98. Jurilovca, com. Jurilovca, jud. Tulcea [Argamum, Orgame]

Punct: Capul Dolojman

Cod sit: 160653.02

  Colectiv: Mihaela Mănucu Adameșteanu - responsabil (IAB); Vasilica Lungu - responsabil sector (ISSEE); Mihaela Iacob - responsabil sector (ICEM Tulcea); Florin Topoleanu - responsabil sector, Iulian Vizauer (ICEM Tulcea); Monica Mărgineanu-Cârstoiu (IAB)

1. Date despre sit, istoricul cercetării și colectiv
Cetatea greco-romană Orgame/Argamum este situată pe un promontoriu înalt de calcar - Capul Dolojman - ce avansează în apele lacului Razim, ale cărui ape le separă de cele ale lacului Golovița. Ea se află la cca. 60 km SV de gura brațului Sf. Gheorghe al Dunării, la cca. 14 km V de Gura Portiței, la cca. 40 km N de Histria (în linie dreaptă) și la 7 km V de localitatea Jurilovca, jud. Tulcea, în al cărei teritoriu administrativ se află.
Cercetările în situl antic Orgame /Argamum au fost inițiate în anul 1926 de către Paul Nicorescu, fiind întrerupte după șase campanii fructuoase, care duseseră la dezvelirea integrală a traseului incintei romane târzii, a două bazilici paleocreștine, a unui edificiu numit praetorium de către descoperitor și a mai multor inscripții latine; în aceeași perioadă s-au făcut cercetări și pe insula Bisericuța, situată la cca. 2,5 km spre est, unde au fost identificate urme de locuire greacă și fortificații romane. Vestigiile cercetate de P. Nicorescu la Capul Dolojman au confirmat propunerea de identificare a acestui sit cu toponimul antic Argamum, propusă în 1914 de Vasile Pârvan.
Săpăturile sistematice au fost reluate în anul 1965 de Institutul de Arheologie din București, prin Maria Coja, căreia i s-au alăturat, în timp, cercetători de la Muzeul de Arheologie din Tulcea : Andrei Opaiț, Mihaela Mănucu Adameșteanu, Florin Topoleanu, Cristina Opaiț. Din anul 1986 responsabilitatea conducerii șantierului a fost preluată de Mihaela Mănucu Adameșteanu, echipa argamensă fiind completată cu Vasilica Lungu, Mihaela Iacob, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Liana Oța, Lucrețiu Mihăilescu Bîrliba.
Șantierul este, începând cu anul 1990, gazda practicii arheologice a mai multor serii de studenți din țară și din străinătate: Facultatea de Istorie și Facultatea de limbi clasice ale Universității din București, Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din București, Facultatea de Istorie din Iași, Universitatea de Stat din Chișinău (R. Moldova), Universitatea din Oxford (Anglia), Universitatea din Konstanz (Germania).
Cercetările arheologice sistematice reluate în 1965 și continuate fără întrerupere până în prezent au dus la obținerea unei cronologii generale a sitului, cuprinsă între prima epocă a fierului și epoca bizantină (sec. IX a. Chr. - XI p. Chr.), la delimitarea principalelor etape și forme de ocupare a sa, precum și la cercetarea și degajarea unor monumente importante : patru bazilici paleocreștine, tronsoane ale incintei romane târzii, inclusiv a Porții Mari, mai multe cuptoare pentru producția ceramicii grecești și romane, un tronson din incinta greacă, mai multe edificii construite din piatră, datând din epocile greacă și romană, complexe din necropola tumulară greacă și din necropola romană târzie, câteva morminte preistorice. Grație unei fericite colaborări cu Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină din București (Sorin Anghel, Marian Malageanu), situl dispune de o cuprinzătoare bază topografică sc. 1:2000, 1:1000 și 1:500, iar releveele și secțiunile de arhitectură pentru monumentele dezvelite sunt permanent actualizate de o echipă condusă de arh. Monica Mărgineanu Cârstoiu (Ștefan Bâlici, Virgil Apostol).
În prezent, echipa permanentă Argamum se compune din : Dr. Mihaela Mănucu Adameșteanu, arheolog, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", București - responsabil știintific al șantierului, responsabil de sector (Sect. Incinta Greacă â Sect. Faleză est); Dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu, arhitect, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", București; Liana Oța, arheolog, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", București - responsabil de sector (Sect. Intervalar); Cristina Alexandrescu, arheolog, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", București - membru; Dr. Vasilica Lungu, arheolog, Institutul de Studii Sud-Est Europene București - responsabil de sector (Sect. Necropola Tumulară â Sect. Basilica extra muros); lect. univ. Lucrețiu Mihăilescu Bîrliba, arheolog, Facultatea de Istorie a Universității Iași - responsabil de sector (Sect. Faleza est); Dr. Florin Topoleanu, arheolog, ICEM Tulcea - responsabil de sector (Sect. Bazilica II â Sect. Poarta Mare â Sect. "Bisericuța"); Mihaela Iacob, arheolog, ICEM Tulcea - responsabil de sector (Sect. extra muros); Iulian Vizauer, arheolog, ICEM Tulcea - responsabil de sector (Sect. Bazilica mică); Vera Tudorache, restaurator, ICEM Tulcea, membru.
Inventarul mobil rezultat se restaurează, păstrează și valorifică muzeistic de către Muzeul de Arheologie din Tulcea. Responsabilitatea restaurării și punerii în valoare a monumentelor descoperite și a sitului revine ICEM Tulcea, care realizează proiectarea de specialitate, în cadrul unui program aprobat de Comisia Monumentelor Istorice și finanțat de Ministerul Culturii și al Cultelor.
Prin rezultatele cercetărilor din ultimele patru decenii, Orgame/Argamum a devenit unul din siturile reprezentative ale arheologiei clasice românești, programul său de cercetare beneficiind, ca și în cazul Histriei, de absența unei locuiri moderne suprapuse. Problematica sa complexă, rezultată dintr-o existență istorică îndelungată într-un ambient natural foarte sensibil, oferă sitului Orgame/Argamum o deschidere generoasă spre realizarea nu numai studiilor de arheologie și istorie, ci și celor interdisciplinare, vizând recuperarea informațiilor paleoambientale, care să permită urmărirea și reconstituirea interacțiunii locuire umană - ambient natural pe parcursul mai multor epoci istorice.
Mihaela Mănucu Adameșteanu

