107. Limba, com. Ciugud; Oarda de Jos, com. suburb. Oarda, mun. Alba Iulia, jud. Alba

 Cod sit: 1106.03, 1053.01, 1053.02

  Colectiv: Iuliu Paul, Marius Ciută (Univ. "1 Decembrie 1918" Alba Iulia) , Mihai Căstăian (MILE Orăștie), Adrian Gligor (MNUAI), Gabriel Rustoiu (Univ. Alba Iulia)

 În anul acesta cercetările arheologice sistematice, efectuate în cadrul temei de grant cu titlul: "Culturi și civilizații neo-eneolitice și din epoca bronzului în Transilvania centrală și de sud-est" au căpătat un nou caracter, dată fiind necesitatea extinderii arealului geografic avut în vedere pentru urmărirea evoluției așezărilor preistorice din microzona Limba - Oarda de Jos. Este vorba de terasa întinsă, plană, aflată în interiorul arealului de confluență a râului Mureș cu Sebeșul, mai precis pe zona de "piemont" pe care Podișul Secașelor o realizează în sectorul său vestic cel mai avansat, delimitat de cursurile celor două râuri mai sus amintite între localitățile Limba (com. Ciugud, jud. Alba) și partea sudică a localității Oarda de Jos (com. Oarda, suburbană a orașului Alba Iulia).

Având aspectul unei câmpii întinse, ușor înclinate spre N și NV, arealul se caracterizează printr-o terasă relativ înaltă, bine profilată, neinundabilă, cu frecvente pâraie și torente care o străbat radiar și puternice izvoare de apă, prezente în zonele de contact cu lunca și câmpia aluvionară a râurilor, cu pământuri deosebit de fertile și prin prezența dealurilor și colinelor Secașului care o domină spre S și E. Cursul Mureșului, împins în acest sector spre E și S de râul Ampoiul, care coboară cu aluviuni masive din M-ții Trascăului, și cursul Sebeșului, imprimat de panta ușor înclinată spre E a câmpiei sale aluvionare, fac ca aceste două râuri să "sape" (erodeze) în mod permanent baza acestei terase, făcând ca aceasta să fie tot mai clar profilată datorită fundamentului său geologic gresos, tipic pentru întreg Podișul Secașelor, format din pietrișuri și depuneri eoliene loessoide.
Amplasarea sa excelentă, precum și avantajele imprimate de caracteristicile mai sus enumerate, la care se adaugă prezența unor resurse materiale utile (pietriș, lemn, etc.) din abundență, au făcut ca din cele mai vechi timpuri această terasă imensă, fragmentată, să constituie un ecosistem deosebit de favorabil habitatului uman. La palierul preistoriei, terasa s-a dovedit a fii o adevărată zonă de concentrare a locuirilor umane, fapt dovedit atât de cercetările arheologice sistematice efectuate în ultimii 6 ani, cât și de descoperirile fortuite sau realizate pe calea cercetărilor de suprafață, efectuate în ultimii 50 de ani.
Dacă în urma săpăturilor sistematice și a secțiunilor de control și informare stratigrafica, efectuate în anii 1995 - 1999, în diferite puncte centrale ale zonei în atenție (Bordane, Vărăria, șesu' Orzii), s-a reușit cunoașterea succesiunii stratigrafice, pe verticala, a așezărilor aparținând unor culturi neo-eneolitice, rămânea însă, încă, necunoscută evoluția lor în spațiu, respectiv surprinderea unor fenomene de deplasare, roire, și existența unor așezări principale și/sau secundare, respectiv legăturile culturale și cronologice care ar fi existat între acestea. În acest scop, colectivul de cercetări sistematice și interdisciplinare de pe lângă Centrul de Cercetări Pre- și Protoistorice din Alba Iulia, aflat sub coordonarea Iuliu Paul și Marius Ciută, a fost repartizat în mai multe puncte distincte, devenite astfel sectoare, aflate în zonele periferice sau învecinate ale zonei deja cercetate, urmând ca prin realizarea unor secțiuni de control și informare stratigrafica sa se identifice succesiunile depunerilor culturale din punctele respective.
În prealabil, au fost efectuate cercetări de teren (periegheze) care au relevat existența unor astfel de depuneri arheologice. Au fost astfel abordate trei puncte, sectoare, după cum urmează: Oarda de Jos - Dublihan, (responsabil de sector: Gabriel Rustoiu) Oarda de Jos - șesu' Orzii (La balastieră) (responsabil de sector: Mihai Gligor) și Limba - Vărar (responsabilă de sector: Paula Mazăre). [I. Paul, M. Ciută]
 
