115. Măriuța, com. Belciugatele, jud. Călărași

Cod sit: 101136.01

Colectiv: Marian Neagu, Eugen Paveleț, Valentin Parnic (MDJ Călărași), Dumitru Chiriac - student (UV Târgoviște)

Așezarea eneolitică este situată la 7 km NV de orașul Fundulea, pe malul drept al lacului Mostiștea (în vechime acesta era râu și curgea de la N la S vărsându-se în Dunăre), la circa 250 m de latura estică a satului Măriuța pe o terasă joasă în imediata apropierea a apei. Așezarea este înconjurată de apele Mostiștei, datorită faptului că în dreptul satului eneolitic râul făcea o buclă de 180°.
Cercetările arheologice au debutat în 1984, sub conducerea lui Mihai Șimon (IAB). Inițial cercetarea a avut un caracter de salvare (movila pe care se afla așezarea trebuia excavată în totalitate), în campaniile din 1984 - 1985, urmărindu-se obținerea unei cât mai complete imagini a stratigrafiei așezării. Partea de NV a așezării (1/4) a fost excavată până la nivelul steril din punct de vedere arheologic o dată cu primele lucrări de construire a drumului.
Începând cu anul 1986, lipsa fondurilor pentru continuarea drumului a făcut ca cercetările să se poată desfășura normal.
Astfel în perioada 1986 - 1991, a fost cercetată partea centrală a așezării. Au fost trasate șapte secțiuni și în majoritatea s-a ajuns la sterilul arheologic. S-au făcut observații stratigrafice complexe mai ales pentru locuințele din primul nivel (N1).
Stratul de cultură este gros de cca. 2,60 - 2,90 m, materialele descoperite aparțin în totalitate culturii Gumelnița. Au fost descoperite vestigii arheologice aparținând epocii bronzului, perioadei daco-romane, un mormânt din sec. IV p. Chr., precum și fragmente ceramice medievale (sec. XIV - XVII).
De asemenea au fost descoperite și câteva fragmente ceramice de tip Boian - Vidra, dar nu a fost descoperit un nivel arheologic aferent acestora (Șimon 1995, fig. 1).
Trebuie menționat faptul că majoritatea materialului descoperit în așezarea de la Măriuța nu a fost publicat datorită decesului prematur al autorului săpăturii.
În consecință am considerat oportună analizarea descoperirilor făcute de Mihai Șimon și redarea lor circuitului arheologic. Ca fază preliminară a continuării cercetărilor de la Măriuța am studiat întregul materialul arheologic aflat în depozitele MDJ Călărași, planurile, respectiv Rapoartele preliminare de cercetare, păstrate în arhiva IAB, fondul Șimon.
Cercetările din așezarea eneolitică merită reluate, pentru că rezultatele obținute în urma analizei noastre sunt deosebit de interesante, deși am constatat că există lacune în ceea ce privește documentația (planuri lipsă, însemnări incomplete, rapoarte lipsă și /sau incomplete).
Nu a fost descoperită nici o locuință în nivelul doi (N2), deși acesta este foarte bogat din punct de vedere al materialelor descoperite.
Nu s-a dezvelit în totalitate nici una din locuințele descoperite și nu există date concludente despre dimensiunile și tehnica de construcție a acestora.
Nu a fost identificat un nivel de cultură Boian, deși materialul descoperit presupunea aceasta.
Pentru o mai bună imagine a satului eneolitic de la Măriuța, a organizării spațiale a acestuia și a întregului habitat considerăm necesară cercetarea în totalitate a suprafeței ocupate de comunitatea gumelnițeană.
De asemenea am urmărit identificarea unui eventual nivel de locuire Gumelnița A2, materialul arheologic descoperit atestând aceasta.
Cercetările arheologice din campania anului 2000, s-au desfășurat în perioada 22 august - 10 august, cu fonduri puse la dispoziție de Serviciul Arheologie din cadrul Ministerului Culturii.
