35. Capidava, com. Topalu, jud. Constanța [Capidava]

Cod sit: 63063.01

 Colectiv: Radu Florescu - responsabil, Cristian Matei (UCDC București); Zaharia Covacef, Cătălin Dobrinescu (MINAC); Miron Costin (ULB Sibiu); Ioan C. Opriș (FIB); Nicolae Georgescu (MA Mangalia)

 
În anul 2000 săpăturile arheologice de la Capidava au continuat, numai în interiorul cetății romano-bizantine, sub conducerea lui Radu Florescu - cele din necropolă au fost sistate, din cauza materialului și observațiilor deosebit de bogate, care trebuie să fie prelucrate și publicate, Valeriu Georgescu fiind ocupat cu aceste operații. În cetate, lucrările s-au desfășurat după cum urmează: în sectorul I a lucrat Cristian Matei (cu studenții Facultății de Istorie a Universității Creștine "Dimitrie Cantemir"), care după ce în anii 1996 - 1999 a epuizat depunerile și problematica zonei bazilicii romano-bizantine (săpată în anii 1968 - 1979 de Alexandru Simion Ștefan și rămasă nepublicată), atacând zona de la SV de bazilică; în sectorul III a continuat săpătura în nivelul romano-bizantin, loan Carol Opriș (cu studenții Facultății de Istorie a Universității București) a extins cercetarea nivelului de depuneri respectiv spre NV în șirul de carouri 72, pătrunzând în sectorul VI unde va continua în anii următori, în sectorul V a continuat săpăturile din anii precedenți Zaharia Covacef (cu studenții Facultății de Istorie și Teologie a Universității "Ovidius" Constanța), asistată de Cătălin Dobrinescu, urmărind nivelul romano-bizantin către SE, spre Poarta mare a cetății și pătrunzând astfel în sectorul IV; în sfârșit, Costin Miron (cu studenții Facultății de Istorie a Universității "Lucian Blaga" Sibiu) a reluat săpăturile în sectorul VII (unde a fost cercetat nivelul mediu bizantin în anii 1957 - 1958), urmărind de această dată, depunerile romano-bizantine.
 
Sector basilical, C. 51 / N și C. 52 / N
 
Colectiv: Cristian Matei (UCDC București)
 
După trei campanii arheologice (1996 - 1998) în urma cărora sub basilica de secol VI p. Chr. a fost pus în evidență un edificiu basilical mai vechi, de secol IV - V p. Chr., săpătura arheologică a progresat în campania 2000 în partea de V a edificiului basilical de secol VI p. Chr., în carourile 51 / N și 52 / N.
În anii ‘70, în cele două carouri menționate cercetarea se oprise pe nivelul corespunzător pavimentului de cărămidă al basilicii de secol VI, punând în evidență trei bordeie feudal timpurii: primul, pe trei sferturi demantelat, ale cărui resturi se păstrau în C. 51 / N; al doilea, din care se păstra latura de SE în C. 52 / N, încăleca zidul basilicii cu latura de E, distrugând o jumătate din grosimea acestuia și folosind restul zidului drept parapet de sprijin; al treilea, păstrat parțial (latura de SE fiind Iipsă), era surprins în C. 51 / N, în C. 52 / N și în C. 51 / O. Al treilea bordei era singurul din care se păstrau trei laturi întregi și vatra-cuptor.
Bordeiele fără vatră-cuptor se aflau într-o relație secvențială de contemporaneitate, laturile lor nefiind suprapuse ori intersectate. Al treilea bordei suprapunea bordeiul care distrusese jumătate din grosimea zidului basilicii, fiind posterior ca dată față de acesta.
În vara anului 2000 resturile de bordeie din C. 51 / N și C. 52 / N au fost demontate pentru a se continua săpătura în profunzime, în vederea clarificării tehnicii de construcție adoptată pentru ridicarea basilicii de sec. VI, precum și a relației acesteia cu zidul de incintă al cetății.
Săpătura a relevat faptul că, pentru construirea zidului de V al basilicii, s-a procedat la demantelarea unor edificii cu ziduri late de 0, 5 m, legate cu pământ, aflate în zona de lucru a edificiului basilical. Terenul din jurul temeliei zidului basilicii a fost curățat de resturi ceramice și de alte resturi ce vor fi existat în zonă ca urmare a locuirii acesteia, până la o adâncime de -0,6 / -0,7 m sub nivelul la care avea să fie montat în interiorul edificiului pavimentul de cărămizi. Despre tehnica de construcție a zidului basilicii se poate constata că acesta a fost realizat prin ridicarea temeliilor într-un șanț care depășea cu circa 30 de cm, atât la interior cât și la exterior, lățimea construcției.
Din construcțiile care existau înainte de realizarea edificiului basilical de sec. VI au rămas numai temeliile de lut ale unei locuințe cu două faze de existență, atât cât se poate judeca din suprapunerea, doar cu o mică abatere, a două temelii de lut galben, pe care erau fixate ziduri legate cu pământ. La interior, podeaua din lut galben era bine bătută. Dimensiunea parțial păstrată a construcției (partea care nu a fost tăiată de zidul basilicii) este de 5,3 m x 3,7 m x 3,9 m. Zidul de V al construcției, demantelată în vederea ridicării basilicii, se păstra la
-0,3 m sub nivelul de călcare al pavimentului de cărămizi al edificiului sacru, semn că până acolo solul fusese nivelat în dreptul intrării în basilică. Pe creasta acestui zid se afla bine fixată o bază de coloană din calcar (de la un pilon ce susținea un pridvor la intrarea în basilică ?).
După puținele materiale ceramice descoperite în zona locuinței demantelată, se poate aprecia că aceasta a fost în funcțiune în secolul IV și în secolul V (până spre sfârșitul acestuia). Sub temeliile locuinței s-a profilat o altă construcție, de mai mici dimensiuni, cu podea de lut galben, având aceeași orientare ca și aceea prezentată anterior. Materialele ceramice fragmentare descoperite sub podeaua de lut conduc la concluzia că respectiva construcție, după toate probabilitățile o modestă locuință, a fost contemporană cu basilica mică de sec. IV.
Degajarea colțului basilicii a demonstrat faptul că aceasta aproape "mușcă" din zidul cetății cu un colț, ceea ce făcea imposibilă existența unui drum de strajă adosat zidului de incintă pe toată lungimea basilicii. Dificil era accesul și la turnul în formă de potcoavă din colțul de N al cetății, spațiul dintre absida basilicii și zidul de incintă din partea de NE fiind foarte îngust.
Aceste observații, coroborate cu faptul că prin masivitate și înălțime basilica de sec. VI domina, dar mai ales bloca, accesul spre un colț de cetate, ridică un important semn de întrebare asupra utilizării zidului de incintă și al turnului de colț din zona basilicii în perioada de timp când aceasta a funcționat. Cel mai probabil, la data când basilica fusese ridicată, zidul din zona acesteia fie era foarte înalt - permițând o circulație pe un drum de strajă ridicat deasupra acoperișului edificiului basilical - fie era total nefuncțional în acest sector, singura zonă fortificată fiind aceea a castelului târziu.
 

