165. Războieni, or. Ocna Mureș, jud. Alba

Punct: "Cetate" - Castrul Alei I Bataviorum milliaria

Cod sit: 1856.01

Colectiv: Emilian Bota, Carmen Ciongradi (MNIT), Dan Ruscu, Ligia Ruscu (UBB Cluj)

Castrul Alei I Batavorum se află pe platoul "Cetate" din localitatea Războieni. Din păcate, faza de piatră a castrului a fost distrusă în totalitate în anii ‘80, când suprafața castrului a fost arată cu un plug de mare adâncime. Castrul este cercetat arheologic sistematic din 1995, când a fost identificată latura de E. În campania din 1996 a fost identificată latura de N.

În campania 2000 au fost trasate 2 secțiuni: S. I pe latura de V, de 14 x 1,5 m și S. II pe latura de S, de 12 x 1,5 m, cu scopul de a identifica laturile de V și S ale castrului. În această campanie, secțiunile trasate au nimerit în interiorul castrului, suprafața acestuia fiind mai mare decât cea bănuită de noi. În aceste două secțiuni s-a descoperit o fază aparținând castrului de piatră, care, așa cum am arătat mai sus, a fost distrusă de lucrările agricole, inclusiv nivelul de călcare, păstrându-se doar maximum trei asize de piatră din fundația clădirilor. Anterior acestei faze castrul a avut două faze de lemn, care au aceeași orientare. A doua fază a construcțiilor de lemn are pereții mult mai groși decât prima. Fazele de lemn nu au avut un sfârșit violent, ele fiind demolate de către militarii unității cantonate aici.