Suprafața așezării fiind săpată în proporție de 60 %, cercetările din acest an s-au limitat la trasarea unei suprafețe de 144 m2 (12 x 12 m). Pentru o cât mai bună înregistrare planimetrică și stratigrafică, suprafața a fost împărțită în sectoare de 6 x 6 m (ca elemente cvasi-independente) cu martori de 0,30 m între ele, peste acestea suprapunându-se un caroiaj de 2 x 2 m (vezi planșa 1). În același timp ne-am propus verificarea stratigrafiei așezării, astfel încât am refăcut profilul estic al secțiunii magistrale cercetate de Mihai Șimon.
Datorită fondurilor puține, și în consecință a forței de muncă reduse avute la dispoziție, nu am putut ataca decât unul din cele patru sectoare, respectiv Sect.1.
Stratigrafia (vezi planșa 5), cel puțin așa cum se prezintă până în momentul de față (după campania anului 2000), nu este complicată. După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depășește 0,15 m grosime și care se prezintă sub forma unui sediment de culoare neagră cu o granulozitate mare, urmează stratul propriu-zis de cultură (numit de noi, convențional, N1). Legat de compoziția stratului vegetal, trebuie să facem precizarea că materialul ceramic, mai puțin cel litic și osteologic, sunt acoperite de o crustă albă calcaroasă, mai consistentă și mai masivă decât la o adâncime mai mare.
Stratul propriu-zis de cultură (N1), a fost surprins între -0,35 / -0,4 m și -1,55 / -1,65 m, grosimea acestuia variind între 1,15 - 1,3 m. Acest strat are o culoare maronie cu mici granule calcaroase de culoare albă. Tot stratul are o granulație foarte fină. El nu a putut fi divizat din punct de vedere al succesiunii stratigrafice deoarece nu a apărut nici un complex și nu am putut observa nici o situație deosebită. De altfel, Mihai Șimon menționează că în acest strat “nu au apărut podini de locuințe sau vetre”. Așa cum deja am menționat datorită fondurilor reduse avute la dispoziție, am fost nevoiți să ne oprim la baza acestui nivel (-1, 65 m) moment în care ne aflam în partea superioară a primului nivel de locuire al așezării (numit de noi, convențional, N2) interceptând resturile unei locuințe incendiate, respectiv ale vetrei acesteia (vezi planșa 1).
În cadrul operațiunilor de protejare și conservare a sitului arheologic au fost acoperite resturile acestui nivel ocupațional cu folie de polietilenă și pământ rezultat în urma săpăturii, urmând ca locuința să fie cercetată în anul următor.
În ceea ce privește elementele culturii materiale, care au fost descoperite în campania din acest an, de la Măriuța, având în vedere că cercetările noastre s-au concentrat asupra primului nivel de locuire, de sus în jos (N1), au confirmat faptul că ne aflăm, cel puțin în acest moment, în fața unei comunități care aparține fazei B a culturii Gumelnița.
Deși marea majoritate a materialului din stratul vegetal aparține tot culturii Gumelnița, au mai apărut și rare fragmente ceramice din perioada feudală târzie (sec. XVI - XVII).
Ceramica este unul din elementele definitorii și descoperită în cea mai mare cantitate, lucru de altfel obișnuit pentru comunitățile gumelnițene. Din punct de vedere tehnic aceasta este caracterizată de vase executate dintr-un lut bine ales și frământat. Degresantul este reprezentat de nisip, mai rar pietricele mici. Arderea la marea majoritate a fragmentelor, este de tip oxidant, culoarea pereților fiind gălbuie, maronie sau, mai rar, castanie. Nu lipsesc nici vasele care au suferit o ardere reducătoare, culoarea pereților fiind de data aceasta neagră (vezi planșa 2).
Repertoriul formelor ceramice este deosebit de variat. În primul rând se remarcă, din punctul de vedere al frecvenței, străchinile cu marginea îndoită în interior sau îngroșată în interior, precum și cele cu umărul ascuțit. Castroanele cu umărul carenat sunt destul de frecvente. Alte forme de vas pe care le-am întâlnit în cursul cercetărilor noastre sunt: vasele piriforme, chiupurile, paharele, bolurile (planșa 3, 4).