Sectoarele III și VI

 
Colectiv: Ioan I. C. Opriș (FIB)
 
Cercetările arheologice practicate în sectorul III din sectorul sudic al cetății de la Capidava (campania 2000) s-au concentrat în carourile T, Ț și V 72 (vezi pl. I și planșa II, cu releveul de arhitectură ulterior săpăturilor). Vom proceda, pe rând, la descrierea rezultatelor acestor săpături, după o scurtă prezentare a problematicii specifice acestui sector.
Pe lângă fazele cronologice ale marelui edificiu care este "Corpul de Gardă" - un horreum datat în secolele IV - VI p. Chr. (aflat în caroul B - Ț 77 - 72)  (Pl. I și planșa II), o problemă de primă importanță se leagă de momentul amenajării fortificației târzii, în colțul sudic al cetății, acolo unde s-au concentrat săpăturile noastre. Cercetările din ultimul deceniu realizate în sectorul III al cetății au putut oferi un plus de informație privitor la această problemă, în ciuda unei serii de impedimente obiective: așezarea de bordeie de epocă bizantină suprapune și deranjează ultimele straturi romano-bizantine din secolele VI - VII p. Chr.; nivelarea zonei sudice a cetății în timpul cercetărilor efectuate de către Grigore Florescu, atunci când amenaja linia de decauville, pentru degajarea eficientă a interiorului cetății; alunecările de teren din antichitate, vizibile în sectorul VII, pe fondul pantei naturale care curge spre Dunăre; în sfârșit, imposibilitatea valorificării, pentru moment, a relativ puțin numerosului material numismatic rezultat din sectorul III al cetății.
Mai multe ipoteze au fost avansate până acum în această privință: încă de la vremea publicării monografiei Capidavei, Grigore Florescu considera drept plauzibilă ridicarea sa în vremea împăratului Anastasius (491 - 518 p. Chr.), având în vedere și faptul, potrivit căruia Procopius din Caesarea nu amintește, în De aedificiis, Capidava pe lista fortificațiilor refăcute de către Iustinian (527 - 565)1; pe baza analogiilor de plan cu fortificația de la Abusina (Eining), Sandor Soproni propunea o datare mai timpurie, considerând că acest castru târziu trebuie să fi fost ridicat cândva la sfârșitul secolului al IV-lea2; o datare îndrăzneață, dar fără analogii în epocă, realiza și Petre Diaconu, atunci când propunea momentul ridicării acestui ansamblu de zid - bermă -  șanț în secolul al X-lea3. În afara zidului de incintă a castrului târziu, perpendicular pe curtina H a cetății, au mai apărut o clădire (C. 1 / 1994, în caroul Ț - S 74 - 76), cu latura de 10 m, ce dispunea de compartimentări interioare și care trebuie să fi fost folosită până în perioada imediat anterioară ridicării zidului de incintă amintit. Aceasta, realizată din piatră și mortar de bună calitate, a fost deranjată de amenajarea șanțului castelului târziu și de un bordei (B. 1 / 1994 în caroul T - Ș 75). Materialul arheologic recoltat poate fi datat fără probleme în epoca împăraților Anastasius și Iustinian, fiind greu de operat diferențieri cronologice mai clare. O serie întreagă de alte compartimentări mai pot fi observate în caroul Ț - Ș 74 - 73, în continuarea porticului "Corpului de Gardă", de data aceasta zidăria fiind amenajată într-o tehnică inferioară, din piatră și pământ. și aici se poate observa ruptura ansamblului, datorată șanțului amintit, adânc de -1,3 m față de actualul nivel de călcare, și a cărui colmatare cu straturi succesive romano-bizantine și medievale a apărut clar în profilul săpăturii. În campania din 1998 a fost descoperită o monedă, un hemifollis din vremea lui Anastasius4, în caroul T 72, acolo unde pare să existe o nouă cameră care să o continue pe cea din caroul Ț - T 74 - 73. Este greu de spus dacă aceasta poate să constituie un element sigur de datare, întrucât a fost descoperită pe resturile acestui zid, imediat sub stratul vegetal.
În ceea ce privește "Corpul de Gardă" propriu-zis, trebuie precizat faptul potrivit căruia zidurile primei faze, cu araze de cărămidă și paramenți în opus caementicium, prezintă trăsături asemănătoare cu zidurile celei mai vechi faze din sectorul V, datată în secolul IV p. Chr. Fazei a doua îi corespund pilele adosate curtinei H, fiind contemporană reamenajării ultimei, cândva în cursul secolului al V-lea p. Chr. În contextul arheologic al fazei a treia, care înseamnă noi modificări planimetrice (nava centrală este transformată în curte interioară și este amenajat canalul longitudinal în interiorul său, dimpreună cu compartimentările din portic și navele laterale), au fost descoperite monede datând din a doua jumătate a secolului al VI-lea (Iustin II și Sofia). În portic a mai fost descoperită o piesă deosebit de rară, la rândul său un element important de datare, respectiv un etalon monetar din sticlă (exagium) din vremea împăratului Iustinian, databil în intervalul 545-565 p. Chr. Acesta era utilizat pentru cântărirea de solidi ușori, destinați subsidiilor spre barbaricum și documentează faptul potrivit căruia camerele porticului nu mai sunt utilizate în ultima fază de existență a clădirii.
