177. Sarmizegetusa, com. Sarmizegetusa, jud. Hunedoara [Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa]

Cod sit: 91063.01

Colectiv: Ioan Piso – responsabil (MNIT Cluj), Virginia Rădean (MCDR Deva), Cristian Roman (MCCC Hunedoara)

Campania 2000 a însemnat o dezvoltare semnificativă a cercetărilor făcute în anii 1995-1999 în forul nou (forum novum), iar acestea au continuat cercetările din anii 1989-1994 în forul vechi (forum vetus).

În anii 1989-1994 un colectiv alcătuit din Robert Etienne, loan Piso și Alexandru Diaconescu a dezvelit în întregime marele edificiu din centrul coloniei, cunoscut în vechea literatură sub numele de Aedes Augustalium, dar care s-a dovedit a fi fost primul for al orașului, ceea ce i-a și atras denumirea de forum vetus sau de forum Traiani (fig. 1-2) Materialul descoperit a fost prelucrat până la mijlocul anului 1996 și numai întârzierii, prelungite până în prezent, a lui Alexandru Diaconescu, care se angajase să prelucreze piesele arhitectonice și sculpturile, i se datorează faptul că monografia primului for al Sarmizegetusei nu a fost încă publicată. Mai menționăm că o parte a săpăturilor din forum vetus a

fost finanțată de Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, iar o alta de către Ministerul de Externe al Franței prin prof. Robert Étienne. Monografia urma a fi publicată pe baza aceleiași finanțări franceze.

Zona inter fora (între forul vechi și forul nou) și partea din forul nou cuprinzând basilica de nord și partea nordică a curții, până la gardul care delimitează proprietatea statului de proprietatea particulară, a fost parțial săpată de C. Daicoviciu, care pe bună dreptate a identificat aici un for. Din păcate a intrat prin ultimul nivel de călcare, astfel încât materiale contemporane acestuia nu mai pot fi găsite decât în gropi moderne. Se adaugă marile distrugeri pricinuite de căutătorii de comori și de marmură. Zona a fost cercetată între anii 1995-1999 de I. Piso, AI. Diaconescu și Cr. Roman, iar în anul 2000 de I. Piso și C. Roman. Tot în anul 2000 au participat în câte o perioadă a săpăturilor Gică Băeștean, Virginia Rădean și Ovidiu Tentea, care vor prelucra o parte a materialului rezultat. Finanțarea românească a lucrărilor a fost asigurată de Universitatea "Babeș-Bolyai", de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și de Muzeu) Civilizației Dacice și Romane, iar finanțarea germană de Fundația Thyssen prin Universitatea din Köln. Întregul material descoperit îi aparține Muzeului din Sarmizegetusa, care este o secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane.

 

Principalele obiective ale anului 2000

În inter fora est (camera 51 al planului forului lui Traian) au fost deschise două suprafețe, A/2000 la vest (3 m est-vest x 3,70 m nord-sud și B/2000 la est (3,80 est-vest x 3,70 m nord-sud), care ulterior au fost unite. (fig. 3) Obiectivul principal al campaniei a fost camera T, la sud de zidul Z1 și la est de basilica forensis, făcând parte dintr-o mare clădire care mărginea spre est forum

novum. (fig. 3,4)

În basilica forensis continuă lucrările în caroul U199 Cuprinde partea vestică și nordică a tabernei 1, între zidurile Z1, Y1 și Y2. Tot în basilica forensis a fost redezvelit caroul G/1999 pentru observații suplimentare asupra zidului W1 și a canalului CO. În colțul dintre Z1 și W1 s-a făcut un sondaj pentru verificări privind fundațiile acestor ziduri și traseul aceluiași canal CO.

Două suprafețe au fost deschise și în camera 41 (tabularium), ambele în jumătatea de est: C/41 /2000, de 4,50 m nord-sud x 3,20 m est-vest, la sud de zidul de hypocaust, și D/41 /2000, de 3,5 m nord-sud x 2 m est-vest, în interiorul zidurilor de hypocaust. (fig. 3)

În sfârșit, a fost transportată o mare parte din vechiul pământ de aruncătură din curtea forului nou și din partea de vest a basilicii forensis în vederea săpăturilor din campania viitoare.

