42. Câmpulung, jud. Argeș

Punct: Jidova, cartier Pescăreasa

Cod sit: 13506.02

Colectiv: Constantin C. Petolescu - responsabil (IAB, FIB); Teodor Cioflan (MJ Argeș)

În cursul verii anului 2000, au continuat săpăturile în castrul roman de piatră de la Câmpulung (jud. Argeș) (actualul cartier Pescăreasa, punctul Jidova) cu fonduri puse la dispoziție de Ministerul Culturii (10.000.000 lei), în perioada 17 iulie - 15 septembrie 2000; alte fonduri au fost acordate de Muzeul Județean Argeș. Din cauza retribuției reduse, colectivul de lucrători a fost fluctuant și mereu înnoit (completat).

Cum s-a arătat în rapoartele privind săpăturile din campaniile precedente, au fost identificate în retentura dextra a castrului două barăci militare, orientate E - V. Pentru a înțelege datele din acest raport, se cer câteva scurte explicații. La început (anul 1990), s-a săpat (sub forma de secțiuni, orientate N - S) suprafața dintre horreum și latura de N a castrului (până la via sagularis); în partea de S a acestei suprafețe (numită în continuare zona A) s-a descoperit o cameră pavată cu cărămizi (una având o inscripție - grafit a unui soldat din cohors I Flavia Commagenorum). Suprafața următoare (aproximativ de la linia horreum - principia și latura de N a castrului, denumită în plan zona B) s-a săpat în suprafață, până la nivelul de prăbușire al barăcilor. Zona C este cuprinsă între latura de N a comandamentului (principia) și via sagularis; la E este mărginită de via decumana: în această zonă s-a săpat în ultimii cinci ani, identificându-se traseul a două barăci; între ele se afla un drum pietruit cu pietre de râu, orientat E - V, care debușează la V în via sagularis, iar la E în via decumana.

Cercetările din anul 2000 au urmărit mai multe obiective - deopotrivă de cercetare și conservare.

I. Menționăm în primul rând continuarea și definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii planului barăcii nr. 1 - cea dinspre via sagularis (latura de N). Această baracă s-a săpat parțial în anii 1995 - 1998: s-au identificat stâlpii din zona A (capătul de V al barăcii; aceasta intra parțial sub casa paznicului); s-a săpat în zona B, până la nivelul (stratul) de chirpic căzut pe podeaua barăcii; s-a pregătit săpătura din zona C (capătul de E al barăcii) (latura de N a suprafeței III se află la 5,4 m depărtare de porta decumana).

În acest an s-a definitivat săpătura din capătul de E al barăcii militare nr. 1 (cea dinspre latura de N a castrului); este mărginită la N de via sagularis, la E de via decumana, iar la S de drumul dintre cele două barăci. S-a conservat în continuare martorul lat de 1 m (orientat N - S) între cele două zone (B și C). Suprafața cercetată (definitivată) măsoară 10 x 12 m; s-a săpat până la adâncimi variind între -0,1 / -0,15 m (colțul de NE, spre porta decumana; zonă în care s-a săpat deja prin anii '60 - '70, cu ocazia cercetării și restaurării parțiale a acestei porți) și aprox. -1 m. Menționăm că terenul este foarte neregulat din cauza săpăturilor anterioare și a diferitelor lucrări efectuate de fosta întreprindere minieră: astfel, în partea de S a suprafeței, imediat sub stratul vegetal, se afla un pavaj compact de bolovani de râu, așezat pe un strat subțire de pietriș (între bolovani s-a pus nisip); în partea de V a suprafeței se afla o mare groapă de gunoi (măsurând 3,8 m de-a lungul laturii de N și cuprinzând aproape toată lățimea suprafeței pe direcția N - S); colțul de SE al suprafeței a fost afectat de o groapă de var, măsurând aproximativ 3,8 x 3,8 m (din pământul depus pe marginea gropii, s-a recuperat în 1995 un vârf de lance de bronz). Din această cauză, urmele unora din stâlpii de construcție ai barăcii au fost șterse.

