203 . Târgoviște, jud. Dâmbovița

Punct: Poarta Vânătorilor - Dealu

Cod sit: 65351.04

Colectiv: Petru Virgil Diaconescu, Gheorghe Olteanu (CNMCD Târgoviște)

Cercetarea desfășurată în lunile mai - iunie, a avut caracter de salvare datorită construcției unui canal deversor pentru ape pluviale, lucrare executată de R.A.G.C. Târgoviște prin S.C. Energoconstrucția S.A. București, ce a urmărit traseul Aleei Coconilor între Calea Domnească și râul Ialomița în imediata apropiere de S a incintei Curții Domnești. Partea științifică a fost asigurată de CNMCD Târgoviște, iar manopera (săpătură) de către constructor, finanțatorul întregii lucrări (pl 1).

Problematica acestei zone este foarte interesantă, lipsa unor cercetări de profil ducând la interpretări diverse și chiar la controverse și mă refer nu numai la poarta în sine, dar și la întregul traseu pus în discuție al fortificației medievale.

Nu este cazul în această etapă a cercetării, să prezentăm amănunțit documentele pentru zona în cauză, dar oricum ele au declanșat polemicile. Se cunoaște că în 1645 este ridicat "șanțul și valul cetății" de către Matei Basarab, fortificație ce proteja pe trei părți orașul și se sprijinea pe marginea terasei înalte a râului Ialomița dinspre E. Astfel poarta cercetată (singura păstrată parțial) nu făcea parte din respectivul sistem sus-amintit, datorită amplasării ea fiind menționată la 1655 - 1656 în "Epistolia tipicară" a mitropolitului ștefan (R. Gioglovan, Valahica, Târgoviște, V, 1973, p. 101). De asemeni o reparație capitală se presupune a fi fost făcută de eteriști la începutul anului 1821. "Iazul morilor" există ca problematică cu două variante de traseu și anume: cea actuală sau în apropiere și imediat pe sub incinta Curții Domnești, referindu-ne la porțiunea dintre actualul stadion și strada Mihai Bravu. O a treia este existența unui pârău "Târgoviștioara", ce ar fi tăiat orașul dinspre V spre E și ar fi avut albia chiar pe sub sau pe lângă poartă, pârâu ce ar fi scos din cauză drumul menționat spre Mănăstirea Dealu și nordul județului. Mai erau puse în discuție modul în care se lega poarta de incinta Curții Domnești, șanțul de apărare descoperit în 1986, traseul drumului, raportul cronologic între incintă și curte, modul de rezolvare a problemelor tehnice ridicate de construcția turnului la piciorul inferior al pantei terenului, într-o zonă inundabilă, etc. Menționăm că respectiva construcție a fost restaurată o dată cu incinta Curții Domnești în urmă cu 30 de ani, însă lipsa cercetării arheologice a lăsat în suspensie întreaga problematică mai sus menționată (Cristian Moisescu, Târgoviște. Monumente istorice și de artă, București, 1979, p. 32 - 33).

Prezentarea cercetării. De la început menționăm că cercetarea a fost îngreunată de strada ce funcționează pe sub arcul porții, de conductele de apă și gaze naturale ce au distrus parțial nivelele arheologice cât și de natura terenului și anume de pânza de apă freatică ce în prezent oscilează între 2 - 3m de la cota actuală de călcare (lucrările de amenajare a parcului Chindia și a lacului aferent au afectat întreaga incintă de E a Curții Domnești). De asemeni lucrările de consolidare a incintei Curții Domnești, cât și a turnului aflat la 4 m E au distrus definitiv stratigrafia dintre cele două monumente fapt ce a dus la imposibilitatea stabilirii unui raport cronologic între cele două monumente.

Astăzi poarta se prezintă sub forma unui pătrat cu latura măsurată la exterior de 8 m, parțial marcat în teren și parțial păstrat până la primul nivel (3 - 4 m deasupra solului) pe laturile de S și V. Plecând de la situația din teren s-a trasat un șanț longitudinal pe acces în direcția SV - NE lung de 14 m și lat de 2 m, și 4 casete practicate ulterior în funcție de evoluția cercetării.

Stratigrafia. În special în secțiunea 1, profil de E, s-a putut stabili evoluția zonei din sec. XVII și până în prezent. Datorită amenajărilor mai recente în zona porții nu s-au identificat urmele unui drum mai vechi de sec. XVII, dar el a fost observat la cca. 40 m, în aval spre Ialomița. Nivelul de construcție al turnului de poartă a fost pus în evidență în exteriorul acestuia spre E, în rest fiind ras de amenajările ulterioare și anume cele din 1821. Tot în această zonă printr-un pietriș mărunt gros de 4 cm a fost pus în evidență și drumul existent la mijlocul sec. XVII (fig. 2/1-2, pl.3-4).

