53. Covasna, jud. Covasna

Punct: Valea Zânelor

Cod sit: 96441.01

Colectiv: Valeriu Sîrbu - responsabil (Muzeul Brăilei); Viorica Crișan - responsabil (MNIT); Monica Mărgineanu - Cârstoiu (IAB); Bató Attila, Cristina Popescu (MCR)

Situl se află pe Muntele Cetății, cota 958,74 m, la E de orașul Covasna, între pâraiele Mișcău și Cetății.

Cercetările arheologice s-au desfășurat pe aproape toate terasele sitului pentru a se determina stratigrafia și structura fortificațiilor. Totodată, s-a efectuat și ridicarea topografică a monumentului, necesară atât pentru delimitarea sitului în vederea protecției, cât și pentru amplasarea cercetărilor deja efectuate sau a celor viitoare.

În campania din anul 2000 s-au continuat săpăturile în unele secțiuni începute în anii anteriori (S. 1, S. 5 și S. 6) și s-au deschis noi suprafețe - S. 7 și S. 8 cercetându-se, astfel, o suprafață de 99 m2.

În S. 1, pe Acropolă, s-a identificat suprapunerea a trei locuințe de suprafață, ceea ce denotă o intensă locuire. În zona cercetată, fortificația Acropolei este, în mare măsură, distrusă; urmează a fi lămurit rostul unei structuri de piatră, lată de cca. 4 m, aflată pe panta spre Terasa I. Zidul de pe Terasa I, din faza a doua, se păstrează relativ bine, pe o înălțime de 1,2 - 1,40 m, el fiind format din două paramente și emplecton, cu o lățime de 1,7 - 1,8 m.

Fortificația de pe Terasa a II-a a fost secționată în două sectoare, pe latura de sud, situația prezentându-se diferit. Astfel, în S. 5, practic, nu se mai observă decât vestigiile deplasate ale primei faze de fortificare (amestec de pietre, bârne arse, cărbune și pământ ars), pe când fortificația din faza a doua a fost aproape complet distrusă.

În schimb, în S. 7A, vestigiile sunt impresionante: ele au o lățime de peste 10 m, iar de la baza paramentului exterior până la vârful fortificației păstrate este o înălțime de cca. 5 m! Faptul că zidul are o asemenea lățime, că s-a început ridicarea lui de pe pantă, că are paramentul exterior păstrat pe cca. 2 m înălțime și se observă liniile intermediare de forță, ne sugerează faptul că el a fost ridicat în trepte și a avut menirea atât de a susține terasa, cât și de a o apăra.

Și zidul de pe Terasa a III-a prezintă situații diferite. Astfel, în timp ce în S. 6 el a fost aproape complet distrus, în S. 7B vestigiile lui sunt impresionante, chiar în zona unde el se unește cu zidul Terasei a II-a. De asemenea, în profilul estic al drumului forestier vestigiile drumului, ușor alunecate, au o lățime de cca. 8 m. Tot datorită tăierii de către un drum forestier se observă și vestigiile fortificației de pe Terasa a IV-a, lată de 6 - 8 m, ce constă dintr-o aglomerare de pietre, bârne arse și pământ înroșit.

Datorită situației terenului, constructorii au fost nevoiți să adopte soluții variate. Acolo unde panta era mai puțin abruptă fortificațiile sunt foarte puternice, având rolul atât de a susține terasa, cât și ca element de apărare. Pe Acropolă și pe toate terasele, în zonele cercetate, s-au identificat vestigii ale unor edificii și un strat arheologic, uneori destul de gros (0,6 - 1 m).

Inventarul arheologic a fost relativ bogat și variat, dar fragmentat, poate și datorită faptului că marea majoritate a cercetătorilor s-au desfășurat în zona fortificațiilor. S-au descoperit numeroase fragmente de vase ceramice, unelte și ustensile, o monedă grecească etc. Fragmentele de vase dacice, modelate cu mâna sau la roată, provin de la o gamă largă de recipiente. Vasele de import, elenistice sau romane, constă, îndeosebi, din amfore.

Pe baza cercetărilor de până acum, deși puține, dar efectuate pe aproape toate terasele și pe acropolă, se pot emite câteva considerații arheologice și istorice.

Dacă doar pe acropolă s-au găsit puține fragmente de vase din bronzul mijlociu, cultura Wietenberg, din Hallstatt-ul mijlociu, probabil aspectele Reci și Mediaș, s-au găsit mai numeroase fragmente de vase pe Terasele I și III; pe ultima, probabil și vestigiile unei fortificații.

În schimb, în epoca dacică au avut loc ample amenajări, depistându-se patru terase fortificate, ce datează din sec. I a. Chr. până la cucerirea romană; posibil, însă, că există vestigii și din sec. II a. Chr.

Întrucât muntele pe care se află situl este alcătuit dintr-un amestec de rocă, pietriș, nisip și pământ, el este supus erodării și alunecării, mai ales că toată pădurea a fost distrusă. De asemenea, piatra din zonă are o structură nisipoasă, gresoidă, astfel încât ea se descompune dacă este supusă intemperiilor. Din aceste considerente este imperios necesară continuarea cercetărilor arheologice și luarea unor măsuri de protecție și consolidare a fortificațiilor, pentru care se va întocmi un proiect separat.

Piesele descoperite au intrat în patrimoniul Muzeului Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

Bibliografie

1. V. Sîrbu, V. Crișan, Angustia, 4, 1999, p. 71 - 81;

2. V. Crișan, Dacii din estul Transilvaniei, Sfântu Gheorghe, 2000, p. 33 - 36.

Ilustrația