Fazele de lemn

Sub aripa sudică a forului vechi, sub basilica nordică a forului nou și sub porțiunea de nord a curții acestuia au fost identificate întinse structuri de lemn (fig. 3). Pe direcția est-vest ele se întind pe o lungime de 42,5 m, între doi cardines, de vest și de est, ai fazei de lemn. Pe direcția nord-sud aceste structuri au fost descoperite până acum pe o lungime de 37,5 m. Limita lor nordică este aproape lipită, în interior, de viitorul zid perimetral nordic al aripii de sud al forului vechi, pe când limita lor sudică încă nu a fost atinsă.

Structurile de lemn au două faze. Prima, indicată în plan cu pereți negri, a fost incendiată, se pare în mod planificat, după ce au fost scoase toate obiectele. A doua fază, indicată în plan cu pereți gri, are un plan foarte asemănător primei faze și trebuie să fi servit aceluiași scop. Tocmai această funcție nu a putut încă fi clarificată. Putem avea de-a face fie cu un praetorium al unui castru, fie, mai degrabă, cu o insula de coloniști, alcătuită din mai multe locuințe. Clădirea a fost acoperită cu țigle purtând ștampila legiunii IV Flavia Felix, ceea ce nu pledează neapărat pentru prima ipoteză, căci se cunoaște contribuția acestei legiuni la ridicarea orașului. Ne limităm deocamdată, din lipsă de spațiu, la aceste informații.

Succesiunea fazelor de piatră

În timpul construcției forului vechi de către militari ai legiunii IV Flavia Felix, zona de la sud de acesta servea pregătirii materialului. Dovada o constituie numeroasele urme de lăzi de mortar și canalele de drenaj refăcute de mai multe ori și care ocoleau zidul sudic perimetral al forului vechi. De-abia pe la începutul domniei lui Hadrian a luat naștere aici un macellum, din care am reușit să investigăm aproape în întregime șirul de taberne de pe latura nordică (fig. 1, 3). Ele erau în număr de 11 și se întindeau pe o lungime (est-vest) de 69,5 m. Erau mărginite înspre nord de zidul Z1, cu excepția tabernelor nr. 4 și 7, care aveau câte un spațiu și în spate (47 și 49), lipit de zidul forului vechi. Limita vestică îl constituie zidul Y1, iar cea estică zidul Y12. Lungimea (nord-sud) a tabernelor este de 5,50 m, lățimea tabernelor 1-3, 5-6, 8-11 este de 6 m, iar a tabernelor 4 și 7 de 4 m. Ele sunt separate prin ziduri nord-sud (Y2-Y11) având o fundație de piatră de râu (partea inferioară fără mortar, cea superioară cu mortar) țesută cu cea a zidului Z1, iar elevația din blocuri de gresie. Intrările erau de 3 sau 4 m și erau constituie din arce. Tabernele se deschideau într-un portic lat de 4 m. Acesta se deschidea spre curtea macellum-ului prin arce sprijinite de stâlpi, ale căror fundații au fost găsite în majoritatea cazurilor. Fiecăruia dintre zidurile Y2-Y11 îi corespundea un asemenea stâlp. Arce trebuie să presupunem și între șirul de stâlpi și intrările tabernelor.

În anul 2000 a fost dezvelit în caroul L zidul Zy, a cărui fundație este țesută cu cea a zidului Z1. Zidul Zy are o direcție curioasă, NV - SE. Fundația lui este alcătuită din una sau două rânduri de pietre de râu, fără mortar, peste care se află unul sau două rânduri de pietre de râu legate cu mortar. Construcția lui Zy pare să se fi oprit la nivelul superior al fundației lui Z1, fără i se fi înălțat vreo elevație, căci pe profilul sudic al caroului nu constatăm nici o groapă de scoatere a acestei elevații. Putea folosi, de pildă, ca suport pentru o conductă.

Nu exista o legătură directă între forul vechi și macellum. Comunicarea se făcea pe cei doi cardines, care mărgineau forul vechi și tabernele. De pe cardines se intra în porticul tabernelor. Intrarea de est a fost găsită în zidul Y12, lată de 2 m și ulterior blocată. Tabernele și porticul din fața lor au suferit o refacere a nivelului de călcare, fără a fi afectată structura. Ele prezintă, prin urmare, două subfaze.