2. Sector: Incinta greacă
Mihaela Mănucu Adameșteanu (IAB, responsabil sector), Monica Mărgineanu Cârstoiu (IAB), Anca-Cristina Dan (stud., Fac. Limbi Clasice - Univ. București), Sorin Ailincăi (stud., FIB), Mihai Paraschiv (stud., FII), Shevaun Fergus (stud., Univ. Durham, Anglia, reprezentant al sponsorilor Universitatea din Oxford și Seven Pillars of Wisdom Trust), Michael Vickers (Universitatea Oxford, consultant).
Cercetările din sectorul "Incinta greacă" au fost finanțate în campania anului 2000 de Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" București, Ministerul Culturii - Serviciul de Arheologie și sponsorizate de Universitatea din Oxford și Seven Pillars of Wisdom Trust (Anglia).
Cercetările arheologice desfășurate în campania anului 2000 în sectorul "Incinta greacă" de la Argamum au avut drept scop verificarea traseului sudic al zidului de apărare a orașului grec și identificarea eventualelor urme ale acestuia.
Indicii privind existența unei asemenea fortificații au fost surprinse în săpăturile efectuate în urmă cu 20 de ani de Maria Coja de-a lungul falezei estice a Capului Dolojman. Pe baza observațiilor de săpătură, Maria Coja a putut determina cronologia acestui important monument, fixând-o între limitele sfârșitului sec. V a.. Chr. și sfârșitul sec. IV a. Chr.
Precaritatea stării de conservare a vestigiilor descoperite de predecesoarea noastră și nevoia obținerii unor confirmări cu privire la existența, traseul și perioada de funcționare a unor eventuale fortificații ale așezării grecești, cu importante implicații în determinarea tipului de locuire și organizare a spațiului, a evoluției relației topografice dintre așezare și necropolă, precum și în evaluarea statutului politic al așezării, ne-au impus reluarea investigațiilor la acest obiectiv, începând din anul 1998. Săpăturile din campania anului 2000 au continuat și amplificat cercetările inițiate sub forma unui sondaj stratigrafic (în 1998) și extinse prin două casete (în anul 1999).
În campania anului 2000 cercetarea a combinat metoda cercetării în suprafață cu cea a sondajului stratigrafic. Au fost trasate și cercetate:
a. O suprafață (SIG 2000), cu dimensiunile de 25 x 4 m, perpendicular pe pantă, situată pe latura de S a Capului Dolojman, în apropierea extremității estice a acestuia (la cca. 40 m vest), unde se află vestigiile incintei grecești identificate de Maria Coja, și în imediata vecinătatea SIG 1998.
b. Sondajul SIG 001, cu dimensiunile de 15 x 2 m, amplasat la cca. 20 m V de SIG 2000 și cca. 15 m S de paramentul exterior al incintei romano-bizantine.
c. Sondajul SIG 002, cu dimensiunile de 10 x 2 m, amplasat la cca. 30 m V de SIG 001, la poalele pantei și interceptând traseul unui drum de acces spre lacul Razelm, care părea să urmărească, suprapunându-l, traseul unui zid antic.
Toate cele trei tranșee au fost orientate aproximativ N - S, cu mici abateri, datorate încercării de a obține profile perpendiculare pe elemente ale morfologiei aparente a terenului, ce sugerează existența unor structuri antice.
În SIG 2000 și SIG 001 s-a urmărit atingerea nivelului rocii de calcar (solul viu) cu observarea atentă a stratigrafiei verticale și orizontale. Datorită pantei accentuate și calității calcarului local (conglomerat de marnocalcare), în antichitate masivul stâncos a suportat mai multe amenajări, constând în terasări și nivelări orizontalizate în vederea obținerii unor suprafețe edificabile. Din observarea stratigrafiei putem deduce că terasările au aparținut cu precădere epocii grecești clasice, în timp ce nivelările par să fie efectul unui efort edilitar de atribuit epocii romano-bizantine.
Adâncimea la care apare stânca (solul viu) oscilează între 0, 60 m și 4,30 m față de nivelul actual de călcare, în ultimul caz observându-se că depunerile arheologice sunt afectate de apa freatică începând de la adâncimea de 2,65 m. Variațiile înregistrate în ceea ce privește nivelul masivului stâncos se datorează în parte amenajării artificiale a acestuia, în parte pantei foarte accentuate a terenului, care prezintă o cădere de 5 m în cazul SIG 2000 și de 3 m în cazul SIG 001. Se constată, ca urmare a modului de amenajare a stâncii și a pantei naturale, pe de o parte, alunecarea straturilor arheologice dinspre N spre S (în sensul descendent al pantei), cu antrenarea dărâmăturilor de piatră, în straturi de consistență variabilă, până la obstacole situate la o cotă mai joasă (ziduri, îngrădituri), pe de alta dispariția, prin alunecare și spălare a nivelurilor de funcționare a edificiilor romano-bizantine.
Stratigrafia verticală evidențiază depuneri aparținând primei epoci a fierului (cultura Babadag), epocii grecești arhaice și clasice (începutul sec. VI - sfârșitul sec. IV a. Chr.), epocii romane (sec. IV p. Chr.) și romano-bizantine (sec. VI p. Chr.). Au putut fi identificate și cercetate, printre altele, un mormânt în cutie de piatră, a cărui datare rămâne incertă în absența oricărei piese de inventar (M2), dar a cărui poziție stratigrafică sugerează o epocă post-antică; câteva structuri construite aparținând epocii romano-bizantine constând în ziduri ale unor construcții al căror nivel de funcționare nu s-a păstrat; o locuință grecească din ultimul sfert al sec. IV a. Chr. (Cam 98), delimitată prin pereți păstrați pe o înălțime variind între 0,65 m și 1,50 m și o podea de pe care s-a recoltat un abundent material ceramic parțial întregibil; o locuință grecească aparținând primei jumătăți a sec. IV a. Chr., delimitată prin podeaua care purta material ceramic spart pe loc, într-un strat cu urme de incendiu; câteva ziduri de locuințe de atribuit, după poziția lor stratigrafică, epocii grecești clasice sau arhaice, dar care, datorită amplasării lor în cadrul suprafeței investigate nu au putut fi puse în relație cu alte elemente edificate (ziduri, podele, străzi etc.); un mormânt multiplu (6 schelete) din prima epocă a fierului (Babadag II) suprapus parțial și deranjat de fundația unui zid (lat 1,90 m) construit din bolovani de piatră nefasonați și legați cu pământ galben, a cărui funcție și datare rămân incerte, deocamdată. Zidul urmează direcția est-vest, are talpa la nivelul stâncii, tăind extremitatea sudică a mormântului hallstattian menționat.
În ciuda faptului că în SIG 001 săpătura a epuizat toate straturile arheologice ajungând la nivelul stâncii pe toată suprafața sondajului și punând în lumină sistemul de terasare a acesteia, în SIG 2000 acest scop nu a putut fi atins pe toată suprafața, deși s-a coborât, pe alocuri, la adâncimea de 4,30 m. În punctele în care roca vie nu a putut fi atinsă, săpătura s-a oprit la nivelul unui strat conținând resturi din tencuiala cu lut a unor pereți din împletituri de nuiele (stuf ?) și ceramică arhaică datând din primul sfert al sec. VI a. Chr.
Complexele arheologice identificate și cercetate în SIG 2000 și SIG 001, atât în campania acestui an, cât și în anii anteriori, ca și situația stratigrafică înregistrată, par mai degrabă neconcludente în legătură cu ipoteza de lucru de la care a fost inițiată cercetarea: nici un vestigiu in situ (tronson de zid, fie el semnalat chiar numai prin fundație) nu pare să indice, încă, existența unui zid de apărare pe traseul controlat, cu excepția celui din epoca romano-bizantină. Dată fiind însă tehnica de construcție relevată de tronsonul identificat de-a lungul falezei și panta naturală accentuată a terenului cercetat de noi, nu este exclus ca urmele acestuia să fi fost șterse cu totul de evenimente seismice, alunecări de teren, dărâmare lentă sau demantelare sistematică și reutilizare a pietrei pentru construcții posterioare. Completarea observației arheologice cu un studiu paleoambiental de specialitate (geologie, geomorfologie, seismicitate specifică, hidrologie) ar putea grăbi clarificarea răspunsului căutat de noi: a avut sau nu așezarea greacă de la Capul Dolojman ("Orgame polis", după Hecateu din Milet) o fortificație ?
Sondajul SIG 002 a fost amplasat la limita de jos a pantei, la o altitudine a terenului de â 1 m față de nivelul mării. El se află în imediata vecinătate a stufărișului ce acoperă în zilele noastre luciul de apă despre care se crede că în antichitate ar fi putut adăposti portul cetății. Inițierea lui s-a subordonat pe de o parte temei de cercetare privind traseul incintei grecești pe latura de sud, amplasarea sa la o cotă sensibil mai coborâtă fiind un test privind existența (și persistența) unor vestigii edificate la acest nivel de altitudine. Pe de altă parte, observarea dimensiunilor și dispunerea bolovanilor de piatră care formează pavajul "natural" al drumului de acces spre lacul Razelm prin sudul cetății (frecventat în mod curent de vehicule cu tracțiune animală sau mecanică), ne-a sugerat, de-a lungul anilor, un posibil traseu de zid cu funcție "civică". Sondajul nostru, limitat ca întindere, a evidențiat, într-adevăr, existența unui asemenea zid cu orientare est-vest, păstrat pe 5-6 asize pe paramentul nordic și cu paramentul sudic dărâmat și alunecat pe panta scurtă ce se pierde actualmente sub luciul de apă. Zidul are lățimea de aprox. 2,50 m (paramentul sudic este greu decelabil), este construit din piatră de calcar sumar fasonată legată cu pământ galben și are talpa așezată pe pământ negru. Din cauza apei freatice săpătura nu a putut coborî în vecinătatea lui mai jos de 0,60 cm, însă la N de el, într-un interval de circa 6 m s-a ajuns la adâncimea maximă de 1,80 m, constatându-se existența unei depuneri ce conține în exclusivitate material romano-bizantin databil în secolul VI p. Chr. Aceste observații permit deocamdată numai o ipotetică datare a monumentului în sec. VI p. Chr. precum și atribuirea unei eventuale funcții delimitative acestuia. Confirmarea existenței acestei structuri construite (monument antic) pune în discuție menținerea actualului acces spre lacul Razelm, impunând schimbarea traseului drumului prin ocolirea monumentului.
În cursul cercetărilor a fost recoltat un bogat material ceramic fragmentar, parțial întregibil (10 saci), metalic (monede, vârfuri de săgeți și alte obiecte din bronz și fier), sticlă (fragmente de vase și mărgele) precum și un scarabeu din faianță, al căror studiu va ajuta la rafinarea cronologiei complexelor investigate. După studiere, inventarul mobil va intra în colecțiile Muzeului de Arheologie al ICEM Tulcea, unde va avea loc și restaurarea sa parțială. Întrucât starea de conservare a monumentelor antice interceptate și parțial degajate în campaniile 1998-2000 în acest sector impune măsuri specifice de protecție, majoritatea lor aflându-se sub nivelul actual de călcare, protejarea și prezervarea lor ar trebui să facă obiectul unui capitol special din cadrul proiectului de restaurare, conservare in situ și punere în valoare a ansamblului antic cetatea Argamum, urmărit de ICEM Tulcea.