Sectorul Oarda de Jos - Dublihan
 
Desfășurate în perioada 10 - 31 august 2000, sondajele arheologice din acest punct au fost coordonate de către Iuliu Paul și Marius Ciută, responsabil de sector fiind Gabriel Rustoiu.
Din punct de vedere geo-morfologic punctul supus cercetărilor arheologice este amplasat la aproximativ 1,5 - 2 km SSV de Oarda de Jos (comună suburbană a municipiului Alba Iulia), pe terasa (I) relativ înaltă (10 m) din partea dreaptă a râului Sebeș, la o distanță de aproximativ 4 km de la vărsarea acestuia în Mureș.
Din punct de vedere al condițiilor de habitat spațiul prezintă caracteristici excelente: terasă neinundabilă, prezența izvoarelor de apă potabilă foarte puternice aflate la baza terasei, pământuri prielnice agriculturii și păstoritului, păduri aflate în imediata apropiere, vedere amplă (largă) asupra văii Mureșului pe sectorul Alba Iulia - Vințul de Jos. Practic, sectorul Dublihan reprezintă punctul extrem vestic al terasei I, delimitată de Mureș și Sebeș, având aspectul unui promontoriu, a unui pinten împins spre V, spre cursul Sebeșului.
În prealabil, au fost efectuate cercetări de suprafață în acest areal de către Gabriel Rustoiu, și de către studenți ai Facultății de Istorie și Filologie, secția Istorie - Arheologie, în urma acestora rezultând materiale arheologice aparținând diferitor epoci: neo-eneolitică (cultura Petrești); perioada de tranziție la epoca bronzului (cultura Coțofeni); bronz timpuriu (grupul șoimuș, grupul Iernut); bronz târziu (cultura Noua); Hallstatt mijlociu (cultura Basarabi); roman și postroman. La ora actuală, întreg terenul delimitat de fragmentul de terasă în discuție este utilizat în scopuri agricole, situație care persistă din vechime. Lucrările agricole intensive efectuate aici de-a lungul vremii, au nivelat, cu certitudine, configurația terasei, distrugând, în mare măsură, straturile (depunerile) arheologice aflate la o mai mică adâncime. Ca prim obiectiv al cercetărilor sistematice, respectiv al săpăturilor efectuate în această primă campanie (2000), s-a constituit obținerea - prin executarea cât mai multor secțiuni de control și informare stratigrafică - a unei imagini cât mai clare cu privire la situația stratigrafică de pe întreg cuprinsul fragmentului de terasă cu numele Dublihan. Dată fiind prezența materialelor aparținând mai multor epoci și culturi, amestecate în pământul arat, puteam bănui, înainte de efectuarea săpăturilor faptul că nu vor putea fii surprinse straturile sau nivelele culturale mai recente.
Au fost executate următoarele unități de cercetare: S. I / 2000  =  6 x 2 x 1,5 m, orientată E - V, la o distanță de aproximativ 40 m de muchia terasei; C. I / 2000 = 2 x 2 x 0,4 m, orientată E - V, amplasată la o distanță de 9 m de muchia terasei în prelungirea (spre V) a S. I / 2000, la o distanță de 31 m.
Situația stratigrafică sesizată în secțiunea I a fost următoarea:
·             0 / -0,3 m, strat arat (vegetal), negru granulos, în care au apărut materiale aparținând epocilor (respectiv culturilor) Petrești, Coțofeni, romană.
·             -0,3 / -0,6 (0,7) m strat de cultură, negru cenușiu cu aspect făinos, aparținând culturii Petrești (faza A - B).
·             -0,6 (0,7) m - strat steril arheologic, alb-gălbui, loessoid.
Complexe descoperite în aceasta secțiune:
- în caroul 1, s-a conturat, având o orientare NV - SE, un șanț, numit C. 1 / 2000, cu profilul în formă de "V", cu fundul aplatizat, cu următoarele dimensiuni: deschiderea la gură: 2 m; adâncimea de -1,2 m, lățimea fundului 0,4 m. Inventarul a constat din: pietre de râu, oase de animale, ceramică aparținând culturii Petrești, cu pictură și fără pictură; fragmente ceramice cu decor în bandă incizat-punctată (de tip vinčian), unelte de piatră șlefuită (zdrobitoare).
            - în carourile 2 și 3, având aceeași orientare, (deci paralel cu C. 1 / 2000) s-a conturat un al doilea șanț, C. 2 / 2000, având aceleași caracteristici (deschiderea la gură de 1,8 m; baza fundului  =  0,3 m; adâncimea de -1,3 m), aflat la o distanță de 1,5 m de C. 1 / 2000. Inventarul arheologic rezultat: pietre de râu, oase, fragmente de chirpic ars și de vetre, ceramică petreșteană la care s-a adăugat, din nou, ceramică de tip vinčian (?).
            În caseta C. I / 2000, realizată tot cu scopul de a verifica situația stratigrafică în zona aflată în imediata apropiere a extremității (marginii, "muchiei") vestice a terasei.
            Stratigrafia surprinsă s-a prezentat în felul următor:
·             0 / -0,25 m strat arabil (vegetal) negru-granulos (cultura Petrești, Coțofeni, epoca bronzului);
·            -0,25 / -0,35 m - strat de cultură cu materiale foarte puține, atipice, cel mai probabil petreștene (după factură);
·             -0,35 / -0,4 m steril arheologic, loessoid.
     Concluzii preliminare - emise deocamdată doar cu titlul de ipoteze de lucru și care vor fi verificate în cursul campaniilor viitoare:
- este clar faptul că, cel puțin în sectorul de sit abordat deocamdată, că nu au rămas nederanjate decât depunerile eneolitice, aparținând culturii Petrești;
- nu există decât un singur strat de cultură, aparținând culturii Petrești, care pare să aibă, încă nu foarte sigur, cel mult două nivele de locuire, cel mai recent fiind afectat, și el, în partea superioară, de lucrările agricole;
- așezarea eneolitică prezintă intensitatea de locuire cea mai evidentă înspre interiorul terasei și nu pe marginea acesteia așa cum eram tentați să credem inițial;
- prezența celor două șanțuri surprinse în S.  I / 2000, ridică problema utilizării lor în scopuri defensive, sau este vorba de amenajări casnice. [Gabriel Rustoiu]
 