Dărâmarea, prin forfecare, a zidurilor de piatră cu pământ, precum și dărâmarea la orizontală a arazei la zidurile perimetrale, pare a indica ca agent al distrugerii un seism, poate chiar cel atestat de sursele literare în anul 608 p. Chr. Cu un seism, oricum, coincide și alunecarea de teren, care a ras nivelurile romane târzii și romano-bizantine din sectorul VII, unde bordeiele s-au așezat peste suprafața de lunecare. Dacă ținem seama că aceleași bordeie medievale timpurii suprapun umplutura din șantul de apărare al castelului mic romano-bizantin, pare foarte plauzibilă amplasarea cronologică a acestuia din urmă imediat după atacul kutrigur din anul 559, în ultimii ani ai domniei lui Iustinian, ori poate într-un moment ulterior, neclarificat, situat între evenimentele istorice evocate și începutul secolului VII p. Chr.
Campania 20005
Caroul T 72. Săpăturile efectuate în acest carou au avut ca scop identificarea și degajarea compartimentărilor existente la NE și NV de porticul "Corpului de Gardă", continuând investigațiile campaniei precedente (1998) din caroul  T - Ș 72. Atunci apărea zidul a ceea ce consideram drept o nouă încăpere, situată în continuarea celei din caroul Ț - T 74 - 73, asociat cu descoperirea unei monede, un hemifollis din vremea împăratului Anastasius (emisiune datată 512 - 517 / 518 p. Chr). În această campanie a apărut un nou zid, aproximativ paralel cu limita caroului T 71, realizat din piatră legată cu pământ și care a putut fi surprins pe o lungime de 3,82 m (dintre care 0,5 m în caroul ș 72, unde este retezat de amenajarea șanțului castelului târziu). El pare să aibă o aliniere destul de clară cu un altul, descris mai jos, și care a apărut tot în cursul ultimei campanii, în caroul V 72. În colțul de NV al caroului a apărut, imediat sub humus, un pavaj de cărămidă legată cu mortar gros de 0,05 m, tasat de dărâmătura de piatră (Pl. II). El este alcătuit din două rânduri de cărămizi (plus un altul incomplet) și măsoară 1,82 m / 0,85 m. Dat fiind faptul că în imediata sa apropiere poate fi observată reluarea zidului din piatră cu mortar al castelului târziu, ceea ce s-a mai păstrat din acest pavaj ar putea fi pus în legătură cu existența unui acces, eventual chiar a unei porți pentru spațiul apărat în ultimele faze de existență ale fortificației romano-bizantine. Zidul de la limita caroului Ț - T 72 al camerei din caroul Ț - T 73 - 74, dezvelit în campaniile anterioare, era, la rândul său, continuat de un altul paralel în careul descris aici, lățimea spațiului rezultat (un vestibul) fiind de cca. 1,6 m. Parțial sub ultimul și cu aceeași orientare, apare zidul unei faze mai vechi, care avansa cu 0,25 m spre caroul T 73. Accesul în vestibul spre camera din caroul Ț - T 74 - 73 era perpendicular pe ușa deja identificată în caroul T 73 (în anul 1994), în campania 2000 fiind descoperite pietre din cele trei trepte ale ușii principale, la o adâncime de -0,8 / -0,6 m față de nivelul actual de călcare. Spațiul interior al vestibulului conținea o dărâmătură groasă de cărămizi din chirpic sfărâmate și multe fragmente din tegulele acoperișului, cele mai numeroase țigle apărând însă la exterior, înspre zona centrală a careului. Tot în acest spațiu au fost descoperite cele două amfore întregi, menționate mai jos, împreună cu un opaiț circular, lucrat cu ajutorul roții rapide. În colțul sudic al careului, la o adâncime de -0,90m, au apărut și două monede romano-bizantine din bronz6, sudate (Pl. VI.4a-b), pe una dintre acestea mai putându-se încă observa urmele materialului textil ale pungii în care erau depozitate. Ambele sunt folleis din vremea împăratului Iustinian, a căror datare corespunde anilor 542 - 543, respectiv 543 - 544 p. Chr.
Restul materialului din acest carou este doar într-o mică măsură alcătuit din ceramică medieval timpurie, respectiv funduri și buze de oale-borcan (Pl. IV.2-4), acestea fiind identificate mai ales înspre caroul ș 72. Ceramica romano-bizantină este însă abundentă, iar amforele de tip LR 1 și LR 2 predomină. Au mai fost descoperite și alte fragmente de amfore din tipurile LR 4 și spatheion. De asemenea, apar fragmente ceramice din categoriile veselei de bucătărie și pentru băut (din care ilustrăm o ceașcă cu profil este integral păstrat, Pl. III.4), dar nu și pentru servitul mesei (exceptând, desigur, două fragmente ale unui aceluiași platou ARS Ware, forma Hayes 104, pe care pot fi văzute două orificii, realizate în vederea atârnării, Pl. VIII.7). În afară de ceramică, au mai fost selectate fragmente de pahare din sticlă, piese din metal corodat (cuie și scoabe), oase, respectiv cărbune rezultat din suprastructura de lemn a ansamblului arhitectural prezentat mai sus. Între piesele ceramice, se remarcă un fragment de capac de chiup cu inscripție cursivă în limba greacă (Pl. IV.1a-b), fragmentele amintite ale buzei de platou african forma ARS Ware Hayes 104, un opaiț piriform de tip "danubian" (Pl. V.2), un altul circular lucrat la roată (Pl. VI.3) și două amfore în bună stare de conservare (Pl. III.1-2), ambele de proveniență pontică (cea dintâi, căreia îi lipsesc ansele și gura, de tip ZeE 99 Sazanov 11 / Opaiț E XI, în timp ce a doua aparține tipului Kuzmanov XIII).