Résumé
Lors de la campagne de fouilles archéologiques de l'année 2000 on a continué l'exploration commencée il y a deux ans du côté méridional du promontoire du Cap Dolojman, près de sa pointe, à la recherche des vestiges du rempart grec d'Orgamé. On a adopté une méthode de fouille combinée: le sondage stratigraphique et le dégagement des monuments en superficie. Par conséquant, on a tracé et fouillé :
a. la superficie SIG 2000, aux dimensions de 25 m x 4 m, dans la proximité directe des superficies explorées antérieurement à cet endroit (Cas 1 E, Cas 2 E, SIG 1998/1999);
b. la tranchée SIG 001, aux dimensions de 15 m x 2 m, située environ 20 m ouest de SIG 2000 et 15 m S face au parement extérieur de la fortification d'époque romaine tardive;
c. la tranchée SIG 002, aux dimensions de 10 m x 2 m, située environ 30 m ouest de SIG 001, à la limite inférieure de la pente et suivant le tracé apparent d'une muraille ancienne, superposée actuellement par le chemin qui mène au bord du lac Razim.
L'excavation des SIG 2000 et SIG 001 a occasionné l'observation de la stratigraphie verticale et horizontale. La profondité à laquelle on a touché le rocher varie de 0,60 m à 4,30 m par rapport au niveau actuel du terrain; dans les superficies dégagées vers l'extrémité basse de la pente on a saisi la présence de la nappe phréatique dès 2,65 m de profondité. Suite des particularités du terrain, on a constaté un glissement des couches archéologiques en direction nord-sud (suivant la déclivité naturelle du versant), qui a emporté les débris des constructions antiques en pierre jusqu'à des obstacles (murailles, palissades) situés plus en bas, en formant de couches d'épaisseur variable; également, les glissements et l'érosion pluviale ont fait disparraître les niveaux de fonctionnement des édifices de basse époque romaine (V -VI-èmes siècles après J.-Chr.). La stratigraphie verticale fait état de dépôts appartenant au premiér Âge du Fer, à l'époque grecque archaïque et classique (début du VI-ème - fin du IV-ème siècle av. J.-Chr.) et romaine tardive (VI-ème siécle apr. J.-Chr.). On a identifié et exploré une tombe en boîte de pierres - (M2), dont la datation manque de précision, mais dont la position stratigraphique suggère une époque post-antique; des murs datant de basse époque romaine, dont le niveau de fonctionnement ne s'est pas conservé; une habitation grecque du dernier quart du IV-ème siècle av. J.-Chr. (Cam 98), marquée par de murs en pierre et un plancher qui a fournit un abbondant inventaire céramique, partiellement restaurable; une habitation grecque de la première moitié du IV-ème siècle av. J.-Chr., à l'inventaire céramique brisé in situ; divers murs à attribuer, selon leur position stratigraphique, à l'époque grecque classique ou archaïque; un tombeau multiple (6 squelettes) datant du premier Âge du Fer (IX - VIII-èmes siècles av. J.-Chr.). Le tombeau a été partiellement superposé et dérangé (du côté sud) par les fondations d'un mur à l'épaisseur de 1,90 m, édifié en pierre calcaire non façonée et liant en terre glaise, dont la datation et fonction demeurent problématiques pour l'instant, à cause de l'exiguïté de la fouille à cet endroit. Dans le secteur de SIG 2000 la fouille est arrivée par ailleurs à 4,30 m de profondeur; là où on n'est pas arrivé au niveau du rocher, on s'est arrêté au dessus d'une couche datable du premier quart du VI-ème siècle av. J.-Chr.
Le sondage SIG 002, emplacé à la base de la pente, à moins d'un mètre altitude par rapport au niveau actuel des eaux du Razim, a confirmé l'existence d'une muraille ancienne longeant la limite méridionale de la terre ferme, en direction est-ouest. La structure, affleurante au-dessous du chemin menant au Razim, conserve 5-6 assises construites, jusqu'à l'hauteur variable de 0,80 - 1,05 m; son épaisseur devait être environ 2,50 m (le parement extérieur résulte fort endomagé par le contact direct avec les fluctuations du niveau des eaux du lac). Le mur est édifié en petits blocs de pierre calcaire sommairement façonnés liés à la terre glaise; son basement, vers l'intérieur (où le parement s'est mieux conservé) repose sur une couche de terre noirâtre, très humide à cause de l'infiltration de l'eau au-dessous et à travers la muraille. De ce côté on a pu observer la présence d'une couche archéologique d'épaisseur variable contenant en exclussivité des fragments céramiques et des monnaies du VI-ème siècle après J.-Chr., ce qui permet de présumer le fonctionnement de la muraille à cette époque, sans nous offrir quand même des indices clairs quant à son rôle.
Les contextes archéologiques identifiés et explorés lors des fouilles des années 1998, 1999 et 2000 du côté meridional du Cap Dolojman à la recherche des vestiges du rempart de la cité grecque classique n'ont pas apporté des resultats concluants: aucun des vestiges trouvés en place (sauf les travaux de terracement) ne semble indiquer jusqu'à ce moment l'existence d'un tel rempart de ce côté, du moins dans la zone contrôlée. A tout prendre, la technique de construction mise en évidence par le tronçon du rempart grec conservé le long de la falaise et la déclivité naturelle du terrain dans l'aire verifiée par nos fouilles n'excluent pas la possibilité d'un éffacement total des vestiges de la muraille par suite d'événements sismiques, de glissements du terrain, de démolition lente ou sistématique et réutilisation de la pierre dans des constructions ultérieures. Une étude paléoambientale (géomorphologie, hydrologie, sismiscité spécifique) complémentaire aux recherches archéologiques pourrait accélérer l'éclaircissement de la réponse recherchée par nos fouilles: l'habitat grec du Cap Dolojman ("Orgamé polis", selon Hécatée de Milet) avait-t-il eu, oui ou non, un rempart ?
L'inventaire mobil résulté des fouilles dans le Secteur SIG/2000 est abbrité dans le Musée Archéologique de Tulcea, chargé aussi de sa restauration, conservation et mise en valeur muséale.


3. Sector: Faleză est
Lucrețiu Mihăilescu Bîrliba (FII, responsabil sector), Mihaela Mănucu Adameșteanu, Monica Mărgineanu Cârstoiu (IAB),Cecilia Stoian (absolventă FII), Iulia Rîmniceanu, George Hânceanu, Daniela Badiu, Liliana Pața, Ionuț Sidor, Bogdan Nedelcu, Roberta Păun, Mihai Paraschiv, Costin Dragomir, Anca Puha (studenți FII), Daniel Dietrich, Tobias Meyer, Florian Arnegger, Urs Döbele, Andreas Fröse (studenți, Universitatea din Konstanz, Germania), Ines Meyer (studentă, Universitatea din Heidelberg, Germania).
Cercetarea a fost finanțată de Facultatea de Istorie a Universității Iași , Ministerul Culturii - Serviciul Arheologie și sponsorizată de Oxford University și Seven Pillars of Wisdom Trust (Anglia).
Cercetarea arheologică desfășurată în sectorul Faleză est în anul 2000 a avut drept obiectiv continuarea observațiilor din casetele C21, C23, C25, C27, C29, C30 și completarea informațiilor privind stratigrafia orizontală și verticală a sectorului în care se află edificii grecești (sec. VI-III a. Chr.), un important edificiu roman - "P" (sec. IV p. Chr. ?), mai multe construcții romane târzii (sec. V-VI p. Chr.), toate în raport nemijlocit de vecinătate cu incinta romană târzie a cetății Argamum.
Au fost trasate și s-a început cercetarea altor patru casete : C12, C20, C24, C19 și au fost renumerotate casetele a (î C23), b (î 27), g (î C29), d (î C30), C18'(î C21), e (î C25), C21 (î C23).
În caseta C12 au fost descoperite resturile unui dalaj din piatră, aflat foarte aproape de stratul vegetal. Totodată a apărut și fundația unui zid din epoca romană târzie (probabil prima jumătate a sec. VI p. Chr.). Judecând după nivelul dalajului, fundația nu este prea adâncă, ceea ce ne îndreptățește să credem că zidul nu aparținea unei construcții prea înalte. Săpătura s-a oprit, în C12, pe un nivel de arsură, cu datare încă incertă, dar atribuibil epocii romane târzii, după materialul recoltat. C29 prezintă două straturi puternice de arsură și un nivel de pământ galben tare, a cărui datare preliminară (doar după materialul recoltat) este în sec. VI p. Chr.
În C21 s-a ajuns la nivelul stâncii, în interiorul marelui edificiu cu mortar "P". Profilul peretelui de E al C21 este revelator: în afara stratului gros de arsură se remarcă două niveluri de pământ galben tare (probabil resturi de podele), atribuibile - după material - epocii romane târzii (sec. IV-VI p. Chr.). Urmele păstrate în acest profil și studiul preliminar al ceramicii recoltate sugerează că edificiul este de dată târzie, suportând reamenajări în sec. VI p. Chr. Lipsa oricărui material roman timpuriu sau grecesc sugerează că locul a fost atent curățat de orice vestigii anterioare cu prilejul construcției edificiului "P".
C24 și C19 au prilejuit dezvelirea zidului de incintă roman târziu, așa cum era de așteptat. În C24 săpătura a fost întreruptă pe un nivel de pământ galben tare; în C19 zidul prezintă o puternică demantelare pe direcția NV-S; intervenția pare a data din perioada de după întreruperea săpăturilor lui P. Nicorescu, care degajaseră incinta târzie pe tot traseul său. În jumătatea de E a C19 stratul de moloz este foarte gros, în vreme ce în jumătatea de V săpătura a fost oprită la partea superioară a unui strat de arsură.
În C20 sub nivelul unui dalaj de piatră apar fundațiile a trei ziduri, dintre care două sunt perpendiculare și țesute între ele, urmând orientarea generală a zidurilor construcțiilor din această insula, în timp ce al treilea are un traseu și o orientare deviată, indicând o fază constructivă diferită, pentru a cărei datare sunt necesare cercetări viitoare.
Cu prilejul săpăturilor din Sectorul Faleză est din anul 2000 s-au descoperit mai multe fragmente ceramice grecești (sec. V-IV a. Chr.) și romane târzii (sec. V-VI p. Chr.), precum și 15 monede grecești și romane din bronz, un cârlig de pescuit din bronz etc. Materialele sunt depuse la Muzeul de Arheologie al ICEM Tulcea, spre restaurare, urmând a fi valorificate muzeistic de acesta.


