95. Isaiia, com. Răducăneni, jud. Iași

Punct: Balta Popii

Cod sit: 98710.01

 Colectiv: Nicolae Ursulescu, Vicu Merlan, Adrian Felix Tencariu (UAIC Iași)
 
Date despre așezare. Situl "Balta Popii" se află pe teritoriul satului Isaiia, la circa 3,5 km NE de localitate, pe fruntea primei terase neinundabile a vechiului curs al Jijiei (scurtat prin lucrări de hidroameliorații). Așezarea se întinde, pe o pantă destul de lină, pe circa 250 m de-a lungul terasei, fiind delimitată de două mici cursuri torențiale.
Istoricul cercetării. Stațiunea a fost descoperită de Vicu Merlan, care a cercetat-o perieghetic la începutul anilor ' 90. În 1996 am întreprins primul sondaj (vezi Cronica 1996), pentru stabilirea stratigrafiei. Cele mai bogate vestigii aparțin etapei finale a fazei a II-a a culturii Precucuteni. În nivelul inferior au apărut materiale sporadice aparținând culturii ceramicii liniare, iar în nivelul superior al stratului de cultură apar materiale din secolul al IV-lea p. Chr. Au fost sesizate vestigiile unei locuințe precucuteniene (cu două faze de construcție), în cadrul căreia s-a descoperit un complex de cult (un vas de tip askos, o măsuță de cult și o tabletă de lut cu semne incizate), aparținând fazei mai vechi. Un al doilea sondaj (1998) a dezvelit o nouă porțiune a acestei construcții, unde a fost găsit un al doilea complex de cult, constând din recipiente de lut de o formă aparte, măsuțe de cult, idoli și, mai ales, un vas ce conținea 21 de statuete feminine de lut, cu acoliții lor masculini (stilizați) și 13 scăunele-tronuri. Asemănările frapante ale acestui complex cu cel descoperit în 1982 la Poduri (de asemenea într-un context Precucuteni II) au dezvăluit o serie de aspecte neașteptate despre spiritualitatea comunităților precucuteniene. Obiectivul principal în anul 2000 a devenit dezvelirea integrală a acestei construcției de cult precucuteniene.
Descrierea săpăturii. În acest sens a fost cercetată o suprafață de 180 m2, trasându-se trei șanțuri cu suprafața de 20 x 3 m fiecare. Aceste șanțuri au fost trasate în funcție de S. I / 1996, orientat NE - SV, cu o lungime de 40 m și lat de 1,5 m. La NV de S. I, corespunzător m. 15 - 35, a fost deschis S. III, pentru surprinderea marginii de NV a construcției. La SE de S. I au fost trasate S.II și S.IV (de asemenea corespunzător m. 15 - 35 de pe S.I), pentru cercetarea zonei de SE a construcției (v. planul general al săpăturii). În S. II a fost inclusă și suprafața sondată în 1998 de Vicu Merlan (8 x 2 m, corespunzând m. 22 - 30 de pe S. I).
Astfel, în anii 1996, 1998 și 2000, pentru surprinderea integrală a locuinței 1, pentru stabilirea stratigrafiei și a planului de situație din zona adiacentă, a fost săpată o suprafață rectangulară de 20 m (NE - SV) x 10,5 m (NV - SE), la care se adaugă alți 20 x 1,5 m din restul S.1; total 240 m2 (dintre care 164 m2 în 2000).
Observații stratigrafice. Terenul fiind în pantă destul de accentuată (cu înclinare spre albia majoră a Jijiei, spre NE), grosimea stratului de cultură și a nivelelor crește pe măsură ce săpătura se îndreaptă spre SV. Astfel, pe cei 40 m ai S. I apare o diferență de nivel de circa 1,9 m între cele două capete, iar grosimea stratului cultural crește de la circa 0,25 m până la 1,5 m (fără a ține cont de adâncirile gropilor). După un nivel arabil (nivel I), urmează o depunere modernă (nivelul II), apoi un stat negricios cu