Caroul Ț 72. Acest careu a fost deschis înspre NE, pe toată lungimea sa (5 m), pe o lățime de 1 m și o adâncime de -0,8 / -1,2 m, acolo unde mai puteau fi încă observate resturile zidului din piatră și mortar ale castrului târziu. Scopul acestei investigații era acela de a oferi noi detalii asupra substructurii zidului respectiv. Lățimea acestuia, atât cât a putut fi ea constatată, este de cca. 0,8 - 0,9 m, iar fundația sa este una foarte puțin adâncă, realizată în grabă, și se așează la -0,15 / -0,2 cm de actualul nivel de călcare din cetate, pe o dărâmătură de chirpic sfărâmat și o aglomerare informă de pietre. Pe fundul săpăturii din acest an puteau fi observate (înspre caroul Ț 71), o serie întreagă de pietre de mari dimensiuni, aproximativ paralele cu limita careului, reprezentând, probabil, elementele unui zid demantelat, aparținând unei faze anterioare.
Materialul rezultat în această campanie constă în foarte puțină ceramică medievală timpurie (dovadă că nivelul de locuire respectiv nu afectează această porțiune de o manieră semnificativă), relativ numeroase fragmente de ceramică romano-bizantină, între care predomină cele de amforă, deși au mai apărut și câteva buze de oale de bucătărie, alături de opaițe în diverse stări de conservare (Pl. V.3; VI.1-2), urcioare sau fragmente de pahare din sticlă. De remarcat faptul că pe fundul săpăturii din acest an, înspre caroul U 72, a fost descoperit un opaiț comun din tipul danubian, împreună cu un altul din același tip, dar aflat în stare fragmentară (doar un fragment din disc).
Caroul V 72. La limita cu caroul V 71 (la 0,15 - 0,2 m de martor) apare un zid realizat din piatră și pământ, aproximativ pe același aliniament cu cel din caroul T 72. Traiectul său poate fi observat pe teren continuând și în caroul U 71, unde se ridică la nivelul solului actual. El este mărginit de un pavaj pe toată lungimea sa, care a apărut în săpătură la o adâncime de -0,45 / -0,55 m de nivelul actual de călcare din cetate, diferența menționată datorându-se faptului că panta sa urmează pe cea naturală, înspre Dunăre (vezi Pl. II). Lățimea cu care avansează pavajul înspre interiorul careului variază între 0,4 - 1,25 m, fiind mai pronunțată la limita cu caroul W 72, acolo unde începe să coboare și se rupe brusc. Pe toată porțiunea unde a putut fi delimitat materialul ceramic descoperit este de epocă romano-bizantină. Un alt element de interes este reprezentat și de descoperirea în centrul aceluiași careu a podelei unui bordei medieval timpuriu, pe o lungime de 2,4 m și o lățime de 1,83 m (vezi Pl. II). Pentru acesta din urmă nu se păstrează zidurile perimetrale, pe care în contextul actual le-am putut doar aproxima la cca. 2,45 - 2,25 m. În continuarea podelei, pe latura dinspre porticul "Corpului de Gardă", pare să se contureze vatra aceluiași bordei, a cărei structură este alcătuită din pietre de mari dimensiuni (0,85 x 1,12 m). Materialul romano-bizantin, respectiv medieval timpuriu descoperit în această campanie este relativ delimitat ca arie de cele două obiective enumerate, pavajul și bordeiul din acest careu. Ceramica constă în numeroase funduri și fragmente din porțiunea superioară a unor oale-borcan medievale, dar mai ales în piese de epocă romano-bizantină. Predomină amforele LR 1 (Pl. III.3) și LR 2, dar mai apar și fragmente de amfore LR 4, spatheion sau pontice, alături de altele cilindrice de mari dimensiuni, din tipuri anterioare cronologic secolului VI p. Chr. Vesela pentru servitul mesei este reprezentată prin multe fragmente de buză, din tipurile LRC Ware 3, 8, 10 și ARS Ware 87 și 104, specifice pentru a doua jumătate a secolului V p. Chr. și întreg secolul următor. Un singur fragment, din fundul unui castron, nu a putut fi identificat tipologic. Au fost recoltate și fragmente ceramice din categoriile veselei de bucătărie și pentru băut (pentru ultima, avem în vedere fragmente dintr-o cană cu gură trilobată, ce urmează fi supusă restaurării). În afară de ceramică, au mai fost selectate fragmente de pahare din sticlă și piese din metal corodat (cuie și scoabe). Un opaiț relativ bine păstrat, din tipul dunărean, cu toarta zoomorfă (cap de berbec) a fost descoperit la -0,8 m, pe pavaj, înspre limita cu caroul W 72 (Pl. V.1a-b); un capac de chiup, fragmentar, decorat cu imaginea stilizată a unui pește, a fost descoperit pe pavajul mai sus amintit (Pl. III.5a-b); în sfârșit, pe latura dinspre caroul U 72, la -0,3 m, a apărut și un nou follis din bronz, datat tot în timpul domniei lui Iustinian, anume între pietrele dintr-o dărâmătură ce urmează a fi complet evacuată în campania viitoare.
Dat fiind faptul că cercetările vor continua a se desfășura aici și în campania următoare, desenele profilelor rezultate din săpăturile careurilor V, ț și T 72 vor fi realizate ulterior, pe măsura adâncirii pe toată suprafața cercetată în campania din anul 2000.
 
