219. Vaslui, jud. Vaslui

Punct: Curțile Domnești

Cod sit: 161954.01

Colectiv: Costică Asăvoaie - responsabil (IA Iași), Mircea D. Matei (UV Târgoviște), Gheorghe Sion (CPPCN), Laurențiu Chiriac (MJ Vaslui), Veronica Predoi (MJ Teleorman), Vitalie Josanu - student (UAIC, FI)

Scurtă prezentare a sitului. Aflat la întretăierea unor importante drumuri comerciale - cum ar fi drumul internațional ce lega orașele galițiene Cracovia și Lembergul de cetățile Chilia și Cetatea Albă, iar de aici până la Marea Neagră - târgul medieval Vaslui a fost un important punct de vamă și centru comercial strategic. Faptul că vatra târgului era amplasată pe terasele Dealului Morii constituia o adevărată barieră naturală în fața atacurilor din afară și, tocmai de aceea, Vasluiul capătă și conotația de reședință domnească - mai ales în timpul de după moartea lui Alexandru cel Bun. De asemenea, poziția favorabilă a orașului - situat fiind la confluența râului Bârlad cu Vasluiețul și cu Racova - a constituit cadrul propice de dezvoltare urbană a acestui târg. În atare condiții, în 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea (fiul lui Alexandru cel Bun), Vasluiul devine reședință domnească și capitala Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o Curte Domnească. Există și ideea - pertinentă, de altfel - că această Curte a existat fie încă din timpul lui Alexandru cel Bun, sau fie chiar dinainte de domnia acestuia1. Cert este că locul denumit, tradițional, de localnici drept "Curțile Domnești" se află în imediata vecinătate sudică a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul" din Vaslui, cunoscute fiind în acest amplasament încă din vremea lui Vasile Lupu (1646)2. Ruinele fostei Curți Domnești confirmă și ele acest amplasament.

Situl arheologic "Curțile Domnești" din Vaslui au fost cercetat arheologic încă din 1942, dar în mod empiric. Ulterior, în anii 1958 - 1959, cu ocazia lucrărilor de amenajare a terasei pe care s-a construit stadionul orășenesc, s-au întreprins și primele cercetări arheologice cu caracter sistematic. Aceste investigații arheologice au continuat, cu întreruperi, și în anii 1976 - 1982, ele fiind coordonate științific de către Institutul de Arheologie din București, în colaborare cu alte instituții de profil. Colectivul de cercetare arheologică a fost condus, ani în șir, de regretatul Alexandru Andronic și a avut în componența sa merituoși colaboratori, cum ar fi: Florin Banu, Ionel Bauman, Rica Popescu, Ruxandra Alaiba, Magda Istrate etc. Din 1976, lucrările arheologice s-au derulat și sub egida Muzeului Județean Vaslui, iar - în decursul timpului - colectivul a mai fost împrospătat și cu noi membri: de exemplu, Tamilia Marin3.

După o perioadă mai puțin fastă pentru "Curțile Domnești" de la Vaslui, începând cu anul 1998 s-au reluat investigațiile arheologice la acest important obiectiv. Inițiativa reluării săpăturilor arheologice a aparținut Ioan Mancaș - director al Muzeului Județean "Ștefan cel Mare" din Vaslui -, beneficiind și de susținerea morală a lui Mircea Matei, dar și de susținerea materială a Primăriei Vaslui.

Situl arheologic "Curțile Domnești" - Vaslui se află pe strada Ștefan cel Mare, nr. 12 din orașul și județul cu același nume, fiind situate în imediata vecinătate sudică a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul". Actualmente, datorită neprotejării și neamenajării lor, devenind în timp, drept loc de deversare a resturilor menajere - provenite de la locuitorii clădirilor din vecinătate, ele se află într-o vizibilă stare de degradare continuă, fapt pentru care este necesară luarea unor măsuri (măcar minime) de protecție și conservare. Acest sit arheologic reprezintă un complex arheologic de tip reședință domnească, datând din secolul al XV-lea și până către secolul al XIX-lea. De aici rezidă și importanța sa ca sit arheologic, mai ales dacă avem în vedere și faptul că tocmai clarificarea problemelor legate de această Curte Domnească poate contribui la lămurirea multor aspecte controversate, cum ar fi: diferențierea dintre o curte domnească și o reședință voievodală, rolul Vasluiului într-o anumită perioadă din cadrul Evului Mediu moldav, precum și importanța acestor curți domnești în cadrul sistemului militar defensiv al Țărilor Române.

