141. Ostrov, com. Ostrov, jud. Constanța

Punct: Păcuiul lui Soare

Cod sit: 62547.02

Colectiv: Petre Diaconu, Oana Damian (IAB), Mihai Vasile

Sector: Poartă
Campania arheologică desfășurată în perioada iulie - septembrie 2000 în sectorul "Poartă" al cetății bizantine a fost finanțată de Serviciul Arheologie din Ministerul Culturii în cadrul unui proiect de cercetare sistematică și de Centrul pentru Proiectarea Patrimoniului Cultural Național - MC, pentru un proiect de săpătură arheologică în vederea restaurării (șef de proiect arh. Florin Dobrescu).
Obiectivele campaniei au fost: a) obținerea de informații referitoare la viețuirea din secolele X - XV, în porțiunea rămasă nesăpată din zona de NV a cetății, cu accent asupra cercetării nivelelor de viețuire aparținând așezării medievale (sec. XIII - XV) dezvoltate în cadrul fortificației bizantine; b) cercetarea complexului turnului porții și curtinei adiacente, subordonată ideii de degajare în suprafață a monumentului săpat din anii '60, acolo unde a fost posibil realizându-se și o cercetare propriu zisă, până la atingerea "solului viu", menită a completa informația deținută despre acest sit studiat de aproape o jumătate de veac și a asigura condițiile unei înregistrări grafice complete a detaliilor constructive, menite a sta la baza unui amplu proiect de conservare, ca și de intervenție urgentă la arcul intrării interioare a porții și la scara de acces în turn.
Cercetarea viețuirii din zona de NV a cetății s-a realizat prin intermediul unei secțiuni noi, S. I U, orientată N - S, cu dimensiunile de 8,5 x 5 m, amplasată la o distanță de circa 30 m spre S față de poarta de N a cetății, excavându-se în medie 1 m în adâncime.
În S. I U, după îndepărtarea vegetalului, a depunerilor aluvionare și a depunerilor contemporane rezultate din perioada anterioară de excavare a așezării, a fost cercetat nivelul aparținând sfârșitului secolului al XIV-lea - începutului secolului al XV-lea, precum și parțial nivelul aparținând celei de-a doua jumătăți a secolului al XIV-lea.
Nivelul aparținând sfârșitului secolului al XIV-lea - începutului secolului al XV-lea, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare ușor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt viețuirii în cetate, în zona amintită se prezintă sub forma unui strat de pământ cenușiu gălbui extrem de dur, gros de 0,5 m, puternic pigmentat cu chirpic, cărbune, mortar, conținând numeroase pietre provenite probabil de la locuințe abandonate, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al așezării insulare. Nivelul aparținând celei de-a doua jumătăți a secolului al XIV-lea constă dintr-un strat de pământ cenușiu brun, puternic pigmentat cu chirpic, cărbune, mortar, din care s-a excavat doar circa 0,3 m în jumătatea de S a secțiunii. Complexele arheologice, cercetate parțial, constând dintr-o groapă menajeră de formă circulară și două complexe de locuire, reperabile după aglomerările de chirpic rezultate în urma prăbușirii pereților, aparțin celui de-al doilea nivel medieval.
Materialul arheologic descoperit constă din material osteologic animal, ceramică, obiecte mărunte, monede. Materialul ceramic, foarte fragmentar, se compune din material uzual și fragmente de oale din pastă roșie și în special din categoria smălțuită. Obiectele mărunte sunt confecționate din fier, bronz, lut, reprezentând obiecte de uz casnic, arme, bijuterii, piese de port, cum ar fi fusaiole, greutăți pentru plasa de pescuit, cârlige de undiță, cuie, piroane și scoabe de fier, zgură de fier și de sticlă, cute fragmentare, vârfuri de săgeată și de arbaletă, un cercel de bronz, brățări de sticlă fragmentare, o cataramă de fier.