materiale din secolul IV p. Chr. (nivelul III). Depunerea eneolitică este separată de cea din secolul al IV-lea printr-un nivel de circa 0,15 m grosime, în care apar materiale amestecate ale ambelor perioade (nivelul IV). Depunerea neo-eneolitică este cea mai consistentă și atinge, în dreptul complexelor de locuire, chiar 0,7 / -0,75 m. Ea constă din trei nivele (V - VII). Locuințele precucuteniene se găsesc în nivelele V și VI. Nivelul al VII-lea (brun-argilos) prezintă urme sporadice ale unei locuiri a culturii ceramicii liniare, din neoliticul târziu, precum și infiltrații precucuteniene. În fine, nivelul al VIII-lea este reprezentat de lutul steril, sub care apare substratul de gresie cochiliferă a terasei.
Complexe descoperite. A fost dezvelită integral construcția precucuteniană cu două etape de existență (locuințele 1 și 1A); au fost surprinse parțial (în S. IV) colțurile altor două locuințe precucuteniene (nr. 2 - 3), precum și urmele unei locuințe aparținând purtătorilor culturii ceramicii liniare (locuința nr. 4); aceste complexe urmează să fie dezvelite într-o campanie viitoare. Au fost sesizate șase gropi, dintre care cinci precucuteniene și una din secolul al IV-lea p. Chr. Au mai apărut și alte câteva denivelări la partea inferioară a stratului VII, despre care nu se poate afirma cu certitudine dacă sunt antropice sau rezultatul unor factori naturali. A fost cercetat și un cuptor de ars ceramică dintr-o perioadă mai nouă, care ar putea fi legat, eventual, de vreun sat dispărut, situat de-a lungul vechiului drum Huși - Iași, care urma albia Jijiei; datarea precisă a acestui cuptor rămâne incertă, existând și posibilitatea apartenenței lui la secolul al IV-lea p. Chr., conform trăsăturilor sale tipologice.
Descrierea complexelor. Locuința nr. 1, principalul obiectiv al cercetării noastre, s-a dovedit a avea un caracter deosebit, prin multitudinea complexelor de cult pe care le-a adăpostit, de-a lungul celor două faze de existență. Caracterul său de construcție de cult s-ar putea explica și prin poziția centrală pe care o ocupa în terenul pe care era situată așezarea precucuteniană. De-a lungul celor două faze, construcția și-a modificat parțial orientarea, dimensiunile și modul de construcție. Stabilirea exactă a planului a fost îngreunată de răvășirile ulterioare, ca și de lipsa unor amprente de pari în sol, astfel că planul celor două construcții a fost stabilit, cu oarecare probabilitate, pe baza maselor de lutuieli păstrate, ca și a amplasamentului amenajărilor interioare, inclusiv a celor cu caracter de cult. Se pare că prima fază a construcției a fost orientată aproximativ N - S, având dimensiuni de circa 6 x 4 m. Vatra sa a fost plasată spre colțul de SV. Atât resturile vetrei, cât și cele ale platformei de lut și ale lutuielilor de la pereți au fost total răvășite prin lucrările de reamenajare a construcției. Numeroase bucăți masive de platformă (groase de 8 - 10 cm), cu amprente de bârne (având diametre de circa 10 cm) și crengi, s-au găsit mai ales în umplutura gropii nr. 5. Resturile vetrei, cu spărturi mozaicate tipice, erau răvășite, mai ales în carourile 27 și 28, îndeosebi în S.  I și în imediata vecinătate, în S.  II și III. Lângă vatră, spre SV, s-a găsit, în 1996, complexul de cult format dintr-o masă-altar, un vas askos și o tabletă fragmentară de lut, cu semne incizate (caroul 28 din S. I). Un al doilea complex de cult, ținând de această primă fază de construcție, s-a găsit în caroul 26c al S. II (săpătură 1998) și consta dintr-o măsuță-altar și o statuetă.