După nivelarea suprafeței (în unele porțiuni, după o săpătură la adâncimea de -0,3 / -0,5 m, în altele chiar mai aproape de stratul vegetal - în funcție de denivelările suprafeței), s-a atins nivelul de prăbușire al barăcii. Suprafața era acoperită cu fragmente de țigle și chirpic întărit prin ardere (mai exact: bucăți de lutuială de la peretele prăbușit al barăcii, întărite în urma incendierii barăcii, multe având imprimate urme de nuiele) și ceramică. În două locuri s-au găsit două cărămizi provenind din podeaua barăcii (marcând deci nivelul antic de călcare).

Pentru identificarea tuturor urmelor stâlpilor barăcii, s-au efectuat și în acest an răzuiri repetate: aceste urme au apărut abia în solul galben (virgin).

Pe latura de N a suprafeței s-au identificat urmele a trei stâlpi ai barăcii (diametrul aprox. 20 cm), așezați la intervale inegale (aproximativ 2 m între primii doi stâlpi, 3 m între ceilalți). Al doilea rând păstrează urmele altor trei stâlpi, aflați la același interval. Al treilea rând numără patru stâlpi: primii trei au între ei aproximativ 1,8 m, ultimii doi aflați la doar 1,2 m interval. Din rândul al patrulea s-au păstrat trei stâlpi; aici capătul de SV al suprafeței barăcii (de fapt: al suprafeței cercetate de noi) nu a fost afectat de groapa de gunoi, în schimb a fost distrus capătul de SE al suprafeței (și al barăcii) de către groapa de var; între primii doi stâlpi sunt aproximativ 1,6 m, între ceilalți doi (mai exact între al doilea și al treilea) aproximativ 1,2 m.

Capătul de E al barăcii este delimitat și el de rândul de stâlpi; doi dintre ei nu sunt siguri (cei din primele două rânduri, dacă număram dinspre N), dar nu ne îndoim de existența lor, deoarece imediat (spre E) începe via decumana (orientată N - S, pornind de la porta decumana spre principia). În câteva porțiuni, în lutul galben (virgin) se observă dâre negre (orientate N - S), cu fragmente mici de lut ars - provenind de la pereții barăcii: în rândul 3 pornind de la stâlpii 1 și 3; în rândul 4 pornind de la stâlpul 2.

În colțul de NE al barăcii, s-a identificat o suprafață arsă, aproximativ pătrată (latura de 0,7 / 0,8 m); presupunem că este vorba de o vatră (lutul aflat sub cărămizile vetrei s-a înroșit; dar cărămizile au dispărut, vatra aflându-se acum imediat sub stratul vegetal).

Din alăturarea planurilor celor trei suprafețe cercetate în toți acești ani și măsurătorile pe teren rezultă că baraca era lungă de cel puțin 36 m și lată de 9 m.

Constatăm și în cursul săpăturii efectuate în acest an că baraca era împărțită, pe lungime, în trei sectoare. În primul sector (cel dinspre latura de N a castrului), distanța între pereți este de aproximativ 3,2 m; cele două cărămizi descoperite in situ (dar ușor deplasate) arată că suprafața acestui sector era pavată cu cărămizi (fapt constatat și în suprafața I, cercetată în anii 1990 - 1994); nu am putut constata existența unor pereți despărțitori între camere. În sectorul central al barăcii, pereții sunt la o depărtare de 2,4 m unul de celălalt; aici s-au identificat și urmele a doi pereți despărțitori, ceea ce arată că încăperea era largă de 3,2 m. Astfel se poate presupune că baraca avea (ne referim la sectorul central) un număr de 10 încăperi. În sectorul de S al barăcii, distanța între pereții longitudinali este de aprox. 1,8 - 2 m; constatăm și aici prezența unui perete lateral, orientat N - S (același strat negricios din lutul galben, ca în sectorul central). Presupunem ca militarii locuiau în rândul de camere de pe mijloc, iar rândul de camere dinspre S servea de antreu.