În ceea ce privește cercetarea turnului porții și a curtinei de N adiacente, s-a realizat studierea paramentelor interior și exterior ale zidului de incintă și obținerea de date stratigrafice în zonele de racord cu zidurile de E și de V ale turnului porții, dezvelirea completă a laturii de V a acestuia, redegajarea de pământ a masivului scării de acces în turnul porții, a extremității nordice a turnului porții și curățarea integrală a pavimentului de piatră din încăperea turnului porții, ca și dezvelirea curtinei nordice la V de poartă și a pavajului cetății la S de turn. Au fost realizate relevee de plan și de parament, ca și ridicarea topografică, de către echipa CPPCN.
Din cercetările anterioare, începute în 1956, referitoare la fortificația bizantină1 se cunoștea faptul că porțiunea păstrată din cetatea insulară este mărginită în partea de NE de un zid lung de 42 m, iar spre SE de un alt zid a cărui lungime măsoară 240 m. Zidul de incintă, păstrat adeseori pe o înălțime de 5 - 6 m, are lărgimea la înălțimea actuală păstrată de 4,2 m, iar la baza sa de 5,9 - 6 m, diferența de grosime dintre bază și înălțimea păstrată fiind obținută printr-o serie de praguri (crepidae) dispuse pe verticala ambelor fețe ale zidului, în jumătatea lui inferioară. Zidul are paramentele construite din blocuri de formă paralelipipedică, variate ca dimensiuni, cele mai multe cu lungimea de cca. 1 m și lățimea de cca. 0,5 m cu rosturile umplute cu mortar hidrofug și miezul format atât din pietre mari de formă neregulată, de tipul emplectonului, dar mai ales, în tehnica "blocaj", din blocuri paralelipipedice, alcătuind o masă compactă de zidărie, formată prin suprapunerea unor planuri orizontale de blocuri legate cu mortar. Dată fiind natura sedimentară a solului în care urmau să fie fixate temeliile, constructorii cetății au ales asigurarea stabilității zidurilor printr-o substrucție de lemn, compusă din pari și bârne de stejar, sesizată în zona paramentului exterior al zidului estic. Aici nu a fost săpat un șanț de fundație, ci a fost nivelat terenul și consolidat apoi cu pari de stejar înfipți vertical în pământ în porțiunea pe care urma să fie ridicat zidul, ca și în zona alăturată, situată până la o distanță de circa 1 m de paramentul zidului. Blocurile de piatră așezate direct pe substrucția de lemn sunt, pe de o parte, mai mari decât cele obișnuite, iar pe de altă parte sunt cioplite cu mai puțină grijă. Umplerea spațiilor și a denivelărilor dintre blocurile de la bază s-a făcut cu sfărâmătură de piatră și mortar, operația având drept scop realizarea unui plan orizontal de la care urma să se înceapă zidirea cu blocuri bine ecarisate. Pragurile sau crepidele se încadrează într-un sistem unitar, dar numărul lor este diferit în funcție de zonă (3 - 4), înălțimea este determinată de înălțimea și numărul blocurilor de piatră care intră în alcătuirea lor, iar lățimea lor variază între 0,08 și 0,5 m.