Obiectivele cercetării arheologice. Întrucât cercetarea arheologică a fost extinsă din 1998 până în anul 2000, putem spune că la acest sit arheologic s-au avut în vedere mai multe obiective. Principalul obiectiv a fost (și rămâne, deocamdată) acela de a stabili stratigrafia generală de pe axa N - S a întregului sit arheologic. De asemenea, un alt obiectiv a fost acela de a stabili rolul pe care l-a avut biserica (aflată în imediata vecinătate) în cadrul complexului "Curțile Domnești". În sfârșit, un alt obiectiv a fost acela se a delimita spațial și cronologic cimitirul bisericii.

Rezultatele cercetării și interpretarea lor. Între anii 1998 - 2000, odată cu reluarea investigațiilor, s-a considerat, încă de la început, că punctul "0" al întregului sit arheologic va fi decroșul sud-vestic al absidei sudice a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul". Acest punct "0" a devenit, astfel, punctul principal de referință în cadrul săpăturilor arheologice. În consecință, s-a trasat S. 1 / 1998 (cu lățimea de 2 m și lungimea de 56 m) ca secțiune magistrală, orientată N - S. Primele rezultate ale investigațiilor din această secțiune au fost:

a) descoperirea - sub fundațiile actualei Biserici "Sf. Ioan Botezătorul" - a două rânduri de fundații ale altor lăcașe de cult mai vechi. Aceste fundații mai vechi sunt suprapuse și ele aparțin unei biserici de plan treflat (care, spunem noi, ar putea fi ctitoria lui Alexandru cel Bun sau a urmașilor săi imediați), iar cele de deasupra aparținând unei biserici de plan triconc moldovenesc (atribuită, firesc, perioadei ștefaniene). De-abia peste cele două rânduri de fundații s-au pus temeliile bisericii actuale. Așadar, actuala construcție (aflată în picioare) nu aparține lui Ștefan cel Mare, ci este mai târzie, chiar dacă pisania pe care o are reîncastrată în fațada principală este cea originală (din timpul marelui domn). Abia construcția de sub cea actuală poate fi cea din 1490, cunoscută în istoriografia noastră, avându-l ca ctitor pe Ștefan cel Mare. În schimb, primul rând de fundații dovedește o construcție mai veche decât cea ștefaniană și care poate aparține primei jumătăți a sec. al XV-lea. Întrucât nu s-au găsit elemente de datare concludente, această problemă rămâne deschisă, sperând ca cercetările ulterioare să clarifice aceste aspecte.

b) Descoperirea cimitirului generat de existența bisericii, în relația sa de delimitare sudică și cronologică față de "Curțile Domnești" propriu-zise. Astfel, s-a constatat că această necropolă este mai târzie, datând cel mai devreme de la mijlocul sec. al XVI-lea (pe baza unor elemente certe de datare).

Alte două secțiuni magistrale (S. II / 1998 și S. III / 1998) - paralele cu prima - au fost trasate tot cu același scop și au confirmat rezultatele primei magistrale. S. II a fost trasată cu aceleași dimensiuni ca S. I, dar având ca ax tocmai muchia care delimitează fațada vestică de cea sudică. S. III a fost trasată la egală distanță între primele două magistrale, având, însă, ca ax delimitarea dintre naos și pronaos4. Toate cele trei magistrale au fost cercetate (din păcate, parțial) și în anii 1999 - 2000.