Résumé
Les fouilles archéologiques déroulées en 2000 dans le Secteur Falaise Est (F.E.) on eu pour but l'observation stratigraphique des dépôts archéologiques et le dégagement des monuments identifiés dans cette aire au cours des campagnes antérieures, en vue de connaître le rapport urbanistique de cette insula avec l'enceinte romaine tardive de l'immediate proximité.
On a tracé les cassettes: C12, C19, C20 et C24. Les fouilles dans les C19 et C24 ont confirmé le tracé du mur d'enceinte de la cité romaine tardive. Il est fortement endommagé par l'extraction de la pierre de construction à l'époque moderne, en C19, ou la fouille s'est arrêtée au-dessus d'une épaisse couche de débris continuée, du côté ouest, par des restes de brûlement. La fouille dans la C12 a mis en évidence les vestiges d'un dallage en pierres et le soubassement peu profond d'un édifice d'époque romaine tardive (seconde moitié du VI-e siècle apr. J.-Chr.). Egalement au VI-e siècle apr. J.-Chr. il faut attribuer le niveau identifié dans la C29. Dans la C21 on a touché au niveau du rocher à l'intérieur du grand édifice "P" identifié par les fouilles anciennes de P. Nicorescu. La stratigraphie y fait état de deux niveaux en terre jaune battue (à dater grossement de l'époque romaine tardive) et confirme l'observation antérieure quant à l'écartement total des traces d'occupation de l'endroit aux époques grecques et romaine par les constructeurs de l'édifice "P". Dans la C20, au-dessous d'un dallage en pierres on a identifié les soubassements de trois murs divers, dont deux se rejoignent en angle droit; le troisième, à orientation différente, les superpose.
Lors des fouilles dans le Secteur F.E. on a découvert quantité de céramique romaine tardive, quelques tessons grecs (dont 7 timbres amphoriques, appartenant à des amphores de Sinopé, Chersonesos et Thasos) et 15 monnaies de bronze romaines et grecques. L'inventaire mobil se trouve au Musée d"archéologie de l'ICEM Tulcea, chargé de la restauration, conservation et de l'exploitation muséale.


4. Sector: Necropola tumulară
Vasilica Lungu (Institutul de Studii Sud Est Europene, responsabil sector), Monica Mărgineanu Cârstoiu (IAB), Vera Tudorache, Georgeta Grigoriu (ICEM Tulcea)
Necropola tumulară a cetății grecești Orgame ocupă o suprafață de aproximativ 100 ha , în partea de V a zonei locuite de pe promontoriul Capul Dolojman. Promontoriul este înconjurat de apele lacului Razelm pe laturile de N, E și S.
Campania de săpături arheologice programată pentru anul 2000 s-a desfășurat în perioada august-septembrie și a urmărit realizarea și dezvoltarea proiectelor de cercetare anunțate anterior în sectoarele I și II.
În prima parte a intervalului, lucrările s-au concentrat în aria centrală a necropolei, formată de sectorul I, pentru a urmării direcția străzii principale semnalată în anii trecuți și raportul cu complexele tumulare amplasate de-o parte și de alta. Ca și în campaniile trecute s-a aplicat același sistem de săpătură pe casete largi de 8 x 8 m, cu martori de 0,75m, impus de situația din teren. S-a constatat că tumulii sunt afectați în partea superioară de arăturile agricole efectuate înainte de obținerea statutului de rezervație arheologică a zonei (1995). Deși o importantă serie de informații privind construcția tumulilor s-a pierdut, rezultatele săpăturilor arheologice pun în valoare importante date privind organizarea mormintelor și ritualurile funerare specifice acestei necropole.
Aici au fost excavați tumulii TXV, TXVI, TXVII, TXVIII și parțial TXIX. Primii patru tumuli alcătuiesc un complex familial, care poate fi asociat cu complexul tumulului TXIII aflat în partea de est. Tumulul TXVII se înscrie în grupul tumulilor mari, având un diametru de 12 m. Ceilalți fac parte din grupul tumulilor mijlocii cu diametre între 5 și 7 m. Aceste complexe sunt dispuse la S de strada principală, în fața complexelor familiale formate în jurul tumulilor TIV și TXII, cercetați în anii trecuți la N de aceeași stradă.
În timpul săpăturilor, s-au cercetat mai multe morminte de incinerație. Principalele elemente din structura unui mormânt sunt: suprafața de depunere, inventarul funerar format din oase arse și ofrande, ringul protector din pietre și primele straturi din componența mantalei.
Inventarele funerare sunt compuse, în special, din vase ceramice grecești (fish-plate, lekythoi, oinochoai, cantharoi, amfore). În cazul tumulului TXVII s-a constatat o concentrare masivă de material amforic, dispus pe ringul de protecție și în afara lui. Din identificările făcute la fața locului putem semnala prezența amforelor de Thasos, unele cu ștampile, specifice pentru a doua jumătate a secolului IV a. Chr. În stratul arabil de deasupra tumulului TXVII a fost recuperată o monedă din bronz bizantină. O altă monedă din bronz de origine macedoneană a fost recuperată în cursul verificării profilelor de la mormântul 6 din componența complexului familial al tumulului TXII.
În aceeași campanie a mai fost deschisă o nouă arie de săpături în sectorul II cu scopul de a urmări limita estică a necropolei și raportul său cu spațiul locuit.
Aici au fost săpați mai mulți tumuli T F00 ,TG00, TH00, TI00, TJ00, cu dimensiuni mici și mijlocii cuprinse între 2 și 10 m diametru, care au prezentat aceeași structură cu cei menționați anterior. Conform materialului ceramic rezultat din recuperarea inventarelor funerare (fish-plates, lekythoi, cantharoi, amfore de Chios și de Thasos cu ștampile), mormintele pot fi datate către sfârșitul secolului IV a. Chr.
Tot în sectorul II a mai fost executată o secțiune de control la S de tumulul-heroon TA95, pe o distanță de 60 x 1 m, pentru a verifica prezența unei străzi aflate în această zonă și raportul său cu mormintele din necropola arhaică.
În afară de această secțiune de control, ne propusesem pentru campania anului 2000 și continuarea cercetărilor asupra acestui important monument de la mijlocul secolului VII a. Chr., în vederea obținerii ultimelor informații privind arhitectura sa complicată, desfășurată pe o suprafață cu un diametru de 42 m. Aceste date erau necesare pentru conceperea unui proiect de restaurare și conservare a acestui monument, singurul din întreg bazinul pontic care prezintă trăsăturile unui cult pe durata mai multor secole (VII - III a. Chr.). Lipsa fondurilor necesare a dus la amânarea acestui proiect pentru anul 2001.
Materialul ceramic a fost recuperat din teren și va fi spălat și restaurat de către restaurator Vera Tudorache de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, care face parte din colectivul permanent de cercetare de pe șantierul Orgame / Argamum. O parte din acest material a și fost spălat parțial în timpul campaniei. Întregul inventar recuperat se află depus în laboratoarele Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Materialul foto și înregistrările video au fost realizate, parțial, cu ajutorul d-nei. Georgeta Grigoriu care reprezintă Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea. Acestea se află depuse în arhiva instituției respective. Personal, am executat desenarea complexelor cercetate și am verificat, împreună cu arhitect Monica Mărgineanu de la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", corectitudinea datelor înregistrate.

