44. Cârcea, com. Coșoveni, jud. Dolj

Punct: Hanuri

Cod sit: 71901.03

Colectiv: Marin Nica, Simona Lazăr, Dan Bălteanu (ICSU Craiova); Florin Ridiche (MO Craiova) și studenții: Olivia Dobrescu, Nadia Mocofan (Universitatea Craiova), Gabriel Predescu (ULB Sibiu), Carmen Voica (Facultatea de Istorie, Atena)

Punctul "Hanuri" se află situat la limita dintre terasele inferioară și superioară ale Jiului, pe malul stâng al pârâului Cârcea, la 9 km SE de Craiova și la limita de SV a satului, lângă halta SNCFR "Viaductul Cârcea", între calea ferată și șoseaua Craiova - Caracal. Siturile arheologice de la Cârcea, punctele "Hanuri" și "Viaduct" au fost descoperite întâmplător în 1970. În acel an, locuitorul Nicolae Staicu a prezentat arheologilor de la actualul Institut de Cercetări Socio-Umane din Craiova materialul ceramic și uneltele de silex descoperite în timpul săpării unui șanț pentru instalarea unei conducte de gaze care traversează punctul "Hanuri". În 1971 au început săpăturile sistematice la Cârcea, săpături care continuă până în prezent și care au dus la descoperirea mai multor așezări - preistorice, de epocă romană și feudale.

În punctul "Hanuri" au fost efectuate săpături între 1971 - 1975 și 1997 - 2000. Obiectivul arheologic de la "Hanuri" a fost distrus într-un procent semnificativ de lucrările de construire ale căii ferate și ale șoselei, de șanțul conductei de gaze, ca și de construirea locuințelor contemporane și de plantarea unor culturi de viță-de-vie. Nivelurile superioare ale sitului au fost de asemenea afectate de lucrările agricole, în zonele pe care s-a practicat cultivarea cerealelor. Din suprafața inițială a sitului - despre care se poate presupune că măsura cca. 150 x 60 m - s-au păstrat doar două porțiuni care mai pot fi cercetate în prezent: una situată în fața haltei SNCFR cu dimensiuni de cca. 25 x 6 m, iar cealaltă situată între haltă și șosea se mai conservă doar pe o suprafață de cca. 50 x 45 m. Imediat lângă această suprafață se află zona din curtea locuitoarei Elena Popa, situată pe o terasă chiar deasupra izvoarelor pârâului Cârcea, zonă care pare să fi reprezentat centrul așezării neolitice timpurii și care a fost și ea grav afectată de construcțiile de locuit, de anexele gospodărești și de plantarea viței-de-vie.

Până în prezent în punctul "Hanuri" au fost săpate 22 de secțiuni, trasate începând de la limita sudică a sitului, continuând spre N și numerotate I - XXII.

Începând din toamna anului 1997, odată cu eliberarea terenului de la "Hanuri" de plantația de viță-de-vie, Muzeul Olteniei a finanțat reluarea săpăturilor arheologice din acest punct, colectivul de cercetare fiind alcătuit din arheologi de la Muzeul Olteniei și de la Institutul de Cercetări Socio-Umane "C. S. Nicolăescu - Plopșor". Principalele rezultate ale campaniilor 1997 - 1999 au fost: identificarea elementelor de apărare ale așezării Verbicioara pe latura sa de S (un șanț larg de 14 m și adânc de cca. 2,9 m și o palisadă) și descoperirea unui complex de 7 vetre care au aparținut unei singure locuințe care a suferit o refacere, locuință ce poate fi încadrată în perioada Gumelnița IV - Cernavodă III - Verbicioara. Acest complex de vetre suprapune o groapă rituală cu nouă cranii umane din prima fază a grupului cultural Cârcea, caracterizată prin ceramică pictată alb pe roșu.

Campania 2000 a avut ca obiective stabilirea limitelor așezărilor neo-eneolitice ale culturilor Cârcea și Gumelnița, din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului (culturile Gumelnița IV și Cernavodă III), din epocile bronzului (cultura Verbicioara) și fierului (cultura Basarabi) și a așezării de epocă romană. S-a urmărit și obținerea unor date stratigrafice noi ale acestor așezări care se suprapun. În campania 2000 în S. XIX a fost descoperit un alt complex de vetre (numerotate V. 1 - 4), urme de chirpic, greutăți de lut de mari dimensiuni, râșnițe și numeroase fragmente ceramice din toate categoriile de vase, dar mai ales din cele de provizii de mari dimensiuni. Aceste vetre au aparținut unei locuințe de suprafață care pare să fi fost refăcută de mai multe ori. Luând în considerare poziția gropilor de pari și grupările de materiale din jurul vetrelor se pot stabili pentru această locuință dimensiunile de cca. 5 x 4 m. Cele patru vetre au forme ovale sau aproximativ rectangulare, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 - 0,9 m și au fost amenajate direct pe nivelul de călcare. Secțiunea lor este ușor bombată la centru, au fost îngrijit fățuite cu lut, iar partea superioară se prezintă puternic crăpată datorită unei folosiri îndelungate. Bucățile de chirpic foarte mici și rare descoperite în zona vetrelor provin de la pereții locuinței, pereți care, judecând după dimensiunile fragmentelor păstrate, erau subțiri și nu prea înalți. Stratul așezării gumelnițene din aceeași secțiune este marcat de vatra nr. 5, care a fost suprapusă de vatra nr. 4 a locuinței Verbicioara, aceasta din urmă situată la adâncimea de 0,7 m. Diferența de nivel între cele două vetre (0, 55 m) marchează limitele nivelului de locuire Gumelnița IV - Cernavodă III. Cercetarea acestei secțiuni a fost întreruptă înainte de a se ajunge la solul viu, din cauza posibilităților financiare relativ limitate.