Cum s-a aflat în anii precedenți, grație unei modeste (dar foarte importante) descoperiri epigrafice (o inscripție zgâriată pe o cărămidă, în pastă crudă, înainte de ardere, conținând numele unui soldat și cel al trupei din care făcea parte), în castrul de la Jidova a staționat cohors I Flavia Commagenorum1; această trupă (cu efectiv de quingenaria) era foarte probabil equitata: avea deci 6 centurii de infanteriști (pedites) (fiecare centurie număra 65 de militari) și 4 escadroane (turmae) de cavalerie (fiecare de câte 30 - 32 equites); în total peste 500 de oameni. Presupunem ca aceasta baracă era ocupată de efectivul unei turma de cavalerie; fiecare cameră (cu antreu) ar fi fost locuită de 3 călăreți. În șirul de încăperi dinspre N erau adăpostiți probabil caii.

În cursul săpăturilor a apărut o importantă cantitate de ceramică: ceramică gălbuie sau roșie, comună; multe fragmente din pastă zgrunțuroasă (cu nisip); fragmente de amforă; două fragmente de mortaria (din vase diferite; unul din buză, altul din corpul recipientului). La marginea drumului circumvalar (via sagularis), spre baracă, în apropierea stâlpului nr. 2, a apărut (în 1996) o monedă (denar) de la Iulia Maesa Augusta, mama împăratului Severus Alexander.

II. În anul 2000 s-a continuat de asemenea cercetarea barăcii nr. 2 (cea situată lângă horreum și principia); s-a săpat în zona C. Stratul superior al acestei suprafețe, până la drumul dintre barăcile 1 - 2 (măsurând 14 x 18 m), a fost săpat în anul 1996; de asemenea, în anii precedenți s-a săpat până la stratul virgin bună parte din această suprafață (14 x 11 m), identificându-se o parte din stâlpii barăcii2. În anul 2000 s-a lărgit aceasta suprafață spre N cu încă 7 m (s-a săpat deci o suprafață măsurând 14 x 7 m, până la adâcimea de -0,9 / -1 m); astfel întreaga suprafață cercetată în vederea stabilirii planului capătului de N al barăcii nr. 1 măsoară 14 x 18 m.

Menționam de la început că, datorită faptului că în campania 2000 s-a săpat pornind de la stratul de călcare (vegetal) antic, materialul arheologic recuperat este extrem de sărac (sporadice fragmente ceramice). În partea de E a suprafeței, la adâncimea de -0,25 / -0,3 m, s-a identificat via decumana (dezvelită de noi pe o lățime de aproximativ 1,7 m); este realizată din pietriș. Spre V, este mărginită de o mică rigolă (lată de 0,3 - 0,4 m), umplută cu pământ înnegrit (de la incendiul care a mistuit castrul).

În urma cercetării suprafeței, prin răzuirea repetată a stratului virgin galben (loess), s-au identificat urmele a cinci rânduri de stâlpi (orientați E - V). Începând dinspre principia, acestea rânduri se prezintă astfel:

Primul rând se află la aproximativ 0,8 m V de principia. Din acest rând s-au identificat trei stâlpi - primii doi la distanța de 4,75 m unul de celalalt, între stâlpii 2 - 3 fiind doar aproximativ 2 m. Pe o mică porțiune, spre principia, în partea de E s-a constatat o mică porțiune de pavaj din piatră și cărămidă.