Cândva tabernele au fost desființate. Zidurile Y2-Y11 și stâlpii porticului au fost demolați. Au fost menținute zidurile Z1, Y1 și Y12, dar intrările prin ultimele două au fost blocate. În locul stâlpilor porticului și aproape peste ei a fost construit zidul Z5 cu două deschideri de circa 4 m către curte. Se constituie o basilică mărginită la nord de Z1, la est de W1 (lipit de fostul Y10), iar la sud de Z5. Nu cunoaștem încă limita vestică a basilicii, dar este clar că aceasta depășește spre vest lățimea forului vechi (fig. 2, 3). De data aceasta se stabilește o comunicație directă cu forul vechi prin deschiderea a două coridoare: cel de vest constând din spațiul 47 (care aparținuse tabernei 4) și din încăperea 36, iar cel de est constând din spațiul 49 (care aparținuse fostei taberne 7) și din încăperea 40.Basilica (fig. 2, 3) ia naștere odată cu forul nou, din care cauză am numit-o basilica forensis, iar forul odată cu Capitoliul (sau templul cultului imperial), care se distinge foarte bine pe teren în partea de vest a curții. Noul for (forum novum) este orientat, spre deosebire de cel vechi, în direcția est-vest. Axul său constă din Capitoliu, dintr-o mare bază de monument, pe care am identificat-o în linii generale și din amintitul hemiciclu. Forul are pe laturile de nord și de sud câte o basilică, latura de vest este închisă de Capitoliu, iar cea de est de o clădire, căreia îi aparține nu numai camera T (fig. 3, 4), a cărei cercetare sistematică a început în anul 2000, ci și hemiciclul dezvelit de C. Daicoviciu. Colțul de sud-est al curții a fost dezvelit de asemenea de către C. Daicoviciu, care a găsit bazele de statui ecvestre ale lui C. Arrius Antoninus și ale fiilor săi. Pe toată latura nordică a curții, de-a lungul întregului zid Z5, erau înșiruite statui ecvestre, din care s-au păstrat doar substrucțiile și câteva blocuri de marmură. Probabil că aparțin de asemenea guvernatorilor.

O comunicare între camera T și basilică (fig. 3) a apărut de la început printr-o intrare de 1,30 m, cu trepte, situată pe axul basilicii. De-o parte și de alta a treptelor se aflau două baze de statui: una pătrată, mișcată puțin de C. Daicoviciu (B1), și alta din care nu s-a păstrat decât baza (B2). B1 este celebra statuie a lui M. Sedatius Severianus, ridicată în anul 153. Acesta este și terminus ante quem pentru construirea Capitoliului și a forului nou. Evenimentul va fi avut loc în jurul anului 150, ceea ce înseamnă că tabernele au funcționat timp de circa 30 de ani.

A doua fază a basilicii coincide cu faza a doua a camerei T. Modificarea majoră constă în închiderea pasajului estic (49+40), probabil în legătură cu amenajarea în același spațiu a localului de cult al Augustalilor (aedes Augustalium) (fig. 2, 3). În urma descoperirilor epigrafice din forul vechi știm acum că acest local a fost terminat de M. Procilius Niceta sub Commodus, odată cu schola de nord-vest și cu aedes collegii fabrum. Prin urmare, necesitatea unor modificări a apărut după alți 30 de ani. Podeaua celei de-a doua faze a basilicii nu a mai putut fi surprinsă, căci C. Daicoviciu a trecut prin ea în cursul săpăturilor antebelice. În continuare vor fi consemnate cele mai importante rezultate ale săpăturilor campaniei 2000.