Nici în secțiunile S. XX și S. XXI cercetarea nu a putut fi finalizată pe întreaga suprafață deschisă din aceleași motive.

Cele două secțiuni au fost trasate în zona centrală și mai înaltă a așezării, iar principalul obiectiv urmărit a fost în această zonă identificarea traseului șanțului de apărare al așezării Verbicioara. În S. XX (5,2 x 1,25 m), în stratul vegetal de culoare cenușiu-negricioasă, au apărut fragmente ceramice lucrate la roată, tipice epocii daco-romane. Începând cu adâncimea de -0,4 m s-a reușit delimitarea unui complex de locuire: groapa unui bordei cu o formă probabil rectangulară cu colțurile rotunjite. Au fost identificate trei gropi de pari, dispuse în linie, distanța dintre cele două plasate la extremități fiind de cca. 4 m. Cea din colțul de SV a perforat vatra unei locuințe Gumelnița. Gropile de pari s-ar putea să fi fost amplasate chiar pe mijlocul bordeiului, care în acest caz ar fi avut o orientare E - V și acoperișul în două ape. Podeaua bordeiului a apărut la adâncimea de -1 m și era amenajată prin aplicarea unui strat de lut. Profilul bordeiului poate fi studiat mai bine pe peretele sudic al S. XX, unde se observă două straturi de umplutură ale locuinței îngropate: un strat de cenușă gros de cca. 0,4 m situat imediat deasupra podelei, suprapus de un strat de culoare cenușie puternic tasat. Nivelul Gumelnița, a cărui limită inferioară se află la adâncimea de -1,15 m, a fost deranjat de săparea gropii bordeiului, astfel încât nu s-au putut preciza nici forma și nici dimensiunile locuinței preistorice, singurele indicii identificate ale acesteia fiind două vetre și podeaua de lut. Vatra străpunsă de groapa de par a bordeiului are o formă ovală cu diametrul maxim de 0,8 m și grosimea de 0,1 m. O altă vatră a aceleiași locuințe a fost identificată în apropierea gropii de par din colțul de SE a bordeiului.

Pentru delimitarea bordeiului a fost trasată S. XXI, cu dimensiunile de 8 x 2 m, lângă profilul sudic al S. XX, cu un martor între ele de 0,3 m. În această secțiune a fost identificat un al treilea colț al bordeiului. Tot aici a putut fi precizată o succesiune stratigrafică mai complexă decât în S. XX - în care nivelurile preistorice sunt deranjate de intervenția din epoca romană. Au fost identificate:

1. O vatră (V. 2) și o groapă de epocă hallstattiană, cu ceramică tipică pentru cultura Basarabi.

2. Două niveluri din epoca bronzului - cultura Verbicioara. Celui mai vechi îi aparține șanțul de apărare. Acest șanț a fost suprapus de resturile unui cuptor de ars ceramică și de o vatră (V. 3), ambele aparținând unei faze ulterioare a culturii Verbicioara. Vatra nr. 3 este suprapusă de cea aparținând culturii Basarabi.

3. La capătul de S al S. XXI la adâncimea de -0,35 m a fost identificată o altă vatră (V. 1) care aparține unei locuințe cu ceramică tipică fazei Gumelnița IV, contemporană cu Sălcuța IV. Această vatră are dimensiunile de 1,25 x 0,8 m, a fost amenajată pe un pat de cioburi.

Dintre complexele identificate în campania 2000 evidențiem resturile cuptorului de ars ceramică din cultura Verbicioara, care are gura în formă de arcadă ornamentată, constituind un unicat în aria acestei culturi, ca și locuința de tip bordei, al cărei inventar conține atât ceramică daco-romană lucrată la roată, cât și fragmente lucrate cu mâna din pastă zgrunțuroasă, cu forme care nu se regăsesc în repertoriul ceramicii secolelor II - III p. Chr. și care, cel puțin în etapa actuală a cercetării - fără fi fost încheiată cercetarea întregului complex și luând în considerare starea fragmentară a materialului - par să aparțină unei epoci mai târzii. De asemenea materialul descoperit în complexele stratigrafiate ale epocii bronzului oferă o imagine mai clară a periodizării culturii Verbicioara, iar cercetarea elementelor sistemului de fortificare al așezării acestei culturi contribuie la cunoașterea amenajărilor de acest tip. Faptul că șanțul de apărare cu palisadă proteja doar o parte a așezării Verbicioara - cea localizată în punctul "Hanuri" - complexele Verbicioara contemporane din punctul "Viaduct" rămânând în afara zonei protejate, ar permite formularea ipotezei de lucru că această parte a așezării a avut un statut aparte din punct de vedere economic, social sau militar.

Continuarea săpăturilor din punctul "Hanuri" ar putea aduce noi date despre geneza și evoluția culturii Gumelnița, despre culturile perioadei de tranziție de la neolitic la epoca bronzului și despre periodizarea culturii Verbicioara, ca și despre locuirea din epoca romană din această zonă geografică.

Ilustrația