Decorul este destul de sărăcăcios, de cele mai multe ori fiind reprezentat de barbotină organizată în vârci paralele oblice, orizontale sau verticale. Un alt element care poate fi considerat și decorativ, este cel reprezentat de proeminențele simple sau duble. Fără îndoială că acestea au și un rol funcțional.
Uneltele din silex sunt foarte numeroase, în acest an chiar dacă suprafața abordată este destul de mică, numărul acestora se ridică la peste 150, între care și două topoare. Tipologic se mențin uneltele de bază, adică lamele, gratoarele, burinele, racloare. Din categoria uneltelor din piatră fac parte două râșnițe și două herminete.
O altă categorie de unelte este reprezentată de cele din os: străpungătoarele, spatulele, dăltițele.
Cel mai interesant obiect, din punct de vedere al rarității descoperirilor, îl reprezintă un împungător din cupru descoperit întreg și cu mânerul din os. În secțiune acesta era dreptunghiular.
Plastica este reprezentată de trei statuete antropomorfe și una zoomorfă, din lut și un idol antropomorf din os.
Verificarea profilului magistral, din suprafața cercetată de Mihai Șimon, nu a fost făcută pe toată lungimea. Am refăcut numai partea sudică a profilului estic în lungime totală de 10 m. Am constatat următoarele:
1. Nivelul vegetal, care s-a depus după părăsirea așezării de către locuitorii gumelnițeni, gros de 0,2 - 0,35  m. Acesta se prezintă sub forma unui sediment de culoare maroniu-închisă, pigmentat cu calcar și urme roșiatice provenind de la chirpicul dezintegrat. Majoritatea materialelor descoperite în acest nivel aparțin culturii Gumelnița;
2. Primul nivel de locuire - N1, datat Gumelnița B1, (0,3 m - 1,40 m) se prezintă sub forma unor depuneri de culoare cenușie cu tente gălbui, destul de compact. La ad. = - 1,29 m, în partea sudică a profilului se poate observa o zonă lungă de aproximativ 1,2 m, arsă la roșu. Foarte probabil sunt resturile unei locuințe incendiate. La S de această zonă la ad. = - 1,3 m / -1,35 m am identificat o parte din podeaua și peretele în elevație ale unei locuințe neincendiate, cu lungimea de 0,5 m și grosimea de 0,3 m;
3. Al doilea nivel de locuire - N2, datat de Mihai Șimon, Gumelnița A2 (Șimon 1995, p. 33), -1,4 m / -1, 92 m. Depunerea este de culoare gălbuie cu tente cenușii. În jumătatea nordică a profilului am putut identifica, imediat sub nivelul N1, urmele unei zone menajere (unde am înregistrat șase unități stratigrafice) cu o grosime de 0,2 / 0,25 m. Acestea se prezintă sub forma unor depuneri succesive de cenușă, scoici, lut galben, fragmente de chirpic ars amestecate cu ceramică. Zona menajeră este surprinsă pe o lungime de aproximativ 5 m, cu întreruperi considerabile, deoarece la un moment dat a fost practicată o nivelare a suprafeței, suprapusă de un moment constructiv, la baza căruia apar urmele unei podele de lut;
4. Al treilea nivel de locuire - N3, datat de Mihai Șimon Gumelnița A2 (-1,92 m / -2,65 m). Acest nivel este cel mai interesant din punct de vedere stratigrafic. Pe toată lungimea profilului se observă urmele unor complexe incendiate, podele din lut galben bătătorit, groase de 1 - 3 cm, peste care se disting urme compacte de cenușă. Au fost observate trei astfel de complexe poziționate la același nivel.
5. După adâncimea de -2,8 m, întâlnim solul steril arheologic de culoare gălbuie pigmentat cu mici granule de calcar.
Materialele arheologice descoperite la Măriuța în campania 2000 au fost înregistrate și se păstrează în depozitul nr. 1 din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călărași.
 