Zona inter fora de est

Zidul Z1 a fost cercetat aici până la capătul său estic (fig. 3). Are o lățime de 80 cm. Fundația fără mortar, din piatră de râu și de carieră, este adâncă de 80 cm. O a doua fundație, cu mortar alb, este adâncă de 60 cm. Elevația lui Z1 a fost construită din piatră de carieră și din bolovani de râu. Zidul Z1 este lipsit de fundația fără mortar în zona deschiderii canalului CO. Acesta fusese urmărit în anii 1998 și 1999 la sud de Z1, de-a lungul zidului W1 și al lui Y10. În 1999 a fost găsită ieșirea lui CO în spațiul inter fora. În ultima campanie el a putut fi urmărit până la vărsarea în C3. CO se prezintă la ieșirea din Z1 în felul următor: Pe fund sunt puse, direct pe lutul virgin, cărămizi bipedale marcate cu diagonale, iar marginile, puse pe humus, constau din până la șase rânduri de cărămizi de același tip. Canalul CO s-a păstrat, și aici incomplet, doar pe o porțiune de 1,50 m de la ieșirea din Z1 și pe încă 2,10 m în dreptul lui X2. În rest, el a fost distrus de intervenții ulterioare, păstrându-se doar urma cărămizilor de pe fund. Canalul CO a fost făcut odată cu fundațiile lui Z1, fiind totodată lipit de Y10. În inter fora CO este lipit de fundația cu mortar a lui Z1. Odată cu demolarea canalului a fost atinsă și fundația cu mortar a lui Z1, iar porțiunea distrusă a fost umplută cu pământ, cărămizi și țigle. Nu este exclus ca partea dreaptă a canalului să se fi aflat parțial sub elevația lui Z1. Cu siguranță se afla sub penultimul contrafort al lui Z1, care nici măcar nu are fundație. O observație făcută în colțul dintre Z1 și Y10 este că în urma demolării lui CO partea de zid aflată deasupra gurii canalului a fost refăcută pe o lățime de 70 cm și pe o înălțime de 140 cm, fiind folosite pietre de râu, de carieră, cărămizi, țigle și chiar un bloc de calcar. CO nu a funcționat decât în faza tabernae-lor, dar distrugerea sa s-a produs în vremurile moderne, probabil în scopul culegerii cărămizilor romane, foarte potrivite pentru cuptoarele de pâine. Tot atunci a fost deteriorată și fundația cu mortar a lui Z1.

Canalul CO se vărsa în canalul C3, construit și el odată cu Z1. Deschiderea lui C3 în Z1 este înaltă de 32 cm și lată de 34 cm. Canalul C3 este mărginit spre vest de zidul X5. Este adosat lui Z1, mai precis gurii de canal, are o lățime maximă de 64 cm, iar fundația este puțin adâncă, pătrunzând doar în humus. S-a păstrat pe o înălțime maximă de 70 cm și a putut fi urmărit pe o lungime de 270 cm. Zidul X6 constituie limita estică a canalului C3, este lat de 44 cm și are înălțimea maximă de 60 cm, ceea ce reprezintă nivelul crepidei lui Z1. Canalul C3 este lat de 42 cm și este podit cu cărămizi bipedale de 40 x 28 cm, marcate cu două diagonale făcute cu câte trei degete, ca și cărămizile lui CO. Au fost găsite cinci asemenea cărămizi consecutive. Prima dintre ele, înspre Z1, este înclinată în unghi de cca. 30°.

La mijlocul distanței între ultimii doi contraforți ai zidului Z1 și la vest de deschiderea canalului C3 a fost practicată, deasupra crepidei, o deschidere cu lățimea de 145 cm în vederea unui pasaj boltit de hypocaust A fost construit din cărămizi bipedale legate cu opus signinum, așezate în partea dreaptă (vest) în lung, iar în stânga (est) pe lat și în lung (62). Deschiderea pasajului este lată de 55 cm și înaltă de 110 cm.

Zidul X1 este paralel cu zidul sudic al forului traianic și cu Z1, de care se află la o distanță de 1,95 m. A putut fi urmărit pe 8,80 m. Este lat de 55 cm, iar adâncimea fundației depinde de soliditatea terenului. Este foarte puțin adâncă în zona cardo-ul ui din faza de lemn. X1 a fost construit în exclusivitate din bolovani de râu. La extremitatea vestică se observă o mică adâncitură în contextele mai vechi, reprezentând urma închiderii lui X1 înspre sud până la Z1. Această închidere o mai găsim pe planul lui C. Daicoviciu.