În campania 2000, continuându-se extinderea săpăturilor pe direcția N - S, s-a observat că limita sudică a cimitirului deja amintit a existat dintru început pe aliniamentul care delimitează actuala proprietate a bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" de locul unde au existat construcțiile curții domnești propriu-zise. Acest lucru sugerează faptul că această necropolă a bisericii este mai târzie și aparține fazei în care deja biserica nu mai era capelă de curte, ci doar una orășenească. De aici și ideea noastră că cimitirul ființează imediat de după încetarea funcționalității reședinței domnești propriu-zise (adică, jumătatea sec. al XVI-lea). Dacă avem în vedere și imperativul Porții adresat lui Al. Lăpușneanu de a dezafecta cetățile și fortificațiile de apărare ale Moldovei, atunci putem să corelăm cu acest eveniment major și existența reședinței domnești de la Vaslui, chiar dacă, un timp, Curtea a mai funcționat și după aceea. Tot de la mijlocul sec. al XVI-lea și-a încetat funcționalitatea și capela de curte, deși prima monedă descoperită în cimitir datează din 1535 (e vorba de un dublu gros); însă, trebuie precizat faptul că durata de circulație a acestui tip de monedă medievală nu se cunoaște, așa încât aserțiunea noastră poate fi menținută.

Din păcate, scopul inițial al investigațiilor arheologice din campania 2000 - acela de a stabili stratigrafia generală pe axa N - S a sitului - nu a putut fi atins, datorită intervențiilor moderne care au afectat ternul și datorită resturilor de zid din aceeași perioadă. De asemenea, s-a încercat și finalizarea secțiunilor magistrale începute din 1998, de la biserică, ele urmând să fie cercetate exhaustiv în anii următori.

Paralel cu trasarea și săparea celor 3 magistrale, s-au făcut investigații arheologice în zona D a sitului, cu scopul de a descoperi vechile complexe arheologice cercetate de colectivul condus de Al. Andronic. Astfel, am găsit fundațiile construcției denumită L. 9 (de către Al. Andronic)5, dar - se pare - că ele nu aparțin fostei locuințe domnești, ci mai degrabă, unei clădiri anexe (problema urmând a fi clarificată în cadrul viitoarelor cercetări). De asemenea, s-au trasat alte două secțiuni, orientate E - V, de mai mici dimensiuni, dar care nu au dat nici un rezultat.

În sfârșit, o a treia secțiune, orientată tot E - V, prevăzută cu martori intermediari, a scos la iveală un nivel de demantelare (datând din sec. al XVII-lea).

Scurtă descriere a descoperirilor arheologice. În cadrul campaniei 2000, s-au descoperit peste 50 de morminte creștine deși și în anii anteriori (1998 - 1999) au fost descoperite alte 35 de morminte. Astfel, prelungirile secțiunilor S. I /1998, S. II / 1998 și S. III / 1998 au arătat clar existența unei necropole târzii, având morminte ce aparțineau oamenilor de rând ai târgului Vaslui. Toate aceste morminte aveau un inventar relativ sărăcăcios, iar orientarea morților este evident creștinească. Ele au fost descoperite la o adâncime maximă de -1,5 m față de actualul nivel de călcare și la o adâncime minimă de -2,5 m față de actualul nivel de călcare. Au aparținut atât femeilor și copiilor (cu vârste cuprinse între 5 - 15 ani pentru copii și 18-70 ani pentru femei), cât și bărbaților (cu vârsta cuprinsă între 18-70 ani). Inventarul relativ sărăcăcios cuprinde: 31 de monede (care datează din secolele XVI - XIX), obiecte de podoabă (mărgele, cercei, inele etc.), precum și fragmente textile (provenite de la îmbrăcăminte). Toate aceste obiecte sunt depozitate la Muzeul Județean "Ștefan cel Mare" Vaslui.

Tot în campania de săpături din 2000, s-au mai găsit - fragmente de ceramică (ceramică de uz casnic, olane, teracotă, etc.), dar și fragmente de zidărie provenite de la faza de restaurare din 1820 a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul". Marea majoritate a pieselor arheologice au fost cercetate, dar altele (cum ar fi: fragmente de textile, fragmente de oase etc.) sunt în curs de cercetare, la laboratoare specializate.

Obiectivele cercetărilor viitoare:

a) continuarea investigațiilor arheologice, pentru stabilirea stratigrafiei generale a sitului, atât pe axa N - S, cât și pe axa E - V;

b) salvarea, protejarea și conservarea - restaurarea materialului arheologic găsit;

c) identificarea eventualelor componente (care s-au păstrat) din cadrul complexului "Curților Domnești": datele

planimetrice, repartiția și destinația acestora;

d) stabilirea traseului eventualei incinte de zid a "Curților Domnești" - Vaslui.

