104. Lăpușel, com. Recea, jud. Maramureș

Punct: Ciurgău

Cod sit: 106434.01

 Colectiv: Carol Kacsó, Dan Pop (MJMM Baia Mare), Ioan Stanciu (IAIA Cluj)

 Punctul se află pe terasa înaltă din stânga râului Lăpuș, în imediata apropiere a Haltei CFR - Lăpușel. Reluarea cercetărilor a avut ca scop investigarea locuirilor succesive de pe terasă, completându-se astfel informațiile obținute în săpăturile anterioare (anii 1992 - 1994).
Campania din anul 2000 s-a desfășurat între 31 iulie și 11 august, săpăturile propriu-zise fiind facilitate de colaborarea cu Facultatea de Istorie-Geografie a secției din Baia Mare a Universității "Vasile Goldiș", câțiva dintre studenți efectuându-și pe acest șantier practica. La lucrări au participat și studenții Antonia Costea (Universitatea "1 Decembrie" Alba Iulia) și Ovidiu Oanea (Universitatea "Ovidius" Constanța).
În ciuda sprijinului financiar extrem de redus, deoarece complexele se află la mică adâncime a fost posibilă excavarea unei suprafețe de 177 m2, șapte suprafețe (nr. 1 - 7) de 6 x 4 m, la care se adaugă o porțiune de 6 x 2 m, săpată între suprafețele nr. 3 - 4 și 5 - 6. Suprafețele au fost orientate în funcție de marginea terasei (pe direcția NE - SV cu laturile lungi), dar și în raport cu posibilitățile date de fragmentarea terenului în loturi personale. Suprafețele nr. 1 și 4 au intersectat mai vechile casete B, C și D ale S. III / 1992.
Stratigrafia, simplă, este aceeași ca în restul sitului. Sub un strat de pământ brun-cafeniu, bulversat de arăturile adânci (conține cu precădere cioburi medievale timpurii, dar și moderne) apare pământul steril. Sporadic, la baza acestuia este vizibil un strat superficial de pământ cenușiu, argilos (5 - 10 cm grosime), corespunzător locuirilor preistorice. Spre buza terasei, stratul brun ajunge până la 0,5 m grosime, probabil datorită arăturile succesive sau chiar a unei nivelări mecanice recente, care au atenuat panta dinspre râu. Întrucât sub pământul brun nu apare stratul cenușiu surprins în restul sitului (mai ales în apropierea complexelor), iar complexele identificate sunt puține, este de presupus că spre marginea terasei atât locuirile preistorice, cât și cele din mileniul I p. Chr. au fost mai puțin intense [Carol Kacsó, Ioan Stanciu].
Locuirile preistorice de pe terasa Ciurgău aparțin epocii bronzului, respectiv Hallstatt-ului mijlociu.
În campania din 2000, materiale ce pot fi atribuite cu certitudine epocii bronzului au apărut doar în suprafața 2, unde era prezentă, sub stratul de pământ brun-cafeniu, o depunere superficială de 5-10 cm grosime de pământ cenușiu argilos. În acest strat au fost găsite puține fragmente ceramice, unele însă foarte tipice, cum sunt cele de la oale cu marginea prevăzută cu brâu alveolar, pereții curbați, acoperiți de striuri (fig. 1, 1) sau de la vase cu marginea răsfrântă în exterior și bordura alveolată, gâtul cilindric (fig. 1, 2). Aceste fragmente, ca și cele anterior găsite pe terasa "Ciurgău", înscriu așezarea din epoca bronzului din acest punct printre cele ce aparțin primei faze a culturii Suciu de Sus. Tot acestei epoci îi aparține, foarte probabil, și groapa 1 din aceeași suprafață, ovală în plan (0,6 x 0,44 m), ușor adâncită în pământul steril, umplută cu pământ cenușiu-deschis, amestecat cu mult lut galben, în care au apărut puține bucățele de cărbune și câteva resturi de cioburi macerate.
Din epoca hallstattiană datează complexul 15, identificat în colțul nord-estic al suprafeței 3. Conturul parțial a fost surprins la adâncimea de -0,62 m, pe o lungime de 1,48 m (el continuă și în porțiunea nesăpată). Foarte probabil, complexul descoperit reprezintă groapa unei locuințe circulare sau ovale. În interior marginea sa este neregulată, fiind marcată de adâncituri. Fundul a apărut la -0,8 m (de la nivelul actual al solului). Umplutura complexului conține pământ cenușiu, relativ afânat, pigmentat cu multe bucățele de cărbune. Spre latura vestică s-au găsit și patru pietre de râu, nearse. În complex au ieșit la iveală mai multe fragmente ceramice hallstattiene, printre care și unul ce provine de la un bol de formă bitronconică (fig. 1, 3). Acest complex se adaugă altor două, dezvelite în campaniile anterioare. Importanța lor constă mai ales în faptul că ele constituie primele descoperiri încadrabile în secolele VII - VI a. Chr. din Depresiunea Băii Mari, numărându-se printre puținele de acest fel din nordul Transilvaniei [Carol Kacsó].
Complexele din mileniul I p. Chr. datează din secolele II - III și VII - VIII.