X2 reprezintă în partea de est a lui X1 o fundație mai largă a acestuia, de formă aproximativ triunghiulară, având rostul de a mărgini canalul CO. X2 iese în afara lui X1 cu 65 cm în partea de vest și cu 5 cm în partea de est. Nu s-a păstrat nimic din zidul care mărginea spre est spațiul creat de X1.

Zidul X3 fost surprins pe o lungime de 120 cm est-vest și pe o adâncime de cca. 60 cm. Este construit din bolovani de râu, cărămizi, țigle și mortar. Se lipește de elevația lui X1 și este construit peste X2 și peste marginea de nord a ultimei faze a lui CO. Partea păstrată a lui X3 are rostul de a închide o construcție absidată, la care participă și extremitatea estică a lui X1.

Zidul Z1 a fost fără îndoială construit în vederea tabernae-lor din macellum. Zidurile X1-X2 au fost construite fie în același timp cu Z1, fie ulterior, dar destul de timpuriu. Dovada o constituie unitatea dintre zidurile X1-X2 și canalul CO. Împreună cu închiderile de vest și de est spațiul putea servi ca anexă a tabernae-lor 10 și 11. Mărturisim însă că nu vedem nici o urmă de deschizătură în Z1, dar tot atât de adevărat este că acest zid a fost reparat de C. Daicoviciu.

Odată cu construirea forului nou, spațiul dintre X1 și Z1 intră în componența clădirii de la est de basilica forensis, fiind direct legat de camera T. Zidul X3 pare a delimita dinspre vest o absidă, care putea juca rolul unui bazin aflat la sud de camera T1. Din analiza camerei T1 (vezi mai jos) reiese însă că avem de-a face cu un praefurnium, deservit dinspre vest de un spațiu de serviciu, limitat de Z1, X1, X3 și închiderea dinspre vest. Din cauza distrugerilor moderne nu ne putem da seama cum funcționa spațiul dintre Z1 și X1 în următoarea fază, a camerei T2.

Clădirea de la est de basilica forensis (T)

A început cercetarea clădirii care mărginește forum novum spre est și care cuprinde și hemiciclul săpat de C. Daicoviciu. Datorită acestui hemiciclu și a pilelor de hypocaust consemnate de C. Daicoviciu, s-a considerat că am avea de-a face cu termele forului. Scopul cercetării în acest an a acestei clădiri este dezvelirea ultimelor două tabernae (10 și 11) aflate în partea de est a macellum-ului. Zona cercetată se află între zidul Y10 dublat de W1 (zidul estic al basilicii), Z1 până la capătul său dinspre cardo, Y12 (limita estică a tabernelor) și W3, care constituie limita sudică a încăperii din ultima fază. Întreaga încăpere a fost denumită T. În faza I distingem două elemente: încăperea T1 între Z1 și Z5 (de fapt prelungirea lui Z5 la est de W1 ) și T', coridorul dintre Z5 și W3. În faza II distingem încăperea T2 între Z1 și W3 (fig. 3, 4).

Cum terenul aflat la est de Y12 se află încă în proprietate privată, acest zid a fost degajat numai pe o lățime de 50 cm, acolo unde începe un cardo. Nu a fost atinsă stratigrafia romană, căci peste cardo se află o imensă groapă modernă, conținând însă multe fragmente ceramice. După desființarea tabernelor intrarea dinspre cardo a fost blocată cu piatră de râu și cu blocuri de gresie.

Până la curățarea temeinică a zidurilor exista impresia că Y10 a fost măcar parțial suprapus de W1. Acum este clar că W1 a fost lipit de Y10. Acesta din urmă a fost demolat până la o anumită înălțime, servindu-i până sub trepte drept crepidă lui W1. W1 are crepidă proprie de-abia de sub trepte spre sud. O descriere completă a lui W1 va putea fi făcută de-abia anul viitor, când el va fi cunoscut până jos și dinspre camera T. În partea sa de sud W1 are o fundație de pietre de râu și mortar alb de 70 cm și o crepidă de 20-25 cm. Elevația de piatră este înaltă de 70 cm și lată de cca. 95 cm. Ea este alcătuită din doi paramenți de piatră de râu, de dimensiuni mici și mijlocii, și dintr-un emplecton din piatră mică de râu, multe bucăți de cărămidă și mult mortar alb (opus caementicium). Restul elevației era construit din cărămizi bipedale cu câte două diagonale. W4 reprezintă prelungirea spre sud, dincolo de Z5, a lui W1. Fundația lui Z5 este țesută cu fundațiile lui W1 și W4. Elevația lui Z5 este lipită de elevația lui W 1 și este țesută cu elevația lui W4. Elevația de cărămidă este comună pentru cele trei ziduri.