Note
 
[1] Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, I, 1958, p. 69 - 72; R. Florescu, Date noi cu privire la cronologia Capidavei romane tîrzii, Pontica, VIII, 1975, p. 366 - 372.
2 S. Soproni, Nachvalentinianische Festungen am Donaulimes, Studien zu den Militärgrenzen Roms, III, 13. Internationaler Limeskongreß, Aalen, 1983, Vorträge = Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg, Band 20, Kommissionsverlag Konrad Theiss Verlag, Stuttgart, 1986, p. 409 - 415, în sp. p. 410; pentru Abusina, M. Mackensen, Die Innenbauung und der Nordvorbau des spätrömischen Kastells Abusina/Eining, Germania, 72/2, 1994, p. 479 - 513.
3  R. Florescu, op.cit., p. 366 și n. 4.
4 Datat a. 512 - 517 / 8 (identificate de Adrian Popescu, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", București).
5 Releveul de arhitectură pentru obiectivele rezultate în cursul campaniei de săpături arheologice din anul 2000 a fost realizat de către arh. Cătălin Georgescu, MNIR, București, documentației de specialitate alăturându-i-se, pe lângă desenele (Mona Petre, Universitatea de Artă, București) și fotografiile digitale ale celor mai reprezentative artefacte și un număr de 3 grundriss-uri, pentru fiecare careu în parte.
6 Identificate de Viorel Petac, Cabinetul Numismatic al Academiei Române.
 
