155. Podul Mănăstirii, com. Mera, jud. Vrancea

Punct: Fosta mănăstire Mera, cu hramul "Sfinții Împărați"

Cod sit: 176695.01

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT S.R.L.)

Fosta mănăstire Mera, cu hramul "Sfinții Împărați" se află în satul Podul Mănăstirii, comuna Mera, jud. Vrancea, fiind situată pe un platou aflat pe malul stâng al văii Milcovului; acum este compusă dintr-o biserică aflată în planul central al unei incinte fortificate cu turnuri de colț și cu alte turnuri pe laturile de E și V, cel de pe latura vestică având rolul de turn de poartă și clopotniță. În literatura de specialitate este considerată a fi singura ctitorie a familiei Cantemir. Anterior incintei actuale a funcționat o altă mănăstire, la E de cea cunoscută, ctitorită de către boierul Moțoc și episcopul Ioan al Romanului, soția lui Moțoc închinând-o domnitorului Constantin Cantemir. Biserica actuală a fost ctitorită de Antioh Cantemir, între anii 1706 - 1707. Stațiunea a mai fost cercetată arheologic de către Luminița Munteanu și Gheorghe Cantacuzino în anul 1974, Ion Motzoi - Chicideanu în 1977 și Aurel Nicodei în 1998.

Cercetările arheologice efectuate în anii 1999 și 2000 au stabilit următoarea evoluție a ansamblului monumental:

Etapa I: în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, în perimetrul cimitirului vechi, situat la E de incinta actuală a mănăstirii, funcționa un ansamblu arhitectonic aparținând familiei boierului Moțoc din Odobești. Din acest ansamblu se mai păstrează actualmente turnul "E" și "zidul cu scară" adosat laturii nordice a turnului. Considerăm că inițial pe acest platou a fost edificată o curte boierească, având mai multe construcții izolate, unele din acestea (cazul turnului "E"), având destinația de locuință și de apărare independentă. Prezența unei monezi din 1661 în complexul descoperit în S. IX / 1999 ne determină să afirmăm că acest ansamblu nobiliar funcționa la mijlocul sec. al XVII-lea.

Puțin înainte de anul 1686, familia boierului Moțoc renunță la rezidența de la Mera și, cu mijloace modeste față de cele anterioare, când edificase reședința nobiliară, ctitorește o biserică din lemn, situată în planul central al ansamblului, probabil în ax cu accesului la scara de acces la etajul turnului "E" descoperită anul 2000. Deoarece efortul de întreținere a mănăstirii era prea mare, o închină în anul 1686 domnitorului Constantin Cantemir. Nu cunoaștem până acum etape constructive ce ar putea fi puse pe seama acestuia din urmă. Probabil că noul ctitor s-a mulțumit să asigure mijloacele materiale necesare noii vieți monahale.

Etapa II: este reprezentată de transpunerea în practică a proiectului unui nou ansamblu monahal, acțiune care a fost dispusă și finanțată de fiul mai mare al lui Constantin Cantemir, Antioh și a fost realizată între anii 1706 - 1707.

Justificarea acestui ambițios și costisitor proiect a fost dată de faptul că tatăl lui Antioh fusese înmormântat în biserica "Trei Ierarhi" din Iași, iar acum se dorea mutarea osemintelor acestuia în singura ctitorie a Cantemireștilor, Mera. Planul noului ansamblu a prevăzut biserica ce se păstrează în planul central al incintei, a preluat în zidul de E al noii incinte "zidul cu scară" și turnul-locuință "E", iar la colțurile de SE și SV a prevăzut turnuri circulare exterioare, ale căror uși de acces la parter se păstrează parțial.

Etapa III: În primăvara anului 1717, mănăstirea Mera a fost transformată în punct de sprijin fortificat pentru armata habsburgică, de aici pornind atacuri sistematice în tot sudul Moldovei. În luna mai, avangarda armatei lui Mihai Racoviță a zdrobit rezistența organizată în jurul mănăstirii, și a aruncat în aer turnul de poartă al cetății. A urmat o demolare în numai două zile a unei porțiuni importante a sistemului de apărare "dar nu chiar de tot", a fost arsă biserica de lemn cu hramul "Sf. Nicolae" a primei mănăstiri și chiliile din preajmă.

Etapa IV: după 1717 și înainte de 1737 - 1739, este construită pivnița ce se păstrează și acum sub ruinele stăreției din colțul de SV al incintei, având deasupra ei și o parte de construcție supraterană.

Etapa V: între anii 1737 - 1739, starețul mănăstirii Mera - Mitrofan Callerghi - reface sistemul de fortificare al mănăstirii. La aproximativ 5 m S de prima curtină el ridică un nou zid de incintă, pe care îl prevede cu două nivele de guri de tragere. Acum sunt ridicate și turnurile actuale "F" și "G", care au limpede rolul de locuințe. În prelungirea către S a zidului estic de incintă, cu acces de la nivelul 1 al turnului "F", este construită o tainiță.

Etapa VI: După anul 1739 și înainte de 1813, construcția din colțul de SV al incintei, ridicată peste pivniță, suferă o importantă distrugere prin incendiere. Tot acum este distrus gîrliciul de acces la pivniță.

Etapa VII: În anul 1800 starețul Arsenie a realizat captarea unui izvor și o canalizare ce conducea apele pe sub un turn cu umblătoare (turnul "D", amplasat pe latura de E a incintei), precum și a unei construcții cu colonade, supraterană, peste izvorul captat.

Înainte de 1813 (reper cronologic furnizat de un depozit de aspri îngropați la baza scării de acces la etajul stăreției acum în ruină), același stareț construiește stăreția compusă din parter și două etaje.

În cursul sec. al XIX-lea efortul constructiv în perimetrul mănăstirii a continuat, dar într-o manieră mai modestă și destul de neglijentă.