Propuneri de conservare și protejare a sitului arheologic. Pe viitor, pentru conservarea, protejarea și punerea în valoare (din punct de vedere muzeistic) a "Curților Domnești" de la Vaslui, colectivul de cercetare arheologică propune următoarele măsuri:

a) obturarea căii de acces (aleea Ghica Vodă) care străbate pe direcția E - V actualul sit arheologic, precum și arheologic Vaslui, îngrădirea zonei "Curților Domnești" fie cu panouri din tablă (pentru protecția și delimitarea sa), fie cu gard viu.

b) marcarea prin dale și tablă ondulată a fiecărui zid care a aparținut complexului "Curților Domnești", precum și protecția individuală a acestor ziduri.

c) crearea - în cadrul viitorului Plan de restaurare - conservare - a unui cadru propice pentru un parc arheologic, prevăzut cu parcare auto și cu căi de acces, în scopul punerii în valoare (din punct de vedere muzeistic) a acestui sit arheologic;

d) punerea în valoare a pietrelor și lespezilor de mormânt (provenite de la restaurările anterioare ale bisericii), prin crearea in situ a unui mini-muzeu în aer liber (sub forma unui lapidarium);

e) marcarea, prin dale divers colorate, a principalelor etape de evoluție ale actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul": etapa I - prima biserică de plan treflat; etapa II - biserica ștefaniană de plan triconc și etapa III - biserica actuală, datând din sec. al XIX-lea.

 

Bibliografie

1. ***, în: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 1998, Vaslui, 1999; ***, în: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 1999, Deva, 2000

2. Al. Andronic, Considerații privind geneza orașelor medievale din Moldova în lumina urbanizării localității Vaslui, Historia Urbana, 1, 1994, tomul II, Ed. Academiei, București, p. 19 - 22;

3. Alexandru Andronic, cap. II - Mărturii arheologice și istorice, în: Cronica Vasluiului, (aut. Mihai Ciobanu, Petru Nicula și Al. Andronic), partea I, 1999, Ed. Publirom, Iași, p. 43 - 94;

4. Al. Andronic, Ioan Olaru, cap. III - Biserica "Sf. Ioan Botezătorul", în: Cronica Vasluiului, (aut. Mihai Ciobanu, Petru Nicula și Al. Andronic), partea I, 1999, Ed. Publirom, Iași, p. 95 - 134.

 

Note

1. Este doar o ipoteză de lucru a colectivului științific, făcându-se corelația cu vechimea primei biserici de zid din cadrul zonei "Curților Domnești".

2. Vezi Documente privind istoria României. Moldova, vol. V, veacul al XVII - lea; printr-un document emis de Vasile Lupu se interzicea luarea de pietre și materiale de construcție de la clădirile ruinate ale fostei "Curți Domnești" de la Vaslui.

3. Primele cercetări din 1942 au fost efectuate de D. Constantinescu, iar pentru cercetările arheologice din anii 1958 - 1959 și 1976 - 1982, vezi: Al. Andronic, E. Neamțu, Fl. Banu, Săpăturile de salvare de la Vaslui, Materiale, VIII, 1962, București, p. 89 - 101; Al. Andronic, I. Ioniță, Fl. Banu, șantierul arheologic Vaslui, Materiale, VIII, 1962, p. 795 - 802; Al. Andronic, Mărturii arheologice privind continuitatea de locuire pe meleagurile Vasluiene, Acta MM, I, 1979, p. 9 - 18; Al. Andronic, I. Bauman, M. Istrati, Ruxandra Maxim - Alaiba, Rica Popescu, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Vaslui - "Curțile Domnești" din anul 1978, Acta MM, I, 1979, p. 119 - 128; Al. Andronic, Curtea Domnească de la Vaslui în vremea lui Ștefan cel Mare, Muzeul Național, București, VI, 1982, p. 153 - 166 etc.

4. Vezi Rapoartele arheologice din campaniile 1998 și 1999 ale actualului colectiv științific de cercetare (în curs de publicare în revista Acta Moldaviae Meridionalis Vaslui).

5. Vezi referințele bibliografice de la nota 4 de mai sus, în special articolele lui Al. Andronic și colaboratorii din revista Acta Moldaviae Meridionalis (Anuarul Muzeului Județean Vaslui), I, 1979 - unde este descrisă situația arheologică din locuința L. 9.

Ilustrație