161. Racoș, com. Racoș, jud. Brașov

Punct: Piatra Detunată

Cod sit: 41710.04

Colectiv: Florea Costea - responsabil, Dan Dana (MJI Brașov), Angelica Bălos, Costin Daniel Țuianu - responsabili de sector (MCDR Deva)

Piatra Detunată este un deal cu altitudinea de circa 560 m, situat chiar pe malul stâng al Oltului, la jumătatea distanței dintre localitățile Augustin și Racoșul de Jos. Dealul a fost locuit sporadic în neolitic și foarte intens în epoca bronzului, Hallstatt și Latène. Fortificației din epoca bronzului, distrusă în mare parte în epocile următoare, i s-au suprapus două valuri în Hallstatt și un zid în Latène. În prezent, în stare relativ bună sunt valurile hallstattiene, spre deosebire de zidul dacic care se mai păstrează pe o înălțime ce oscilează între 1 m și 1,6 - 1,7 m.

Cercetarea sistematică (dar cu unele întreruperi) a început în anul 1982 (Ioan Glodariu, Florea Costea), campanii anuale desfășurându-se din anul 1995. Toate materialele rezultate au intrat în colecția Muzeului Județean de Istorie din Brașov.

Campania din vara anului 2000 (10 iulie - septembrie) a urmărit în mod special tehnica de construire a zidului dacic, dar și modul de amenajare a teraselor intra muros și intensitatea locuirii lor în cele trei epoci. Nu a fost neglijat spațiul din afara fortificației, în acest an acordându-se atenție deosebită zonei sudice, între cetate și drumul forestier. Aici au fost trasate S. I / 2000 (35 x 2 m), S. III / 2000 (18 x 2 m) și Caseta 2 / 2000 (5 x 3 m).

Panta din apropierea fortificației a fost locuită (în acest sector) numai în prima epocă a fierului și doar în apropierea valurilor, după cum demonstrează locuința de suprafață, cu vatră lutuită, descoperită în primii 10 m din amonte ai S. I / 2000. În aval, respectiv în m. 31 - 32 ai aceleiași secțiuni, dar perfect vizibilă în S. III / 2000 și în Caseta 2 / 2000, a ieșit la iveală un șir dublu de bolovani mari de calcar parțial fasonați (cu laturile de peste 1 m lungime). Sigur nu este vorba de o construcție, ci de o incintă ale cărei dimensiuni și rost vor putea fi precizate doar după extinderea săpăturii și pe laturile de E și de V (limita nordică poate fi ultima terasă naturală din afara valului mic hallstattian). Este foarte posibil ca amenajarea să dateze din prima epocă a fierului.

Cercetările din incintă. A fost continuată S. II / 1998, neterminată atunci din cauza intemperiilor, în special între m. 30 și m. 45, cu care ocazie a fost secționat valul hallstattian interior (mare) și zidul dacic. Valul hallstattian a fost ridicat pe o curbă naturală de nivel a stâncii de calcar, nu înainte de a se crea suprafețe plane care să asigure stabilitatea construcției. Ca și în anii precedenți, la partea inferioară a lui s-a observat un pat de pietre mari de calcar, printre care nu erau vestigii hallstattiene, ceea ce conduce spre concluzia că prima fortificare a dealului are loc în epoca bronzului. Zidul dacic s-a înălțat pe coama valului, după ce acesta a fost aplatizat. Construcția s-a realizat cu ajutorul unui schelet de lemn ce consta din două șiruri de stâlpi înfipți în val, de la care plecau spre placajele exterioare loazbe orizontale. Loazbe s-au așezat și la baza zidului, amprentele lemnului fiind perfect vizibile în crusta vitrificată, groasă de 3 - 5 cm. Nu s-au observat casete, deși lățimea secțiunii a fost în acest sector de 3,5 m. În umplutura zidului s-au găsit din nou fructiere și borcane dacice, concludente pentru datarea construcției în secolul I a. Chr.

În spatele zidului, spre incintă, s-au delimitat clar două niveluri de locuire dacică, ultimul încetând la cucerirea romană. Contemporană acestuia este o vatră de cult, pe care erau depuse o mandibulă de mistreț și fragmente ceramice dacice mărunțite, din vase modelate cu mâna sau la roată. Ea se află lângă locuința cercetată în anul 1998, din care au provenit foarte multe obiecte din fier și piese de port și de podoabă din fier, bronz și argint.

S. II / 2000. Amplasată la 35 m E de S. II / 1998, ea a avut scopul de a verifica epoca și modul de amenajare a teraselor interioare (dimensiuni de 25 x 1,5 m). Prima terasare s-a produs în epoca bronzului, în perioada culturii Wietenberg, de când datează două locuințe de suprafață. Marginile teraselor au fost consolidate de daci, prin înălțare și lărgire cu lespezi mari de calcar local. Locuințele sunt numai de suprafață. În afara inventarului mobil caracteristic Latène-ului, aici a fost descoperită o lespede de tuf moale în care este sculptat un "brăduț", unicat până acum în așezările dacice.

Sectorul "În șea". În șaua dintre dealul propriu-zis și mamelonul ce se înalță chiar pe malul stâng al Oltului au fost trasate două secțiuni în cruce (de câte 15 x 2 m fiecare), cu scopul de a se verifica dacă această zonă a fost locuită. Începând de la adâncimea de -0,15 / -0,2 m au apărut bucăți de lipitură de perete neagră sau înroșită de foc și cărbune, probatorii pentru existența unor locuințe de suprafață ale căror contururi nu s-au putut delimita. Ceramica modelată cu mâna este reprezentată de borcane, cești și torți de cești, în timp ce olăria lucrată la roată înregistrează chiupuri fragmentare cenușii și roșii, cu decor incizat în benzi vălurite sau circulare, fructiere de aceleași culori, străchini, un castron, căni și torți de căni, ulcioare. Ambele specii ceramice sunt foarte friabile datorită acidității și umezelii excesive din sol. Dintre piesele din metal sunt de menționat mai multe cuțite din fier, un cercel din bronz, o fibulă din fier cu scut romboidal (de tip 11 după A. Rustoiu), o fibulă din argint cu corpul puternic profilat (de tipul 20a după A. Rustoiu) etc. În majoritate, materialele se datează între jumătatea secolului I a. Chr. și cucerirea romană.