Straturi mai vechi de sec. XVII nu s-au găsit decât tot în capătul estic al secțiunii 1 și anume un strat, gros de 0,2 m de moloz și cărămidă, provenit credem de la reparații ale Curții Domnești anterioare momentului mai sus menționat. Pavajul din pietriș mare executat la începutul sec. XIX (fig. 2/3, pl.3-4), suprapune o depunere sau mai bine zis depuneri succesive ce se observă foarte bine în zona încăperii subterane unde au o grosime de peste 2 m. În caseta 4 se poate urmări și nivelul de reconstrucție corespunzător acestei etape cât și unele intervenții la construcții. Turnul de poartă se va dărâma progresiv, peste drumul menționat anterior se găsește un strat consistent de depuneri cu materiale de construcție peste care se amenajează la sfârșitul secolului trecut pavajul din bolovani de râu, acoperit cu asfalt după 1970.

Construcția. Se prezintă sub forma unui masiv de zidărie cu laturile de 9,6 m pe direcția E - V, respectiv 9,3 m pe cea opusă (perimetru măsurat la 0,5 m sub actualul nivel de călcare). Materialul de construcție este exclusiv cărămida cu dimensiunile de 26 x 14 x 4,5 cm, specifică construcțiilor executate la Târgoviște în timpul domniei lui Matei Basarab, grosimea zidurilor în funcție de locul și rolul lor în ansamblu variind între 1 - 1,4 m (pl. 2).

Degajarea turnului de poartă, ce era pur și simplu înecată în resturi de natură și proveniență diversă 1,2 - 1,7 m diferență față de drumul inițial din sec. al XVII-lea a dat la iveală structura originală. În primul rând s-a dovedit că este vorba de o construcție unitară, ridicată într-o singură etapă. În al doilea rând 2/3 din perimetrul interior era ocupat de o construcție subterană "Încăperea capcană" ridicată special pentru a îngreuna accesul intrușilor. Situată spre ieșirea de NE încăperea prezintă o formă dreptunghiulară cu dimensiunile la interior de 3,66 m pe axul căii de acces, respectiv 5 m pe cel opus. Este construită tot din cărămidă zidurile fiind groase de 1,2 m până la cca. 1 m de pavajul inițial, subțiindu-se prin două socluri plasate în exterior pe axele lungi și interior pe cele scurte scăzând astfel grosimea la partea superioară la 0,9 - 1 m. Zidurile sunt continue asigurând stabilitatea întregii construcții și facem această mențiune pentru faptul că la suprafața terenului astăzi observăm două pile de zidărie separată. În plus, chiar pe accesul păstrat dinspre V, arcul porții, respectiv cele două masive ce-i asigură stabilitatea, sunt legate între ele printr-un zid de bolovani de râu gros de 0,4 m și plasat sub nivelul drumului (pl.2).

Revenind la încăperea subterană arătăm că în privința adâncimii a nivelului de săpare a fundațiilor nu putem face precizări, chiar dacă săpătura a ajuns la -4,5 m din cauza infiltrațiilor masive ale pânzei de apă freatică. Pe latura de NE imediat la interior se păstrează încă stâlpii din lemn cu diametrul de 0,2 m, plasați din 0,6 m în 0,6 m în lungul lui pe care se sprijinea podul ridicător propriu-zis executat din loazbe tot din stejar, late de 0,3 m și groase de 0,05 m, căzute în umplutură (fig. 4/3). Pe laturile opuse, podul se sprijinea și de fapt întreaga structură era asigurată de două grinzi masive încastrate parțial în zidărie în secțiune pătrată cu latura de 0,25 m, iar capetele la rândul lor îngropate în cele patru colțuri ale turnului de poartă (pl.2. De remarcat că la construcția încăperii subterane groapa de fundare a urmărit pe trei părți conturul exterior al zidăriei iar spre V depășindu-l cu 1 m. De asemenea subliniem încă odată că întreaga construcție se țese perfect, probabil constructorul a ridicat inițial camera subterană până la partea inferioară a elevației construite ce nu prezintă subsol, s-a practicat fundația pentru restul construcției elevația fiind construită apoi unitar. Nu cunoaștem modalitățile concrete de construcție a podului, elementele lui de recunoaștere fiind de mult dispărute, dar el acoperea camera subterană, iar după înălțimea la cheia de boltă a arcului păstrat, pentru a optura complet accesul, baza lui se sprijinea pe zidul transversal din centrul construcției. Sistemul de scripeți se afla undeva într-o încăpere situată deasupra intrării. În primăvara anului 1821, trupele eteriste cantonate în Târgoviște sub presiunea pericolului otoman refac întregul sistem de apărare inclusiv porțile. În această etapă se va renunța definitiv, dacă acest lucru nu se produsese mai înainte, la modalitatea inițială de obturare a accesului dinspre Ialomița, umplându-se definitiv încăperea subterană, pavajul drumului fiind acum continuu în spațiul interior al turnului. Am sesizat și intervenții la structură, consolidându-se zidăria prin introducerea de bucăți de lespezi de piatră, fragmente de pietre de mormânt provenite de la biserica Sf. Vineri ce se afla în proximitatea nordică (fig. 5/1).

