106. Lăzarea, com. Lăzarea, jud. Harghita

Punct: Casa Doamnei (Asszonyok háza)

Cod sit: 84601.01

 Colectiv: Florin Gogâltan, Zsolt Molnár (IAIA Cluj), Tamás Emődi, Darvas Lóránt

 În perioada 5 - 30 august, 1999 în curtea castelului feudal de la Lăzarea, au fost efectuate mai multe sondaje arheologice cu scopul de a clarifica etapele de construcție și configurațiile planimetrice ale corpurilor de clădiri existente în partea ei nord-estică. Construcția aflată astăzi în picioare aici este cunoscută sub numele de "Casa Doamnelor" sau "Casa Doamnei" ("Asszonyok háza"), dintr-o interpretare - dealtfel eronată - a datelor oferite de documentele din secolele XVII - XVIII. Colectivul stiințific1 a avut ca obiectiv principal descărcarea terenului de sarcină istorică, în vederea efectuării unor lucrări de restaurare la această construcție. Cel de-al doilea obiectiv a fost prelucrarea materialului arheologic provenit din săpăturile efectuate în zona castelului în perioada 1963 - 1974, depozitat la Muzeul din Gheorghieni și care a rămas în marea sa majoritate inedit.
Cu toate că acest important sit arheologic a fost cercetat sistematic pe durata mai multor campanii, între 1963 - 1977 și în 1982, au fost publicate doar două articole referitoare la rezultatele obținute. Informațiilor conținute în aceste lucrări, li se adaugă rapoartele anuale de săpături care se păstrează în manuscris la Muzeul din Gheorghieni și la Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice din București. Studierea lor este utilă în încercarea de a localiza secțiuni și casete, în condițiile în care lipsește un plan exact de situație2. În aceste condiții, în vederea clarificării planimetriei construcțiilor ce au precedat actuala formă a "Casei Doamnei", respectiv pentru a oferi elemente de sprijin pentru restaurarea acesteia, a devenit necesară continuarea săpăturilor de control începute în campania din 1999.
În campania din vara anului 2000 au fost deschise în curtea castelului două secțiuni și o casetă. La poziționarea secțiunilor și a casetei s-au luat în considerare rezultatele cercetărilor din 1999. Astfel trebuiau verificate informațiile din inventarul de la 1742 cu privire la existența unei prispe din lemn și a unei scări de acces pe fațada de S, respectiv s-a încercat stabilirea dimensiunilor clădirii din sec. XVII către V.
Pentru clarificarea acestui din urmă aspect a fost continuată secțiunea S. C orientată E - V, trasată perpendicular pe fațada de V a "Casei Doamnei". Cealaltă secțiune S. F și caseta S. K au fost deschise la vest de fațada dinspre curte, respectiv la fațada de S a actualei clădiri, pentru a clarifica planimetriile clădirilor anterioare edificiului actual. S. F, având dimensiunile inițiale de 10 x 2 m, a fost orientată E - V și plasată paralel cu secțiunea S. C în continuarea secțiunii S. A. Din necesitatea cercetării segmentului de zid apărut în S. A, secțiunea S. F a fost trasată cu scopul de a verifica posibilitatea continuării prispei din sec XVII menționat în inventarul de la 1742. În această secțiune s-au depistat urmele dalajului curții interioare, confecționat din lespezi de piatră de proveniență locală, databilă în sec XVII. În prelungirea secțiunii S. C am urmărit identificarea închiderii pivniței aflate în colțul sud-vestic al "Casei Doamnei". Am dezvelit întreaga pivniță surprinsă și în campania din 1999. Pe latura nordică a acestei încăperi s-a descoperit o ușă de intrare care facilita accesul spre alte spații ale pivniței. În mai multe puncte ale secțiuni la limita dintre stratul superior al umpluturii pivniței din S. C și dărâmătura zidului ei - am descoperit fragmente aparținând unei cahle pătratice de dimensiuni de 21 x 21 cm, prevăzute cu ramă de prindere și acoperită cu smalț verde, decorată cu vrejuri stilizate, ordonate simetric în rețele, pornind din noduri. Le datăm la sfârșitul sec. al XVI-lea - prima jumătate a sec. al XVII-lea. Pe baza caracteristicilor par să facă parte din aceeași sobă și câteva din fragmentele smălțuite descoperite la aceeași adâncime. Pe baza fragmentelor ceramice descoperite alături de cahle, în toate secțiunile săpate cu ocazia acestei campanii, putem afirma că olăria de la Lăzarea, cu tot caracterul său fragmentar, nu se deosebește de materialul arheologic de acest gen recoltat din alte situri databile în această secvență cronologică, în mare majoritate ea aparține secolelor XVI - XVII.
Acest spațiu, cercetat integral, a fost utilizat pentru depozitarea cerealelor, deoarece în cursul săpăturilor s-au descoperit, în cantități destul de însemnate, fragmente carbonizate de chimion, boabe de mazăre, coji de alune,  etc.
Cercetările arheologice întreprinse în cursul lunii august 2000 în zona nord-vestică a curții castelului feudal din Lăzarea, au evidențiat existența mai multor vestigii aparținând unor etape diferite, premergătoare, construcției actualei clădiri "Casa Doamnei". S-au semnalat urme de locuire medievale iar noile cercetări au stabilit de asemenea o serie de relații stratigrafice între elementele planimetrice ale obiectivelor descoperite și corpul de clădire aflat în picioare.
Cu rezervele de rigoare și cu speranța apariției unor elemente noi de datare trebuie să admitem deci, că planimetria sugerează existența aici a unui conac nobiliar, poate chiar clădirea principală, nucleul în jurul căruia s-a extins treptat ansamblul rezidențial al familiei Lázár. De la sfârșitul sec. XV, clădirea a fost continuu modificată și renovată, considerăm riscantă formularea a unor interpretări mai ample la această fază a cercetărilor în privința relației casei nobiliare cu restul obiectivelor cercetate în decursul campaniilor anterioare, subliniind necesitatea verificărilor concluziilor acestora.
Periodizarea acestor etape putând fi făcută prin efectuarea unor noi cercetări arheologice ale căror rezultate vor fi coroborate cu datele obținute de cercetările de parament.
 
            Note
 
1. Din colectiv fac parte Florin Gogâltan, Molnár Kovács Zsolt, Emődi Tamás, Darvas Lóránd.
2. Planul publicat de către Luminița Munteanu (Munteanu 1984, Fig. 1) face parte, foarte probabil, din documentația predată Direcției Patrimoniului Cultural Național de către colectivul condus de Ștefan Molnár. În documentația inedită aflată la Muzeul din Gheorghieni există un alt plan general al săpăturilor din 1963 - 1974, care diferă destul de mult de cel publicat. Pe acesta sunt trecute secțiunile și suprafețele cercetate în fiecare an. Comparând manuscrisele rapoartelor anuale de săpături cu planul acesta din urmă, am constatat mai multe greșeli.