Zidul W3, lat de 60 cm, închide spre sud faza II a camerei T (T2). Este construit pe o amenajare sau un Bauschutt ulterior demolării tabernelor, din piatră de râu și pe alocuri din plăci de gresie, cărămizi și mortar alb. Fundația adâncă numai de 20-25 cm, fără crepidă, este indicată de limita inferioară a tencuielii. Aceeași tencuială ne arată (vezi mai jos) că zidul W3 aparține primei faze a clădirii, când mărginește împreună cu Z5 coridorul T'. Este însă clar că, având o fundație atât de slabă, nu putea avea un rol portant. În a doua fază zidul W3 limitează spre sud camera T2.

Întreaga stratigrafie din T a fost distrusă în centrul și în întreaga parte de sud până la prima podea de hypocaust. Nu toate intervențiile ulterioare au fost făcute concomitent. Întreaga parte de nord a fost distrusă de săpături moderne. În centru și înspre zidul Y12 intervențiile sunt mai vechi. În partea de sud-vest C. Daicoviciu a ajuns până la baza celei de-a doua instalații de hypocaust.

Camera T1 aparținând primei faze a edificiului este cuprinsă între Z1 la nord, Z5 la sud, W1 la vest și Y12 la est. Coridorul T', aparținând aceleiași faze, este cuprins între Z5 la nord și W3 la sud.

În actuala campanie s-a ajuns pe cea mai mare parte a suprafeței până la baza primei instalații de hypocaust, golindu-se gropile post-romane și moderne. S-a păstrat stratigrafia romană într-o bună parte a părții de sud a camerei T, până la baza celei dea doua instalații de hypocaust. Prin urmare, singurele date despre faza tabernelor ne sunt oferite deocamdată de zidul Y10, urma zidului Y11 și zidul Y12. Urmează ca în campania viitoare să străpungem pretutindeni baza primei instalații de hypocaust, pentru a cerceta fazele de lemn și faza tabernelor.

Baza primei instalații de hypocaust s-a păstrat pe aproape întreaga suprafață. fiind pe alocuri prăbușită din cauza umpluturilor slabe sau atinsă de intervențiile mai noi. În cea mai mare parte pilele de hypocaust au fost scoase pentru a fi folosite pentru următoarea instalație. Prima cărămidă a pilei este pătrată cu latura de 27 cm, celelalte sunt de asemenea pătrate cu latura de 20 cm. Grosimea lor este de 5 cm.

Camera T1 era încălzită de un fornax aflat în inter fora de est (vezi mai sus). În interiorul instalației, între baza instalației și podeaua încăperii, pereții au fost tencuiți cu două straturi de tencuială albă. Podeaua încăperii T1 a mai fost identificată în două locuri. Ea constă dintr-un strat de opus signinum de circa 5 cm. În rest, și anume toată partea susținută de pile, ea a fost demolată. În camera T1 exista o intrare dinspre basilica forensis la nivelul unui prim prag. Este nesigură și chiar improbabilă intrarea dinspre cardo-ul de est.

Din coridorul T' a fost dezvelită doar partea de est. Acest coridor este cuprins între Z5 la nord și W3 la sud. Marginea de jos a tencuielii de pe W3 se află la nivelul podelei din T1, ceea ce înseamnă că în coridorul T' podeaua între timp dispărută se afla la același nivel cu podeaua din T1. Coridorul T' nu era încălzit.