 
Bibliografie
 
1. Șimon 1995 - Mihai Șimon, Importurile Stoicani Aldeni din așezarea gumelnițeană de la Măriuța, jud. Călărași, CCDJ, XIII - XIV, Călărași 1995, p. 29 - 41.
2. Mihai Șimon, Eugen Paveleț, Considerații asupra așezării gumelnițene de la Măriuța, Buletinul Muzeului "Teohari Antonescu", 5, Giurgiu, 2000.
3. Eugen Paveleț, Die anthropomorphen Statuettes aus Măriuța., în: Das Altertum, 2000, 46, p. 133 - 146.
 
Résumé
 
       L'habitat de Măriuța, qui s'inscrit dans la culture Gumelnița, est situé à environ trente kilomètres Est de Bucharest, sur la terrasse de la rivière de Mostiștea.       
       C'est ici qu'on a fait des fouilles archéologiques. Le premier niveau, de bas en haut, est gros d'environ 1 mètre, étant étendu entre moins de 2,7 mètres et moins de 1,7 mètres. Le deuxième, gros d'environ 1 mètre, est étendu entre moins de 1,7 et moins de 0,4 mètres. Sur ce dernier suit un sédiment végétal, étant gros de 0,3 - 0,4 mètres.
       A Măriuța, on a découvert des matériaux archéologiques qui ont rendu possible l'analyse de tout les aspects de la vie d'un village néolithique (des outils, des os des animaux, des logements, des âtres, etc). La plus importante constatation faite à la suite des fouilles de Măriuța faisait référence au fait qu'au premier niveau a été fondée une communauté venue d'ailleurs, donc il s'agit d'un groupe de gens qui à cause des considérations impossibles de saisir pour nous, essaiement et bàtissent un nouveau habitat.
       Avant le batiment des logements nouveaux, la zone a été aménagée par le nivellement de la terrasse de la rivière de Mostiștea. Pendant le processus de nivellement, le lieu d'emplacement des longements a été prévu, fait confirmé par le ménagement de certaines zones qui deviendront les piédestales de futures àtres. On y a trouvé aussi les planchers des logements qui étaient faits d'argile foulée. On a constaté que les habitants de Măriuța avaient eu des contacts avec les représentants de l'aspect culturel de Stoicani - Aldeni. Le fait est prouvé par de nombreux fragments céramiques du type de Stoicani - Aldeni, trouvés au deuxième niveau arhéologique de Măriuța1. Le datation de l'habitat s'est fait exclussivement sur des analogies céramiques, Mihai Șimon l'auteur des fouilles, croit que le premier niveau est datable au dèbut ou au milieu de la phase Gumelnița A2, mais le niveau supérieur est datable la phase Gumelnița B.
 
Mihai Șimon, Die Stoicani - Aldeni Importe in der Gumelnița Siedlung von Măriuța, Kreis Călărași (Zusammenfassung), CCDJ, XIII - XIV, 1995, p. 30 - 31, Fig. 2 - 3.
 
 
Măriuța 2000. Raport arheozoologic
 
Dragoș Moise (MNIR - CNCP)
 
În cursul campaniei de săpături arheologice 2000, din nivelurile Gumelnița B1 ale așezării de la Măriuța au fost exhumate 876 de resturi osteologice de mamifere, din care au putut fi determinate 529.
Au fost identificate cele 5 specii domestice caracteristice epocii: bou (Bos taurus), oaie (Ovis aries), capră (Capra hircus), porc (Sus domesticus), câine (Canis familiaris), precum și 6 specii sălbatice: cal (Equus cf. caballus), bour (Bos primigenius), cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), mistreț (Sus scrofa attila), vulpe (Vulpes vulpes).
Privitor la raportul mamifere domestice / mamifere sălbatice, se observă că acesta înclină mult în favoarea primelor (86,01% NR domestice, 13,42% NR sălbatice), creșterea animalelor constituind, se pare, principala activitate în cadrul economiei animaliere a comunității gumelnițene de la Măriuța.
În cadrul animalelor domestice se observă predominanța netă a bovinelor (42,72% NR). Acestea sunt urmate de ovicaprine (26,09% NR total ovicaprine) și de suine (14,74% NR). S-a pus în evidență și consumul alimentar al câinelui.
Vânătoarea juca probabil un rol secundar, de compensare a alimentației carnate. Erau vânate cu precădere ungulatele mari (cerb, mistreț, cal, bour, căprior), care furnizau o cantitate sporită de carne.