 
Sectorul de E (V și IV)
 
Colectiv: Zaharia Covacef, Cătălin Dobrinescu (Universitatea "Ovidius" Constanța, MINAC)
 
În colțul de E al cetății Capidava au fost trasate sectoarele V și N. Cercetarea sectorului V pentru nivelurile medieval timpurii a fost realizată, în cea mai mare parte, până în anul 1958, iar rezultatele acesteia au fost cuprinse în monografia Capidava, vol. l; tot aici sunt cuprinse și câteva locuințe aparținând aceleiași perioade descoperite în sectorul IV.
În anul 1975 am preluat cercetarea în acest sector prin demontarea bordeielor, înlăturarea dărâmăturilor și a umpluturilor până la nivelul romano-bizantin. Desfășurată într-un ritm Ient (cu campanii scurte și, uneori, la doi ani) din lipsă de fonduri, cercetarea a fost impulsionată în ultimii zece ani, mai ales datorită integrării Capidavei între șantierele-școală, cu campanii anuale de șase săptămâni. Rezultatele sunt evidente atât prin monumentele din teren, cât și prin materialele mobile. În ceea ce privește starea de conservare a monumentelor descoperite, deosebit de importante pentru înțelegerea dezvoltării Dobrogei în secolele IV - VI, trebuie să subliniem că zidurile ridicate în secolul IV se conservă mai bine decât cele mai târzii; se impun, pentru protejarea complexelor, câteva măsuri de conservare primară. Adăugăm faptul că nu doar intemperiile contribuie Ia distrugerea monumentelor, cât mai ales oamenii. La începutul campaniei anului 2000 am constatat urme ale trecerii "căutătorilor de comori" care, pentru a fi siguri că vor descoperi ceva, și-au mutat detectoarele din câmp în cetate. Aceștia făcuseră mai multe gropi în construcția C. 10, distruseseră profilul martorului dintre carourile M 73 și N. 73, capătul martorului dintre carourile O 74 și O 73, de asemenea făcuseră o groapă dreptunghiulară (L = 1,6 m, l = 1,1 m, ad. = -0,75 m) în interiorul construcției C. 6, lângă zidul de NE al acesteia, în dreptul arcului de descărcare de sub pavaj.
Obiectivele cercetării.
În campania din anul 2000 am urmărit:
       - demontarea resturilor medievale din caroul Q. 74, care suprapuneau un zid romano-bizantin;
       - cercetarea în suprafață și adâncirea în construcțiile C. 9, C. 10, C. 6 și C. 8;
- înlăturarea dărâmăturilor romano-bizantine din carourile O 77 - 76:
- demontarea martorului dintre carourile M. 73 și N. 73.
Rezultatele cercetărilor. În caroul Q 74 se descoperise în campania din anul 1998 un bordei medieval timpuriu (B. 2 / 98), din care se păstra - destul de rău -, zidul dinspre NV, o amenajare circulară cu pietre, interpretată a fi un uscător pentru cereale și un fragment din vatră. Demontarea acestor resturi (care, între timp, s-au distrus și mai mult) a permis dezvelirea unui zid romano-bizantin, din cărămidă și piatră legat cu mortar roz, pe direcția N - S. În stadiul actual al cercetării nu putem atribui acest fragment de zid nici uneia dintre construcțiile descoperite până acum.
Construcția C. 9 a fost degajată doar în partea de NE, partea sa de SV se află în carourile P 74 și P 75; în ambele carouri au fost descoperite capetele zidurilor de NV și, respectiv, de SE. și dacă zidul de NV (din caroul P 74) este bine conservat, zidul de SE (din caroul P 75) este distrus de dărâmăturile provocate de un incendiu. Aici, în mortarul zidului, am descoperit o monedă din bronz de la Constantin cel Mare, tip PROVIDENTIAE CAESS, atelier Heraclea, a. 324 - 330. În aceeași parte a construcției C. 9 au mai fost descoperite două monede: una de la Diocletian PF.AVG., tip CONCORDIA MILITVM, atelier KE Cyzic, înainte de reforma monetară din 298 p. Chr.; cea de a doua de la Justin II, 1/2 follis, Constantinopol, a. 566 / 567. Din caroul P 74, tot în C. 9, provine o monedă de la Mauriciu Tiberiu, Thessalonica, a. 588 - 589.
Materialele arheologice recuperate din C. 9 au fost afectate de incendiu, astfel că am găsit fragmentele de vase de sticlă deformate. În afara unui opaiț întreg și a unei plăci de broască (din fier), restul materialului este fragmentar: ceramică, sticlă. Între cărămizi, chirpici arși și resturi de bârne au apărut foarte multe cuie și piroane din fier. În construcția C.  10 am fost nevoiți să ne adâncim, în primul rând datorită gropilor făcute de "căutătorii de comori". Săpătura se face pe un nivel de incendiu, cu foarte mulți cărbuni. Fragmentele ceramice sunt afectate de foc, la fel fragmentele de sticlă, între care găsim și un pahar. Tot de aici se recuperează multe cuie și piroane din fier și un "butuc" fragmentar din fier, probabil de la o roată. Menționăm că aici au fost găsite în campaniile anterioare și alte elemente din fier de Ia care.