Din cercetările anterioare efectuate în zona porții2, după dezvelirea parțială din anii 1961 - 1964, se cunoștea faptul că poarta se prezintă de fapt sub forma unui turn poartă de formă dreptunghiulară, amenajat pe latura de NE a zidului de incintă a cetății, cu cea mai mare parte a sa în exteriorul planului incintei (în afara paramentului exterior al zidului incintei), cuprinzând în parterul său pasajul porții, orientat perpendicular pe zidul incintei, pasaj prevăzut pe traseul său cu două închideri independente, una, exterioară, de tip cataractă și o a doua, amenajată în grosimea zidului de incintă, ocrotită de două canaturi blocate cu un drug de lemn, în zona ei păstrându-se "pornirile" unei bolți din blocuri de piatră. Planul rectangular are latura lungă de 17,5 m și pe cea scurtă de 11 m, prezentându-se ca o lărgire cu 3,7 m spre interior și cu 8 m spre exterior a traseului zidului de incintă. Temelia turnului poartă a fost construită ca o mare platformă înaltă de 2,5 m, cuprinzând cinci rânduri mari de blocuri ecarisate, țesută cu temelia zidului de incintă. Pe această temelie platformă au fost ridicate zidurile propriu-zise ale turnului porții, cu grosimi inegale: zidul frontal, dinspre N, are o grosime de 3,9 m, iar cele două ziduri laterale dinspre E și V, grosimea de 2,2 m. Zidul de S, dinspre incintă, al turnului poartă are grosimea de 3,2 m. Spre deosebire de zidul de incintă, a cărui lățime la temelie depășește cu 1,7 m pe aceea de la nivelul paramentelor (5,9 m față de 4,2 m), la zidurile turnului poartă această diferență este de numai 0,25 - 0,5 m pe laturile sale de E, N și V. Ceea ce s-a păstrat din turnul poartă reprezintă de fapt o bună parte a zidurilor parterului său. Ele mai au astăzi o înălțime, măsurată de la nivelul de călcare al garnizoanei bizantine, deci de la nivelul amenajat artificial la sfârșitul lucrărilor de construcție, de 0,5 m (înălțimea păstrată la zidul de N, frontal, al turnului poartă, care a suferit o severă demantelare în perioada dominației turcești) până la 3,8 m (la zona de inserție a zidului estic al porții la zidul de incintă). La nivelul parterului, turnul poartă are un plan dreptunghiular cu latura lungă de 14,7 m și cea scurtă de 10,5 m. El depășește cu 8,5 m spre exterior și cu 2 m spre interior paramentele zidului de incintă. Deci, turnul poartă în discuție ține locul zidului de incintă pe o lungime de 10,5 m.
Cercetarea de teren din anul 2000 s-a desfășurat prin practicarea mai multor casete, 4 perpendiculare pe paramentele interior (C. 1 și C. 3) și exterior (C. 2 și C. 4) al zidului nordic de incintă, în zona de racord a acestuia cu zidurile turnului porții, una pentru degajarea laturii de V a turnului porții, una pentru degajarea curtinei nordice la V de poartă. S-a realizat, totodată, în cadrul unor suprafețe, degajarea scării de acces în turnul porții, a extremității nordice a turnului porții, ca și curățarea integrală a turnului porții și a pavimentului de piatră al acestuia, ca și a pavajului cetății la S de turnul porții
