166. Râmnicu Sărat, jud. Buzău

Punct: Fosta Mănăstire "Adormirea Maicii Domnului"

Cod sit: 44854.02

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT S.R.L.)

Ansamblul arhitectonic aparținând fostei mănăstiri "Adormirea" din Râmnicu Sărat este situat pe malul stâng al râului Râmnic, în marginea de S a orașului actual, ocupând colțul intersecției dintre străzile C. Brâncoveanu și Primăverii. Se mai păstrează încă fosta stăreție, ocupată de sediul Muzeului Municipal, biserica fostei mănăstiri, transformată în biserică parohială, laturile de S și E ale zidurilor de incintă, "Palatul Brâncovenesc" aflat pe latura de V și patru dintre turnurile de apărare.

Fortificația mănăstirii a fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea, pe locul unde se afla o biserică de lemn, cu hramul "Sfântul Gheorghe", numită apoi "Mănăstirea grecilor din Râmnic". Între 1691 - 1697 a suferit notabile transformări la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino și a nepotului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu. A suferit noi transformări și adăugiri între 1784 - 1793, în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1802, 1844), în 1871 - 1872, 1892, 1898.

Obiectivul a fost sondat arheologic de către Ion Chicideanu, în 1977 și de către semnatarul raportului, în iunie și noiembrie 1991, 1992, 1993, 1994, 1997 - 2000.

În campania anului 1998 fost efectuată o secțiune magistrală în interiorul bisericii și o casetă adiacentă, la intrarea în biserică. În anul 1999 au fost efectuate șapte secțiuni și casete, în perimetrul Muzeului Municipal (fosta stăreție și chiliile de pe latura nordică a incintei) și în zona turnului "S" (turnul-clopotniță actual), iar în anul 2000 a fost efectuată o supraveghere arheologică la săpăturile pentru rețeaua de canalizare a casei domnești și la șanțul perimetral exterior pentru consolidarea bisericii.

În campaniile anilor 1998 - 1999 au fost descoperite nouă morminte de inhumație aparținând cimitirului mănăstirii și o groapă comună de epocă contemporană, în interiorul corpului nordic de chilii.

M87 - înhumat, adult, orientat V - E, profanat din vechime. Depus în cavou din asize de cărămizi legate cu mortar, având o boltă în semicilindru, păstrată in situ doar în jumătatea anterioară a decedatului. În umplutura cavoului s-au găsit fragmente ceramice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fragmente de geam, moloz. Fără inventar.

M88 - înhumat, adult, orientat V - E, deranjat de cavoul necercetat, aflat pe profilul sudic al S. I - pronaos. Depus în cistă din cărămizi de epocă, fragmentare și întregi, legate cu pământ. Inventar: resturi deteriorate dintr-un stihar.

M89 - înhumat, adult, orientat V - E, decubit dorsal profanat din vechime (probabil cu ocazia refacerii turlei bisericii). Depus în sicriu din lemn. Inventar: resturi dintr-un stihar.

M90 - înhumat, adult, orientat V - E, profanat din vechime. Depus în cavou din asize de cărămizi legate cu mortar, fără a mai păstra bolta. Fără inventar.

M91 - Cavou din cărămidă, la exteriorul bisericii, paralel cu pridvorul, descoperit în timpul lucrărilor de consolidare. Scheletul principal a fost deranjat de alte trei schelete, introduse prin demolarea timpanului vestic și refacerea sa ulterioară.

M92 - înhumat, adult, orientat V - E, decubit dorsal, palmele pe abdomen, depus în sicriu de lemn, parțial suprapus de cavoul M91. Inventar: inel sigilar de sfârșit sec. XVII cu inscripția "DIE".

M93 - înhumat adult, decubit dorsal, deranjat de o groapă comună din a doua jumătate a secolului XX (conținând oseminte aparținând la trei indivizi, resturi de îmbrăcăminte și încălțăminte din cauciuc). Fără inventar.

M94 - înhumat, adult, decubit dorsal, palmele pe bazin, în sicriu din lemn. Fără inventar.

M95 - înhumat, adult, deranjat de M94, oasele fiind strânse pachet și depuse la picioarele M94.