Cea de a doua fază a construcției este de dimensiuni mai mari (circa 8 x 5 m) și a avut o orientare NV - SE. Spre deosebire de prima, aici platforma locuinței s-a păstrat mai bine, dar vatra, plasată în colțul estic (S. IV, caroul 23a), era amenajată direct pe sol. A suferit și ea unele deteriorări; se pare că avea o formă aproximativ pătrată, cu laturile de circa 0,50 m. În imediata apropiere a vetrei, spre vest (spre interiorul locuinței), se afla o măsuță-altar, cu picioarele masive, ușor tronconice, iar mai la V (S. II, caroul 26b-c) era o altă măsuță-altar, precum și o mare cutie de lut, cu colțurile ușor rotunjite, care se îngusta treptat spre gură. Lângă acest din urmă complex (la m. 26b din S. II) s-a găsit (în 1998) vasul ce adăpostea cele 21 de statuete, 13 scăunele, precum și 21 de mici conuri cu cap mobil și un șirag cu 42 de perle de lut. Un alt complex de cult, aparținând aceleiași faze de construcție, era asemănător cu "cutia" din zona estică și a fost descoperit în S. III, la marginea de NV a locuinței (carourile 23 - 24a-b). În preajmă (m. 26b) s-a găsit un alt picior de la o măsuță-altar. Unele fragmente de lutuieli de pereți prezintă impresiuni de pari (diametrul de circa 1 cm) pe o față, iar pe cealaltă impresiuni de nuiele (orientate transversal pe primele), arătând că, la construcția pereților, între pari se făceau împletituri de nuiele, peste care se aplica lutuiala.
De remarcat că la marginile locuințelor, ca și dincolo de ele, s-au găsit numeroase râșnițe (mai ales fragmentare) și frecătoare, ceea ce indică o intensă activitate de măcinare a cerealelor. S-au găsit și mai multe fragmente de topoare șlefuite (două perforate), numeroase unelte de silex. Oasele, în număr foarte mare, urmează a fi analizate. Se pare că o pondere mare avea și culesul, cum indică numeroasele cochilii de melci și, îndeosebi, valve de scoici.
Locuința nr. 2 a fost surprinsă parțial în S. IV (carourile 16b-c), continuându-se spre NE și SE. Prezenta platformă de lut pe bârne. În colțul ei de NV era o râșniță de mari dimensiuni, spartă în mai multe fragmente. Lângă ea se găseau fragmentele unui mare vas de provizii, acoperite parțial de lutuieli de pereți.
Locuința nr. 3 se conturează între locuințele 1 și 2, îndeosebi în caroul 19 din S. IV și parțial S. II. Se prezintă sub forma unei aglomerări masive de lutuieli de platformă și de perete, mai ales spre malul de SE al S. IV. Lipiturile de platformă (groase de circa 14 cm) prezintă amprente de bârne, orientate N - S, cu un diametru de circa 8 cm. În caroul 19c, sub căzăturile pereților, pare să se contureze o vatră, cu o suprafață perfect netedă. După adunarea fragmentelor ceramice, resturile acestei locuințe au fost lăsate in situ, pentru a se încerca dezvelirea ei integrală în altă campanie.
Locuința nr. 4 a fost dezvelită doar parțial, cu ocazia cercetării zonei din preajma cuptorului, spre marginea de SE a S. IV, între m. 29 și 32. Vestigiile ei se găseau mai ales între -1,35 și -1,5 m de la suprafață, în nivelul al VII-lea: fragmente liniar-ceramice tipice, topoare, foarte multe așchii și deșeuri de silex (dar și câteva piese întregi), multe oase și scoici. În dreptul m. 32 era o piatră de mari dimensiuni (nicovală ?) și un fragment de râșniță. Cercetarea va continua în altă campanie.
