|
 Istoricul cercetărilor
Oraș în Dacia romană, fondat de primul guvernator al provinciei, Terentius Scaurianus, între anii 108 - 110, în timpul domniei împăratului Hadrian orașul primește și numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului Dac al lui Decebal, situată la 40 de km E de noua ctitorie, iar din 222, până la 235 va purta și epitetul de metropolis. Fondată în sudul Transilvaniei, în sud-vestul depresiunii Hațeg, pe locul unei tabere a legiunii a V-a Macedonica, Ulpia Traiana este populată de veterani ai războaielor dacice, primind de la întemeiere, rangul de colonia, iar locuitorii ei beneficiind de ius italicum. Cu o suprafață de cca. 30 ha și o populație de 20.000 - 25.000 locuitori, puternic fortificată Ulpia Traiana a fost, în secolele II - III, centrul politic, administrativ religios al provinciei Dacia. S-au păstrat până astăzi forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, edificii publice și particulare.
Interesul cărturăresc pentru antichitățile Sarmizegetusei par să fi trezit interesul încă din secolul al XV-lea. Cel dintâi care a studiat vestiigile romane de la Ulpia Traiana a fost clericul Joannes Mezerzius care a început să adune inscripții încă din anul 1495. Din cele 36 de inscripții care provin de la Sarmizegetusa, Mezerzius a reuțit să identifice satul românesc Grădiștea cu vechea capitală a Daciei traiane. O contribuție însemnată la cunoașterea monumentelor epigrafice ale Ulpiei Traiane o vor avea în decursul timpului cronicarul și istoricul transilvănean Stephanus Zamosius, inginerul italian Aloysius Ferdinand Marsigli, militar aflat în slujba împăratului Austriei.
Cele dintâi săpături aleatoare la Ulpia Traiana le-a efectuat se pare, Johann Michael Ackner, care la 10 septembrie 1832 descoperea în incinta orașului antic un mozaic de 8,15 m x 6,45 m reprezentând-o pe zeița Victoria înconjurată de alte divinități.
În 1871 a fost întemeiată la Deva, Societatea de istorie și arheologie a județului Hunedoara care a organizat în 1882 muzeul și a efectuat între 1881-1883 săpături arheologice la Ulpia Traiana. Începând cu 1921, vestigiile romane au fost puse sub supravegherea și ocrotirea Comisiunii Monumentelor Istorice, secția pentru Transilvania. Sub egida acestei prestigioase instituții au fost organizate începând cu anul 1924, primele săpături științifice.
Între 1924-1936 au fost executate săpături de amploare la Sarmizegetusa romană sub conducerea reputatului istoric al antichității și arheolog Constantin Daicoviciu. Ultimele săpături importante din perioada interbelică au fost efectuate de Octavian Floca, în toamna anului 1936. În 1948, Octavian Floca reia cercetările pe teritoriul Sarmizegetusei când a săpat la Hobița găsind o fermă (villa rustica).
Cercetările pe scară largă au fost reluate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în anul 1973 de un colectiv numeros format din Hadrian Daicoviciu , Dorin Alicu , Ioan Piso și alții. Rezultatele celor 10 ani de campanii (1973-1982) au constat în dezvelirea mai multor edificii sacre și profane, cea mai importantă descoperire fiind mausoleul construit la mijlocul secolului al II-lea, aflat în necropola apuseană a orașului antic.
|
ÎNAPOI