Résumé
La nécropole tumulaire de la cité grecque Orgamé occupe une superficie d'environ 100 ha, dans la partie ouest du promontoire Capul Dolojman. Les fouilles sont déroulées dans deux secteurs à des emplacements différents, qui contiennent plusieures tombes à incinération. Le lot des tombes le plus important a été excavé dans la partie centrale de la nécropole qui correspond au secteur no I. L'examen topographique permet de remarquer que les tombes sont rangées au long d'une principale route de la cité déployée sur la direction ouest - est et sont organisées selon un lotissement familial. Les tumuli TXV, TXVI, TXVII, TXVIII forment un complex familial qui peut être associé au tumulus TXIII, situé a l'est. Le tumulus TXVII s'inscrit parmi les grands, à un diamètre de 12 m. Les autres sont des petits tumuli aux diamètres de 5-7 m. Les complèxes sont disposés au sud de la route principale, devant les tumuli TIV și TXII, fouillés au nord de la rue. Dans le secteur II, en essayant d'établir la limite est de la nécropole, on a fouillé les tumuli T F00,TG00, TH00, TI00, TJ00, aux dimensions petites et moyennes, entre 2 et 10 m le diamètre. Les mobiliers funéraires, representés par des vases céramiques grecques (fish-plate, lekythes, oenochoés, canthares, amphores de Chios et de Thasos) permettent une datation aux IVe siècle av. J.Chr. On a réalisé aussi une section au sud du tumulus-heroon TA95, sur une superficie de 60 x 1 m, pour vérifier l'existence d'une route dans cette zone et son rapport avec les tombes de la nécropole archaïque.

Capul Dolojman, comuna Jurilovca, județul Tulcea [Orgame/Argamum]
responsabil științific: Mihaela Mănucu Adameșteanu (IAB)

 

 Sector: Extramuros

Mihaela Iacob (ICEM Tulcea)
 
Săpăturile efectuate în zona extramurană a cetății Argamum în campania 2000 s-au concentrat asupra cercetării unei clădiri romano-bizantine.
La aproximativ 50 m de al doilea val al cetății romano-bizantine, la N de calea de acces dinspre necropolă către cetate, este situată o zonă cu pietre de mari dimensiuni și lespezi ce păreau să sugereze existența unui tumul aplatizat. Săpătura s-a efectuat prin trasarea a patru casete (C. 1, C. 2, C. 3, C. 4) cu dimensiunile de 5,5 Ś 10 m, cu martori de 0,5 m între ele (Planșa I). După eliminarea vegetalului actual au apărut trasee de zid ce sugerau clar că este vorba de o zonă de locuire. Am continuat cercetarea în suprafața trasată degajând integral clădirea până la nivelul de călcare antic corespunzător funcționării acesteia; în C. 1 (în interiorul clădirii, la N de martorul E - V) și C. 3 (în interiorul încăperii) am coborât până la nivelul stâncii pentru a verifica stratigrafia. La epuizarea cercetării situația se prezintă astfel: o clădire orientată NE - SV cu trei încăperi (Planșa I și Planșa II/1): I. 1 cu dimensiunile de 12,5 Ś 6 m, căreia i se adosează spre S I. 2 și I. 3, încăperi de mici dimensiuni, respectiv de 5,25 Ś 3,5 m și 5,25 Ś 5,5 m. Pereții sunt construiți din blochete mari și mijlocii de calcar legate cu pământ. Datorită lucrărilor agricole care s-au desfășurat în această zonă, din pereții clădirii s-au păstrat două - cel mult cinci asize, corespunzând fundațiilor; mai mult, colțul de NE al I. 1 a fost integral demantelat din aceleași motive. Interiorul clădirii a fost pavat cu lespezi, unele de mari dimensiuni (0,5 Ś 0,4 m; 0,35 Ś 0,2 m; 0,55 Ś 0,25 m), urme ale pavajului conservându-se, la -0,3 / -0,38 m adâncime, în C. 3 și C. 4 - colțurile de SE și SV ale I. 1 și în I. 3 spre peretele de V (Planșa II/2). Clădirea a funcționat în a doua parte a sec. IV și prima jumătate a secolului următor, cronologia acesteia fiind asigurată de un tezaur de peste 200 de piese de bronz (descoperit împrăștiat în C. 1 și C. 4, de o parte și de alta a martorului corespunzător E - V, Planșa II/2), tezaur încheiat cu monede din prima parte a sec. V p. Chr. și de fragmentele ceramice, destul de puțin numeroase, descoperite în săpătură.
Sondajele care au coborât sub nivelul de călcare al clădirii au surprins stânca la adâncimea de -0,6 / -0,9 m și faptul că fundațiile clădirii nu totdeauna au fost așezate pe stâncă (Pl. II/6).
Un rest de zid păstrat în C. 2(Planșa III/1) pe o singură asiză, "călcat" de peretele de E al lui I. 1 ne sugerează că zona a fost locuită anterior. În plus, prin construirea clădirii a fost distrus un mormânt tumular, ale cărui urme au fost surprinse, parțial, în C. 1, în exteriorul clădirii - pietre de mari dimensiuni provenind probabil de la ring și altele mai mici, acestea din urmă așezate ușor oblic, pe un traseu cvasiarcuit, tăiat perpendicular de zidul de vest al lui I. 1. (Planșa III/2)
Săpăturile efectuate în acest sector au evidențiat faptul că zona de locuire a cetății Argamum a fost mult mai extinsă la începutul epocii romano-bizantine față de perioada lui Iustinian, când aceasta se retrage la adăpostul valurilor și al zidurilor de apărare. Cercetările viitoare din sectorul "Extramuros" vor încerca să lămurească problemele legate de suprafața locuită, de momentul încetării locuirii și al afectării zonei de sud a platoului argamens necropolei romano-bizantine.
 
       Resumé
       Les fouilles archéologiques ont suivi dans le secteur "Extra muros" par la recherche d'un édifice romano-byzantin situé aux 50 m du systeme défensif de la cité. L'édifice a trois chambre (I. 1, I. 2, I. 3) avec les dimensions de 12,5 Ś 6 m (I. 1), 5,25 Ś 3,5 m (I. 2) et 5,25 Ś 5,5 m (I. 3), a parois bâtis en blocs de pierre de moyennes dimensions et l'intérieur des chambres avec pavage en pierre plate (partiellement conservé).C'est le trésor découvert en I. 1- plus de 200 de monnaies en bronze qui assure la chronologie du bâtiment: la deuxieme moitié du IVe siecle - la moitié du Ve siecle. Quelques vestiges mal conservés démontrent que cette zone a été habitée antérieurement.
 
 
Sector: Necropola tumulară
 
Vasilica Lungu - responsabil sector (ISSEE)
 