Groapa nr. 1 era o mică adâncitură, observată în profilul SE al S. III (m. 17), pornind din nivelul de secol IV (de la -0,35 m). Continua și în interiorul șanțului, având o formă aproximativ circulară (cu diametrul de circa 55 cm). Se adâncea mai mult spre NV, unde ultimele materiale (o îngrămădire de oase) apar pe la -0,75 / -0,8 m de la suprafață (adâncimea reală a acestei mici gropi era de cca. 0,4 / 0,45 m).
Groapa nr. 2 (precucuteniană) a fost surprinsă (la -0,9 m adâncime) pe traseul S. III, în carourile 21 - 22. Avea o formă aproximativ ovală (1,5 x 1,3, la -1,2 m; 1,5 x 1,1 la -1,3 m). Fundul ei era plat și se găsea la -1,4 m. Din conținutul ei se remarcă două râșnițe fragmentare, de mari dimensiuni.
Groapa nr. 3 a apărut la capătul de NE al S. III (carourile b-c), dar continua evident spre NE și parțial în S. I (spre SE). Profilul arată că a fost săpată de la baza nivelului precucutenian superior (-0,65 m). Se îngusta brusc spre NV și lin spre SE. Se adâncea până la -1,15 m, având un fund plat, pe o lungime de -1,25 m. Doar spre SE forma o adâncitură, până la -1,25 m (deci adâncimea ei reală oscila între 0,5 și 0,6 m). Conținea destul de multe fragmente ceramice, lipituri, oase, valve de scoici, silexuri și un picior de măsuță.
Groapa nr. 4 a fost surprinsă doar pe profilul SE al S. III, între m. 20,5 și 22,5. A fost săpată din nivelul al II-lea precucutenian (de la aprox. -1,1 / -1,25 m). Fundul se prezenta plat, adâncimea maximă (-1,75 m) fiind între m. 20,55 și 21,45. Conținutul era sărăcăcios.
Groapa nr. 5 a fost săpată din nivelul precucutenian superior (surprinsă pe profilul SE al S. III, între m. 24,85 și 25,75), adâncindu-se de la -0,75 m (al doilea nivel precucutenian) până la -1,35 m de la suprafață. Fundul era albiat (adâncimea reală 0,6 m). Umplutura consta, mai ales, din lipituri masive de platformă, cu amprente de bârne, provenind probabil de la prima fază a locuinței nr. 1. Mai erau și lipituri de pereți, fragmente ceramice, oase, scoici, silexuri.
Această groapă se adâncea parțial în conținutul alteia (groapa nr. 5A), săpată din nivelul al II-lea precucutenian (-1,25 m), între m. 24,5 și 26,25. Adâncimea maximă (-1,65 m) era între m. 24,85 și 25,6, fundul fiind plat. Avea o umplutură săracă, dar chiar la fund era o aglomerare de fragmente ceramice.
Groapa nr. 6 era situată imediat spre SV de precedenta, aparținând de asemenea nivelului precucutenian superior (săpată de la -0,95 m). Avea o deschidere la gură de 2 m (m. 26 - 28 pe profilul SE al S. III). Tăia atât nivelul precucutenian inferior, cât și pe cel al ceramicii liniare, îngustându-se lin spre fund (adâncimea maximă -1,35 m de la suprafață), care se prezenta în general plat, cu ușoare denivelări.
Cuptorul din perioada modernă reprezintă o cercetare de arheologie industrială. Întregul complex măsura 4,5 m în lungime și consta din cuptorul propriu-zis, groapa fochistului (gr. nr. 7) și tunelul de alimentare, care lega primele două elemente. Cuptorul se compunea din camera inferioară (a focului) și cea superioară, boltită (de coacere), separate printr-un grătar, pare-se refăcut de mai multe ori. În plan, la suprafață (-0,6 m) avea o formă aproximativ pătrată (cu laturile de 1,05 - 1,1 m), dar cu colțurile puternic arcuite, ceea ce dă impresia unei forme cvasi-circulare. Întreg conținutul cuptorului era plin cu