137. Oradea, jud. Bihor

Punct: Cetate

Cod sit: 26573.02

Colectiv: Adrian Andrei Rusu - responsabil (IAIA Cluj); Doru Marta (MTC Oradea); Vasile Mizgan (TransArheo Cluj)

Cetatea Oradiei este cel mai mare și mai bine conservat obiectiv monumental fortificat, conservat în vestul României. Amplasamentul este în plin centrul orașului. Cercetările sistematice au început din anul 1883, cu intermitențe până în timpul primului război mondial. Au fost reluate din anul 1991, la solicitarea Direcției Monumentelor Istorice. Au continuat anual până în 1998. Acestea au fost reluate în anul 2000, în vederea restaurării. Este un complex de construcții, realizate în sec. XVI - XVIII, peste altele, dezafectate și îngropate în pământ, datând din sec. XI - XVI. Toată zestrea istorico-arhitectonică și arheologică aparține celui mai important centru cultural medieval din vestul României (patrimoniu romanic, gotic și renascentist).
Obiectivele generale sunt grupate în două categorii: o cercetare sistematică, de natură să ducă la o cunoaștere generală; o cercetare subordonată restaurării corpurilor de clădiri (fortificații, bastioane, tronsoane de palate, biserici, construcții locative diverse, anexe etc.). Obiectivul anului 2000 au fost doar sondajele de verificare a fundațiilor și racordurilor corpului denumit convențional E (interiorul cetății, corpul de N al palatului princiar de sec. XVII, parțial prăbușit).
Cele opt sondaje, repartizate pe toate punctele de interes arhitectonic, au întâlnit, de fiecare dată, situații noi. Drept urmare, nici stratigrafia (cu adâncimi de până la -4 m) nu este uniformă. S-au întâlnit clădiri dezafectate, pivnițe, urme ale unor cuptoare, ateliere de prelucrare a osului, un mormânt din cimitirul adiacent catedralei episcopale medievale. Toate piesele aparțin Muzeului Țării Crișurilor Oradea. Se intenționează efectuarea unor cercetări mai ample pentru a recunoaște obiectivele care au fost doar întrevăzute, pentru a verifica subsolurile corpului, zona în care va fi instalat șantierul de restaurare.
Cele mai recente referințe arheologice sunt cele din Crisia, XXIII, 1993, p. 59 - 84. O monografie arheologică este redactată, dar nu s-a publicat din lipsa mijloacelor financiare.