În construcția C. 6, îndreptând marginile gropii făcută de "căutătorii de comori" am constatat că stratul de incendiu este foarte gros. Pe toată suprafața încăperii sunt numeroase țigle și cărămizi, unele căzute aproape vertical. Pe toată suprafața ne-am adâncit cu circa 20 cm, intrând puțin mai profund în dreptul intrării de pe latura de SE, în locul de unde am fost nevoiți să scoatem un coș din calcar de zdrobit, probabil, struguri.
Descoperirile din această încăpere sunt foarte bogate, cu multe materiale întregi și întregibile. Între acestea remarcăm: un urcior miniatural, o amforetă, un castron, o oală cu două toarte, amfore cu striuri, un urcior trilobat; o amforetă fragmentară cu inscripție și cruce făcute pe gât cu vopsea roșie. S-au recuperat fragmente de tencuială alb cu roșu, fragmente de geamuri, multe cuie și piroane din fier, fragmente de vase de sticlă. Tot de aici provine o monedă de la Constantius II / Constans, tip VOT / XX / MVLT / XXX, a. 341 - 346.
În construcția C. 8 ne aflăm încă pe un nivel de umplutură și dărâmături; datorită chiupului descoperit aici, pe care îl păstrăm in situ bine acoperit pentru a nu fi distrus, nu ne putem adânci prea mult în timpul unei campanii. Descoperirile sunt toate fragmentare: ceramică, sticlă etc. În această campanie s-au găsit aici: un inel fragmentar din bronz, o mărgică, un fragment mic de terra sigillatta, două lame de cuțit din fier, un cosor fragmentar, de asemenea din fier, precum și cuie și ceramică romano-bizantină. Cele patru monede descoperite în C. 8 sunt foarte prost păstrate și, din această cauză, ilizibile. Au fost datate trei, astfel: jumătatea secolului IV; secolul V și, probabil, a doua jumătate a secolului V.
În carourile O 77 - O 76 începem înlăturarea dărâmăturilor romano-bizantine formate din pietre, cărămizi, chirpici (unii păstrați întregi), olane, toate amestecate cu materiale arheologice diverse.
Cele două carouri se află în continuarea construcției C. 1, spre SV. Înlăturarea dărâmăturilor a condus la descoperirea unei amenajări făcută în fața intrării acestei construcții, constând din doi stâlpi circulari (coloane) din piatră, ridicați la 2 m de C. 1, având între ei distanța de 2,6 m; rolul lor îl vom putea defini după extinderea săpăturii. Între cei doi stâlpi a fost ridicat la un moment dat, probabil în secolul V, un zid de piatră legată cu pământ.
Materialul arheologic descoperit este foarte variat și numeros: fragmente ceramice romano-bizantine, diverse fragmente de sticlă (pahare și geam); cuie și piroane; elemente de încuietori din fier; monede. Remarcăm între materialele ceramice: o căniță, două amfore cu striuri, un chiup înalt de circa 1 m, un opaiț căruia îi lipsește ciocul, două castroane mici și unul mare care are în interior un decor geometric realizat cu vopsea roșie, o strecurătoare fragmentară, fragmente de ceramică stampată. Dintre materialele din fier remarcăm: o splintă, trei balamale, un butuc, o bară ș. a. Dintre cele trei monede, una este de la Constans, tip VOT / XX / MVLT / XXX, a. 341 - 346; celelalte două sunt ilizibile, una fiind chiar exfoliată.
Pentru a evita accidentele de orice fel am fost nevoiți să demontăm, martorul dintre carourile M 73 și N 72, care fusese scobit de "căutătorii de comori''; demontarea acestuia a urmărit înlăturarea nivelurilor medieval timpurii acestea fiind cele mai afectate. Se recuperează foarte multe fragmente ceramice, tip Dridu - oale și căni -, două capace, fragmente de ceramică smălțuită și fragmente de ceramică pictată cu vopsea neagră; de asemenea, s-au găsit șase împungătoare din os, o fusaiolă, un ac de păr din os, fragmentar și greutăți pentru plase de pescuit. În martorul dintre carourile O 73 - O 74 apar foarte multe fragmente ceramice romano-bizantine, diverse, care nu se pot întregi. Tot aici găsim o monedă de tip FEL TEMP REPARATIO, a. 346 - 350.
Materialul arheologic a fost adus la muzeul din Constanța pentru a fi prelucrat, întâi în laboratorul de restaurare, apoi din punct de vedere științific: clasare, fișare, desenare, datare.
Obiectivele cercetării viitoare. Ne propunem ca până în campania din 2007 să epuizăm stratul medieval timpuriu și dărâmăturile din zona de E a cetății, până la via principalis, astfel încât să avem imaginea întregului complex de construcții databil în secolele IV - VI. Strategia viitoare va fi sugerată de rezultatele acestor săpături.
 