bucăți de lut puternic vitrificate, provenind probabil de la placa de despărțire și, eventual, de la vase ale ultimei șarje. Existau și bucăți de lutuială, cu amprente de șipci subțiri, mai puțin arse, care proveneau probabil de la bolta camerei superioare. De altfel, lutuiala celor două camere se deosebește net. Cea de coacere a fost făcută dintr-un lut fin, nisipos, care s-a păstrat sub formă de glomerule (pe o grosime de 0,1 - 0,15 m), în timp ce partea inferioară a fost amenajată în lutul cruțat la săpare, astfel că pereții se prezintă ca o crustă înroșită, cu grosimi cuprinse între 0,1 și 0,2 m, în funcție de intensitatea focului. Fundul gropii se găsea la -1,65 m de la suprafața actuală și prezenta o vatră puternic zgurificată. La circa 0,35 m de la fundul cuptorului (pe latura de NE) se deschidea gura de alimentare, lată la bază de 0,45 m. Gura de alimentare comunica cu groapa fochistului printr-un tunel lung de circa 1 m. La bază, cuptorul avea o formă pătrată cu latura de 1,1 m și se ridica ușor tronconic până în dreptul plăcii de separare, care a lăsat, în pereți, o amprentă de masă vitrificată, groasă de circa 0,3 m. Groapa fochistului (lungă de 2,45 m și lată de 0,9 m) era plină, între -0,6 m (de unde a fost surprinsă) și până la -0,8 m, tot cu dărâmături zgurificate ale cuptorului. Spre NE, prezenta o treaptă de coborâre (lată de 0,6 m), cruțată în lut. La fundul gropii erau scheletele a două bovine, puse cap la cap. În umplutura gropii, spre tunelul de alimentare, s-au găsit și două piroane de fier, iar un al treilea a apărut în umplutura superioară a cuptorului (aceste obiecte de fier sunt argumentele cele mai puternice pentru o datare a complexului în epoca modernă). Deci, după dezafectarea complexului, atât cuptorul, cât și groapa fochistului au servit pentru depunerea de deșeuri menajere. Din păcate, nu am descoperit nici un obiect care să ne permită o datare mai precisă a acestei instalații.
Concluzii preliminare. Săpătura din august 2000 ne-a permis să elucidăm o parte însemnată a problemelor apărute în sondajele anterioare, în legătură cu construcția precucuteniană, ce a jucat, aproape sigur, rolul unui sanctuar al comunității din acest loc. Întregirea și studiul pieselor descoperite, punerea în corelație cu cele din anii anteriori, va aduce și alte clarificări privind practicile de cult ce se desfășurau aici. A fost sesizată, de asemenea, existența și a altor locuințe precucuteniene (nr. 2 și 3), plasate foarte aproape între ele, ceea ce ne face să bănuim că este vorba de o așezare dens locuită. Remarcăm și confirmarea certă a existenței unei locuiri din cultura ceramicii liniare (locuința nr. 4).
În fine, trebuie subliniată și prezența acestui interesant complex tehnic, datând fie din secolul al IV-lea p. Chr., fie din perioada modernă (probabil secolele XVIII - XIX), care întregește datele etnologice cunoscute până-n prezent despre cuptoarele de ars ceramică.
Toate aceste date ne fac să credem că situl din punctul Balta Popii, de pe raza satului Isaiia, merită o cercetare de lungă durată, ceea ce ar impune reglementarea regimului proprietății pentru o suprafață de aproximativ un hectar.
Finanțarea a fost asigurată integral de dr. Romeo Dumitrescu, director general al Fundației Mileniului III din București, urmând ca materialele rezultate (după prelucrare la Universitatea din Iași) să intre în custodia Fundației.
 