În perimetrul S. I / 98 în naos, parțial suprapus de baza gropii M89 a fost descoperit in situ un complex de pietre de râu, de dimensiuni medii, așezate în șir orientat V - E. La aproximativ 1 m către E, a fost surprins in situ un alt complex de bolovani de râu, orientați N - S, pe același nivel arheologic de secol XVI. La 0,6 m E de acest complex a fost surprinsă in situ o bucată dint-o scândură groasă de lemn de stejar, pe același nivel stratigrafic. La baza complexului de bolovani era amenajată o lutuială din loess. Pe acest nivel au fost descoperite fragmente ceramice ce se datează în sec. XVI - XVII. Ca supoziție de lucru, fără a fi avut posibilitatea deschiderii în suprafață a complexului, considerăm că acesta ar putea aparține unei construcții din lemn, cu fundație din bolovani de râu, care ar fi putut avea destinația de biserică, lipsind deocamdată orice elemente ce ar putea dovedi destinația sa.

Pe amplasamentul mănăstirii au fost descoperite urme antropice anterioare, aparținând unei așezări neolitice, atribuită culturii Boian, aspectul Boian - Giulești. Următorul nivel aparține unei așezări din secolele IV - V p. Chr., din care au fost descoperite locuințe, cuptoare, pavaje.

În epoca medievală terenul a fost ocupat de o așezare civilă, din care au fost descoperite locuințe de suprafață și gropi, conținând ceramică ce asigură o datare relativă în secolele XIV - XV.

La mijlocul sec. XVI se instalează pe locul așezării anterioare un cimitir de inhumație, datat strâns, cu ajutorul monezilor descoperite ca inventar funerar, între anii 1555 - 1580. Cu siguranță că acest cimitir s-a dezvoltat în jurul unei biserici parohiale, probabil biserica de lemn cu hramul "Sfântul Gheorghe", aflată pe amplasamentul bisericii actuale.

Rezultatele generale ale cercetărilor de până acum ne-au condus la următoarea evoluție a ansamblului monahal:

Etapa I: după anul 1580 și anterior anului 1595 de când datează primul document ce atestă "biserica grecilor den Râmnic" se construiește o incintă fortificată de plan patrulater, având un turn de poartă pe latura de N. Descoperirea unor monezi în nivelul de construcție al incintei, emisiuni ale lui Sigismund al III-lea al Poloniei (1585 - 1632), ne asigură încă o dată această cronologie. Morminte datate strict și aparținând cimitirului anterior sunt suprapuse sau deranjate de zidul de incintă din această etapă. Biserica de lemn aparținând cimitirului anterior este folosită până în anul 1691. În interiorul incintei se construiesc anfilade de chilii pe toate laturile.

Etapa II: între anii 1691 - 1697 Mihai Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu procedează la o refacere capitală a mănăstirii. Biserica de lemn este înlocuită de actuala biserică. Peste latura vestică a incintei anterioare se ridică o casă domnească cu pivnițe și un parter înălțat. La colțurile incintei și pe mijlocul laturilor se ridică turnuri de apărare. În fața anfiladei sudice de chilii este construit un pridvor, iar pridvorul din fața corpului nordic de chilii este demolat; este modificată compartimentarea chiliilor și este ridicat un nou pridvor.

Etapa III: între anii 1784 - 1793 este realizat un portic pe latura de V a casei domnești, cu loggie la etaj, turnurile de SV și NV sunt transformate în locuri de belvedere, este racordată casa domnească la curtinele de S și N, iar peste o parte din anfilada nordică de chilii este realizată o stăreție.

Etapa IV: după cutremurul din 1802, probabil în anul 1814, sunt refăcute aproape toate construcțiile din incintă. Sunt refăcute bolțile parterului înălțat de la casa domnească.

Etapa V: în anul 1844 este demolat foișorul brâncovenesc și cele două scări laterale de acces la acesta și este construit un rezalit. Este demolat turnul de poartă din etapa I.

Etapa VI: la sfârșitul secolului XIX, după secularizarea averilor mănăstirii și instalarea aici a cazărmii de pompieri, a primăriei orașului, a tribunalului, este demolată loggia casei domnești, în locul ei fiind construit un pridvor cu geamlîc, sunt realizate noi compartimentări în anexele din incintă, este înlocuit tot sistemul de boltire original cu planșee drepte, cu excepția bolților din pivnițele casei.

Etapa VII: cea mai amplă distrugere a ansamblului este suferită în anul 1976, când autobaza care își avea sediul în incintă este somată să elibereze spațiul. Probabil datorită unei greșite înțelegeri, aceasta eliberează terenul interior prin demolarea tuturor corpurilor de chilii, din materialul de construcție rezultat fiind construită o nouă remiză. Până în 1990, fosta casă domnească abandonată de tribunalul local, este adusă în stare de ruină.

Etapa VIII: după 1991 începe un proces complex de restaurare a ansamblului, proces care încă nu a fost finalizat.