Este demolat zidul Z5 la est de W1 și ia naștere camera T2 între Z1 și W3. Cărămizile pilelor primei instalații de hypocaust au fost demolate spre a fi refolosite. Sunt puse umpluturi groase de cca. 70 cm, peste care se așterne baza celei de-a doua instalații de hypocaust. Ea s-a păstrat în partea de sud a camerei T2 și pe lângă pereții W1 și Y12, în jumătatea sudică a acestora. În rest, ea a fost distrusă de intervenții postromane și moderne. Chiar în zona păstrată ea a fost dezvelită de C. Daicoviciu (vezi la acesta planul forului nou). Între timp o parte dintre pile a dispărut împreună cu stratul superior de opus signinum. Numărul maxim de cărămizi păstrat la o pilă încă în picioare este de 7, iar al unei pile căzute de 9.

Având în vedere că de la nivelul de călcare din basilica forensis până la pragul lui T2 este de cca. 160 cm (vezi mai sus), podeaua camerei T2 s-ar fi aflat la cca. 70 cm de baza instalației de hypocaust ( 1 ).

Nu știm unde se afla praefurnium-ul fazei II. Nu este exclus ca el să se fi aflat tot în inter fora, iar pasajul să se fi aflat deasupra celui anterior, ce fusese blocat. Ne-au rămas puține elemente despre organizarea camerelor T1 și T2. În gropi moderne s-au găsit două fragmente de plăci de marmură, dintre care una cu frunze de acant, alta cu o împărțire în registre. Ambele puteau folosi placării pereților. A mai fost găsită o bucățică de tencuială vopsită cu roșu pompeian. Elementele cele mai importante sunt două fragmente ale unor statui de bronz, dintre care una este mai probabil o bucată din coama unui cal decât din părul unui personaj. Chiar dacă cercetarea acestui edificiu se află de-abia la început, câteva concluzii preliminare sau ipoteze pot fi formulate. Nu putem avea de-a face cu termele forului din simplul motiv că nu există bazine. Întregul edificiu se afla între forum novum și cardo-ul de est. La mijloc, în dreptul axului est-vest al forului, se află hemiciclul săpat de C. Daicoviciu. Camera T se deschidea spre basilica forensis, în care se cobora pe niște trepte având în partea dreaptă statuia lui M. Sedatius Severianus din anul 153, iar în stânga probabil o altă statuie de guvernator. Pe latura de nord a curții forului nou și în orice caz în colțul de nord-est sunt înșirate statui ecvestre ale guvernatorilor provinciei. Toate aceste elemente îndreptățesc ipoteza că ne aflăm în fața unei clădiri de cea mai mare importanță, în care nu-și avea sediul instituții politic ale coloniei, ci probabil guvernatorul provinciei atunci când exercita jurisdicția. Cum se știe, Sarmizegetusa era pe lângă Apulum un loc privilegiat în care se exercita jurisdicția. Încăperea centrală cu hemiciclu putea fi o aula, iar basilica forensis va fi avut și ea un rol în exercitarea jurisdicției.

Epoca postromană

Primele distrugeri s-au produs cu mult înainte de epoca modernă. În partea de nord-est a lui T s-au găsit, în apropierea zidului Y12, patru funduri de canale postromane, care au atins și parțial au spart baza primei instalații de hypocaust. Se pune din nou problema datării acestor canale, găsite și în anii trecuți. Putem afirma despre ele doar că drenau zona din imediata apropiere a unor construcții primitive, eventual a unor bordeie semiîngropate. Planul lor nu a putut fi stabilit din cauza intervențiilor ulterioare. Niciodată nu a fost găsit vreun material arheologic care să poată fi pus în legătură cu această locuire, ci doar material roman rulat. Cât despre datare, se poate spune doar că această locuire a avut loc după pierderea tradițiilor romane de habitat, dar înaintea constituirii nucleului așezării româno-slave Grădiște în afara zidurilor fostului oraș roman.

În cazul de față mai trebuie amintit că în centrul încăperii T a fost identificat pe o suprafață cu o rază de cca. 5 m și cu o adâncime maximă de cca. 1 m o cavitate umplută ulterior cu nisip rezultat din spălarea mortarului din zonele învecinate. S-ar putea ca tocmai în această zonă să se fi aflat un bordei semiîngropat pentru care să fi fost săpate canalele amintite. Nu s-a găsit decât nisip, material roman rulat și, foarte curios, câteva kilograme de cuie de mici dimensiuni și alte materiale de fier, despre care nu avem motive să credem că nu ar fi romane. [Ioan Piso, Cristian Roman]