20. Berca, com. Berca, jud. Buzău

Punct: Fosta mănăstire Berca

Cod sit: 45110.01

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT S.R.L.)

Fosta mănăstire este, potrivit pisaniei, ctitorie a boierului Mihalcea Cîndescu și a soției sale, Alexandrina Cantacuzino, fiind construită în intervalul 1694 - 1698. În momentul de față se mai păstrează din ansamblu biserica, restaurată în anii 1984 - 1985, o stăreție, un corp de chilii și un turn clopotniță pe latura sudică, în stare de ruină și latura estică a unui zid de incintă, parțial demantelat. Mănăstirea a suferit numeroase transformări și reparații în secolele XVIII - XIX. Obiectivul a mai fost cercetat arheologic de Ion Chicideanu în anii 1975 și 1976. În ultimele campanii au fost executate 27 de secțiuni și casete arheologice.

La fel ca în campaniile precedente, a fost determinată prezența unei locuiri preistorice, aparținând în principal epocii bronzului, cultura Monteoru. Din această epocă au fost surprinse 7 complexe. Pe baza ceramicii, dar fără a fi putut realiza o departajare stratigrafică, prezența monteoreană aparține unei așezări de tip "cetățuie", din fazele I c4-3 - I c3 ale acestei culturi, care a ocupat întreg platoul actual. Sunt prezente vasele "sac" de dimensiuni mari din pastă grosieră cu alveole pe buză și cele din pastă grosieră cu pereții decorați în tehnica Besenstrich. Din categoria olăriei fine, cu suprafața bine netezită, roșie, mai rar cu suprafața neagră lustruită, sunt prezente ceștile cu torți supraînălțate, bolurile cu marginea răsfrântă, vase de tip "Spändegefäss". Decorul este realizat în tehnica inciziei, motivele preferate fiind cercurile concentrice sau spiralice, delimitate la exterior de șiruri de împunsături, liniile duble sau triple în zig-zag (așa-zișii "căpriori"), simple sau asociate cu cercuri concentrice; mai rar este decorul plastic asociat cu motive incizate. Locuirea monteoreană ocupă întreg platoul mănăstirii, iar ceramica descoperită reprezintă 80% din totalul ceramicii recoltate în această campanie.

Al doilea nivel de locuire aparține secolelor VI - VII, încadrat fiind în cultura Ciurel, cu ajutorul unor fragmente ceramice cenușii zgrunțuroase descoperite în jumătatea nordica a platoului mănăstirii., fără a fi fost descoperite complexe arheologice.

Fosta mănăstire prezintă mai multe etape de evoluție arhitectonică:

Etapa I: îi aparține stăreția, numai la nivel de pivniță și corpul sudic de chilii, numai la nivel de fundații și jumătatea vestică a laturii sudice a corpului de chilii și biserica, ridicată în aceeași etapă, dar în urma celor două construcții amintite.

Etapa II: în cursul secolului XVIII, probabil pe la mijlocul acestuia, potrivit ceramicii descoperite în acest nivel, se produce o primă distrugere și apoi refacere a corpului de chilii. Tot acum este construit un pridvor pe latura de N a corpului de chilii.

Etapa III: a urmat după o distrugere masivă a mănăstirii, poate fi acum considerată ca aparținând perioadei de după anul 1802. Ei îi aparține construirea turnului de poartă, zidul de incintă și refacerea elevațiilor corpului sudic de chilii și a parterului înălțat al stăreției. Tot în cursul secolului al XIX-lea se situează și construirea umblătoarei descoperită în C. XXVII. Tot în cursul secolului XIX au mai avut loc refaceri ale stăreției și corpurilor de chilii, probabil datorate staționării aici a unei unități de dorobanți ce avea alte necesități decât o comunitate monahală.

După 1864 viața monahală a fost abandonată, fostele chilii fiind transformate în seminar teologic și apoi în școală sătească, fiind abandonate după anul 1944.

Ilustrația