Necropola tumulară a cetății grecești Orgame este amplasată pe promontoriul de la Capul Dolojman și ocupă o întinsă suprafață din rezervația arheologică apreciată la cca. 120 ha. Ea a fost identificată în anul 1988, în cursul unei săpături de salvare efectuate în sectorul extramuros, într-o zonă marcată de vestigii arheologice scoase la suprafață în cursul lucrărilor agricole anuale. Prima secțiune a fost proiectată la cca. 1,5 km V de ultimul val de apărare al fortificației romane târzii. A fost descoperit atunci primul tumul ridicat deasupra unui mormânt de incinerație, amplasat la cca. 0,6 m S de o stradă pietruită cu lățimea de 7 m.
Importanța acestei descoperiri a condus la alcătuirea unui program de cercetării sistematice care a fost aplicat începând din anul 1990. În primele cinci campanii, investigarea sistematică, proiectată într-o zonă centrală din cuprinsul necropolei, a condus la dezvelirea mai multor morminte și la identificarea unor elemente speciale de organizare a spațiului funerar. Începând cu anul 1993, și mai ales după anul 1995, săpăturile s-au extins pe trei sectoare mari: sectorul nr. I și nr. II pun în evidență complexe funerare din epoca greacă, eșalonate pe mai multe secole cuprinse în intervalul secolelor VII - III a. Chr.; sectorul nr. III se concentrează în jurul unei basilici din secolele IV - VI p. Chr., descoperită în 1993 la cca. 2 km V de cetate, pe cel mai vârf al dealurilor Dolojmanului.
În toate aceste sectoare, a fost aplicat un sistem de săpătură complex, format din secțiuni (cu lățimea de 2 m și lungimii variind între 20 și 100 m) și casete (cu latura de 8 m). Adoptarea acestui sistem a fost impusă de starea actuală de conservare a tumulilor, afectați, în mare parte, de arăturile periodice care împiedică cel mai adesea identificarea lor. Prin aplicarea acestei metode proprii de cercetare arheologică, am urmărit dezvelirea unor suprafețe întinse, marcate de concentrări masive de material arheologic. Eficacitatea acestei metode de lucru a fost demonstrată de obținerea unor informații bogate și variate, referitoare la reconstituirea limitelor complexelor funerare și a eșalonării lor stratigrafice.
Sectoarele I și II. Cumularea datelor rezultate din cele 62 de morminte, examinate de-a lungul a 10 campanii de săpături arheologice sistematice (1990 - 2000) în sectoarele I și II, atestă existența unor segmente divizionare care compun un model particular de exploatare a spațiului funerar. Acesta se reflectă în prezența unor structuri tumulare cu elemente comune, dispuse în aliniamente paralele. Ele se pot reconstitui, în sectoarele săpate până în prezent, doar pe direcția E - V, orientare impusă de existența unei succesiuni la intervale de cca. 15 m a unor tronsoane de străzi pietruite, cu o lățime ce variază între 5 și 7 m. Traseele a două dintre cele trei străzi identificate de noi în cursul săpăturilor arheologice, pot fi observate și pe fotografiile aeriene efectuate în anul 1959, singurele la care am avut acces. Calitatea slabă a imaginilor împiedică dezvoltarea unei analize detaliate asupra acestui subiect.
Morfologia mormintelor. Mormintele sunt, în mod obișnuit, realizate în plan circular și asamblate în complexe familiale formate din 4 până la 10 elemente, desfășurate pe o suprafață de cca. 15 m2. Până în momentul de față au fost investigate 6 asemenea complexe, alte 3, cercetate doar parțial rămân în continuare în atenția noastră. Ele sunt, în mod obișnuit, amenajate pe suprafața solului antic și cuprind trei elemente esențiale: ringul protector din pietre, inventarul funerar și umplutura tumulului formată din straturile protectoare de pământ și pietre. Un tumul conține un singur mormânt care poate fi de incinerație sau de inhumație. După suprafața pe care o ocupă tumulii au fost repartizați în mai multe categorii: mari, mijlocii și mici.
a. Morminte de incinerație. Mormintele de incinerație sunt dominante cantitativ și oferă o gamă variată de ritualuri: în cazul tumulilor mari, arderea defunctului a fost făcută pe locul de amenajare al mormântului, deasupra unui rug de suprafață sau a unui rug amplasat deasupra unei gropi; pentru următoarele două categorii, incinerarea defunctului s-a efectuat în afara mormântului, probabil în locuri de ardere familiale - de tip ustrinum -, urmată de o depunere simbolică într-un spațiu restrâns din interiorul mormântului sau în urne. În primul caz, incinerația in situ, resturile cinerare rezultate din arderea defunctului împreună cu o serie de obiecte personale și ofrande, care-l însoțeau în momentul arderii sau după consumarea acesteia, erau abandonate pe rug. Peste ele erau adăugate straturi de pământ și pietre, marcate uneori de "întreruperi" rezultate din consumarea altor ritualuri particulare, ca în cazul mormântului din tumulul IV, unde se aflau depuse succesiv mai multe amfore grecești din centrele Thasos și Chios, între primul și al doilea strat de pământ.
În al doilea caz, arderea era urmată în mod obligatoriu de o serie de operațiuni de transfer al vestigiilor. Oasele erau adunate într-o urnă sau depuse direct într-un spațiu mai mult sau mai puțin amenajat, nu departe de locul de ardere. Arderea se încheia și aici cu depunerile de ofrande deasupra ringului. Numeroase sunt descoperirile de vase, cel mai adesea găsite în stare fragmentară, care atestă utilizare unor ofrande în stare solidă sau lichidă. O parte dintre aceste vase au însoțit defunctul pe rug și ele poartă urme de ardere secundară. O altă serie importantă de asemenea vase au fost depuse în momentul ridicării tumulului. Ele se identifică ușor, fiind de cele mai multe ori descoperite întregi sau fragmentate doar prin presarea pământului.
b. Morminte de inhumație. Descoperirea a patru morminte de inhumație contemporane celor de incinerație constituie un aspect particular al necropolei grecești. Din acest total, doar două morminte: unul în cistă de piatră, celălalt în amforă (enhytrismos) pot fi atribuite tradițiilor grecești. Celelalte două morminte, a căror arhitectură nu pare să difere de cea a mormintelor de incinerație, pun în evidență unele "accidente" culturale. Fiecare conțin unul sau mai mulți indivizi înhumați în poziții diferite, fără să demonstreze o anumită preferință în orientare. În general, aceste morminte sunt lipsite de inventar funerar.
c. Cenotaf. În afara mormintelor în care s-a semnalat prezența defuncților prin resturi incinerate sau prin inhumație, există un grup restrâns de morminte, identificate în interiorul unor complexe familiale, de unde orice urmă de os lipsește. Aceste morminte compun un tip aparte, definit ca cenotaf.
d. Mormântul heroon. În anul 1995 a început cercetarea la cel mai mare tumul din aria necropolei identificat în sectorul nr. II. El ocupă o suprafață cu diametrul de 42 m pe latura înaltă a promontoriului, în vecinătatea vestică a cetății. Tumulul protejează un mormânt de incinerație pe rug, ridicat deasupra unei gropi rectangulare cu adâncimea de -0,6 m. Rugul a fost construit din bârne de stejar, identificate în cursul săpăturilor pe o suprafață cu diametrul de 8 m. În fața gropii de ardere, la nivelul rugului, s-a cercetat o suprafață puternic arsă cu resturi de la ofrande de la animale mici și păsări. De jur împrejurul rugului, s-au găsit mai multe vase ceramice, în special amfore, ceramică greco-orientală, un vas lucrat cu mâna, vase din ceramică cenușie etc. Întreaga suprafață era protejată de un ring masiv din pietre de dimensiuni diferite, care atingea spre centrul mormântului înălțimea de 1,25 m și 7m - lățimea la bază pe segmentul vestic cercetat. La exteriorul acestui ring s-a identificat un șanț de ofrande care înconjoară tumulul, lăsând o deschide pe latura estică, în direcția cetății. În cursul săpăturilor, au fost identificate frecvent urmele unor intervenții de jaf asupra mormântului. Unele dintre ele au distrus parțial zona centrală a tumulului.
Inventarul funerar descoperit în aria protejată a oferit câteva piese ceramice de la jumătatea și din al treilea sfert al secolului VII a. Chr., considerate printre cele mai timpuri importuri din partea vestică a Pontului Euxin. În șanțul de ofrande s-a constatat prezența mai multor tipuri de ofrande aduse pe parcursul mai multor secole, până la începutul secolului III a. Chr. Semnificativă este, de asemenea, prezența în șanțul înconjurător de ofrande a unor elemente de construcție (țigle pictate cu vopsea roșie sau simple) care indică prezența unei construcții deasupra acestui mormânt. Datarea timpurie a mormântului din centrul tumulului, complexitatea arhitecturii și a ritualului de comemorare desfășurat pe durata mai multor secole sunt principalele indicii care ne-au determinat să-l atribuim unei personalități importante și anume conducătorului primului grup de coloniști, fondatori ai coloniei de la Capul Dolojman.
Marcarea mormintelor. În cursul cercetărilor arheologice au fost identificate o serie de elemente cu valoare de marcatori ai mormintelor. În primul rând, mormintele principale din cadrul complexelor familiale constituiau, prin dimensiunile lor și prin arhitectura lor complexă, elementele principale de marcare. Un asemenea mormânt devenea emblema întregii familii pe care o reprezenta în cadrul comunității. Prin tratamentele speciale, identificabile la diferite niveluri de îndeplinire a normelor rituale - tratarea defunctului, cantitatea și calitatea ofrandelor, complexitatea construcției funerare, aceste morminte prezintă elementele practicării unui cult al mormântului pe parcursul a două generații cel puțin. Alte modalități de marcare pot fi indicate prin:
-  prezența stelelor funerare în două cazuri;
- prezența unor amenajări circulare din pietre cu diametrul de până la 1,5 m, prezente la nivelul ringurilor mormintelor arhaice și interpretate de noi ca altare familiale, datorită prezenței unor fragmente de vase ceramice presupuse ca purtătoare de ofrande și aduse cu ocazia comemorărilor post-mortem.
Inventarele funerare. Inventarele funerare conțin, pe lângă resturile defunctului, o serie importantă de obiecte prin care se identifică prezența ofrandelor: Cea mai mare parte este formată din obiecte ceramice (vase și figurine). Principale categorii întâlnite sunt: amforele din centrele Milet, Lesbos, Chios, Thasos, Mende, Sinope etc., ceramica greco-orientală, ceramica pictată cu figuri negre și roșii, ceramica West Slope, ceramica cu firnis negru atică, ceramica cu angobă roșie, ceramică cenușie lucrată la roată, ceramică lucrată cu mâna etc. Rare ori sunt prezente obiecte din metal precum fibule, vârfuri de săgeată, inele din bronz, bijuterii din aur sau argint sau monede.
Vasele ceramice nu lipsesc niciodată din morminte și ele sunt înregistrate în cantități diferite, de la unul la câteva zeci de exemplare, în funcție de arhitectura mormântului. Importanța lor nu trebuie legată numai de valoarea lor intrinsecă de produse meșteșugărești, ci de semnificațiile care le sunt atribuite prin implicarea lor în oficierea unor norme de ritual funerar. Acestea se reflectă în conținutul lor, în rolul lor în ritual, sau în semnificația diferitelor asocieri de forme, toate referindu-se la convertirea utilităților din viața cotidiană în simboluri ale credințelor și normelor religioase caracteristice comunității de la Capul Dolojman.
Analizată din punct de vedere al calității și cantității inventarelor funerare, necropola cetății grecești Orgame devine comparabilă nu numai cu necropolele altor colonii grecești din N și V Mării Negre: Histria, Olbia, Apollonia, etc. sau de pe coastele Mediteranei: Spina, Megara Hyblaia, Marseille, ci și cu cele ale metropolelor precum marea necropolă de la Kerameikos din Atena.
Concluzii.  În actualul stadiu al cercetării, necropola de la Capul Dolojman prezintă un caracter unitar pus în valoare de următoarele caracteristici rezultate din analiza datelor înregistrate până în prezent:
- menținerea ritului incinerației ca dominant și perpetuarea acelorași forme de comportament ritual din secolul VII până în secolul III a. Chr.;
-  prezența unor forme de urbanism funerar (lotizări, străzi pietruite, alei funerare etc.);
- evidențierea relațiilor familiale și a ierarhizării sociale;
- prezența constantă a elementului grec (inscripții, grafitti, dipinti, ceramică pictată etc.);
-   bogăția și diversitatea obiectelor de import.
Evidențierea acestor particularități, recunoscute în tratarea mormintelor ca unitate în sine și articularea lor în cadrul necropolei și al grupului social, pune în valoare structura urbană a habitatului grec prezent în vecinătatea estică a necropolei.
Sectorul III. În anul 1993 a fost deschis un nou sector de săpături arheologice într-o zonă marcată la suprafață de vestigii arheologice. Arăturile adânci, practicate anual în zona învecinată cetății greco-romane, aduseseră la lumină aici o serie de blocuri de calcar de mari dimensiuni, unele fasonate și o cantitate importantă de fragmente ceramice din epoci istorice diferite. Scopul inițial al săpături a fost salvarea informației arheologice. Descoperirea unui important monument a adăugat un nou capitol în programul de cercetare, și anume, stabilirea limitei vestice a zonei marcate de vestigii antice ce urma să fie propusă ca rezervație arheologică.
După trei campanii arheologice, cu durate minime de câte una sau două săptămâni, în funcție de bugetul alocat de ICEM Tulcea între anii 1993 - 1995, a fost dezvelită integral o basilică cu dimensiuni medii, numerotată Basilica 4 în succesiune cu celelalte basilici cunoscute de la Argamum din zona fortificată. Au fost identificate trei elemente principale: o navă cu dimensiunile de 8 m lungime și 4,61 m lățime; un atrium și o amenajare subterană la -3 m cu lungimea de 11 m, care pornește din interiorul basilici și continuă în partea sa sudică. Inventarul ceramic rezultat din degajarea monumentului se datează între secolele IV - VI p. Chr. Basilica 4 este singura descoperire de acest fel din aria extramuros a cetății și reprezintă un caz unic în tipologia basilicilor din Dobrogea prin prezența unei construcții subterane speciale.