 
            Bibliografie
 
1. Zaharia Covacef, Pontica, 21 - 22, 1988 - 1989, p. 189 - 196;
2. Radu Florescu, Zaharia Covacef, Pontica, 21 - 22, 1988 - 1989, p. 197 - 247;
3. Zaharia Covacef, Emilia Corbu, Pontica, 24, 1991, p. 287 - 297;
4. Zaharia Covacef, Pontica, 25, 1992, p. 245 - 251;
5. eadem, Pontica, 28 - 29, 1995 - 1996, p. 95 - 120;
6. eadem, Roman Frontier Studies XVII / 1997, Zalău, 1999, p. 813 - 826;
7. eadem, Pontica, 32, 1999, p. 137 - 186;
8. Zaharia Covacef, C. Dobrinescu, Pontica, 32, 1999, p. 273 - 283.
 
 
Sectorul de SV al castrului
 
Colectiv: Miron Costin (ULB Sibiu), studenți ai Universității "Lucian Blaga" Sibiu
 
În campania din anul 2000 au fost reluate săpăturile în sectorul VII - colțul de SV al cetății Capidava. În această zonă cercetările anterioare s-au oprit la nivelul de locuire feudal timpurie, sec. X - XII, constituit dintr-un complex de bordeie dispuse în terase joase.
Reînceperea săpăturilor în sectorul VII urmărește stabilirea modului în care castrul se termina spre Dunăre, dat fiind faptul că aici relieful coboară spre fluviu, iar unele construcții târzii sunt întrerupte brusc aproape de buza pantei (pl. 1).
În prima fază au fost stabilite cinci puncte de lucru în care s-a procedat la curățarea bordeielor 10, 1, 2, 3 și 18 (pl. 1) pentru localizarea lor în plan, în vederea demontării. După debutul demontării lucrările au avansat anevoios din cauza nivelelor diferite la care au fost amplasate bordeiele 1, 10, și 18, și din pricină că în podeau acestora am găsit resturi din bordeie mai vechi.
Inventarul arheologic dat la iveală indică nivele de locuire diferite; tipologia ceramicii arată că zona săpată a fost locuită în sec. XI - XII (mic vas borcan)  (fig 2, pl. 2), un fragment de brățară de sticlă tricoloră în torsadă (fig. 3, pl.2), fragmente cu decor meandric și striuri de diferite mărimi, pastă grosieră cenușie și gălbuie). Ceramica uzuală bizantină găsită în podeaua bordeielor indică sec. VI - VII (stratul în care au fost săpate fundațiile locuințelor). Printre fragmentele ceramice bizantine se numără și o parte dintr-un opaiț de tip egiptean (fig. 1, pl. 2).
Lucrul a devenit greoi după demontarea zidurilor bordeielor 1 și 10 și săparea martorilor dintre bordeiele 1 și 10 și 1 și 2. În dreapta bordeiului cu numărul 10 sub un strat de moloz a apărut o grămadă de pietre, probabil o dărâmătură care complică situația pentru că este situată cu 70 cm. mai sus decât podeaua bordeiului cu numărul 10. Tot aici, lipit de zidul bizantin de sec. VI, a ieșit la iveală un zid lung de 1,5 m. din piatră de calcar legată cu pământ pe un traseu curb care înconjoară dărâmătura pomenită mai sus. Zidul este de altă factură decât cea a bordeielor.
Atât în campania 1999 cât și în 2000 s-au efectuat conservări și consolidări ale ruinelor. În campania 1999 s-au conservat prin rostuiri curtinele A și B, iar în 2000 curtinele C și D. În perspectivă urmează să se continue cu plombarea și rostuirea curtinelor, să se plombeze și consolideze șapa de beton care acoperă zidul de incintă și să se abordeze consolidarea instalației portuare de pe malul Dunării. Va intra, de asemenea, în proiectare restaurarea termelor. Proiectarea și execuția lucrărilor de conservare se face, sub conducerea arh. Dana Sarvaș.