Résumé
Par la suite des fouilles de 1996 et 1998, en 2000 a été intégralement découverte l'habitation no. 1 (la deuxième phase de la civilisation Précucuteni), qui a eu un évident caractère de culte (sanctuaire), tel que de nombreuses pièces rituelles témoignent. Ces pièces on trouve à la fois dans les deux phases d'existence de la construction, surtout autour des âtres. On remarque un récipient en argile grossière, où un véritable panthéon (fig.3) de 21 statuettes féminines et 21 cônes masculins stylisés à tête mobile (en plus, 13 petits sièges et une rangée de 42 de petites perles en argile) a été conservé. D'autres complexes d'habitat ont été découverts (fig.1): encore deux habitation de la civilisation Précucuteni (nos. 2-3) et l'une appartenant à la civilisation de la céramique rubanée; six fosses; un fourneau de l'âge moderne (fig.2).
 
 
 
Studiul preliminar arheozoologic al materialului animalier descoperit înașezarea precucuteniană de la Isaiia - "Balta Popii" (județul Iași) - campania 2000
 
Anca Coroliuc, Sergiu Haimovici (UAIC Iași)
           
În urma săpăturilor executate în așezarea precucuteniană de la Isaiia, au fost culese un număr de 262 resturi animaliere reprezentate, pe de o parte, prin moluște (Lamellibranchiatae - genul Unio, un număr destul de mare (61), și Gasteropodae - genul Helix, în număr de 11 exemplare), iar pe de altă parte, fragmente osoase de mamifere; nu a fost pusă în evidență nici o altă grupare de vertebrate și ne miră faptul că nu există resturi de la pești, deoarece pe cursul inferior al Jijiei, în mod cert s-au găsit specii de pești de apă dulce, unii destul de mari ca talie, de la care, dacă ar fi fost consumați, ar fi rămas cel puțin vertebrele.
Dintre resturile osoase de mamifere, în număr de 190, au putut fi determinate aproximativ 80%, restul fiind incluse în grupa fragmentelor nedeterminabile, întrucât sunt așchii osoase la care nu s-a găsit nici un element de identificare. Cele 152 de resturi aparțin la următoarele specii: Castor fiber, Sus scrofa domesticus, Sus scrofa ferus, Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Ovicaprinae (genul Ovis, poate și Capra), Bos taurus, Bos primigenius, Equus cabalus.
Specia cu cea mai mare frecvență e reprezentată de Bos taurus cu 92 fragmente, iar strămoșul său, Bos primigenius, are doar 2 fragmente. Resturile de Bos taurus sunt mult mai numeroase decât suma tuturor celorlalte specii de mamifere; talia sa e mare, observându-se un puternic dimorfism sexual, încât pare că ar fi existat două tipuri de taurine, fapt considerat actualmente desuet. Totuși, somatoscopic și metric, ele se diferențiază bine de Bos primigenius.
După taurine, urmează cervidele, care, se știe că sunt doar sălbatice: Cervus elaphus (cerbul) este mult mai comun decât Capreolus, reprezentat doar prin câteva fragmente.
Suinele, reprezentate, pe de o parte, prin porcul domestic (Sus scrofa domesticus) iar, pe de altă parte, de mistreț (Sus scrofa ferus), sunt în cantitate mică; s-a putut diferenția somatoscopic și metric, porcinele de strămoșul lor sălbatic, mistrețul, dar aceste din urmă e mai frecvent decât descendenții lor domestici.
Se știe că ovicaprinele, reprezentate prin genul Ovis și prin genul Capra, la latitudinile noastre, sunt doar domestice, strămoșii lor nefiind autohtoni; am pus în evidență, precis, ovine, dar nu putem fi sigur dacă există și caprine; resturile de la aceste cornute mici fiind destul de puține.
Amintim că s-a găsit și un maxilar inferior de Castor fiber. În ceea ce privește calul (Equus cabalus), acesta este, pentru începutul eneoliticului, în cantitate relativ mare (6  resturi), dar, din păcate, nu putem spune dacă era domesticit sau nu. Nu putem răspunde la întrebarea dacă exista sau nu și câine domestic în stațiune; chiar dacă s-ar fi găsit, el trebuie să fi avut o frecvență mică, doar astfel explicându-se faptul că nu a fost găsit în materialul nostru.
Având în vedere cele afirmate mai sus, putem spune că populația precucuteniană din habitatul de la Isaiia, avea ca ocupație principală creșterea animalelor, în special a taurinelor, urmând la o distanță foarte mare, porcinele și ovicaprinele. O a doua ocupație cu o pondere mult mai mică, dar bine circumscrisă, era vânătoarea mistrețului, pe de o parte, iar pe de altă parte, a cervidelor (Cervus elaphus și Capreolus capreolus), dintre ele, cerbul având ponderea cea mai mare. Alături de ele, se vâna și castorul, tot ca specie de interes alimentar dar și pentru blana sa. În măsura în care calul era încă sălbatic, reprezenta și el un element relativ important în cadrul economiei vânătorești. O a treia ocupație, de mult mai mică importanța, dar totuși bine reprezentată, era culesul moluștelor.
Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că ambientul din jurul stațiunii era într-o bună măsură silvestru, fiind alcătuit, considerând altitudinea locului, din stejărișuri. Prezența lamelibranhiatelor, pe de o parte, și a castorului, pe de altă parte, dovedește că în apropiere se găsea un curs de apă destul de mare, a cărei faună era exploatată de către respectiva populație. Într-adevăr, în apropierea așezării curgea, până de curând, râul Jijia, încât, lunca sa (probabil cu esențe moi de arbori) alături de mediul silvestru format din stejărișuri, alcătuia mediul de viață al așezării respective.
 