Stratigrafia. Observațiile stratigrafice anterioare au arătat că terenul insulei coboară într-o pantă ușoară de la E spre V, în porțiunea de teren mai înălțată, adică spre E, constructorii săpând șanțuri pentru fundații, în timp ce spre V, au preferat amplasarea direct pe sol, întărindu-le la temelie prin așezarea de straturi de pământ și mortar. În ceea ce privește situația din interiorul cetății, în C. 1 studiul profilului malului vestic, perpendicular pe zidul nordic de incintă, deși incomplet, a documentat totuși existența unui mic șanț de fundație, la nivelul celei de a doua crepide, numărată de jos în sus, a zidului, ulterior realizându-se umplerea lui cu pământ conținând mult mortar hidrofug, mortar alb, pietre și cărămizi. Stratul gros de mortar de deasupra celei de a treia crepide a zidului, numărată de jos în sus, marchează probabil nivelul de călcare al constructorilor. Zidul a fost adâncit în nisip 1,2 m, sub zona sa cu pietre nefasonate neîntâlnindu-se substrucția de lemn, deși s-a sondat zona de sub baza zidului pe circa 1 m și în ciuda faptului că sondajul din 1956, pe care C. 1 / 2000 îl înglobează, înregistrase această realitate. Pe profilul malului vestic al C. 2, de la paramentul exterior al incintei, din dreptul crepidei situate cel mai jos, pornește un strat gros de mortar de 0,17 m, aceeași situație întâlnindu-se și de la a doua crepidă, măsurată de jos în sus, acestea marcând momentele construirii cetății și totodată ale înălțării terenului, prin straturi succesive de nisip și mortar depuse intenționat și care, pornind de lângă zid, se depărtează în pantă ușoară. Precizăm că profilele malurilor vestice ale C. 1 și C. 2, perpendiculare pe zidul nordic de incintă au documentat existența unui strat de pământ cenușiu, mai prăfos, aparținând viețuirii secolului al XIV-lea, a unuia cenușiu gălbui cu mulți pigmenți de mortar, aparținând celei de a doua jumătăți a secolului al XI-lea, ca și a unuia cenușiu vânăt, cu aproximativ aceeași compoziție, marcând viețuirea de la sfârșitul secolului al X-lea - începutul secolului al XI-lea. În C. 3 săpătura s-a oprit pe nivelul de călcare al constructorilor cetății, reprezentat de o placă de mortar, iar în C. 2 și C. 4 trebuie continuată până la atingerea "solului viu" și pentru a verifica prezența substrucției de lemn.
Zidul nordic de incintă. În casetele practicate, înălțimea maximă păstrată este de 4,85 m la V de poartă și 4,2 m la E de aceasta. Atât C. 1, cât și C. 2, practicate perpendicular pe zidul nordic de incintă, la V de turnul porții, indică faptul că zidul se lărgește prin câte patru crepide pe fiecare parament, cu lățimi diferite (0,35 m, 0,2 m pe paramentul interior și 0,3 - 0,55, 0,4 - 0,7 m, 0,42 - 0,62 m, 0,55 - 0,8 m) și cu înălțimi cuprinse între 0,2 m și 1,3 m. Pe paramentul interior crepidele sunt mai înguste, mai puțin pronunțate, în timp ce pe paramentul exterior sunt mult mai late, extinderea lățimii zidului spre bază fiind obținută prin intermediul unor crepide asimetrice, realizate de o parte și de alta a paramentelor. Trebuie precizat că în C. 2, pe paramentul exterior al zidului de incintă, crepidele sunt mai înguste în partea de vest, lățindu-se spre E, adică în apropierea zidului turnului poartă. În C. 3, practicată la E de turnul porții, în colțul format de zidul estic al turnului poartă cu paramentul interior al zidului de incintă, zidul de incintă are o singură crepidă, lată de 0,23 m și înaltă de 0,5 m. În ceea ce privește relația dintre zidul de incintă și zidurile turnului poartă, în C. 3 s-a putut constata prezența crepidelor atât la zidul de incintă, cât și la cel estic al porții, în timp ce în C. 4 doar zidul turnului poartă a fost prevăzut cu praguri, nu și zidul de incintă. Cele precizate anterior demonstrează de fapt o mare adaptabilitate a constructorilor la terenul insulei în general, dar și la particularități strict locale ale anumitor zone în care s-a ridicat fortificația.