Deși datorită condițiilor de desfășurare și a intervențiilor anterioare, a spațiului limitat, cercetarea nu a fost completă existând încă dubii asupra cotei de săpare a încăperii subterane, a modului de închidere și a formei porții propriu-zise, a continuării spre S cu alte construcții cum sugerează un capăt de zid observat la exterior în colțul de E, totuși au fost clarificate câteva probleme fundamentale și anume:

- turnul porții face parte din sistemul defensiv ridicat de Matei Basarab menționat la 1645, chiar dacă el nu se află pe traseul "șanțului și valului Cetății";

- în forma și pentru scopul inițial a funcționat o perioadă scurtă de timp, cel mult până în 1714 când scaunul domnesc este mutat definitiv la București și rolul lui de apărare dispare rămânând numai cel de vamă, pentru mărfurile ce pătrundeau în oraș, funcție care s-a păstrat până la mijlocul sec. al XIX-lea. Argumentul arheologic este colmatarea progresivă a spațiului interior al camerei subterane înainte de refacerea din 1821.

- cercetarea a rezolvat și întrebarea ce persista în privința traseului urmat de "Iazul morilor" și implicit a existenței unui șanț de apărare pe latura estică a Curții Domnești. Urmărind traseul canalizării proiectate s-a observat clar că el traversa drumul la cca. 100 m în aval de turnul de poartă și delimita spre E, probabil și grădina domnească. Așa se explică de ce podul ridicător se afla amplasat peste "încăperea capcană" în perimetrul interior al turnului de poartă și nu în exterior peste șanțul de apărare cum a fost observat în 1988 -1989 la poarta de S a orașului, cu mențiunea că aceasta făcea parte integrantă din fortificația lui Matei Basarab;

- turnul de poartă fiind singular în cadrul sistemului de apărare sus menționat (Pavel Chihaia, SCIA, 17, 1, 1970, fig. 7). Arheologic am încercat identificarea unui zid de legătură între latura de N a acestuia și incinta exterioară a Curții Domnești ridicată de Petru Cercel în 1584, fortificație ce se află la o distanță de 3 - 5 m față de latura nordică a porții. De altfel, nici la restaurările și consolidările de care au beneficiat ambele construcții în urmă cu 30 de ani și care în acest sector au atins o adâncime apreciabilă, nu au adus nici o clarificare. Este posibil ca între cele două construcții să fi existat un val de pământ, cum se observă dintr-o imagine fotografică de la începutul secolului. Dar aceasta putea fi și opera eteriștilor la reparațiile din 1821. De menționat că în acest perimetru a fost identificat și un canal din cărămidă a apelor pluviale provenite din zona bisericii Sfânta Vineri, biserică ce se află la o cotă superioară cu 4 m față de cea a turnului de poartă. "șanțul și valul cetății" a fost construit numai pe trei laturi respectiv pe terasa înaltă a Ialomiței pe care se află amplasat orașul, neexistând nici o urmă a lui la partea superioară a piciorului pantei ce delimitează terasa de lunca râului. Considerăm că funcția principală a porții era cea de vamă, având în vedere că întreg traficul dinspre nordul județului și parțial dinspre Târgșor - Ploiești - Gherghița - s-a desfășurat până la sfârșitul sec. XVIII prin acest punct.

- supravegherea săpăturii pentru apeduct a mai rezolvat o dispută. Unii cercetători pe baza unor consemnări târzii considerau că "șleaul drumului" ce trecea pe sub turn a constituit și traseul pârâului "Târgoviștioara" ce ar fi tăiat orașul în două de la V la E, ceea ce ar fi eliminat existența drumului cel puțin până la 1645 când împreună cu pârâul Mirioara ar fi fost deviate spre S pe șanțul fortificației. Ipoteza este eliminată complet neexistând nici o urmă a acestui presupus pârâu în perimetrul de care ne-am ocupat. O singură observație, drumul între Calea Domnească și poartă urmărea un traseu diferit față de cel actual urmând traseul incintei până în dreptul drumului Câmpulungului.

Resumé

On presente le resultat des fouilles archeologiques de la Porte "Vânătorilor - Dealu", porte qui a fait partie d’une nouvelle fortification urbaine qui s’etendait sur 5 km, batie par Matei Basarab à 1645. Elle est située pres de la Cour princiere de Târgoviște.