143. Ovidiu, com. Ovidiu, jud. Constanța

Punct: Fortificația romano-bizantină

Cod sit: 60696.01

Colectiv: Gheorghe Papuc - responsabil, Cecilia Pașca, Constantin Băjenaru (MINAC)

Șantierul arheologic de la Ovidiu constituie unul din cele mai importante obiective arheologice aflate în planul de cercetare al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Ovidiu este un mic oraș situat la 10 km NNV de Constanța, pe malul vestic al lacului Siutghiol. Situl arheologic se află la marginea de SE a orașului, pe malul lacului amintit, în dreptul insulei Ovidiu. Săpăturile s-au derulat pe parcursul mai multor campanii începând cu anul 1979, întrerupte însă din lipsă de fonduri între 1986 - 1992 și în 1997. Colectivul de cercetare, care l-a avut drept coordonator până în 1999 pe regretatul Mihai Bucovală, este alcătuit în prezent din Gheorghe Papuc, Cecilia Pașca și Constantin Băjenaru. Cele 13 campanii de săpături au condus la descoperirea unei fortificații de tip quadriburgium datând din secolele IV - VI p. Chr., dar și a altor vestigii importante, precum apeductul care alimenta orașul Tomis sau urmele de locuire din secolele II - III p. Chr. (în legătură se pare tot cu un punct fortificat).
Fiind până acum singura fortificație de acest tip din Dobrogea cercetată sistematic, quadriburgium-ul de la Ovidiu prezintă un interes major pentru studierea sistemului defensiv roman și romano-bizantin din Scythia Minor. Din păcate, starea de conservare a vestigiilor scoase la lumină de-a lungul anilor este destul de precară, excepție făcând două din turnurile fortificației care au beneficiat de lucrări de consolidare în anii ’80.
Campania 2000 s-a desfășurat în perioada 20 iunie - 14 iulie cu un buget limitat, asigurat exclusiv de Universitatea "Ovidius" din Constanța, și a avut ca principal obiectiv clarificarea stratigrafiei și identificarea altor posibile elemente constructive în zona intramurană. În acest scop s-au redeschis mai vechile carouri H 3, H 4, H 5, H 6, H 7, H 8, H 9, trasate în 1981 pe direcția E - V în zona centrală a burgului, dar insuficient cercetate la acea vreme, și s-au trasat noi carouri pe axa N - S, plasate tot în mijlocul fortăreței (K 6, J 6, I 6, G 6, F 6, E 6, D 6, C 6). Prin verificarea stratigrafiei din aceste carouri încercăm să obținem date revelatoare pentru structura interiorului fortificației și mai ales pentru identificarea nivelelor anterioare secolului al VI-lea. Lipsa unor fonduri substanțiale nu ne-a permis decât cercetarea vechilor carouri, cele nou trasate rămânând a fi săpate în campania viitoare.
Profilul de N al carourilor de pe axa E - V ne-a oferit un prim indiciu asupra stratigrafiei intramuros. Astfel, sub pământul vegetal cu o grosime medie de 0,3 - 0,4 m, apare un strat nu prea gros de depuneri arheologice având la bază un pavaj rudimentar din pământ bătătorit amestecat cu pietre mici și fragmente de cărămizi, care se păstrează ceva mai bine în carourile H 6 - H 4, la -0,4 / -0,60 m față de nivelul actual. Este vorba de ultimul nivel de locuire intramuran, databil în secolul al VI-lea, mai exact în prima sa jumătate. Pentru nivelele anterioare, datele cele mai clare s-au obținut în caroul H 6, unde, sub pavajul târziu s-a reperat un nivel de secol V p. Chr., care are la bază o podină de lut foarte tare, având în amestec multă cărămidă pisată, aflată la -0,9 / -1 m. Sub aceasta există un nivel destul de consistent care, pe baza ceramicii, se datează în secolul al IV-lea. În caroul H 9 s-a verificat încă o dată situația stratigrafică din fața incintei de V, cu rezultate mai puțin concludente decât în celelalte carouri săpate pe traiectul