 

Bibliografie

 
1. V. Lungu, La chronologie des timbres thasiens à propos d'une tombe du IVe siècle av. J.-C.,în: Actes du Colloque International - CNRS, organisé par l'Institut Français d'Études Anatoliennes d'Istanbul, Istanbul, 1994;
2. eadem, Une tombe du IVe siècle av. J-C. dans la nécropole tumulaire de la cité d'Orgamé - Argamum, Peuce XI, Tulcea, 1995;
3. eadem, Archeological Data and Literary Sources about the Greek Indigenous Relations, în: Procedings the XIIIth International Congress of Prehistoric and Protohistoric Sciences, Forli - Italy, 1996;
4. eadem, Pratiques funéraires et formes d'organisation sociale dans la nécropole de la cité grecque d'Orgamé, în: Actes du IIe Colloque International d'Arhéologie Funéraire, Tulcea 1995, éds. G. Simion, V. Lungu;
5. eadem, Une tombe d'un ăă (heros) et l'organisation de la nécropole d'une cité milésienne du Pont Euxin: le tumulus TA95 d'Orgamé, în: Actes du IIIe Colloque International d'Arhéologie Funéraire, Tulcea 1997, éd. V. Lungu;
6. V. Lungu, Gh. Poenaru Bordea, Un trésor de monnaies d'Istros à Orgamé, în: Civilisation Grecque et cultures antiques périphériques, Hommage à Petre Alexandrescu, éds. M. Babeș et Al. Avram, Bucarest 2000.
 