Zidurile turnului poartă. Atât latura vestică, cât și cea estică a turnului porții se păstrează pe o lungime de 11,5 m de la colțul format de zidul porții cu zidul de incintă până la limita sa nordică. Lățimea zidurilor vestic și estic ale turnului poartă este de 2,4 m, cu precizarea că zidul vestic, la 2,4 m distanță de la racordul zidului de incintă cu zidul turnului poartă, are un decroche de 0,1 m, în așa fel încât lățimea zidului este de doar 2,3 m. Aceste ziduri se lărgesc spre interiorul parterului turnului, astfel încât în dreptul intrării interioare a porții ajung până la lățimea de 3,65 - 3,7 m, iar în dreptul intrării exterioare la 3,3 m. Înălțimea maximă păstrată a zidurilor porții este de 1,15 m de la pavimentul încăperii în sus, ajungând prin demantelare până la 0,15 m (cel estic) - 0,35 m (cel vestic). Extremitatea nordică a porții este marcată pe toate cele trei laturi cu un prag cu lățimea cuprinsă între 0,36 - 0,38 - 0,43 m. În C. 3, în colțul format de zidul estic al turnului poartă cu paramentul interior al zidului de incintă, zidul turnului prezintă două crepide, una lată de 0,37 m, atât la E de poartă, cât și la S de zidul acesteia, și înaltă de 0,35 m, iar cealaltă, lată de 0,17 m în raport cu fața primei trepte amintite și înaltă doar de 0,15 m, prezentându-se doar ca o întăritură de colț. În C. 2, în zona de racord a zidului vestic al turnului poartă cu zidul nordic de incintă, se constată existența unei crepide, atât pe paramentul exterior al zidului de incintă, lată de 0,7 m, cât și pe latura vestică a turnului poartă, lată de 0,36 m și înaltă de 0,28 m. În C. 4 zidul estic al turnului poartă coboară în două crepide succesive, prima cu lățimea de 0,39 - 0,42 m și înălțimea de 0,47 m, a doua lată de 0,4 - 0,42 m, cu înălțimea vizibilă de 0,12 - 0,15 m.
Scara de acces la nivelul superior al turnului poartă. Descoperită în campania de săpături din 1967, cu ocazia degajării paramentului interior al zidului de incintă, la V de turnul poartă, se prezintă ca un masiv de zidărie adosat turnului poartă, cu dimensiunile de 5 x 2,2 m, situat pe fața interioară a zidului de incintă, în colțul dintre acesta și turn, depășind deci cu 0,2 m înspre interior fața de S a turnului poartă, compus din blocuri ecarisate de dimensiuni mai mici decât paramentul interior al incintei și cel sudic al turnului poartă. Cu toată starea proastă de conservare a blocurilor de piatră, s-au putut păstra totuși în condiții mulțumitoare nu numai patru trepte, cum se menționa anterior, ci șase trepte vizibile, cu următoarele lățimi și înălțimi măsurate de jos în sus: 0,31 / 0,12 m, 0,3 / 0,32 m, 0,32 / 0,32 - 0,36 m, 0,28 / 0,31 m, 0,38 / 0,3 m, 0,38 / 0,3 m. Patul de mortar care pornea din fața primei trepte a scării cobora ușor spre V, într-o pantă care masca de fapt adosarea scării la zidul de incintă.
În interiorul cetății, în S. I / 1956, la V de turnul poartă, au fost descoperite ruinele unui zid, orientat aproximativ paralel cu zidul de incintă, considerat a fi fost construit odată cu zidul de incintă și servind drept platformă de acces la treptele porții. În legătură cu acest complex, reperat în 1956, dar degajat în C. 1 / 2000, precizăm că se conturează un masiv de zidărie, compus din patru șiruri de blocuri de piatră cu dimensiunile de 3,1 m (E - V) x 2,15 m (N - S), dispus oarecum oblic față de linia zidului de incintă și față de scara de acces în turnul porții. Cert este că masivul de zidărie ajunge până în dreptul patului de mortar din fața scării, iar al treilea rând de blocuri de la N spre S, care se află mai jos decât celelalte, a fost suprapus de un pat de mortar care reprezintă nivelul de călcare din interiorul cetății. Mai sunt necesare degajări în suprafață pentru înțelegerea rolului acestui complex.