acesteia în 1980 - 1981, dar care pot fi interpretate pe baza observațiilor mai vechi. Astfel, imediat sub vegetal apare nivelul de demantelare a incintei cu bucăți de mortar și foarte multă piatră provenită din emplecton, care se oprește la baza primei asize de blocuri din parament (de altfel și singura păstrată). Se confirmă acțiunea de demolare sistematică a incintei, observată pe toate laturile acesteia, care a început cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al VI-lea și a continuat până în perioada modernă. Sub stratul de demantelare se găsește o groapă cu mortar abundent care coboară până la 0,5 m sub prima asiză (-1,2 m față de nivelul actual). Mai jos se află un alt strat cu mortar (mai puțin consistent decât în precedentele și diluat în pământ), care aparține cel mai probabil momentului de construcție. Sub aceste nivele cu mortar nu mai apare decât o umplutură masivă cu fragmente ceramice din secolele III - IV, surprinsă doar până la -2 m, atât cât ne-a permis adâncirea pânza freatică.
De asemenea, s-au mai desființat o parte din martorii prăbușiți în carourile D1 - D2 și E1 - E2, situate în colțul de SE al fortificației, punându-se în evidență structurile de locuire identificate în campaniile din 1995 și 1996: zidul paralel cu incinta, pavajul din dale mari de calcar din fața acestuia, precum și latura de N a încăperii adosate incintei. În legătură cu aceasta din urmă trebuie să precizăm că, deși există probe clare că a fost utilizată cel puțin în secolele IV - V, este posibil să fie anterioară fortificației, deoarece laturile sale de N și de S se prelungesc în afara incintei de E.
Cercetările efectuate în cursul acestei campanii sunt încă insuficiente pentru cunoașterea mai în detaliu a structurilor de locuire din interiorul fortăreței. În afară de edificiile adosate incintei de N și de S identificate în campaniile mai vechi, care necesită unele clarificări de ordin cronologic, există indicii privind existența unei construcții în colțul de SV al burgului, pe care ne propunem să o căutăm în campaniile viitoare. Un obiectiv important pentru campania anului viitor este cercetarea carourilor trasate pe direcția N - S prin mijlocul fortificației, care trebuie să aducă precizări stratigrafice mai clare asupra relației dintre zidul de incintă și zona intramurană. De asemenea trebuie continuată eliminarea martorilor din sectorul de SE și efectuarea unor sondaje care să precizeze relația dintre incinta de E și locuința pe care aceasta o încalecă. O problemă care trebuie clarificată de cercetările viitoare are în vedere și perioada în care a fost ridicat quadriburgium-ul. Până acum nu avem dovezi certe pentru o datare în epoca lui Constantin, cantitatea de monede din a doua jumătate a secolului al IV-lea și din secolul al V-lea făcându-ne să presupunem ridicarea lui mai degrabă în această perioadă.
În ceea ce privește starea de conservare a sitului, trebuie să atragem atenția că zidurile scoase la suprafață sunt insuficient protejate și avem în vedere în primul rând pe cele din sectorul de E extramuros, care sunt afectate mai ales de infiltrațiile apei care se află la mică adâncime. Prin urmare este absolut necesară consolidarea acestora, ca de altfel și a unor părți din fortificație precum incinta de E sau turnurile de NE și SV.
 
Bibliografie
 
1. M. Bucovală, Gh. Papuc, Pontica, 13, 1980, p. 275 - 283;
2. idem, Pontica, 14, 1981, p. 211 - 216;
3. idem, Pontica, 17, 1984, p. 153 - 156;
4. M. Bucovală, Analele Dobrogei, s. n., I / 1, 1995, p. 42 - 48;
5. M. Bucovală, Cecilia Pașca, în: Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1998, Vaslui, 1999, p. 31 - 32.