72. Gilău, com. Gilău, jud. Cluj

Punct: Castrul roman

Cod sit: 57911.06

Colectiv: Dan Isac (UBB Cluj)

După o întrerupere de mai mulți ani, reluarea săpăturilor sistematice în castrul Alei Siliana au fost prefațate de ample lucrări de consolidare, taluzare și estetizare a sitului în vederea cuprinderii acestuia în circuitul de vizite pentru participanții la al XVII-lea Congres internațional asupra Frontierelor Romane, Zalău, septembrie 1997. De altfel rezultatele cercetărilor din 1976 - 1985 au fost materializate într-o primă monografie foarte sintetică: D. Isac, Castrele de ală și cohortă de la Gilău, Zalău 1997 (ediție bilingvă germană și română).

În toamna anului 1999 și în primăvara lui 2000 au fost reluate săpăturile din castrul de la Gilău, în scopul aducerii unor precizări absolut necesare în legătură cu semnificația clădirilor de lemn din retentura sinistra, cercetate în 1981 prin secțiunile S. XIX și S. XX. Acest lucru se impunea cu atât mai mult, cu cât atât la data efectuării vechilor săpături, cât și cu ocazia publicării lucrării din 1997, ne exprimasem părerea potrivit căreia cel puțin una dintre aceste clădiri a funcționat ca și grajd. Argumentarea se baza pe surprinderea la mijlocul încăperilor de tip contubernia a unor alveolări, conținând un praf alb și cretos despre care puținele analogii, din Germania mai ales, indicau că sunt fosfați și azotați de amoniu, rezultați din dejecțiile cailor. Problema localizării cailor în castrele de ala și cohorte equitate a constituit prilej de discuții în literatura internațională. Pornind de la o lucrare a lui S. Sommer intitulată generic "Where did they put the horses" (1995), am decis reluarea cercetării în zona S. XIX și S. XX pentru a clarifica funcționalitatea clădirilor din retentura dextra ca și grajduri.

Săpătura s-a desfășurat în două etape, toamna anului 1999 și primăvara 2000. Din acest motiv vom prezenta rezultatele săpăturilor cumulate pe cei doi ani. A fost aleasă soluția cercetării prin suprafețe de mari dimensiuni, deoarece am ajuns la concluzia că doar secțiunile dublate de mici casete nu sunt atât de relevante într-o clădire de mari dimensiuni cu structuri de lemn. Au fost astfel deschise 2 suprafețe: Suprafața 1 (11 x 4,5 m), într-o zonă a fostei secțiuni S. XIX și Suprafața 2 (12 x 5 m) pe o porțiune necercetată, la SV de prima. A fost surprinsă o clădire de lemn aparținând fazei Gilău II, din care s-a păstrat traseul șanțurilor de implantare a pereților. Având o umplutură compactă dintr-un lut maroniu roșcat alternând cu gri, urmele pereților, cu lățimea de 0,4 - 0,5 m și perfect păstrați la o adâncime de -1,4 / -1,5 m, alcătuiesc în zona săpată din Supr. 2 un număr de 3 încăperi dreptunghiulare de 3,5 x 3 m. În interiorul pereților s-au observat urme dreptunghiulare de pari cu dimensiunile de 0,15 - 0,2 m. Săpătura a confirmat de asemenea existența în Supr. 1 a două amprente alveolate, lungi de 2,5 m și late de aproximativ 0,4 - 0,5 m, mărginite la capete de grupuri compacte de pietre de râu respectiv de piatră fasonată, neprinsă cu mortar. Umplutura acestor alveole este același praf cretos alb conținând azotați și fosfați de amoniu, având semnificația deja cunoscută. Totodată s-a ajuns la concluzia că această clădire nu pare să fi avut o fază de piatră, alveolele aparținând doar fazei castrului mare de pământ (Gilău II).

Materialul arheologic recoltat este foarte bogat, constând din numeroase bile rotunde de piatră și mari cantități de ceramică, de la terra sigillata la ceramică uzuală provincială și ceramică lucrată cu mâna la țigle (una cu ștampila ala Siliana de o formă mai puțin întâlnită), obiecte din bronz, arme și piese din fier, câteva monede din bronz și argint, sticlărie completează artefactele ieșite la iveală în urma cercetărilor.

O problemă deosebită a fost identificarea în Supr. 2, în capătul ei de SV a unei gropi de mari dimensiuni, umplută cu un pământ afânat ce pornește se pare din ultimul nivel de locuire și care este acoperită cu dărâmătură postromană. Din aceasta provin mari cantități de ceramică lucrată cu mâna. Dacă groapa este postromană, cum pare la prima vedere, atunci ne putem întreba ce semnificație are o platformă din pietre galbene de carieră, aflată la un nivel târziu în capătul estic al Supr. 2 și care nu pare a avea legătură cu planimetria clădirii de lemn. În plus, această platformă, ce este târzie, este ulterioară unei vetre ce reprezintă de asemenea un element târziu față de ductul pereților de lemn descriși mai sus. Concluzia preliminară a fost aceea a existenței unui nivel foarte târziu în această clădire, compus din groapă, vatra de foc și platforma de piatră. Dealtfel, în capătul vestic al Suprafeței 2, peste contubernia dintre m. 86 - 90 (conform metrajului secțiunii S. XIX din 1981 pe care am luat-o pentru localizarea săpăturii), a fost săpată o groapă de mari dimensiuni, ce nu a putut fi urmărită până la fund. Concluziile sunt acelea potrivit cărora clădirea din retentura sinistra a funcționat ca și stabulum, având pereții din lemn și două niveluri de locuire. Probabil că spre sfârșitul existenței ei, dacă nu după părăsirea castrului, în aceasta a fost amenajat un bordei (?), o vatră și o platformă din piatră gălbuie de carieră. Marile cantități de ceramică de factură dacică provin mai ales din această zonă, ceea ce face ca datarea acesteia să poată fi legată și de perioada postromană. Situația arheologică surprinsă în cele două suprafețe este perfect identică cu cea pomenită în literatura internațională. La Gilău avem de a face cu primele grajduri identificate cu claritate într-un castru.