Pavimentul încăperii turnului poartă și al cetății. Pavimentul de piatră al încăperii turnului porții, vizibil pe o lungime de 13 m de la zidul care blochează poarta până la extremitatea nordică exterioară, se întinde spre interiorul cetății până în spatele pintenului stâng al porții. În această zonă, constructorii n-au mai apucat să adauge pavimentului ultimele două rânduri de blocuri. Pentru a căpăta totuși o oarecare orizontalitate, au îngrămădit pământul galben nisipos pe care l-au căpăcuit la nivelul platformei de piatră cu o placă de mortar. Pavajul cetății degajat la S de turnul porții pe o suprafață de 14 m (E - V) x 3,5 m (N - S), măsurată de la zid până la suprafața săpată pentru cercetarea necropolei, se compune din dale neregulate de piatră, mai bine păstrate la V de intrare și în cele două treimi dinspre V, dinspre Dunăre ale intrării turnului porții. În treimea estică a intrării în turnul porții se păstrează un pavaj din pietre mărunte. La S de poartă, în zona zidului de E al porții, în treimea dinspre E a zonei degajate în dreptul intrării în turnul porții, se observă o zonă cu pământ cenușiu mai prăfos care a spart pavajul cetății în dreptul porții, reprezentând probabil o intervenție din perioada medievală de existență a cetății. La 2 m spre SE față de limita vestică a masivului scării, în zona în care ar trebui să se găsească pavajul cetății, se află un complex reprezentat de o locuință cu vatră care secționează practic pavajul la 1,3 m distanță față de poartă și se delimitează pe o suprafață de 3 (E - V) x 2 (N - S) m. Între pietre s-au găsit fragmente ceramice din specia nisipoasă, databile în secolul al XIV și bucăți de calotă craniană arse, ceea ce ne determină să credem că este vorba de un complex ulterior necropolei, datând din a doua jumătate a secolului XIV-lea. Întregul pavaj descoperit, indiferent de aspect, a fost acoperit cu un strat de pământ galben cenușiu.
Mai precizăm că a fost reperat încă un complex funerar aparținând necropolei amenajate în secolele XIII - XIV în spațiul turnului poartă și la S de acesta, ce urmează a fi cercetat într-o campanie viitoare.
 
Note
 
1. Ion Nestor, Petre Diaconu, Materiale, 5, 1959, p. 587 ‑ 592; Petre Diaconu, Materiale, 6, 1960, p. 653 ‑ 666; idem, Materiale, 7, 1961, p. 599 ‑ 608; idem, Radu Popa, Niță Anghelescu, Materiale, 8, 1962, p. 713 ‑ 722; Petre Diaconu, Dacia, N.S., 5, 1961, p. 485 - 501; Radu Popa, Studii, 1, 1964, p. 107 ‑ 115; Petre Diaconu, în: Revista muzeelor, 2, 1965, 1, p. 15 ‑ 19; Dumitru Vîlceanu, SCIV, 16, 1965, 2, p. 291 ‑ 305; Petre Diaconu, Dacia, NS, 10, 1966, p.365 ‑ 371; Dumitru Vîlceanu, SCIV, 18, 1967, 4, p. 593 ‑ 615; Petre Diaconu, BMI, 1, 1971, 1, p. 3 ‑ 20; idem, Byzantina, 10, 1976, p. 409 ‑ 447; idem, CCDJ, 1, p. 107 ‑ 112; P. Diaconu, R. Popa, Zidurile cetății. Poarta și portul, în: P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină, București, 1972, p. 27 - 46; Petre Diaconu, Dan Căpățână, CCDJ, 5 - 7, 1988 - 1989, p. 153 ‑ 156.
2. R Popa, Dacia, NS, 11, 1967, p. 271 - 292; idem, La porte nord de la forteresse byzantine du Xe s. de Păcuiul lui Soare et ses relations avec l'architecture militaire byzantine, în: Actes du premier congrès international des études balkaniques et SE européennes, Sofia, 1970, p. 569 - 577; Mira Dordea-Voitec, L'étude de restitution de la porte nord de la forteresse byzantine de Păcuiul lui Soare, Dacia, NS, 11, 1967, p. 293 - 299; R. Popa, în: P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină, București, 1972, p. 29 - 36.