Sectorul Limba - Oarda de Jos - șesu' Orzii
 
Săpăturile arheologice s-au desfășurat în perioada 10 - 31 august 2000, responsabili ai șantierului fiind Iuliu Paul și Marius Ciută, iar responsabil de sector Mihai Gligor.
Deoarece locul în care s-au efectuat săpăturile în această campanie, deși se află în hotarul localității Oarda de Jos, este desemnat prin același toponimic prin care este desemnat și punctul aflat în hotarul localității Limba, (în care s-au efectuat săpături arheologice în campaniile 1996 și 1998), le vom trata ca fiind unul și același, altfel spus un punct unic. Este vorba de extremitățile unui fragment de terasă întinsă, plană (de unde și numele), de aproximativ 2 km care se întinde practic între cele două localități, având o formă relativ dreptunghiulară, alungită care evoluează în paralel cu șoseaua ce leagă localitățile amintite, aflată pe marginea terasei, la rândul ei paralel cu aceasta.
Punctul se află la aproximativ 3 km S de orașul Alba Iulia (gara CFR), pe terasa întâi (I), relativ înaltă (10 + 15 m), aflată pe partea stânga a râului Mureș. Pentru o localizare mai precisă a locului săpăturii, specificăm faptul că el se află la aproximativ 50 m E, la ieșirea din de Oarda de Jos, (comună suburbană a municipiului Alba Iulia), la 150 m spre S de șoseaua mai sus amintită, în imediata apropiere (5 - 8 m) a doi stâlpi de înaltă tensiune aflați unul lângă celălalt.
Caracteristicile geo-morfologice și ale întregului ecosistem prezente în acest perimetru îl recomandă ca pe un excelent areal destinat habitatului uman: terasa neinundabilă, prezența izvoarelor de apa potabilă foarte puternice aflate la baza terasei, pământuri prielnice agriculturii și păstoritului, păduri aflate în imediata apropiere, vedere amplă (largă) asupra văii Mureșului pe sectorul Alba Iulia - Vințul de Jos - Sântimbru.
În anii 1995 - 1996 au fost efectuate bornarea și ridicarea topografică a întregii terase delimitate de cele două localități, urmate în anii 1996 - 1998 de cercetări de suprafață efectuate de Mihai Gligor și Gabriel Rustoiu, în urma cărora au rezultat materiale arheologice aparținând epocilor: neo-eneolitică (cultura Petrești); perioada de tranziție la epoca bronzului (cultura Coțofeni); Hallstatt mijlociu (cultura Basarabi); roman și postroman. În imediata apropiere a locului în care s-au executat unitățile de cercetare în anul 2000 a fost descoperită o monedă de la Traian. De semnalat că în cuprinsul balastierei din lunca Mureșului în anii 1998 - 1999 au fost scoase din apele râului o serie de monumente romane.
Săpăturile din campania anului 2000 au fost executate prin intermediul unor secțiuni de control și informare stratigrafică, mai precis prin intermediul unei singure unități de cercetare: S. I / 2000  =  6 x 2 x 1,5 m, orientată N - S. Poziționarea s-a făcut în funcție de stâlpii de înaltă tensiune, prezenți în preajmă. Distanța de la secțiune la Mureș, spre N, este de aproximativ 300 m.
Stratigrafia:
·            0 / -0,25 m - nivel vegetal, cu sol negru aparținând epocii romane;
·            -0,3 / -1,1 m - strat de cultură, probabil cu două niveluri de locuire, aparținând culturii Petrești;
·            -1,1 m - strat steril de culoare alb-gălbuie, loessoid.
Complexe. În caroul 3, în jumătatea vestică a secțiunii s-a profilat la adâncimea de -0,6 m, o aglomerare de chirpici ars și materiale ceramice, pietre de râu, materiale litice și osteologice, ce aparțin unei locuințe de suprafață (cultura Petrești). Factura ceramicii, formele, tipurile de decor (inclusiv pictura), sunt caracteristice fazei A - B final (B), a acestei culturi. Imediat sub această locuință a apărut sterilul alb-gălbui, loessoid, caracteristic întregii terase a Mureșului.
Bogăția materialelor ceramice apărute la suprafață, în arătură, dovedesc faptul că practic nu au mai rămas afectate decât depunerile eneolitice, și acestea, la rândul lor, fiind ușor atinse în partea superioară.
 