       Résumé
 
       L'identification proprement-dite et la localisation précise de la nécropole grecque a pu être effectuées à la suite de nos découvertes efféctuées en 1988, au temps des fouilles de sauvetage efféctuées sur une tombe superficielle, emplacée à environ 1,5 km vers l'Ouest de dernier valum de la fortification romaine tardive de la cité Argamum (comm. de Jurilovca, dép. de Tulcea).
       Dès 1990, un programme de recherches systhématiques a été engagé sur cette nécropole pour étudier sa organisation spatiale, le rapport à l'espace habité et les particularités des normes funéraires. Dès 1995, on a obtenu le statut de réservation archéologique pour une vaste aire occupée des vestiges archéologiques.
       Les fouilles sont déroulées annuellement dans trois secteur à des emplacements différents: deux secteurs contiennent des tombes de la nécropole et ils occupent des zones topographiquement différentes; le troisième secteur est ouvert dès 1993 dans l'aire de la basilique 4 extra muros.
       Dans les secteur no. I et no. II ont été excavées plusieures tombes à incinération et à inhumation. Elles se dressaient sur le bas plateau au pied des versants et sur les pantes douces en tant que les tombes d'époque archaïque, découvertes dans le secteur no. II, étaient reparties sur les sommets au Nord. Dans cet espace s'impose de manière précoce la pratique de l'incinération. Le lot des tombes le plus important a été excavé dans la partie centrale de la nécropole qui correspond au secteur no. I. L'examen topographique permet de remarquer que les tombes sont arrangées au long d'une principale route de la cité déployée sur la direction ouest - est. Mais, il a été possible de repérer et des autres routes antique à orientations variable sur la même direction. Les tombes sont généralement alignées, plus au moins régulièrement, en bordure de ces routes. Parfois, on peu voir des les allées de raccordage du tumulus à une route principale, ce qui prouve l'existence d'une certaine conception à l'organisation interne de la nécropole. On résulte d'ici une particularité évidente tracée par le développement linéaire de l’éspace funéraire, par rapport à la direction des routes antiques. En plus, les tombes sont organisées selon un lotissement familial qui peut également être mis en évidence dans le groupe des tombes plus récentes (des IVe - IIIe siècles av. J.-C.), toute comme dans le secteur des tombes plus anciennes (des VIIe -VIe siècles av. J.-C.). Les dernières ont été récemment fouillées (1995) sur les versants nord dans le secteur no. II.
       La période chronologique prise en compte dans les deux secteurs s'étend de la deuxième moitié du VIIe av. J.-C. - première moitié du IIIe siècles av. J.-C. C'est en effet à l'échelle de cette séquence de trois à quatre siècles que se développe un ensemble destinctif de pratiques funéraires, identifiant les particularités d'une polis colonial pontique. Ces pratiques, qui reposent sur des discriminations fondées sur le traitement du défunt et l'architecture du monument, se traduisent par la ségrégation de catégories sociale dans les particularités de sépultures. De ce point de vue, l'organisation des tombes, des ensembles familiaux et de la nécropole même fournit un lot d'informations sur l'existence de relations de subordination à l'intérieur des familles et des groupes sociaux qui font l'image d'une société strictement hiérarchisée à l'intérieur de la cité.
       La phase la plus ancienne voit la mise en place des premières sépultures au milieu du VIIe s.av. J.-C. sur les sommets nord du promontoire, avec une plus nette implatation à l'est. Dans l'intervalle des IVe - IIIe s.av. J.-C. l'activité funéraire est renforcées avec une densification des tombes sur le versant sud et dans le secteur ouest, avec une extension en surface qui se développe de l'Ouest vers l'Est. Les dépôts se répartissent équitablement dans l'espace funéraire.
       Un tumulus - heroon a été découvert en 1995 dans le secteur no. II de la nécropole. Il est le plus grand tumulus occupant une surface de 42 m environ sur l'une des hauteurs nord du promontoire de Capul Dolojman. Il abrite une tombe à incinération élevée au-dessus d'une fosse profonde de - 0.60 m, située au centre d'une surface fortement brûlée, au diamètre de 8 m. Vers l'extérieur de la surface cendreuse ont été examinés les restes d'un bûcher rectangulaire, réalisé de poutres en bois de chêne. Il était entouré d'un grand enclos de protection élevé de pierres jusqu'à 1,25 m de haut au centre du tumulus. Devant la fosse d'incinération dont l'ouverture est orientée vers l'Est se trouvait une surface fortement brûlée avec des offrandes alimentaires. Dans la plupart des fragments analysés il s'agit d'ovi-capridés et des oiseaux. Au cours des fouilles on a constaté la présence des plusieures fosses de pillage créusées a posteriori et que nous avons croisées dans différentes zones du tumulus. Certaines de leurs interventions ont détruit partiellement la zone centrale et méridionale de la tombe où les objets du mobilier font défaut.
       Le mobilier funéraire que l'on a retrouvé dans l'aire encore protégée nous a livré quelques pièces céramiques qui passent aujourd'hui parmi les plus anciens documents. Il s'agit de deux amphores de Chios, une coupe orientale et trois oenochoés en pâte claire et grise, tournées d'après les modèles grecs-orientale. Ils aident à fixer le moment de la fondation de la cité d'Orgamé tout proche de la date que la chronique d'Eusebius l'indique pour la fondation d'Istros, soit 657- 655 av.J.-C.
       Le caractère particulier de la découverte réside dans l'identification d'un fossé circulaire aux offrandes à la proximité de l'enclos de pierres. Il était créusé dans la roche aux profondeurs variables, allant de 0,1 à 1,35 m. Dans le remplissage de celui-ci on rencontrait souvent des fragments des vases tournés: amphores, canthares, cratèrs, lekanai, oenochoés etc., des tuilles, des monnaies, des pointes de flèche et beaucoup plus moins des vases céramiques modelés qui se datent jusqu'au début du IIIe siècle av. J.-C.
       La pratique régulière des offrandes durant plusieurs siècles indique que la tombe a été le centre d'un culte consacré à une personne importante, identifiée par nous au chef même du premier groupe de colons grecs - oikistés.
       Selon la documentation mise à jour jusqu'à présent, le tumulus TA95 était érigé à l'entrée de la nécropole d'époque archaïque. À en juger d'après ses dimensions et ses particularités d'architecture et de rituel, il doit être regardé comme un important point d'orientation par rapport auquel furent repartis les autres aménagements funéraires de l'époque. À 20 m environ, sur le côté est, commence la série des tombes d'incinération, datées au dernier quart du VIIe - début du VIe siècles av. J.-C. Il veillait, en même temps, sur un important espace d'accés vers la cité, raison de plus pour considérer l'éventualité d'une porte et d'un chemin d'accés à l'époque dans cette zone.
       L'actuel stade des fouilles démontre que la fréquentation de cette nécropole couvre plusieurs siècles, du milieu du VIIe jusqu'au milieu du IIIe av. J.-C. Les plus anciennes données démontrent que la colonie d'Orgamé fut fondée à une date ancienne, rapprochée au milieu du VIIe siècle av. J.-C. s'accordant avec certaines des sources écrites. L'importance de cette nécropole pour l'histoire de la cité et de la présence grecque dans le Pont Euxin c'est révélée progressivement au cours des campagnes annuelles des fouilles.
       Dans les secteur no. III a été fouillée une basilique à dimensions moyénnes (8 x 4,31 m) à nef centrale et un atrium, datée de IV - VI ap.J.-C. Du centre de la basilique déscende un puits (jusqu'à -3 m) qui s'ouvre sur une construction souterrainne spéciale (à une longueur de 11 m vers le Sud), dont la présence comptait parmi les plus rares de l'histoire des constructions basiliquales.
 
 
Sector: Bazilica II
 
Colectiv: Florin Topoleanu - responsabil sector, Iulian Vizauer (ICEM Tulcea); Monica Mărgineanu-Cârstoiu (IAB)
 
Campania anului 2000 de la Argamum a avut în vedere 3 monumente situate în partea de N a cetății: Bazilica principală a orașului (Bazilica II), Bazilica uninavată (Bazilica I) și Poarta principală.
Partea arheologică a proiectului de restaurare care privește Bazilica II și-a propus în acest an rezolvarea modului de acces dinspre stradă spre bazilică.
În cazul celorlalte două monumente obiectivul principal este recuperarea unor informații legate de stratigrafie.
Necesitatea acestui demers rezultă din faptul că Bazilica I și Poarta mare au mai fost cercetate în trecut - P. Nicorescu, 1926 - 1932; A. Opaiț, în anii 70 - în primul caz fără nici un fel de observații stratigrafice (avem doar planul general al cetății și plan și releveu pentru bazilica mică), iar în al doilea caz, fără publicarea rezultatelor. S-a considerat că este importantă verificarea stării actuale a relației între Bazilica I și zidul de incintă, așa cum apare ea în planul publicat de Nicorescu în 1944; în cazul Porții mari s-a urmărit epuizarea startului arheologic și cu scopul identificării unei eventuale faze anteriore a acesteia.
Bazilica II. Au fost trasate 3 casete (5 x 5 m) - C. 1, C. 2, C. 3, orientate E - V, de la ușa de acces dinspre SV în bazilică și limita vestică a anexelor spre strada principală. În C. 1 au fost descoperite substructura, realizată din sfărâmătură de piatră de calcar, a unei străzi contemporane cu bazilica, un strat arheologic anterior (sfârșitul sec. V - începutul sec. VI p. Chr.) și un depozit (groapă menajeră) de material ceramic fragmentar de epocă elenistică afectat de zidurile romano-bizantine construite deasupra. În C. 2 (la aprox. -0,4 m de suprafața actuală) a fost descoperit un posibil nivel al străzii corespunzătoare substructurii din C. 1, realizat din piatră măruntă nefasonată. În C. 3 a fost descoperită continuarea spre S a unui edificiu de epocă romano-bizantină cercetat în anii anteriori.
Bazilica I. Cercetarea s-a făcut în două secțiuni (S. I, S. II de 18 x 2 m fiecare) practicate la S de edificiu și orientate V - E, spre lac. Acestea au permis descoperirea nivelului dezafectării edificiului (o cameră a anexelor cu acoperișul prăbușit înăuntru) și câteva observații care vor permite corectarea planului publicat de P. Nicolescu. Cel mai important rezultat al cercetărilor de aici se leagă de relația bazilicii cu zidul de incintă. Suplinind, în oarecare măsură, lipsa observațiilor stratigrafice1 s-a constatat că bazilica este anterioară incintei, deoarece aceasta din urmă își modifică traseul în funcție de edificiu "îmbrăcând" absida bazilicii. Incinta a fost construită aici după același sistem constatat la circa 100 m S, la celălalt fragment de zid cercetat în anii anteriori.
Poarta mare. S-a trasat o secțiune prin mijlocul porții (16 x 2 m), orientată aprox. E - V. S-a observat prezența a două straturi arheologice nedepartajate cronologic din cauza cvasiabsenței materialului ceramic; nu au fost constatate urme ale unei faze anterioare a porții. Spre V, în afara cetății, a fost surprins, pe o lungime de cca. 4 m, un nivel ferm de stradă, continuarea celui din interior, realizată în piatră măruntă și fragmente de calcar.
În anii următori se intenționează continuarea șirului de casete trasat lângă Bazilica II, până la atingerea străzii și lămurirea raportului dintre bazilică, rețeaua stradală și edificiul roman târziu amplasat între acestea. La Bazilica I cercetările vor continua în zona de N a edificiului, și acolo unde este posibil și în interiorul acestuia, cu scopul de a surprinde legătura dintre edificiu și zidul de incintă în acest punct și de a obține noi observații stratigrafice despre monument. Obiectivele principale pentru cercetarea Porții mari sunt legate de cronologia acesteia și de modul de acces în cetate
 
Note
 
1. Autorul săpăturii își amintește că in interiorul bazilicii au fost descoperite două niveluri de funcționare corespunzând sf. sec. IV și sec V p. Chr.
 
Abstract
 
The 2000 archaeological campaign at Argamum was concentrated on three monuments: Basilica no. 2, Basilica no. 1 and the main gate.
 Basilica no. 2. Outside the basilica, towards southwest, were discovered a Late Roman street level, a fragment of a Late Roman building previously investigated and a Hellenistic waste pit.
Basilica no. 1. In S. I, S. II trenches fragments of the precinct wall were discovered; the way in which the wall links to the basilica's absis proves that the basilica was constructed earlier.
 The main gate. Outside the main gate of the city was found the street which continues the one from the intramuros part of the city.