Al doilea rând de stâlpi se afla la o depărtare de aproximativ 4,2 m V de primul rând. Nu s-au identificat decât primii doi stâlpi. La 0,6 - 0,8 m depărtare, paralel cu rândul de stâlpi, trece o conductă de fier (la adâncimea de aprox. -0,9 m) pentru apă (orientare E - V; surprinsă în 1980 și în clădirea din latus praetorii dextrum), instalată de fosta întreprindere minieră; aceasta a deranjat stratul arheologic. Se conturează deci existența unei camere mari (4,2 x 4,75 m), iar lângă ea o cameră mai mică (antreu) măsurând 4,2 x 2 m. Între primii stâlpi (cei dinspre via decumana) s-a constatat o porțiune de pavaj din piatră de râu, într-o porțiune având chiar cărămizi (deranjate). Acestea provin de la podeaua camerei: s-a așezat un rând de pietre și de pietriș peste stratul vegetal antic, apoi deasupra s-au pus cărămizi, realizându-se astfel podeaua camerei. Probabil că în continuare se afla o altă încăpere de dimensiunile primei camere (stâlpii ei dinspre V se află în porțiunea necercetată); în colțul de NE al acestei presupuse încăperi s-a descoperit o porțiune de podea (pietre, pietriș și fragmente de cărămizi).

Ar rezulta că este vorba de o construcție aparte de baraca nr. 2, pentru a specula spațiul disponibil creat între linia imaginară dintre latura de N a clădirii pretoriului și cea a edificiului comandamentului (principia). S-ar putea, totuși, să fie vorba de o terminație în forma literei L a căpătului de E al barăcii nr. 1. Urmează un spațiu liber de 2,75 - 3 m, după care se identifică un al treilea rând de stâlpi. Între stâlpii nr. 1 - 2 sunt aproximativ 2 m, între stâlpii nr. 2 - 3 sunt 3,5 - 3,6 m, iar între stâlpii nr. 3 - 4 alți 5,5 m. Din rândul al patrulea s-au identificat doar stâlpii nr. 2 - 3, având între ei distanța de aproximativ 3,3 m. Pe porțiunea delimitată de cei doi stâlpi cu nr. 3 s-a identificat, spre V, o suprafață de lut ușor întărit, de culoare cărămizie (probabil lutul de sub vatra de cărămidă, întărit prin ardere). La 6,5 m spre N se află al cincilea rând de stâlpi - din care s-au identificat doar trei: distanța dintre primii doi măsoară 6 m, între ceilalți doi sunt încă 6 m.

Rezultă că rândurile de stâlpi 4 și 5 închid camere cu laturile de E și V măsurând aproximativ 6 m (dacă scădem și grosimea peretelui), iar rândurile 3 și 4 delimitau doar un coridor (dacă admitem că baraca 1 face corp comun cu clădirea mică dinspre principia) sau mai degrabă o simplă prispă (tindă). De reținut că această baracă corespunde în capătul de V cu camera pavată și cu hipocaust (cea cu grafitul soldatului din cohors I Flavia Commagenorum), care este mărginită spre horreum de o stradelă cu strat gros de pietriș.

Racordarea planurilor din zonele A și C arată că aceasta baracă măsoară 36 x 8 m (dacă o considerăm aparte de presupusa baracă nr. 3). De asemenea, se constată că stâlpii din marginea (capătul) de E a celor două (sau trei ?) barăci sunt în linie, de-a lungul drumului denumit via decumana.

Deși am sperat și în acest an că săpăturile din capătul de N al barăcilor (zona C) va lămuri topografia așa-numitei retentura dextra, bulversarea stratului arheologic, produsă în special între anii 1945 - 1975 (când pe suprafața castrului a funcționat o întreprindere minieră), face să persiste multe neclarități. Sperăm ca planul barăcilor să poată fi lămurit prin săpăturile din zona B (porțiunea de mijloc a celor două barăci).

Note

1. Despre această trupă, vezi C. C. Petolescu, SCIVA, 46, 1995, 3 - 4, p. 249 - 250, nr. 29.

2. Menționăm că în anul 1982, lucrările de consolidare - conservare au impus dezvelirea laturii de N a clădirii comandamentului (principia), prin lărgirea spre N a vechii secțiuni D (vezi planul publicat de Emilian Popescu și Eugenia Popescu, Materiale și cercetări arheologice, 9, 1970, p. 251 - 263), cu 1 m de-a lungul zidului. Cu acest prilej s-a descoperit un bogat material arheologic în stratul de incendiu provocat de distrugerea castrului de către carpi (vezi C. C. Petolescu, T. Cioflan, Argessis 7, 1995, p. 19).