Epocii romane îi aparține complexul nr. 16 (din suprafața 6), o construcție simplă de suprafață, fără instalație pentru foc, de formă dreptunghiulară (2,8 x 4 m), cu laturile mai lungi orientate NNE - SSV. Fiecare dintre colțuri era marcat de gropi pentru stâlpi (nr. 6, 9, 10, 11). O altă groapă (nr. 13) se afla aproximativ pe mijlocul laturii nord-vestice, iar cea cu nr. 14, situată în apropierea colțului nordic, probabil este și ea în legătură cu această construcție, la fel ca groapa nr. 7, în apropierea colțului sud-estic. În partea inferioară a stratului de pământ brun (adâncime la care trebuie să fi fost nivelul de călcare al așezării din epoca romană), în unele dintre gropile de stâlpi au apărut doar câteva fragmente ceramice din epoca romană (lucrate la roată), care permit încadrarea cronologică a complexului. Lipsa instalației pentru foc, inventarul foarte sărac, sugerează o construcție ușoară, a cărei destinație rămâne neclară, poate a fost chiar o simplă îngrăditură pentru animale.
Lângă colțul sud-estic al acestei construcții se afla o groapă de formă cvasirectangulară (complexul nr. 5), cu colțuri rotunjite (0,8 x 0,44 m pe axe), albiată în secțiune și puțin adâncă (0,26 m de la nivelul identificării). În ea n-au apărut decât câteva cioburi din epoca romană și pietre de râu.
În apropiere (suprafețele nr. 3 și 4), a fost identificat (la -0,3 m, imediat sub stratul de pământ brun) complexul nr.  2, aparținând epocii medievale timpurii. Are în plan o formă neobișnuită, comparabilă literei "T", orientat cu axa lungă pe direcția NV - SE. Era puțin adâncit față de vechiul nivel de călcare (cel mult -0,3 m), cu fundul și pereții ușor albiați, "podeaua" fiind marcată de denivelări. Practic, construcția era alcătuită din două unități: un spațiu dreptunghiular, cu colțuri accentuat rotunjite și dimensiunile de 1,4 x 3 m, orientat NV - SE cu axa lungă, care se unea, aproximativ pe mijlocul laturii sud-estice, cu un "șanț" perpendicular, îngust (lățime între 0,7 - 1 m) și lung de 4,2 m. Pe marginea nord-estică a șanțului, în apropierea laturii sud-estice se afla o groapă de stâlp (?). În exteriorul sau în interiorul complexului, în imediata apropiere a marginilor, au fost delimitate mai multe gropi de țăruș, marea majoritate în zona spațiului dreptunghiular, de-a lungul laturilor sud-vestică și nord-vestică. În umplutură se afla pământ negru, afânat, amestecat cu multe bucățele de lemn carbonizat, deși pământ sau chirpic ars nu s-a găsit și nici "podeaua" nu prezenta urme ale unui eventual incendiu. Pe întreaga suprafață și adâncime erau neregulat răspândite pietre de râu, în general de dimensiuni mici, dintre care doar unele păreau să fi fost arse. Au fost găsite relativ puține cioburi (majoritatea din oale lucrate cu mâna, neornamentate, inclusiv dintr-o tăviță, și fragmente din oale lucrate cu roata înceată, decorate cu pieptenele) și un fragment inform, dintr-un obiect de fier.
Presupun că forma și structura inițială a acestui complex nu o indică doar partea adâncită, deoarece în exteriorul laturii nord-estice și pe întreaga ei lungime, cu o lățime variabilă (între 0,3 - 1 m, în funcție de ductul părții adâncite), sub stratul de pământ brun, pe o adâncime medie de 5 cm se afla o depunere alcătuită din argilă amestecată cu pământ cenușiu, bucățele de cărbune și, sporadic, chiar pietre. Așadar, este mai probabil că această construcție avea inițial forma literei "L", adică era alcătuită dintr-un spațiu dreptunghiular (circa 5,7 x 1,8 m), marcat în colțul sud-vestic de o porțiune puțin adâncită (poate chiar locul intrării). În interiorul construcției, de-a lungul laturii nord-estice, se afla, în această situație, o "banchetă" de lut cruțat. De altfel, o analogie apropiată pentru acest complex există chiar în așezarea de aici, adică locuința 1 / 1992, aceasta însă cu adâncime ceva mai mare. Deoarece nu există indicii despre existența vreunei instalații pentru foc, este puțin probabil ca această construcție să fi fost utilizată ca locuință permanentă (în sezonul rece, cel puțin).
Deși complexul nr. 16 confirmă durata scurtă și intensitatea slabă a locuirii din epoca romană, el completează imaginea de ansamblu a așezării, care pare să marcheze pentru a doua jumătate a secolului II și secolul III p. Chr., anumite particularități ale microzonei în raport cu altele din NV României, adică un mediu cultural pregnant dacic, în care sunt sesizabile (în ceramică) și anumite contacte cu civilizația romană provincială. Inventarul complexului nr. 2 indică ultima fază a așezării medievale timpurii (secolul VII târziu - prima jumătate a secolului VIII), urmând unei etape plasabilă spre mijlocul secolului VII (deocamdată ilustrată printr-un singur complex), când ceramica, exclusiv lucrată cu mâna, uneori ornamentată, prezintă legături cu lumea slavă [Ioan Stanciu].