 
 
 
Sectorul Limba - Vărar
 
Din punct de vedere administrativ punctul Vărar este amplasat la aproximativ 3 - 4 km (linie dreapta) de orașul Alba Iulia, la capătul vestic al satului Limba, pe partea stânga a șoselei Oarda de Jos - Limba (DJ 7) între locurile cu numele "În Coastă" și "Vărăria".
Din punct de vedere geografic spațiul desemnat prin toponimicul amintit (Vărar) se află în bazinul mijlociu al Mureșului, pe prima terasă din partea stângă a râului, într-o zonă de cot activ. Cu o înălțime de circa 15 - 20 m, raportată la nivelul albiei Mureșului, terasa are o formă plană ușor înclinată spre cursul râului care o delimitează spre NNV, având ca repere fostul grind al Popii Bitea și cele două bălți formate prin colmatarea unui fost braț al Mureșului și fiind încadrată de Pârâul Ghișoilor spre E, de pârâul școalei spre V, iar spre S și SE de colinele Podișului Secașului (Hoanca Chișoii și Coliba Barbului).
Situl a intrat în circuitul arheologic încă din decembrie 1944, când a fost întreprinsă o primă săpătură de control și informare stratigrafică de către Șt. Munteanu. În august 1947 D. și I. Berciu, alături de sondajele din apropierea drumului, efectuează săpături în panta abruptă a terasei, furnizând o serie de informații:
- o mare parte a stațiunii a fost distrusă de apele Mureșului;
- grosimea stratului de cultură descrește dinspre S spre N, variind de la 0,75 m pe terasă lângă drum, la 1,6 m în marginea pantei, lângă Mureș;
- stratul de cultură începe la -1,2 m și are o grosime de 1,6 m, pe alocuri ajungând până la 3 m adâncime;
- materialul arheologic este bogat, îndeosebi în panta abruptă a terasei, fiind caracteristic culturii Vinča  - Turdaș, alături de care au fost descoperite fragmente ceramice pictate de tip Lumea Nouă și sporadic Petrești.
În vecinătatea sitului, pe cealaltă parte a șoselei în anul 1972 au fost efectuate cercetări de suprafață de către H. Ciugudean, pe lângă ceramica Vinča - Turdaș (?), fiind descoperită și ceramică hallstattiană și medievală. Din anul 1995 punctul se găsește, alături de celelalte sectoare ale sitului neolitic de la Limba, în proiectul de cercetare al Universității "1 Decembrie 1918" Alba Iulia.
Având în vedere că zona a fost investigată și anterior, după cum s-a precizat mai sus, săpătura din vara anului 2000 a avut caracterul unui sondaj de verificare a situației stratigrafice verticale, precizate în urma săpăturilor sistematice amintite, precum și o completare a informațiilor referitoare la complexul de așezări neo-eneolitice, relevate până în prezent în teritoriul localităților Limba și Oarda de Jos: încadrarea tipologică și cultural-cronologică a materialelor descoperite, stabilirea raporturilor / relațiilor interculturale și elaborarea stratigrafiei orizontale.
Fondurile modeste și condițiile climatice deosebite (temperaturi excesiv de ridicate) au împiedicat desfășurarea unui sondaj mai amplu, cum s-ar fi dorit, astfel încât suprafața săpată a fost limitată. Cu dimensiunea de 6 x 2 m și cu o orientare NV - SE, secțiunea (S. I / 2000) a fost trasată perpendicular pe marginea terasei, la aproximativ 5 m de aceasta. Săpătura a confirmat evoluția succesiunii straturilor în pantă, cu o diferență între extremitatea sud-estică mai înaltă și cea nord-vestică mai joasă, de circa 0,3 m, diferență imprimată de panta naturală.
Stratigrafia:
·            0 / -0,25 m, strat vegetal/arabil cu sol negru-cenușiu, de aspect lutos, compact;
·            -0,25 / -0,65 m (profil ESE) / -0,8 m (profil VNV), strat de depunere, rezultat prin alunecarea terenului. Materialul ceramic, aflat în poziție secundară și amestecat (ceramică Vinča și Coțofeni), este sporadic și prezintă un grad mare de porozitate, datorită acidității accentuate a solului;
·            -0,65 / -0,8 / -1,6 / -1,9 m, strat de o consistență și cromatică a solului diferită de la o extremitate la cealaltă (cenușiu întunecat, mai umed și mai nisipos în partea de VNV; cenușiu deschis, lutos și mai uscat/compact în partea de ESE), identificat cu stratul de cultură, probabil cu mai multe niveluri de locuire, aparținând fazelor clasice ale culturii Vinča (B1 și B1 - B2);
·            -1,65 / -1,95 (2,00) m steril arheologic de culoare cenușiu-gălbuie.
Situația stratigrafică corespunde în mare măsură celei oferite de sondajele fraților Berciu, fiind de subliniat grosimea deosebită a stratului de depunere, precum și curgerea stratului de cultură înspre Mureș.
Deosebirile intervin, în schimb, sub aspectul abundenței, compoziției și atribuirii culturale a materialului. Singura aglomerare, care a ocupat întreaga suprafață a secțiunii și care ar putea fi interpretată drept o locuință dezafectată, a fost surprinsă între adâncimile -0,7 / -0,9 m în partea ESE și -0,8 / -1 / -1,2 m. Materialul arheologic conținut este divers: chirpici ars puțin și dispersat, numeroase fragmente de râșniță, material microlitic din silex și obsidian, fragmente ceramice de vase mari, în special de factură grosieră, dintre care o mare frecvență o au fundurile, iar sporadic și fragmente de picioare de cupă. Decorul ceramicii, destul de rar de altfel, în benzi incizat - punctate, precum și forma vaselor pledează pentru încadrarea materialului în fazele clasice ale culturii Vinča. În partea dinspre VNV (C. 1 - 2) a secțiunii, între adâncimile -1,2 / -1,4 m au fost descoperite două fragmente de figurine antropomorfe, care se pare că țin de același context al aglomerării, având în vedere asocierea de materiale.
De menționat este și șanțul conturat în caroul 3, la adâncimea de -1,64 m. Cu o orientare NE - SV, acesta măsura în lățime maxim 0,34 m și atingea adâncimea de -1,83 m.
Din informațiile oferite de unii locuitori din Limba, secțiunile executate de frații Berciu și de Șt. Munteanu, în anii '40, au fost executate în extremitatea vestică a fragmentului de terasă, exact în locul în care la ora actuală se află o fermă agricolă particulară.
Rezultatele sondajului, deși nu spectaculoase, sunt importante pentru crearea unei imagini de ansamblu asupra complexului de așezări neolitice din teritoriul satului Limba, săpătura relevând extinderea acestuia, precum și ajutând la trasarea unei linii periferice.
 
 
Bibliografie
 
1. D. Berciu, I. Berciu, Săpături arheologice și cercetări arheologice în anii 1944 - 1947, Apulum, III, 1949, p. 1 - 43.
2.  H. Ciugudean, în: Apulum, XIV, 1976, p. 14.
3.  H. Ciugudean, în: Apulum, XVI, 1978, p. 50 - 53.
4. ***, Repertoriul arheologic al județului Alba, Alba Iulia, 1995, p. 92 - 93.
5. I. Paul, M. Ciută, Raport sinteză asupra cercetărilor arheologice din complexul de situri preistorice de la Limba, în: Acta Praehistorica et Archaeologica Transilvaniae, I, 2000.