Abstract
       The study concernes the faunistic remains from the precucutenian settlement in Isaiia - "Balta Popii" (Iași county). The founded species and their frequency have been evidentiated; the occupations of the settlement inhabitants are taken into consideration and in the end the environement they held their lives is characterized.
 
 
Studiul scheletelor a două cornute mari (Bos taurus), descoperite la Isaiia-"Balta Popii" (jud. Iași), într-un cuptor de ars ceramică din epoca modernă
 
Sergiu Haimovici, Raluca Kogălniceanu (UAIC Iași)
           
În urma săpăturilor arheologice efectuate în 2000, de către Nicolae Ursulescu și Vicu Merlan, în așezarea multistratificată de la Isaiia - "Balta Popii", jud. Iași, au fost descoperite, în groapa fochistului unui cuptor de ars ceramică din epoca modernă (probabil secolele XVIII - XIX), două schelete de vite. Ele au importanță (în afară faptului că aduc unele date de ordin biologic privind creșterea animalelor) pentru a se putea determina când a început folosirea unor metode de ameliorare rasială în Principatele Române, fenomen de primă importanță socio-economică, despre care aproape că nu se cunoaște deocamdată nimic.
Menționăm că starea de păstrare a resturilor osoase este destul de precară, încât nu s-au putut reîntregi craniile; de asemenea, datorită vârstei indivizilor toate oasele lungi, dar și vertebrele, sunt neepifizate (aveau încă discul de creștere prezent, deci, practic, epifizele sunt desprinse de diafize și a fost imposibilă, în parte, reconstituirea, ca un întreg, a acestor segmente osoase).
Nu s-a putut stabili cauza morții celor doi indivizi, pe schelet neexistând nici o urmă de activitate (manipulare) umană; ea a fost naturală (inclusiv, poate, datorită unei boli) sau, eventual, s-a intervenit doar la nivelul formațiunilor moi ale corpului lor.
S-a evidențiat, deocamdată, că ambii indivizi sunt încă tineri, unul cu ceva mai tânăr decât celălalt și că ambii aparțin, aproape cu siguranță, unor femele (vaci), aceasta nu numai prin faptul că s-a găsit doar un rest mic de ax cornular, ce aparținea, probabil, individului mai tânăr, ci și prin unele metrii executate pe oasele lungi ale membrilor, calculându-se indici care dau posibilitatea afirmării acestui fapt.
Pe baza dentiției maxilarului inferior (a apariției dentiției jugale definitive) se constată că unul dintre indivizi (cel "mare") avea o vârstă cam de un an și două - trei luni, iar cel "mic" cam cu două - trei luni sub un an. Se constată, de asemenea, un decalaj între momentul apariției unor dinți definitivi, pe de o parte, și momentul de închidere a discurilor de creștere ale oaselor lungi, pe de altă parte; ultimul apare mai repede, astfel că dentiția prezintă, așadar, un caracter conservativ, fapt important pentru stabilirea posibilităților de decelare a fenomenului de ameliorare rasială.
Deși sunt încă în creștere, stabilirea prin metri și coeficienți a înălțimii la greabăn arată existența unor vite de talie, în general, relativ mică, încă probabil neameliorate. Se pot observa, de asemenea, diferența dintre cei doi indivizi, încât se pare că individul "mic" (mai tânăr, de altfel) prezintă fenomene de precocitate în raport cu individul "mare" (mai în vârstă).
 
Résumé
 On étude les restes osseaux de deux individus de Bos taurus (femelles) encore jeunes, l'un plus jeune que l'autre. Probablement qu'ils appartenaient a un type encore non amélioré.