 2004 la recherche archéologique de Noviodunum a été réalisée dans trois secteurs:
          - Secteur –Turnul Mare (CT)
          - Secteur – Curtina A (CA)
          - Secteur - Cariera de lut – nécropole
           Le nouvel élément de cette année est représente par l’ouverture d’un nouvel secteur entre le Grand Tour et le Tour de coin, secteur appelle CA.
           Dans ce secteur on a individualise quatre phases de construction: la première appartient a l’haute époque romaine pendant que les autres aux IV-VIe s. ap. J.C.
           Dans le grand tour les fouilles archéologiques ont eu comme objectif la recherche de témoins stratigraphiques qui se trouve entre les sections situées à l’est et celles situent à l’Ouest.
           Dans la zone Cariera de lut on a fouille aussi trois tombes (M19, M20 et M23) d’époque romaine-bizantine.
          
          The Noviodunum Archaeological Project
          Kris Lockyear (University College London), Adrian Popescu (Fitzwilliam Museum Cambridge), Timothy Sly (Southampton University), Jane Sidell (English Heritage), Robin Symonds (INRAP), Mark Tibble (Southampton University)
          
           The 2004 season of the Noviodunum Archaeological Project (NAP) was funded by the British Academy (SG: 38630) and ran for three weeks from 17th August to the 7th September 2004. The overall aim of the season was to enhance work from previous seasons prior to publication and to lay the ground work for the proposed second phase of the project. In detail this included:
          - continuation of the on-site pick-up survey aiming to join the two zones completed in 2003;
          - continuation of the resistivity survey, particularly towards the south of the site;
          - trials with magnetometry to assess its potential on the site;
          - experiments with the “spot” pick-up survey technique in off-site situations;
          - additional topographic survey;
          - completion of all pottery processing and analysis including new material retrieved in 2004;
          - reconnaissance in the hinterland to define the edges of the proposed hinterland survey and assess the potential for environmental reconstruction.
           All these tasks were undertaken and completed. Pick-up survey
           Continuing from work undertaken in 2003, detailed pick-up survey was continued on site joining the two zones which were to the SE and SW of the site. About 5-0,83 m radius spot samples were collected on a ten meter grid.
           It was found most efficient to use a total station to put in a framework of points and tapes to locate the intermediate spots. Observations were made regarding bias in the samples. The spot technique was also trialled in an off-site situation. The sample size remained the same, but the spacing was extended to 30 m. Two 120 m wide transects were walked, one across a field which was known to contain a Roman and prehistoric site, the second across a field thought not to contain a site. The ends of the transects were located using a hand-held GPS. It was found that the easiest way of laying out the transects was to use the total station to plot in the centre line, and tapes and an optical right angle to plot in the outside transects. Approximately one kilometre a day can be walked in this way by a team of five. Initial informal observations indicated that the technique did indeed identify the existence of the sites. All the ceramics from both sets of pick-up survey were washed, marked, identified and catalogued.
          Topographic Survey
           Additional, but non-essential, topographic survey was undertaken on a limited scale due to the needs of the other forms of survey for grid points. This consisted mainly of surveying “tops” and “toes” of topographic features originally surveyed in 2000 when a malfunction in the Total Station hindered the recording of survey codes. This additional data improves the creation of the contour model of the site.
          Geophysical survey
           Two RM15 Resistance meters were available and were set-up to undertake a twin probe survey with a 1m probe separation for greater depth resolution. An area of 180x60 m was surveyed towards the southern edge of the site where pick-up survey had indicated a concentration of Roman period finds. The results were disappointing and seem to largely show the destruction of the upper levels of the site, probably by agricultural work in the post war period. As a result of the lack of success in the first area, it was decided to return to surveying the top of the fort in the hopes of being able to trace the line of the fortress walls. A further 8,400 m2 were surveyed in difficult terrain. The results show that the wall does not continue in a straight line along the SE facing side of the fortress, but contains an indentation or bay in front of the Turkish fortress, thus following the topography more closely than had been previously thought. The results of this area will be integrated with the surveys undertaken in 2002 and 2003. Trial magnetometry with a Geoscan FM18 fluxgate magnetometer showed that the technique was less influenced by the high voltage overhead power cables than was feared. A sample area coinciding with the western end of the first resistivity survey failed to reveal any archaeologically meaningful features. It proved very difficult to “balance” the magnetometer on the top of the fortress and it was decided to abandon this in favour of completing the resistance survey.
          Reconnaissance
           Reconnaissance in the hinterland of the site was carried out during the first week by Drs Popescu and Sidell. The hinterland area for the proposed second phase of the Project was defined and plotted using hand-held GPS, and sites with potential for future environmental work were identified. A Roman and Byzantine site was located near the shores of the Danube a kilometre to the west of the village of Parches.
           Publication and Future work the results of all four survey seasons (2000, 2002-2004) including that funded by the British Academy will be published in the next volume of the Journal of Roman Archaeology. Further work will continue on the site and the hinterland in 2005.